DECIZIE Nr. 13
din 5 februarie 2007
cu privire la consecintele
lipsei din minuta intocmita cu ocazia deliberarii a mentiunii „pronuntata in
sedinta publica".
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 733 din 30 octombrie 2007
Dosar nr. 42/2006
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la
consecintele lipsei din minuta intocmita cu ocazia
deliberarii a mentiunii „pronuntata in sedinta publica".
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
obligaţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 87 de
judecători din totalul de 116 în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut
recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în
sensul de a stabili că lipsa din minuta întocmită cu ocazia deliberării a
menţiunii „pronunţată în şedinţă publică" atrage nulitatea actului, în
condiţiile reglementate de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă,
numai dacă s-a pricinuit părţii o vătămare care nu se poate înlătura decât prin
anularea acelui act.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în
interesul legii, constată următoarele:
Instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar
cu privire la consecinţele lipsei din dispozitivul hotărârii (minutei) a
menţiunii „pronunţată în şedinţă publică".
Astfel, unele instanţe au considerat că omisiunea
înscrierii în dispozitivul hotărârii, adoptat cu ocazia deliberării
(„minuta"), a menţiunii că aceasta s-a pronunţat în şedinţă publică,
atrage nulitatea absolută, deoarece prin dispoziţiile art. 121 alin. 3 şi ale
art. 258 alin. 2 din Codul de procedură civilă s-a consacrat, cu caracter
imperativ, principiul publicităţii hotărârilor judecătoreşti.
Dimpotrivă, alte instanţe s-au pronunţat în sensul că
lipsa unei atare menţiuni atrage nulitatea hotărârii numai în măsura în care
prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât
prin anularea actului, în condiţiile art. 105 alin. 1 şi 2 din Codul de
procedură civilă.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 258 alin. 2 din Codul de
procedură civilă, „dispozitivul hotărârii se pronunţă de preşedinte, în
şedinţă, chiar în lipsa părţilor".
Din examinarea dispoziţiilor menţionate nu rezultă că
minuta, întocmită de judecători cu ocazia deliberării, trebuie să cuprindă şi
menţiunea potrivit căreia pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică, ci doar
obligaţia instanţei de a pronunţa dispozitivul în şedinţă publică, chiar în
lipsa părţilor.
De altfel, în raport cu specificul determinat de
condiţiile concrete în care se întocmeşte minuta în timpul deliberării, nici nu
s-ar putea anticipa inserarea, în cuprinsul acesteia, a menţiunii „pronunţată
în şedinţă publică" atât timp cât o semenea operaţiune încă nu a avut loc, astfel că nu s-ar justifica
admiterea echivalenţei între „minuta", adică dispozitiv stricto sensu, şi înţelesul noţiunii de
dispozitiv lato sensu.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 105
alin. 2 din Codul de procedură civilă, actele îndeplinite cu neobservarea
formelor legale se declară nule „numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii,
o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor", iar „în cazul
nulităţilor prevăzute în numele legii, vătămarea se presupune până la dovada
contrarie".
Pe de altă parte, prin art. 261 alin. 1 pct. 8 din
Codul de procedură civilă se prevede că dispozitivul hotărârii trebuie să
cuprindă întotdeauna, între altele, menţiunea că pronunţarea s-a făcut în
şedinţă publică.
Ca urmare, cât timp prin nicio dispoziţie nu se prevede
în mod expres nulitatea minutei dacă nu este pronunţată în şedinţă publică,
interpretarea raţională a textelor de lege enunţate trebuie să conducă la
concluzia că lipsa din dispozitivul hotărârii, consemnat în minuta întocmită în
timpul deliberării, a menţiunii că „pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică",
nu poate atrage nulitatea hotărârii decât în cazul când această omisiune a adus
o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
A considera altfel ar însemna să se adauge la
obligaţiile legale prin care sunt reglementate nulităţile şi să se reia
judecata pentru omisiuni de ordin formal, în cazuri în care o asemenea nulitate
nu operează, ceea ce ar fi inadmisibil.
Aşa fiind, se impune concluzia că nerespectarea
cerinţei ca dispozitivul hotărârii să cuprindă menţiunea că pronunţarea hotărârii
s-a făcut în şedinţă publică atrage nulitatea hotărârii numai atunci când s-a
adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi al art. 329 alin. 3 din
Codul de procedură civilă urmează a se admite recursul în interesul legii şi a
se stabili că dispozitivul hotărârii, adoptat cu ocazia deliberării
(„minuta"), trebuie să cuprindă menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă
publică, iar nerespectarea acestei cerinţe atrage nulitatea hotărârii în
condiţiile reglementate în art. 105 alin. 2 din Codul de procedură penală numai
dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată
decât prin anularea acelui act.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul
general al Parchetului de pe lîngă Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.
In aplicarea dispoziţiilor art. 121 alin. 3 din Codul
de procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 258 alin. 2 şi ale art. 261
alin. 1 pct. 8 teza I din
acelaşi cod, stabilesc:
Minuta, întocmită cu ocazia deliberării, trebuie să
cuprindă menţiunea că pronunţarea acesteia s-a făcut în şedinţă publică.
Nerespectarea acestei cerinţe atrage nulitatea relativă
a hotărârii în condiţiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, numai
atunci când se dovedeşte că s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât
prin anularea acelui act.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de
procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie
2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞIJUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei