DECIZIE Nr. 1 din 16
ianuarie 2006
pentru a examina recursul in
interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa
Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art.
47 alin. 2 din Codul de procedura penala referitoare la compatibilitatea
judecatorului de a participa la judecarea cauzei in care a dispus prin
incheiere, pronuntata inainte de solutionarea acesteia in fond, schimbarea
incadrarii juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instantei
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 291 din 31 martie 2006
Dosar nr. 26/2005
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară,republicată, s-a întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului
de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. 2 din Codul
de procedură penală referitoare la compatibilitatea judecătorului de a
participa la judecarea cauzei în care a dispus prin încheiere, pronunţată
înainte de soluţionarea acesteia în fond, schimbarea încadrării juridice a
faptei ce face obiectul actului de sesizare a instanţei.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
prevederilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 85 de
judecători din totalul de 108 în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie
şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru
admiterea acestuia în sensul de a se stabili că schimbarea încadrării juridice
a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instanţei, prin încheiere
pronunţată înainte de soluţionarea cauzei, nu atrage incompatibilitatea
judecătorului care a făcut parte din completul de judecată.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. 2 din Codul de
procedură penală, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar cu
privire la chestiunea dacă schimbarea încadrării juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a
instanţei, prin încheiere pronunţată
înainte de soluţionarea fondului cauzei, atrage incompatibilitatea
judecătorului care a făcut parte din completul de judecată.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că
schimbarea încadrării juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a
instanţei, prin încheiere pronunţată înainte de soluţionarea cauzei în fond,
atrage incompatibilitatea judecătorului care a făcut parte din completul de
judecată.
S-a motivat că schimbarea încadrării juridice a faptei
constituie o modalitate de soluţionare parţială a cauzei, astfel că judecătorul
care a participat la pronunţarea acesteia, devenind incompatibil, nu mai poate intra în compunerea
completului de judecată ce urmează să o soluţioneze.
Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că schimbarea
încadrării juridice a faptei nu constituie o modalitate de exprimare anticipată
a părerii cu privire la soluţia susceptibilă de a fi adoptată într-o anumită cauză, astfel că
judecătorul care participă la pronunţarea ei nu devine incompatibil de a lua
parte, în continuare, la soluţionarea acelei cauze în
fond.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat
corect dispoziţiile legii.
Potrivit art. 47 din Codul de procedură penală, una
dintre cauzele de incompatibilitate
a judecătorului este aceea în care acesta s-a pronunţat anterior.
In aplicarea conţinutului
acestei cauze de incompatibilitate, în cadrul alin. 1 al acestui articol se
precizează că „judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai
poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o instanţă superioară sau la
judecarea cauzei după desfiinţarea hotărârii cu trimitere în apel sau după
casarea cu trimitere în recurs".
Prin alin. 2 al aceluiaşi articol se prevede că, „de
asemenea, nu mai poate participa
la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire
la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză".
Or, nici una dintre aceste două situaţii, ce se referă
la cauza de incompatibilitate reglementată în art. 47 din Codul de procedură
penală, nu se regăseşte în ipoteza schimbării încadrării juridice a faptei, ce face obiectul actului
de sesizare a instanţei, prin încheiere pronunţată anterior soluţionării
fondului cauzei.
Sub acest aspect este de observat că prin art. 334 din
Codul de procedură penală, în care este reglementată procedura schimbării
încadrării juridice, se prevede că „dacă în cursul judecăţii se consideră că
încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare
urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună
în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei
mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti
apărarea".
Din această dispoziţie a legii, unită cu prevederile
înscrise în art. 302 alin. 1 din Codul de procedură penală, prin care este
reglementată rezolvarea de către instanţă a chestiunilor incidente, rezultă neechivoc voinţa legiuitorului de a
considera schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecăţii ca o
problemă procedurală, ce nu priveşte soluţionarea nemijlocită a cauzei.
Termenii cu caracter general şi imperativ în care este
formulată obligativitatea punerii în discuţie de către instanţă a oricărei
schimbări de încadrare juridică, precum şi modalitatea specifică în care este
reglementata desfăşurarea unei atari proceduri în faţa instanţei constituie o
garanţie ca părţile să nu fie surprinse de o altă încadrare juridică a faptelor
şi ca ele să nu fie lipsite de posibilitatea de a pune concluzii cu privire la
această nouă eventualitate.
Pe de altă parte, raţiuni deduse din alte dispoziţii cu
caracter procedural impun să se considere că schimbarea încadrării juridice,
dispusă prin încheiere anterioară soluţionării pe fond a cauzei, nu atrage incompatibilitatea
judecătorului care a făcut parte din completul de judecată.
In această privinţă este semnificativă reglementarea
dată prin art. 286 alin. 2 din Codul de procedură penală procedurii de
schimbare a încadrării juridice, în faţa instanţei, în cazul infracţiunilor
pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Astfel, potrivit textului de lege menţionat, atunci
când fapta ar urma să primească o încadrare juridică pentru care este necesară
plângerea prealabilă, instanţa „cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege
să facă plângere pentru infracţiunea respectivă şi, după caz, continuă sau încetează procesul
penal".
Din această dispoziţie reiese fără echivoc
posibilitatea instanţei de a schimba mai întâi, prin încheiere, încadrarea
juridică a faptei într-o infracţiune pentru care punerea în mişcare a acţiunii
penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar ulterior
să cheme partea vătămată pentru a o întreba dacă înţelege să facă plângere
pentru infracţiunea respectivă şi, după caz, să continue sau să înceteze
procesul penal.
Or, ar fi de neconceput ca judecătorii care au schimbat
încadrarea juridică a faptei într-o altă infracţiune, pentru care este necesară
plângerea prealabilă a persoanei vătămate, să nu mai poată face parte din completul care, în raport
de poziţia adoptată de persoana vătămată, să procedeze la continuarea judecăţii
ori să înceteze procesul penal.
Tot astfel, a considera caz de incompatibilitate
participarea la schimbarea încadrării juridice a
faptei prin încheiere, anterioară judecăţii în fond, ar însemna să se renunţe
la principiul continuităţii judecătorului şi la garanţiile procesuale cu rol
esenţial în aflarea adevărului şi asigurarea justei soluţionări a cauzei.
Aşa fiind, concluzia ce se impune este aceea că schimbarea
încadrării juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instanţei,
prin încheiere pronunţată de judecător
înainte de soluţionarea cauzei, nu poate presupune, prin ea însăşi, exprimarea
părerii sale cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în acea cauză.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală,
urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că schimbarea
încadrării juridice a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instanţei,
prin încheiere pronunţată înainte de soluţionarea cauzei, nu atrage
incompatibilitatea judecătorului care a făcut parte din completul de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
In aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. 2 din Codul de
procedură penală, stabilesc:
Schimbarea încadrării juridice
a faptei ce face obiectul actului de sesizare a instanţei,
prin încheiere pronunţată înainte de soluţionarea cauzei, nu atrage incompatibilitatea judecătorului care a
făcut parte din completul de judecată.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţa publică din 16 ianuarie 2006.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent-şef,
Victoria Maftei