DECIZIE   Nr. 43 din  7 februarie 2001

asupra sesizarii de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 lit. b) si c), art. 3, art. 6, art. 20 alin. (1) si ale art. 24 din Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 75 din 14 februarie 2001

    Curtea Constitutionala a fost sesizata in vederea declansarii controlului de constitutionalitate, in temeiul dispozitiilor art. 144 lit. a) din Constitutie, asupra Legii privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de catre un grup de 78 de deputati, si anume: Ioan Mihai Nastase, Nicolae Vasilescu, Constanta Popa, Florea Buga, Dumitru Puzdrea, Gheorghe Pribeanu, Doru Dumitru Palade, Ioan Miclea, Maria Apostolescu, Nicolae Doru Florescu, Nicu Cojocaru, Costel Marian Ionescu, Nicolae Leonachescu, Lari-Iorga Leonida, Stefan Lapadat, Iancu Holtea, Angela Bogea, Marinache Visinescu, Luca Stefanoiu, Ion Dolanescu, Irina Loghin, Gheorghe Dinu, Andrei Zeno, Corneliu Ciontu, Gheorghe Ariton, Mitzura Domnica Arghezi, Daniela Buruiana-Aprodu, Adrian Moisoiu, Sever Mesca, Ilie Neacsu, Emil Rus, Ioan Sonea, Paul Snaider, Lia Olguta Vasilescu, Vasalie Mois, Pavel Cherescu, Mihaela Ionescu, Vasile Predica, Costache Mircea, Ludovic Mardari, Octavian-Mircea Purceld, Zisu Stanciu, Damian Brudasca, Ioan Baldea, Octavian Sadici, Iulian Mincu, Vlad Gabriel Hogea, Ludovic Abitei, Adrian Maracineanu, Nicoara Cret, Augustin Lucian Bolcas, Marcu Tudor, Cristian Valeriu Buzea, Ilie Merce, Constantin Dutu, Constantin Florentin Moraru, Constantin Bucur, Florina Ruxandra Jipa, Smaranda Ionescu, Mircea Bucur, Danut Saulea, Dorin Lazar Maior, Codrin Stefanescu, Gelil Eserghep, Raj Tunaru, Grigore Emil Radulescu, Radu Ciuceanu, Valentin Vasilescu, Valentin Paduroiu, Anghel Stanciu, Eugen Lucian Plesa, Ion Mocioi, George Dumitru Moisescu, Stefan Baban, Emil Crisan, Nicolae Enescu, Paul Magheru si Mitica Balaet.
    Sesizarea a fost trimisa prin Adresa nr. 265 din 18 ianuarie 2001 a Secretariatului general al Camerei Deputatilor si a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 184 din 18 ianuarie 2001, formand obiectul Dosarului nr. 19A/2001.
    In consideratiile generale ale sesizarii se sustine ca exista o mare diferenta intre titlul legii si normele juridice cuprinse in aceasta, deoarece "Titlul legii se refera doar la imobilele preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, in timp ce legea reglementeaza masuri reparatorii si pentru proprietatile industriale nationalizate prin Legea nr. 119/1948, precum si pentru cele rechizitionate prin Legea nr. 139/1940, care exced titlul". Se mai sustine ca legea criticata, dupa ce "amesteca de-a valma institutii juridice total diferite si incalca principiile fundamentale ale dreptului civil, culmineaza cu inventarea unei proceduri de acordare a reparatiilor nemaiintalnita in istoria dreptului romanesc, ori a celui european", ceea ce este de natura sa prejudicieze deopotriva atat pe fostii si actualii proprietari, cat si pe actualii chiriasi, iar in final, prin aplicarea legii, "se va produce un haos total in activitatea jurisdictionala".
    In opinia autorilor sesizarii motivele de neconstitutionalitate sunt urmatoarele:
    1. Dispozitiile art. 2, potrivit carora in notiunea "imobile preluate in mod abuziv" este inclusa si categoria imobilelor preluate prin confiscarea averii, in temeiul unei hotarari judecatoresti de condamnare pentru infractiuni de natura politica, incalca prevederile art. 16 alin. (2) si ale art. 41 alin. (8) din Constitutie, intrucat prin lege nu s-au prevazut "infractiunile respective" sau conditia ca acele infractiuni sa nu mai fie prevazute in prezent de legea penala. Astfel fiind, acest text legal "creeaza premisa anularii pedepselor complementare ale confiscarii averii aplicate prin hotarari judecatoresti definitive pentru savarsirea unor infractiuni prevazute si in prezent de legea penala", favorizandu-se conditiile pentru ca "unii infractori sa fie mai presus de lege".
    2. Dispozitiile art. 2 lit. c), potrivit carora se considera ca fiind preluate in mod abuziv si imobilele donate statului sau altor persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, daca, printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, s-a admis actiunea in anularea sau in constatarea nulitatii donatiei, au un caracter inutil. Acest text de lege este calificat ca fiind inutil, deoarece, pe de o parte, din moment ce s-au pronuntat asemenea hotarari judecatoresti, inseamna ca fostilor proprietari le-a fost deja "restabilita situatia anterioara si au redevenit proprietari", iar pe de alta parte, deoarece fostii proprietari care nu au obtinut, pana la intrarea in vigoare a legii, hotarari judecatoresti de anulare sau de constatare a nulitatii donatiilor nu mai pot actiona in acest scop. Asa fiind, se sustine ca aceste prevederi legale sunt contrare dispozitiilor art. 21 alin. (1) din Constitutie, intrucat ingradesc accesul la justitie al unei categorii de persoane.
    3. Dispozitiile art. 6 alin. (1) din lege, care precizeaza intelesul notiunii "imobile", nu contin "nici un fel de restrictii pentru imobilele grevate de sarcini, in momentul preluarii lor de catre stat, tratand in mod egal toate categoriile de fosti proprietari". Prin urmare, sunt indreptatiti la masuri reparatorii, deopotriva, atat proprietarii imobilelor grevate de sarcini, cat si proprietarii imobilelor libere de orice sarcini, fiind astfel sterse datoriile "garantate cu imobile preluate ulterior de stat". Asa fiind, prin aceasta reglementare - considera autorii sesizarii - se creeaza o categorie privilegiata de cetateni, contrar prevederilor art. 16 alin. (2) din Constitutie.
    4. Prevederile art. 3 din lege, care stabilesc persoanele indreptatite la masuri reparatorii, nu fac nici o distinctie intre cetatenii romani si cei straini, toti fiind deopotriva indreptatiti la masuri reparatorii, inclusiv prin restituirea in natura a imobilelor. In acest mod textul de lege criticat creeaza posibilitatea pentru cetatenii straini sa dobandeasca drept de proprietate asupra terenurilor in Romania, contravenindu-se astfel prevederilor art. 41 alin. (2) din Constitutie.
    5. Dispozitiile art. 6 alin. (2), potrivit carora masurile reparatorii privesc si utilajele si instalatiile preluate o data cu imobilul, in conditiile legii, cu exceptia cazurilor in care au fost inlocuite, casate sau distruse, sunt criticate pentru ca problema masurilor reparatorii este tratata diferit, dupa cum bunurile respective mai exista sau nu in prezent. Se afirma ca, in conformitate cu dispozitiile legale criticate, fostii proprietari sunt despagubiti numai daca utilajele si instalatiile preluate de catre stat sau de catre alta persoana juridica nu au fost inlocuite, casate sau distruse, generandu-se astfel "inechitati grave pentru diferite categorii de cetateni", contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie.
    6. Dispozitiile art. 20 alin. (1) si ale art. 24 din lege, prin aceea ca introduc o procedura greoaie, neconstitutionala si imposibil de aplicat in practica, incalca prevederile art. 135 din Constitutie si vin in contradictie flagranta cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila. Se sustine, in acest sens, ca:
    a) dispozitiile art. 20 alin. (1), potrivit carora vor fi restituite imobilele aflate in patrimoniul oricarei persoane juridice, stabilesc, pentru prima data in istoria dreptului romanesc, ca "un act de trecere in proprietatea statului a unui imobil este anulat printr-o decizie a conducerii unei societati comerciale ori a unei alte persoane juridice";
    b) dispozitiile art. 24, referitoare la procedurile de restituire, abiliteaza detentorul precar al unui imobil proprietate publica "sa negocieze in nume propriu masurile de despagubire prin echivalent cu fostul proprietar", precum si pentru a putea atribui, cu titlu de despagubire, in proprietatea fostului proprietar, un alt imobil proprietate publica.
    In conformitate cu dispozitiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicata, sesizarea de neconstitutionalitate a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a prezenta in scris punctele lor de vedere.
    Presedintele Camerei Deputatilor, in punctul sau de vedere, arata ca sesizarea este neintemeiata, in esenta, pentru urmatoarele motive:
    1. Critica referitoare la dispozitiile art. 2 lit. b) (care, in opinia autorilor sesizarii, ar crea "premisa anularii pedepsei complementare a confiscarii averii in cazul savarsirii unor infractiuni prevazute si in prezent de legea penala") este inexacta, deoarece, potrivit art. 41 din Constitutie, masura confiscarii averii ca pedeapsa complementara a fost desfiintata.
    2. Dispozitiile art. 2 lit. c) sunt constitutionale, deoarece este eronata interpretarea acestora, propusa prin sesizare, in sensul ca ele "ar reprezenta o interdictie ce incalca liberul acces la justitie", daca se are in vedere ca, in realitate, legea nu prevede "o astfel de interdictie, iar intregul proces de aplicare a acesteia se afla sub controlul instantelor judecatoresti".
    3. Este neintemeiata si critica ce vizeaza prevederile art. 3, intrucat faptul ca acest text de lege nu contine nici o precizare privind conditiile de acordare a masurilor reparatorii pentru cetatenii romani si cei straini "reprezinta o omisiune de reglementare care, potrivit practicii constante a Curtii Constitutionale, nu poate face obiectul controlului de constitutionalitate, deoarece ar transforma Curtea in legiuitor pozitiv". Cu referire la dispozitiile art. 41 alin. (2) teza a doua din Constitutie, se precizeaza ca "problema nu priveste in mod exclusiv aceasta lege, ci are un aspect general, deoarece se refera si la ipoteza mostenirii de catre un strain sau apatrid a unor terenuri". De aceea distinctia ce se impune "nu putea face obiectul acestei noi reglementari, ea referindu-se, in fond, la toate cazurile in care un strain sau apatrid ar dobandi un asemenea drept".
    4. Referitor la sustinerea autorilor sesizarii ca prevederile art. 6 alin. (1) sunt contrare dispozitiilor art. 16 alin. (2) din Constitutie, "deoarece prin definirea notiunii de imobile nu s-a facut distinctia intre cele care, la data preluarii, erau sau nu grevate de sarcini", se arata ca si de aceasta data critica vizeaza o omisiune de reglementare, care nu poate constitui obiect al controlului de constitutionalitate.
    5. Dispozitiile art. 6 alin. (2), potrivit aceluiasi punct de vedere, nu instituie privilegii sau discriminari, ele fiind in concordanta cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie. Referitor la sustinerea ca legea nu prevede aplicarea unui tratament egal, se arata ca "aceasta se impune doar pentru situatii egale, iar pentru situatii diferite se impune un tratament diferit. Astfel, toti proprietarii aflati intr-una din situatiile reglementate de art. 6 alin. (2) din lege beneficiaza de acelasi tratament". In plus se mai arata ca "legiuitorul este consecvent cu principiile generale de drept si cu exigentele conceptelor juridice. Astfel, potrivit regulilor de drept comun, utilajele si instalatiile incorporate in imobil urmeaza soarta acestuia. In cazul in care ele nu exista, nu se poate pune problema restituirii lor".
    6. Dispozitiile art. 20 alin. (1) nu contravin vreunei prevederi constitutionale, intrucat regiile autonome si societatile comerciale, care sunt calificate de autorii sesizarii ca fiind detentori precari, detin in prezent imobilele in baza unui titlu, emis in temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) si ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale. Se precizeaza ca "Nici o dispozitie constitutionala nu impiedica legiuitorul sa confere subiectilor respectivi, celor care detin legal bunul sau celor in patrimoniul carora se afla bunul sa se pronunte asupra cererii de restituire, mai ales in conditiile in care refuzul lor se afla in final sub controlul instantelor judecatoresti". Dispozitiile constitutionale ar fi incalcate daca, dimpotriva, un organ de stat ar fi indreptatit sa decida asupra bunurilor ce se afla in final sub controlul instantelor judecatoresti.
    7. Referitor la dispozitiile art. 24, se arata ca posibilitatea persoanelor juridice de a negocia cu fostul proprietar, in nume propriu, nu contravine nici unei prevederi constitutionale, pentru ca oferta de despagubire acceptata de fostul proprietar, echivalenta cu valoarea imobilului a carui restituire se cere, nu poate fi considerata ca neconstitutionala. Este evident ca obligatia de a face "oferta de restituire, prin echivalent, corespunzatoare valorii imobilului", cade numai in sarcina celui care poate dispune. Se considera ca este inutil ca legea sa cuprinda o astfel de precizare, "deoarece nimeni nu poate dispune de proprietatea altuia". De altfel, lipsa acestei precizari reprezinta omisiune de reglementare, ce nu intra in sfera controlului de constitutionalitate.
    Presedintele Senatului, in punctul sau de vedere, considera ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata pentru urmatoarele motive:
    1. Critica de neconstitutionalitate ce vizeaza dispozitiile art. 2 din lege nu poate fi primita, intrucat nu are nici o relevanta, sub aspectul constitutionalitatii textului, faptul ca nu exista concordanta absoluta intre titlul legii si cuprinsul textului mentionat anterior, cata vreme "titlul unei reglementari trebuie sa redea obiectul principal al acesteia". Se precizeaza ca "Singurele imobile care nu intra in perioada cuprinsa in titlul legii sunt cele rechizitionate in baza Legii nr. 139/1940, nu si cele nationalizate prin Legea nr. 119/1948, cum se mentioneaza in mod eronat in sesizare. Ratiunea pentru care au fost cuprinse si aceste imobile in cuprinsul legii deriva din faptul ca efectele Legii nr. 139/1940 s-au produs dupa 6 martie 1945, cand bunurile rechizitionate nu au mai fost restituite proprietarilor si ele au continuat sa fie detinute de stat ori de catre alte persoane juridice". Prin acte normative ulterioare s-a incercat trecerea acestor imobile in proprietatea statului (de exemplu, prin art. III din Decretul nr. 218/1960 si prin Decretul nr. 712/1966, "care au instituit o prescriptie al carei termen se implineste inainte sa inceapa sa curga").
    2. Reglementarea cuprinsa in art. 2 lit. b) este constitutionala, intrucat prin enumerarea ipotezelor se poate distinge clar despre ce infractiuni este vorba, nemaifiind necesara prevederea lor expresa. Se considera ca autorii sesizarii au facut confuzie intre confiscarea partiala sau totala a averii, ca pedeapsa complementara - care nu este prevazuta in Constitutie si a fost abrogata in mod expres prin Legea nr. 140/1996 pentru modificarea si completarea Codului penal -, si confiscarea bunurilor "destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii", la care se refera prevederile art. 41 alin. (8) din Constitutie.
    3. Este neintemeiata si critica potrivit careia dispozitiile art. 2 lit. c) din lege contravin liberului acces la justitie, prevazut la art. 21 alin. (1) din Constitutie, deoarece dreptul de acces la justitie "nu exclude respectarea anumitor proceduri si conditii prescrise de lege, in conformitate cu art. 125 alin. (3) din Constitutie", iar dispozitiile legale criticate "nu conditioneaza accesul la justitie de admiterea actiunii in anulare sau in constatarea nulitatii absolute pana la intrarea in vigoare a legii".
    4. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3, se arata ca ele stabilesc categoriile de persoane indreptatite la masuri reparatorii, iar legea, reglementand procedura de restituire, "distinge intre imobilele preluate cu titlu valabil, situatie in care terenurile nu se restituie in natura, ci prin alte masuri reparatorii si situatia imobilelor preluate fara titlu, cand statul nu a fost niciodata proprietar, si deci fostul cetatean roman nu a pierdut niciodata dreptul de proprietate asupra terenului in cauza".
    5. Dispozitiile art. 6 alin. (1) nu contin nici o masura privitoare la sarcinile ce grevau imobilele preluate de stat sau la stergerea acestor sarcini si de aceea nici nu contravin prevederilor art. 16 din Constitutie.
    6. Prevederile art. 6 alin. (2) nu incalca dispozitiile art. 16 din Constitutie, deoarece ele nu sunt de natura sa creeze inechitati grave pentru diferite categorii de cetateni. In sprijinul acestor sustineri se evoca jurisprudenta Curtii Constitutionale, in care s-a statuat ca "principiul egalitatii in fata legii nu presupune aplicarea aceluiasi regim juridic unor situatii care, prin specificul lor, sunt diferite si care justifica tratamente juridice diferite".
    7. Dispozitiile art. 20 alin. (1) si ale art. 24 nu incalca prevederile art. 135 din Constitutie si nici pe cele ale Codului civil sau ale Codului de procedura civila, deoarece "Regimul juridic al proprietatii publice, procedura de trecere a unui bun din domeniul public in domeniul privat si invers, sunt reglementate prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, lege care porneste de la principiile stabilite in art. 135 din Constitutie". Cu privire la reglementarea din legea criticata, prin care se instituie o procedura prealabila diferita fata de cea prevazuta de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, ori de cea prevazuta de Legea nr. 112/1995, se arata ca aceasta este in concordanta cu prevederile art. 125 din Constitutie, potrivit carora competenta si procedura de judecata se stabilesc prin lege. Legiuitorul a apreciat ca "este mai usor ca procedura prealabila sa se desfasoare intre detinatorul imobilului si persoana indreptatita la restituire, deoarece in final tot instantele judecatoresti vor fi cele care vor hotari asupra reparatiilor prevazute de lege".
    Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca sesizarea este nefondata, in esenta pentru urmatoarele motive:
    1. Nu are relevanta neconcordanta dintre titlul legii si cuprinsul sau, intrucat, potrivit dispozitiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, privind elaborarea actelor normative, titlul trebuie sa exprime sintetic obiectul reglementarii. De altfel singura categorie de imobile care nu se includ in perioada cuprinsa in titlul legii este aceea a imobilelor rechizitionate in temeiul Legii nr. 139/1940, iar nu si aceea a imobilelor nationalizate prin Legea nr. 119/1948. Ratiunea pentru care legea reglementeaza si regimul juridic al imobilelor rechizitionate consta in aceea ca efectele legii mentionate s-au produs ulterior datei de 6 martie 1945.
    2. Cu privire la reglementarea cuprinsa in art. 2 lit. b), se considera ca autorii sesizarii fac confuzie intre confiscarea partiala sau totala a averii, ca pedeapsa complementara (neprevazuta de Constitutie si care a fost abrogata in mod expres prin legile nr. 140/1996 si nr. 141/1996 pentru modificarea si completarea Codului penal, respectiv a Codului de procedura penala), si confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii, la care se refera dispozitiile art. 41 alin. (8) din Constitutie.
    3. Prevederile art. 2 lit. c) nu contravin principiului liberului acces la justitie, prevazut la art. 21 alin. (1) din Constitutie, deoarece accesul la justitie "nu exclude respectarea anumitor proceduri si conditii prescrise de lege, in conformitate cu art. 125 alin. (3) din Constitutie", iar dispozitia legala criticata nu conditioneaza accesul la justitie de admiterea actiunii in anulare sau in constatarea nulitatii absolute pana la intrarea in vigoare a legii". Se sustine ca acest text instituie prezumtia ca pot face obiectul masurilor reparatorii si acele imobile care au fost donate statului sau altor persoane juridice, daca ulterior s-a admis actiunea si "numai dupa ce anularea sau nulitatea absoluta a fost pronuntata definitiv si irevocabil".
    4. Dispozitiile art. 3 stabilesc sfera persoanelor indreptatite la masuri reparatorii si de aceea ele au valoarea unor norme de principiu, care nu este cazul sa faca nici un fel de precizare sau "sa introduca anumite conditii cum ar fi cele privind cetatenia sau domiciliul". In procedura de restituire legiuitorul a distins intre imobilele preluate cu titlu valabil, ipoteza in care nu se restituie terenurile in natura, si imobilele preluate fara titlu, cand fostul cetatean roman nu a pierdut niciodata dreptul de proprietate asupra terenului in cauza, deoarece statul nu a fost niciodata proprietar.
    5. Cu referire la prevederile art. 6 alin. (1), se arata ca acestea stabilesc intelesul notiunii "imobile" in contextul legii, in scopul determinarii obiectului sau de reglementare si a sferei sale de aplicare, asa incat, "fiind vorba despre o definitie, nu despre o prevedere instituind vreo masura, nu se poate sustine, in nici un caz, ca ignora sau ca respecta anumite drepturi". Imobilele cuprinse la art. 6 cad sub "incidenta prevederilor legii cu caracter special si, in completare, a celor de drept comun. Art. 6 nu prevede nici o masura cu privire la sarcinile care grevau imobilele", dupa cum nu prevede nici stergerea acestora. Asa fiind, se considera ca dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 16 din Constitutie.
    6. Sustinerea ca prevederile art. 6 alin. (2) creeaza inechitati grave pentru diferite categorii de cetateni, contravenind astfel dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie, nu este intemeiata. In sprijinul acestei pozitii, in punctul de vedere al Guvernului se invoca jurisprudenta Curtii Constitutionale, potrivit careia "principiul egalitatii in fata legii nu presupune aplicarea aceluiasi regim juridic unor situatii care prin specificul lor sunt diferite". Dat fiind ca principiul egalitatii nu presupune uniformitate, sunt admise solutii legislative diferite pentru situatii diferite.
    7.1. Critica indreptata impotriva dispozitiilor art. 20 alin. (1), in sensul ca actul de trecere a unor imobile in proprietatea statului este anulat prin decizie sau dispozitie a organelor de conducere ale unitatii detinatoare, este neintemeiata, pentru ca numeroase imobile au fost preluate prin simple acte ale persoanelor juridice, denumite obstesti, care realizau aceleasi scopuri ca si organele de stat. In plus autorii sesizarii nu au avut in vedere ca aceste dispozitii sunt norme de procedura, iar nu norme de drept material; in temeiul normelor de procedura [al caror sediu al materiei este situat la art. 2 alin. (2), coroborat cu art. 22], se emite decizia sau dispozitia la care fac trimitere autorii sesizarii. Legiuitorul a considerat ca in aceasta ipostaza este suficient sa se emita decizia persoanei juridice care a detinut bunul. Prin aceasta solutie legislativa "s-a evitat calea constituirii de comisii ori de antrenare a unor organe sau autoritati ale statului in procesul de restituire, care nu au nici o legatura cu bunurile in litigiu". Procedurile stabilite prin legea criticata "pun accentul pe apararea dreptului de proprietate prin dovada titlului real si nu pe unul aparent. In acest context, atat proprietarul, cat si detinatorul bunului se afla, sub aspect juridic, pe aceeasi pozitie, fara sa prevaleze calitatea de organ, autoritate etc.".
    7.2. Si in ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 24, autorii sesizarii confunda o norma de drept procesual, ce stabileste modalitatile privind realizarea dreptului, "care nu pot incalca dispozitiile art. 135 din Constitutie - cu normele de drept material, care exprima substanta reglementarii prin prisma respectarii Constitutiei si a legislatiei aferente dreptului de proprietate". Referitor la dreptul detentorului de a negocia cu virtualul proprietar, trebuie avut in vedere faptul ca detentorul, indiferent daca este persoana juridica de drept public sau de drept privat, "negociaza, cu privire la bun, atat prin prisma interesului sau de a mentine - in limitele legii - posesia, cat si in numele statului, proprietar in virtutea unor reglementari sau titluri pe care legea intelege sa le inlature sau, dupa caz, sa le consolideze. In acest context este evident ca detentorul bunului isi angajeaza raspunderea potrivit principiului ca el lucreaza numai ca un bun si diligent proprietar".

    CURTEA,
examinand sesizarea de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile Legii privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:
    Curtea a fost legal sesizata si este competenta sa se pronunte asupra obiectiei de neconstitutionalitate.
    Din examinarea continutului sesizarii se constata ca aceasta are ca obiect urmatoarele dispozitii din Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989:
    Art. 2 alin. (1) lit. b) si c)
    "In sensul prezentei legi, prin imobile preluate in mod abuziv se intelege: [...]
    b) imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotarari judecatoresti de condamnare pentru infractiuni de natura politica, prevazute de legislatia penala, savarsite ca manifestare a opozitiei fata de sistemul totalitar comunist;
    c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice in baza unor acte normative speciale adoptate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si alte imobile donate statului, daca s-a admis actiunea in anulare sau in constatarea nulitatii donatiei printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila;"
    Art. 3
    "Sunt indreptatite, in intelesul prezentei legi, la masuri reparatorii constand in restituire in natura sau, dupa caz, prin echivalent:
    a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluarii in mod abuziv a acestora;
    b) persoanele fizice, asociati ai persoanei juridice care detinea imobilele si alte active in proprietate la data preluarii acestora in mod abuziv;
    c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate in mod abuziv de stat, de organizatii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice dupa data de 6 martie 1945; indreptatirea la masurile reparatorii prevazute de prezentul articol este conditionata de continuarea activitatii ca persoana juridica pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi sau de imprejurarea ca activitatea lor sa fi fost interzisa sau intrerupta in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea sa-si fi reluat activitatea dupa data de 22 decembrie 1989, daca, prin hotarare judecatoreasca, se constata ca sunt aceeasi persoana juridica cu cea desfiintata sau interzisa, precum si partidele politice a caror activitate a fost interzisa sau intrerupta in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, daca si-au reluat activitatea in conditiile legii.";
    Art. 6
    "(1) Prin imobile, in sensul prezentei legi, se intelege terenurile cu sau fara constructii, cu oricare dintre destinatiile avute la data preluarii in mod abuziv, precum si bunurile mobile devenite imobile prin incorporare in aceste constructii, inclusiv terenurile fara constructii afectate de lucrari de investitii de interes public aprobate, daca nu a inceput constructia acestora.
    (2) Masurile reparatorii privesc si utilajele si instalatiile preluate de stat sau de alte persoane juridice o data cu imobilul, in afara de cazul in care au fost inlocuite, casate sau distruse.";
    Art. 20 alin. (1)
    "Imobilele - terenuri si constructii - preluate in mod abuziv, indiferent de destinatie, care sunt detinute la data intrarii in vigoare a prezentei legi de o regie autonoma, o societate sau companie nationala, o societate comerciala la care statul sau o autoritate a administratiei publice centrale sau locale este actionar ori asociat majoritar, de o organizatie cooperatista sau de orice alta persoana juridica, vor fi restituite persoanei indreptatite, in natura, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata a organelor de conducere ale unitatii detinatoare.";
    Art. 24
    "(1) Daca restituirea in natura nu este aprobata sau nu este posibila, dupa caz, detinatorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, in termenul prevazut la art. 23 alin. (1) sa faca persoanei indreptatite o oferta de restituire prin echivalent, corespunzatoare valorii imobilului.
    (2) In cazul imobilelor cu destinatia de locuinte, daca restituirea in natura nu este posibila, oferta de restituire prin echivalent se poate face sub forma unor despagubiri banesti. Persoana indreptatita poate opta pentru celelalte forme de restituire prin echivalent, corespunzatoare valorii imobilului.
    (3) In termen de 60 de zile de la primirea ofertei persoana indreptatita este obligata sa raspunda in scris daca accepta sau refuza oferta. Lipsa raspunsului scris echivaleaza cu neacceptarea ofertei.
    (4) Daca oferta acceptata consta in bunuri imobile, sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (4).
    (5) Daca oferta acceptata consta in bunuri mobile sau servicii, sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun in materie, dupa caz.
    (6) Daca oferta acceptata consta in titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare sau, dupa caz, in actiuni, persoana indreptatita va urma procedura prevazuta la cap. IV.
    (7) Daca oferta este refuzata potrivit alin. (3), persoana indreptatita poate ataca in justitie decizia prevazuta la alin. (1) in termen de 30 de zile de la data comunicarii acesteia.
    (8) Competenta de solutionare revine sectiei civile a tribunalului in a carui circumscriptie teritoriala se afla sediul unitatii detinatoare. Hotararea tribunalului este supusa cailor legale de atac."
    Autorii sesizarii de neconstitutionalitate considera ca aceste prevederi legale incalca urmatoarele dispozitii constitutionale:
    Art. 16
    "(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
    (2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
    Art. 21 alin. (1)
    "Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.";
    Art. 41 alin. (2) si (8)
    "(2) Proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor. [...]
    (8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii.";
    Art. 135
    "(1) Statul ocroteste proprietatea.
    (2) Proprietatea este publica sau privata.
    (3) Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.
    (4) Bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
    (5) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii, ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate.
    (6) Proprietatea privata este, in conditiile legii, inviolabila."
    I. Curtea Constitutionala, examinand ansamblul motivelor de neconstitutionalitate sustinute in sesizare, retine ca unele dispozitii ale legii au fost criticate ca fiind neconstitutionale, invocandu-se omisiunea legiuitorului de a reglementa anumite domenii ale relatiilor sociale, lipsa de precizie a unor texte si insuficienta corelare cu alte prevederi legale.
    Sub acest aspect, avand in vedere dispozitiile art. 2 alin. (3) teza intai din Legea nr. 47/1992, republicata, potrivit carora "In exercitarea controlului, Curtea Constitutionala se pronunta numai asupra problemelor de drept, fara a putea modifica sau completa prevederea legala supusa controlului", Curtea a statuat in mod constant ca nu se poate substitui legiuitorului pentru completarea sau modificarea reglementarilor adoptate, intrucat, conform dispozitiilor art. 58 alin. (1) din Constitutie, Parlamentul este "[...] unica autoritate legiuitoare a tarii". De aceea sesizarea de neconstitutionalitate intemeiata pe o critica de omisiune sau pe necorelarea legislativa nu poate fi primita.
    De asemenea, Curtea mai retine ca o alta parte a criticilor de neconstitutionalitate se intemeiaza pe supozitia ca unele dintre dispozitiile legale ce fac obiectul sesizarii ar putea fi interpretate si aplicate contrar dispozitiilor sau principiilor Constitutiei.
    Nici aceste aspecte nu pot constitui obiect al controlului de constitutionalitate, intrucat, potrivit dispozitiilor cuprinse in teza a doua a art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicata, "Curtea Constitutionala nu se poate pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constitutiei".
    II. Analizand continutul criticilor de neconstitutionalitate formulate, Curtea retine urmatoarele:
    1. In legatura cu critica potrivit careia intre titlul legii si continutul normelor juridice din corpul sau nu ar exista deplina concordanta, Curtea constata ca aceasta nu reprezinta o problema de constitutionalitate, ci una de tehnica legislativa.
    De asemenea, nici critica referitoare la insuficienta sistematizare si corelare a reglementarilor nu vizeaza o problema de constitutionalitate, controlul constitutionalitatii urmand sa se exercite numai asupra concordantei reglementarilor concrete cu dispozitiile si principiile Constitutiei. In acest sens Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 203 din 29 noiembrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999, a statuat: "Curtea Constitutionala nu decide daca o lege este sau nu este buna, daca este sau nu este eficienta sau daca este ori nu este oportuna. Numai Parlamentul poate hotari, in limitele prevazute in Constitutie, asupra continutului reglementarilor legale si oportunitatii acestora. Iar statul de drept, a carui existenta este reglementata prin art. 1 alin. (3) din legea fundamentala, impune recunoasterea de catre orice putere a actelor si masurilor luate de celelalte puteri in limitele prevazute de Constitutie."
    2. Critica formulata de autorii sesizarii asupra dispozitiilor art. 2 din lege se refera in realitate numai la dispozitiile lit. b) si c) ale art. 2, astfel incat controlul de constitutionalitate se va realiza exclusiv asupra acestor texte de lege.
    2.1. Astfel, Curtea retine ca, potrivit dispozitiilor art. 2 lit. b), in categoria imobilelor "preluate abuziv" sunt incluse si cele "[...] preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotarari judecatoresti de condamnare". In aceste conditii este evident ca textul de lege vizeaza pedeapsa complementara a confiscarii averii, care, dupa intrarea in vigoare a Constitutiei din 1991, nu se mai poate aplica. Autorii sesizarii considera ca textul de lege, neenumerand infractiunile la care se refera si neprecizand "conditia ca, la data adoptarii legii, aceste infractiuni sa nu mai fie prevazute de legea penala", creeaza posibilitatea ca unele persoane, condamnate pentru infractiuni prevazute de legea penala si in prezent, sa se situeze "mai presus de lege", contrar prevederilor art. 16 alin. (2) din Constitutie. Curtea observa insa ca, in privinta condamnarilor insotite de pedeapsa complementara a confiscarii averii, textul de lege determina faptele pentru care s-au luat acele masuri, ca fiind "[...] infractiuni de natura politica, prevazute de legislatia penala, savarsite ca manifestare a opozitiei fata de sistemul totalitar comunist". Stabilirea daca o fapta concreta se incadreaza sau nu in categoria infractiunilor avute in vedere de legiuitor nu este o problema de constitutionalitate, ci una de aplicare a textului de lege, ce intra in sfera de competenta a altor autoritati publice. In sfarsit, in ceea ce priveste sustinerea ca se aduce atingere si prevederilor art. 41 alin. (8) din Constitutie, Curtea retine ca acestea nu sunt incidente in cauza, intrucat ele nu vizeaza confiscarea averii ca pedeapsa complementara, ci confiscarea, "in conditiile legii", a bunurilor "destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii".
    2.2. Autorii sesizarii sustin, de asemenea, ca textul art. 2 lit. c) din lege permite acordarea de reparatii doar acelor persoane care au obtinut hotarari judecatoresti definitive si irevocabile de anulare sau de constatare a nulitatii donatiei anterior intrarii in vigoare a legii, in timp ce pentru persoanele care ar dori sa obtina asemenea hotarari dupa intrarea in vigoare a legii accesul la justitie este ingradit, ceea ce contravine prevederilor art. 21 alin. (1) din Constitutie.
    Curtea constata ca aceasta critica nu este intemeiata, intrucat textul de lege prevede numai conditia existentei unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, fara sa faca nici un fel de deosebire cu privire la data la care hotararea respectiva devine definitiva si irevocabila.
    3. Referitor la dispozitiile art. 3, despre care se sustine ca sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (2) din Constitutie, intrucat nu disting intre drepturile cetatenilor romani si cele ale cetatenilor straini, permitand astfel ca si acestia din urma sa dobandeasca drept de proprietate asupra terenurilor, Curtea observa ca absenta din lege a unor precizari in aceasta privinta ridica doar o problema de aplicare a textului de lege, aplicare care, de buna seama, nu se va putea face cu nesocotirea suprematiei Constitutiei sau cu incalcarea vreuneia dintre dispozitiile acesteia.
    4. Nu este intemeiata nici critica potrivit careia prevederile art. 6 alin. (1) anuleaza retroactiv sarcinile ce grevau imobilele preluate de catre stat, deoarece aceste prevederi nu creeaza nici o categorie privilegiata de cetateni, fiind, asadar, in concordanta cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Constitutie. Suplinirea omisiunii de a reglementa situatia sarcinilor, care eventual au grevat imobilele la data preluarii lor, intra in competenta exclusiva a legiuitorului. Intrucat textul de lege criticat nu prevede nici recuperarea si nici anularea datoriilor, rezolvarea unor asemenea chestiuni concrete urmeaza sa se faca in cadrul procesului de aplicare a legii, prin stabilirea valorii reparatiilor si a modalitatii in care acestea se vor acorda.
    5. Dispozitiile art. 6 alin. (2) din lege, reglementand posibilitatea acordarii de reparatii numai pentru utilajele si instalatiile existente la data intrarii in vigoare a legii, nu incalca prin aceasta prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie referitoare la egalitatea cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice.
    Sub acest aspect Curtea retine ca, fiind vorba despre acordarea, prin reglementari legislative, a unor reparatii pentru bunuri preluate de stat sau de alte persoane juridice in mod abuziv, dar pe baza unui titlu valabil, in sensul dispozitiilor legale in vigoare la data preluarii, legiuitorul este liber sa opteze in privinta sferei bunurilor pentru care stabileste masuri reparatorii, precum si a intinderii si a modalitatii de acordare a acestora. Textul de lege examinat nu instituie tratament juridic diferit pentru anumite categorii de cetateni aflate in situatii identice, ci are in vedere situatia concreta a bunurilor preluate. Din acest text de lege rezulta doar ca legiuitorul a considerat, fara a incalca vreo dispozitie constitutionala, ca in prezent se poate reglementa restituirea catre fostii proprietari numai a utilajelor si a instalatiilor existente.
    6. In ceea ce priveste critica dispozitiilor art. 20 alin. (1) si ale art. 24 din lege, referitoare la modalitatile de aplicare a masurilor reparatorii si la subiectii abilitati sa negocieze aceste masuri, Curtea constata ca aceste dispozitii legale nu contin nici o dispozitie expresa care sa vina in contradictie cu prevederile art. 135 din Constitutie. Nedeterminarea concreta a bunurilor ce pot constitui obiect al reparatiilor, prin restituirea in natura sau in echivalent, nu poate face obiectul controlului de constitutionalitate, fiind o problema de legiferare ce cade in competenta exclusiva a legiuitorului. In orice caz, dispozitiile art. 20 si ale art. 24 din lege nu vor putea fi aplicate decat in concordanta cu prevederile art. 135 si ale art. 41 alin. (1) si (2) din Constitutie, precum si cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998.

    Avand in vedere considerentele expuse, dispozitiile art. 16 alin. (1) si (2), art. 21 alin. (1), art. 41 alin. (1) si (8), art. 58 alin. (1), art. 135 si ale art. 144 lit. a) din Constitutie, precum si prevederile art. 2 alin. (3), ale art. 13 alin. (1) lit. A.a) si ale art. 17 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Constata ca dispozitiile art. 2 lit. b) si c), ale art. 3, art. 6, art. 20 alin. (1) si ale art. 24 din Legea privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt constitutionale.
    Decizia se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
    Definitiva.

    Dezbaterea a avut loc la data de 7 februarie 2001 si la ea au participat: Lucian Mihai, presedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu si Romul Petru Vonica, judecatori.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent sef,
                              Claudia Miu