DECIZIE   Nr. 1 din 16 ianuarie 2006

pentru a examina recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 47 alin. 2 din Codul de procedura penala referitoare la compatibilitatea judecatorului de a participa la judecarea cauzei in care a dispus prin incheiere, pronuntata inainte de solutionarea acesteia in fond, schimbarea incadrarii juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instantei

ACT EMIS DE: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 291 din 31 martie 2006

Dosar nr. 26/2005

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. 2 din Codul de procedură penală referitoare la compatibilitatea judecătorului de a participa la judecarea cauzei în care a dispus prin încheiere, pronunţată înainte de soluţionarea acesteia în fond, schimbarea încadrării juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instanţei.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 85 de judecători din totalul de 108 în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că schimbarea încadrării juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instanţei, prin încheiere pronunţată înainte de soluţionarea cauzei, nu atrage incompatibilitatea judecătorului care a făcut parte din completul de judecată.

SECŢIILE    UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

In aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. 2 din Codul de procedură penală, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar cu privire la chestiunea dacă schimbarea încadrării juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instanţei, prin încheiere pronunţată înainte de soluţionarea fondului cauzei, atrage incompatibilitatea judecătorului care a făcut parte din completul de judecată.

Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că schimbarea încadrării juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instanţei, prin încheiere pronunţată înainte de soluţionarea cauzei în fond, atrage incompatibilitatea judecătorului care a făcut parte din completul de judecată.

S-a motivat că schimbarea încadrării juridice a faptei constituie o modalitate de soluţionare parţială a cauzei, astfel că judecătorul care a participat la pronunţarea  acesteia, devenind incompatibil, nu mai poate intra în compunerea completului de judecată ce urmează să o soluţioneze.

Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că schimbarea încadrării juridice a faptei nu constituie o modalitate de exprimare anticipată a părerii cu privire la soluţia susceptibilă de a fi adoptată într-o anumită cauză, astfel că judecătorul care participă la pronunţarea ei nu devine incompatibil de a lua parte, în continuare, la soluţionarea acelei cauze în fond.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.

Potrivit art. 47 din Codul de procedură penală, una dintre cauzele de incompatibilitate a judecătorului este aceea în care acesta s-a pronunţat anterior.

In aplicarea conţinutului acestei cauze de incompatibilitate, în cadrul alin. 1 al acestui articol se precizează că „judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o instanţă superioară sau la judecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs".

Prin alin. 2 al aceluiaşi articol se prevede că, „de asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză".

Or, nici una dintre aceste două situaţii, ce se referă la cauza de incompatibilitate reglementată în art. 47 din Codul de procedură penală, nu se regăseşte în ipoteza schimbării încadrării juridice a faptei, ce face obiectul actului de sesizare a instanţei, prin încheiere pronunţată anterior soluţionării fondului cauzei.

Sub acest aspect este de observat că prin art. 334 din Codul de procedură penală, în care este reglementată procedura schimbării încadrării juridice, se prevede că „dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea".

Din această dispoziţie a legii, unită cu prevederile înscrise în art. 302 alin. 1 din Codul de procedură penală, prin care este reglementată rezolvarea de către instanţă a chestiunilor incidente, rezultă neechivoc voinţa legiuitorului de a considera schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecăţii ca o problemă procedurală, ce nu priveşte soluţionarea nemijlocită a cauzei.

Termenii cu caracter general şi imperativ în care este formulată obligativitatea punerii în discuţie de către instanţă a oricărei schimbări de încadrare juridică, precum şi modalitatea specifică în care este reglementata desfăşurarea unei atari proceduri în faţa instanţei constituie o garanţie ca părţile să nu fie surprinse de o altă încadrare juridică a faptelor şi ca ele să nu fie lipsite de posibilitatea de a pune concluzii cu privire la această nouă eventualitate.

Pe de altă parte, raţiuni deduse din alte dispoziţii cu caracter procedural impun să se considere că schimbarea încadrării juridice, dispusă prin încheiere anterioară soluţionării pe fond a cauzei, nu atrage incompatibilitatea judecătorului care a făcut parte din completul de judecată.

In această privinţă este semnificativă reglementarea dată prin art. 286 alin. 2 din Codul de procedură penală procedurii de schimbare a încadrării juridice, în faţa instanţei, în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Astfel, potrivit textului de lege menţionat, atunci când fapta ar urma să primească o încadrare juridică pentru care este necesară plângerea prealabilă, instanţa „cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere pentru infracţiunea respectivă şi, după caz, continuă sau încetează procesul penal".

Din această dispoziţie reiese fără echivoc posibilitatea instanţei de a schimba mai întâi, prin încheiere, încadrarea juridică a faptei într-o infracţiune pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar ulterior să cheme partea vătămată pentru a o întreba dacă înţelege să facă plângere pentru infracţiunea respectivă şi, după caz, să continue sau să înceteze procesul penal.

Or, ar fi de neconceput ca judecătorii care au schimbat încadrarea juridică a faptei într-o altă infracţiune, pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei     vătămate, să nu mai poată face parte din completul care, în raport de poziţia adoptată de persoana vătămată, să procedeze la continuarea judecăţii ori să înceteze procesul penal.

Tot astfel, a considera caz de incompatibilitate participarea la schimbarea încadrării juridice a faptei prin încheiere, anterioară judecăţii în fond, ar însemna să se renunţe la principiul continuităţii judecătorului şi la garanţiile procesuale cu rol esenţial în aflarea adevărului şi asigurarea justei soluţionări a cauzei.

Aşa fiind, concluzia ce se impune este aceea că schimbarea încadrării juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instanţei, prin încheiere pronunţată de judecător înainte de soluţionarea cauzei, nu poate presupune, prin ea însăşi, exprimarea părerii sale cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în acea cauză.

In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că schimbarea încadrării juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instanţei, prin încheiere pronunţată înainte de soluţionarea cauzei, nu atrage incompatibilitatea judecătorului care a făcut parte din completul de judecată.

PENTRU    ACESTE    MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

In aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. 2 din Codul de procedură penală, stabilesc:

Schimbarea încadrării juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instanţei, prin încheiere pronunţată înainte de soluţionarea cauzei, nu atrage incompatibilitatea judecătorului care a făcut parte din completul de judecată.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţa publică din 16 ianuarie 2006.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent-şef,

Victoria Maftei