Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.1368 din 18.10.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4814 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 14 din 09 ianuarie 2012

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4814 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepţie ridicată de Constantin Doru Borş în Dosarul nr. 5.327/99/2010 al Tribunalului Iaşi - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi care formează obiectul Dosarului nr. 4.730D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, considerând că, atât timp cât nu nesocoteşte nicio dispoziţie constituţională, este dreptul legiuitorului de a stabili cadrul de desfăşurare al unei activităţi.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.327/99/2010, Tribunalul Iaşi - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4814 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepţie ridicată de Constantin Doru Borş într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu privind funcţionarii publici. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat instituie o discriminare între două categorii de instructori auto, cărora, la alegerea formei de desfăşurare a activităţii - angajat sau persoană fizică autorizată -, li se solicită condiţii diferite la angajare, respectiv autorizare, deşi urmează acelaşi curs de formare profesională şi susţin acelaşi examen pentru obţinerea atestatului de instructor auto.Tribunalul Iaşi - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că cele două categorii prevăzute de textul de lege criticat se diferenţiază prin modalitatea de desfăşurare a activităţii, unii acţionând ca persoane fizice autorizate care pot desfăşura activităţi economice în domenii care fac obiectul liberei iniţiative, iar ceilalţi desfăşurând activitatea pe bază de contract individual de muncă pe durată nedeterminată în cadrul unei şcoli supuse unor cerinţe riguroase de autorizare, astfel că distincţiile prevăzute de legiuitor au o justificare rezonabilă şi obiectivă.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4814 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, modificate prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri şi de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 13 aprilie 2010. Textul de lege criticat avea, la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, următorul cuprins: Art. 4814 alin. (4): „(4) Instructorul de pregătire practică prevăzut la alin. (1) poate fi autorizat numai dacă, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, a fost angajat cel puţin 3 ani cu normă întreagă sau a activat cel puţin 6 ani ca instructor auto atestat în cadrul şcolilor autorizate sau dacă face dovada că a deţinut autorizaţie pentru activitatea de pregătire practică a conducătorilor auto eliberată de autoritatea competentă şi nu a avut suspendat permisul de conducere şi/sau atestatul în ultimii 3 ani.“Faţă de data introducerii acţiunii şi înregistrarea dosarului pe rolul Tribunalului Iaşi - Secţia comercială şi de contencios administrativ, şi anume 21 iunie 2010, şi ţinând cont de dispozitivul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va examina constituţionalitatea dispoziţiilor art. 4814 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 în redactarea modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2010, acestea fiind aplicabile pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, din notele scrise depuse de autorul acesteia, rezultă că este criticată, în realitate, redactarea pe care art. 4814 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 o avea anterior modificării acestuia prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2010. Aşadar, chiar la momentul ridicării excepţiei, textul de lege supus controlului de constituţionalitate avea o altă formulare decât cea la care se referă autorul acesteia. Astfel, textul de lege cuprindea o menţiune care, aşa cum a observat Curtea prin Decizia nr. 1.096 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010, reprezenta „o soluţie juridică parţial diferită“ faţă de cea criticată şi de autorul prezentei excepţii. Prin decizia arătată, Curtea a constatat că „în noua concepţie, legiuitorul a prevăzut, alternativ, şi posibilitatea ca instructorul auto de pregătire practică să fie autorizat dacă face dovada că a deţinut autorizaţie pentru activitatea de pregătire practică eliberată de autoritatea competentă“. Prin urmare, Curtea constată că, la momentul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat nu era de natură să genereze pretinsa discriminare pe care se bazează argumentele autorului excepţiei. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4814 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepţie ridicată de Constantin Doru Borş în Dosarul nr. 5.327/99/2010 al Tribunalului Iaşi - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1368/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1368 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1368/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu