DECIZIE   Nr. 106 din 14 iulie 1998

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 146 si 149 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 287 din  5 august 1998

    Ioan Muraru            - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Ioan Griga             - procuror
    Gabriela Dragomirescu  - magistrat-asistent

    Pe rol solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a art. 146 si 149 din Codul de procedura penala, invocata de Chahin Nizar in Dosarul nr. 139/1998 al Curtii Militare de Apel.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 25 iunie 1998, in prezenta partii si a reprezentantului Ministerului Public, si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru datele de 30 iunie, 9 iulie si 14 iulie 1998.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 20 mai 1998, Curtea Militara de Apel a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a art. 146 si 149 din Codul de procedura penala, ridicata de Chahin Nizar in Dosarul nr. 139/1998 al acestei instante.
    In motivarea exceptiei se sustine ca dispozitiile art. 146 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale, deoarece contravin art. 23 din Constitutie, procurorul neavand posibilitatea legala de a-si prelungi masura de arestare preventiva, asa cum s-a procedat in cauza.
    Exprimandu-si opinia, instanta de judecata apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece nu exista contradictii intre dispozitiile art. 146 din Codul de procedura penala si prevederile art. 23 din Constitutie, referitoare la durata arestarii preventive si la prelungirea acesteia. Potrivit art. 146 alin. 1 din Codul de procedura penala, durata arestarii invinuitului nu poate depasi 5 zile, iar, in conformitate cu dispozitiile art. 149 alin. 1 din acelasi cod, durata arestarii inculpatului nu poate depasi 30 de zile, afara de cazul in care aceasta este prelungita in conditiile legii. In cauza, procurorul militar anchetator nu si-a prelungit nelegal propria masura privativa de libertate, ci a emis doua ordonante diferite, pentru arestarea mai intai a invinuitului si apoi a inculpatului, fara ca durata acestora sa depaseasca 30 de zile, neincalcandu-se deci prevederile art. 23 din Constitutie.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, s-au solicitat puncte de vedere presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Se arata ca art. 146 din Codul de procedura penala nu incalca dispozitiile art. 23 din Constitutie, deoarece acest text constitutional nu prevede obligatia pentru organul judiciar care ia masura arestarii preventive a invinuitului sau a inculpatului de a dispune arestarea numai dupa ce a ascultat persoana fata de care se ia aceasta masura. Critica de neconstitutionalitate a art. 146 din Codul de procedura penala, intemeiata pe inexistenta unei asemenea obligatii, nu poate fi admisa, deoarece aceasta priveste o omisiune legislativa si, potrivit practicii jurisdictionale a Curtii, controlul de constitutionalitate nu poate privi omisiuni. Art. 146 din Codul de procedura penala nu incalca nici prevederile art. 5 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intrucat nici acest act normativ nu prevede obligatia pentru organele judiciare de a asculta pe invinuit sau pe inculpat inainte de a lua masura arestarii preventive. Se mai arata ca arestarea invinuitului si arestarea inculpatului sunt masuri procesuale distincte, care primesc, in mod firesc, reglementari diferite in raport cu calitatea procesuala pe care o are persoana arestata in cursul urmaririi penale. A interpreta ordonanta de arestare a inculpatului ca fiind o ordonanta de prelungire a arestarii invinuitului inseamna a adauga la lege, atata timp cat in art. 155 si urmatoarele din Codul de procedura penala se foloseste termenul de "prelungire" numai cu privire la prelungirea de catre instanta a arestarii inculpatului, dispusa in faza de urmarire penala.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, republicata, retine urmatoarele:
    In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate invocata.
    Curtea constata ca, desi in speta este ridicata exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 146 din Codul de procedura penala, argumentele invocate in sustinerea acesteia, si anume ca procurorul nu are posibilitatea legala de a-si prelungi propria masura de arestare preventiva, privesc si dispozitiile art. 149 din acelasi cod. Prin dispozitivul Incheierii din 20 mai 1998 a Curtii Militare de Apel, Curtea Constitutionala este sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 146 si 149 din Codul de procedura penala. In consecinta, Curtea urmeaza sa se pronunte cu privire la ambele texte criticate.
    Art. 146 din Codul de procedura penala prevede: "Procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penala, cand sunt intrunite conditiile prevazute la art. 143 si exista in mod corespunzator vreunul dintre cazurile prevazute la art. 148, daca considera ca in interesul urmaririi penale este necesara privarea de libertate a invinuitului, dispune prin ordonanta motivata arestarea acestuia, aratand temeiurile care justifica luarea masurii si fixand durata arestarii, care nu poate depasi 5 zile.
    Totodata, procurorul emite un mandat de arestare a invinuitului. Mandatul cuprinde in mod corespunzator mentiunile aratate la art. 151 lit. a) - c), e) si j), precum si numele si prenumele invinuitului si durata pentru care este dispusa arestarea acestuia."
    Principala critica de neconstitutionalitate adusa de autorul exceptiei dispozitiilor art. 146 din Codul de procedura penala, se refera la faptul ca acestea ar permite procurorului care a dispus arestarea invinuitului sa dispuna apoi arestarea aceleiasi persoane in calitate de inculpat, deci sa prelungeasca propria masura de arestare, desi, potrivit art. 23 alin. (4) din Constitutie, prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata.
    Aceasta critica nu este intemeiata. Arestarea inculpatului, atunci cand intervine dupa arestarea invinuitului, luata tot de procuror, nu poate fi privita ca o prelungire a acesteia, deoarece cele doua masuri, desi luate de procuror cu privire la aceeasi persoana, sunt diferite ca natura juridica. Masura arestarii preventive a invinuitului are un caracter exceptional si apare ca necesara numai atunci cand termenul de 24 de ore, cat poate dura masura retinerii conform dispozitiilor art. 23 alin. (3) din Constitutie si ale art. 144 alin. 1 din Codul de procedura penala, se dovedeste insuficient pentru verificarea temeiurilor legale necesare punerii in miscare a actiunii penale impotriva invinuitului si, eventual, pentru a se lua impotriva lui masura arestarii preventive sau, dimpotriva, pentru a se dispune scoaterea de sub urmarire penala sau, eventual, incetarea urmaririi. Masura arestarii invinuitului nu poate depasi 5 zile si se justifica numai daca este necesara in interesul urmaririi penale, in conditiile art. 143 din Codul de procedura penala si in vreunul dintre cazurile prevazute la art. 148 din acelasi cod. Luarea ei se dispune de procuror prin ordonanta motivata, este urmata de emiterea mandatului de arestare a invinuitului si nu poate fi prelungita. Daca la expirarea duratei arestarii invinuitului se confirma temeiurile pentru punerea in miscare a actiunii penale impotriva acestuia si se mentine necesitatea privarii sale de libertate, in conditiile legii, procurorul dispune prin ordonanta punerea in miscare a actiunii penale si luarea masurii arestarii preventive a inculpatului, urmata de emiterea mandatului de arestare a acestuia. Masura este, in conceptia legiuitorului, consecinta inlocuirii pozitiei procesuale de invinuit a faptuitorului, adica de persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala, cat timp nu a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa (art. 229 din Codul de procedura penala), cu aceea de inculpat, adica de persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala (art. 23 din Codul de procedura penala). In ceea ce priveste durata arestarii inculpatului, consecutiva masurii arestarii invinuitului, ea trebuie sa includa, in mod firesc, durata acesteia din urma, ca masura exceptionala specifica urmaririi penale, in reglementarea legala in vigoare, neputand depasi insa, impreuna cu aceasta, durata de 30 de zile prevazuta la art. 23 alin. (4) din Constitutie, avand in vedere si faptul ca, desi diferite, cele doua masuri preventive au drept consecinta privarea de libertate a aceleiasi persoane in cadrul aceleiasi cauze penale, iar prevederile constitutionale mentionate se refera la arestarea preventiva a unei persoane, indiferent de calitatea procesuala a acesteia, deci fara sa distinga, asa cum face Codul de procedura penala, intre arestarea invinuitului si arestarea inculpatului.
    Nu poate insa sa fie trecuta cu vederea aceasta necorelare a dispozitiilor legale cu dispozitiile si principiile constitutionale, care vadeste necesitatea interventiei legiuitorului pentru punerea de acord cu Constitutia a dispozitiilor legale examinate.
    In ceea ce priveste critica dispozitiilor art. 146 din Codul de procedura penala, sub aspectul conditiilor in care poate fi luata masura arestarii invinuitului in raport cu masura arestarii inculpatului, Curtea constata ca in lege se face o nejustificata diferentiere in favoarea masurii arestarii inculpatului, care nu poate fi luata decat dupa ascultarea acestuia, conditie care lipseste in cazul arestarii invinuitului. Or, deosebirile de natura juridica dintre cele doua masuri procesuale nu justifica nici o deosebire de tratament intre invinuit si inculpat, sub aspectul garantiilor privind libertatea persoanei, dreptul la aparare si garantiile procesuale prevazute de lege si consacrate in Constitutie. De aceea dispozitiile art. 146 din Codul de procedura penala si masura arestarii preventive a invinuitului, pe care o reglementeaza, sunt constitutionale numai in masura in care prin acestea se asigura respectarea neconditionata a garantiilor constitutionale privind libertatea si drepturile fundamentale ale persoanei.
    Exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 149 din Codul de procedura penala este neintemeiata si urmeaza a fi respinsa. Acest articol prevede: "Durata arestarii inculpatului nu poate depasi 30 de zile, afara de cazul cand ea este prelungita in conditiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului, cand arestarea a fost dispusa dupa ascultarea inculpatului, iar in cazul cand arestarea a fost dispusa in lipsa inculpatului, termenul curge de la prezentarea acestuia la organul judiciar care a emis mandatul.
    Cand o cauza este trecuta pentru continuarea urmaririi penale de la un organ de urmarire la altul, mandatul de arestare emis anterior ramane valabil. Durata arestarii se calculeaza potrivit dispozitiilor alineatului precedent.
    Arestarea inculpatului in cursul judecatii dureaza pana la solutionarea definitiva a cauzei, afara de cazul cand instanta dispune revocarea ei."
    Cat priveste critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 149 alin. 1 din Codul de procedura penala, se constata ca aceasta este neintemeiata, deoarece textul prevede in mod expres ca durata arestarii inculpatului nu poate depasi 30 de zile, fiind deci conform cu art. 23 alin. (4) din Constitutie. Dispozitiile art. 149 alin. 2 din acelasi cod nu au legatura cu cauza si, in consecinta, si aceasta critica urmeaza a fi respinsa.
    Referitor la prevederile alin. 3 al aceluiasi articol, se constata ca prin Decizia nr. 60 din 25 mai 1994, definitiva prin Decizia nr. 20 din 15 februarie 1995, ambele publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995, Curtea a statuat ca aceste dispozitii sunt neconstitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca durata arestarii, dispusa de instanta in cursul judecatii, poate depasi 30 de zile fara a fi necesara prelungirea in conditiile art. 23 din Constitutie. Totodata, prin Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998, Curtea a constatat ca in legatura cu arestarea inculpatului in cursul judecatii, prevazuta la art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala, se va face aplicarea directa a art. 23 alin. (4) din Constitutie. Astfel fiind, potrivit dispozitiilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, exceptia de neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala este inadmisibila, urmand a fi respinsa.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    1. Admite in parte exceptia de neconstitutionalitate invocata de Chahin Nizar in Dosarul nr. 139/1998 al Curtii Militare de Apel si constata ca dispozitiile art. 146 din Codul de procedura penala sunt constitutionale numai in masura in care asigura invinuitului aceleasi drepturi procesuale ca si inculpatului, in temeiul garantiilor constitutionale privind libertatea individuala si siguranta persoanei, prevazute la art. 23 si 24 din Constitutie.
    2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 149 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala.
    3. Respinge ca inadmisibila exceptia de neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 14 iulie 1998.

               PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE
               prof. univ. dr. IOAN MURARU

                           Magistrat asistent,
                           Gabriela Dragomirescu