CONVENTIE Nr.
0 din 16 mai 2005
Consiliului Europei privind
prevenirea terorismului*)
ACT EMIS DE:
ACT INTERNATIONAL
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 949 din 24 noiembrie 2006
Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte
state semnatare ale prezentei convenţii,
considerând că scopul Consiliului Europei este de a
realiza o unitate mai mare între membrii săi,
recunoscând interesul de a intensifica cooperarea cu
celelalte state părţi la prezenta convenţie,
din dorinţa de a lua măsuri eficiente pentru prevenirea
terorismului şi pentru a face faţă în special provocării publice la comiterea
de infracţiuni de terorism, precum şi recrutării şi antrenării pentru terorism,
conştiente de îngrijorarea profundă determinată de
creşterea infracţiunilor de terorism şi a ameninţării pe care o reprezintă
terorismul,
având cunoştinţă de situaţia precară cu care se
confruntă persoanele care suferă din cauza terorismului şi reafirmând, în acest
context, profunda lor solidaritate cu victimele terorismului şi cu familiile
acestora,
reafirmând faptul că infracţiunile de terorism şi
infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie, indiferent de autorii lor, nu
sunt în niciun caz justificate prin consideraţii de natură politică,
filozofică, ideologică, rasială, etnică, religioasă sau de orice altă natură
similară şi amintind obligaţia tuturor părţilor de a preveni asemenea
infracţiuni şi, dacă acestea nu au putut fi prevenite, de a le cerceta şi de a
se asigura că sunt sancţionate cu pedepse care ţin cont de gravitatea lor,
amintind necesitatea de a considera lupta împotriva
terorismului şi reafirmând faptul că toate măsurile luate pentru prevenirea sau
reprimarea infracţiunilor de terorism trebuie să respecte statul de drept şi
valorile democratice, drepturile omului şi libertăţile fundamentale, precum şi
alte prevederi ale dreptului internaţional şi inclusiv ale dreptului
internaţional umanitar, atunci când acesta este
aplicabil,
recunoscând că prezenta convenţie nu afectează
principiile stabilite privind libertatea de expresie şi libertatea de asociere,
amintind că actele de terorism, prin natura sau
contextul acestora, sunt menite să intimideze grav o populaţie ori să forţeze
un guvern sau o organizaţie internaţională să efectueze ori să se abţină de la
efectuarea unui anumit act sau să destabilizeze grav ori să distrugă
structurile fundamentale politice, constituţionale, economice sau sociale ale
unei ţări ori ale unei organizaţii internaţionale,
au convenit următoarele:
ARTICOLUL 1
Terminologie
1. In sensul prezentei
convenţii, prin infracţiune de terorism se înţelege oricare dintre
infracţiunile care intră în sfera de aplicare a unuia dintre tratatele
enumerate în anexa la prezenta convenţie, aşa cum sunt ele definite în
respectivele tratate.
2. Odată cu depunerea instrumentului de ratificare,
acceptare, aprobare sau de aderare, un stat care nu este parte la un tratat enumerat în anexă poate
declara că, la aplicarea prezentei convenţii privitor la respectivul stat
contractant, se va considera că acel tratat nu figurează în anexă. Declaraţia
îşi pierde efectele de îndată ce tratatul intră în vigoare pentru statul care a
dat-o, acesta notificându-l pe secretarul general al
Consiliului Europei cu privire la intrarea în vigoare.
*) Traducere.
ARTICOLUL 2
Obiectiv
Obiectivul prezentei convenţii este de a intensifica
eforturile părţilor pentru prevenirea terorismului şi a efectelor sale negative
asupra deplinei respectări a drepturilor omului şi în special a dreptului la
viaţă, atât prin intermediul unor măsuri ce trebuie luate la nivel naţional,
cât şi în cadrul cooperării internaţionale, ţinându-se cont de tratatele sau
acordurile bilaterale şi multilaterale existente între statele contractante.
ARTICOLUL 3
Politici naţionale de prevenire
1. Fiecare parte va
lua măsurile adecvate, îndeosebi în domeniul pregătirii autorităţilor care au
competenţă în ceea ce priveşte aplicarea legii şi altor organe, precum şi în
domeniile educaţiei, culturii, informaţiei, mass-media şi conştientizării
publicului, în vederea prevenirii infracţiunilor de terorism şi a efectelor
negative ale acestora, cu respectarea drepturilor omului şi a obligaţiilor
prevăzute, după caz, de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, de Pactul internaţional privitor la drepturile
civile şi politice şi a altor obligaţii ce ţin de dreptul internaţional.
2. Fiecare parte ia măsurile
necesare pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea cooperării între autorităţile sale
naţionale în vederea prevenirii infracţiunilor de terorism şi a efectelor
negative ale acestora, între altele prin:
a) schimbul de informaţii;
b) întărirea protecţiei fizice a persoanelor şi
infrastructurilor;
c) îmbunătăţirea planurilor de pregătire şi coordonare
pentru situaţiile de criză.
3. Fiecare parte promovează toleranţa prin
încurajarea dialogului interreligios şi intercultural cu implicarea, dacă este
necesar, a organizaţiilor neguvernamentale şi a altor elemente ale societăţii
civile în vederea prevenirii tensiunilor care ar putea contribui la comiterea
de infracţiuni de terorism.
4. Fiecare parte se străduieşte să sensibilizeze
publicul cu privire la existenţa, la cauzele, gravitatea şi ameninţarea
reprezentate de infracţiunile de terorism şi de infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie şi ia în considerare
încurajarea publicului de a furniza autorităţilor competente ajutor faptic şi
specific ce poate contribui la prevenirea infracţiunilor de terorism şi a
infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie.
ARTICOLUL 4
Cooperarea internaţională în materie de prevenire
Părţile îşi acordă asistenţă şi sprijin, după caz, şi
ţinând cont în mod corespunzător de posibilităţile fiecăreia, în vederea
îmbunătăţirii capacităţii lor de a preveni comiterea infracţiunilor de
terorism, inclusiv prin schimbul de informaţii şi bune practici, precum şi prin
pregătire şi alte eforturi comune cu caracter preventiv.
ARTICOLUL 5
Provocarea publică de a comite o infracţiune de
terorism
1. In sensul prezentei convenţii,
provocarea publică de a comite o infracţiune de terorism înseamnă
distribuirea sau punerea la dispoziţie în alt mod a unui mesaj către public, cu
intenţia de a instiga la comiterea unei infracţiuni de terorism, dacă acest
comportament, direct sau indirect,creează un pericol ca una sau mai multe
dintre aceste infracţiuni să fie comise.
2. Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a
prevedea ca infracţiune, conform dreptului său intern, provocarea la comiterea
unei infracţiuni de terorism, aşa cum a fost definită la paragraful 1, atunci
când a fost comisă cu intenţie.
ARTICOLUL 6
Recrutarea pentru terorism
1. In sensul prezentei convenţii, recrutarea pentru terorism înseamnă
solicitarea ca o altă persoană să comită o infracţiune de terorism sau să
participe la comiterea unei infracţiuni de terorism ori să se alăture unei
asociaţii sau unui grup, cu scopul de a contribui la comiterea uneia ori mai
multor infracţiuni de terorism de către acea asociaţie sau acel grup.
2. Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a
prevedea ca infracţiune, conform dreptului său intern, recrutarea pentru
terorism, aşa cum a fost definită la paragraful 1, atunci când a fost comisă cu
intenţie.
ARTICOLUL 7
Pregătirea pentru terorism
1. In sensul prezentei convenţii,
pregătirea pentru terorism înseamnă furnizarea de instrucţiuni cu
privire la fabricarea sau folosirea explozibililor, a armelor de foc ori a
altor arme sau substanţe nocive ori periculoase sau cu privire la alte metode
ori tehnici specifice, cu scopul de a comite o infracţiune de terorism sau de a
contribui la comiterea acesteia, având cunoştinţă de faptul că pregătirea
efectuată este menită să servească acestui scop.
2. Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a
prevedea ca infracţiune, conform dreptului său intern, pregătirea pentru
terorism, aşa cum a fost definită la paragraful 1, atunci când a fost comisă cu
intenţie.
ARTICOLUL 8
Lipsa relevanţei
consumării infracţiunii de terorism
Pentru ca un act să constituie infracţiune, în sensul
art. 5-7, nu este necesar ca o infracţiune de terorism să se fi consumat.
ARTICOLUL 9
Infracţiuni conexe
1. Fiecare parte
adoptă măsurile necesare pentru a prevedea ca infracţiune, conform dreptului
său intern:
a) participarea în calitate de complice la comiterea
unei infracţiuni prevăzute la art. 5-7;
b) organizarea comiterii unei infracţiuni în sensul
art. 5-7 sau faptul de a ordona altor persoane să o comită;
c) participarea la comiterea uneia sau mai multora
dintre infracţiunile prevăzute la art. 5-7 de către un grup de persoane care
acţionează într-un scop comun. Această contribuţie trebuie să fie intenţionată
şi trebuie:
(i) să fie menită să faciliteze activitatea criminală a
grupului sau să servească scopului criminal al grupului, dacă această activitate
ori acest scop implică comiterea unei infracţiuni prevăzute la art. 5-7; sau
(ii) să fie făcută ştiindu-se că grupul intenţionează
să comită o infracţiune prevăzută la art. 5-7.
2. Fiecare parte adoptă măsurile
necesare pentru a prevedea ca infracţiune, în cadrul şi în conformitate cu dreptul său intern, tentativa de comitere
a unei infracţiuni prevăzute la art. 6 şi 7.
ARTICOLUL 10
Răspunderea
persoanelor juridice
1. Fiecare parte adoptă măsurile necesare, conform
principiilor sale juridice, pentru stabilirea răspunderii persoanelor juridice
pentru participarea la infracţiunile prevăzute la art. 5-7 şi 9.
2. Sub rezerva principiilor juridice ale fiecărui stat contractant, răspunderea persoanelor juridice
poate fi penală, civilă sau administrativă.
3. Această răspundere nu aduce atingere răspunderii
penale a persoanelor fizice care au comis infracţiunile.
ARTICOLUL 11
Sancţiuni şi măsuri
1. Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru ca
infracţiunile prevăzute la art. 5-7 şi 9 să fie pedepsite cu pedepse efective,
proporţionale şi descurajatoare.
2. Orice condamnare definitivă anterioară, pronunţată
într-un stat străin pentru infracţiunile prevăzute de prezenta convenţie,
poate, în măsura permisă de dreptul intern, să fie luată în considerare la
pronunţarea hotărârii în conformitate cu dreptul intern.
3. Fiecare parte veghează ca persoanele juridice
găsite responsabile conform art. 10 să facă obiectul unor sancţiuni efective,
proporţionale şi descurajatoare, de natură penală sau nu, şi inclusiv unor
sancţiuni pecuniare.
ARTICOLUL 12
Condiţii şi garanţii
1. Fiecare parte
trebuie să se asigure că stabilirea, implementarea şi incriminarea faptelor
prevăzute la art. 5-7 şi 9 se realizează cu respectarea obligaţiilor în materia
drepturilor omului, în special a dreptului la libertatea de exprimare,
libertatea de asociere şi libertatea religioasă, aşa cum sunt ele prevăzute,
după caz, în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, în Pactul internaţional privind drepturile civile şi
politice, şi a altor obligaţii ce decurg din dreptul internaţional.
2. Stabilirea, implementarea şi incriminarea faptelor
prevăzute la art. 5-7 şi 9 trebuie să respecte principiul proporţionalităţii,
în ceea ce priveşte scopurile legitime urmărite şi necesitatea acestora într-o
societate democratică, şi trebuie să excludă orice formă de arbitrar, de
tratament discriminatoriu sau rasist.
ARTICOLUL 13
Protecţia, despăgubirea şi sprijinirea victimelor
terorismului
Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a proteja
şi sprijini victimele terorismului comis pe teritoriul propriu. Aceste măsuri
pot include, prin intermediul schemelor naţionale adecvate şi sub rezerva
prevederilor din legislaţia internă, printre altele, asistenţă financiară şi
despăgubire pentru victimele terorismului şi pentru rudele lor apropiate.
ARTICOLUL 14
Jurisdicţia
1. Fiecare parte adoptă măsurile
necesare pentru stabilirea jurisdicţiei sale asupra infracţiunilor prevăzute în
prezenta convenţie:
a) când infracţiunea este comisă pe teritoriul acelei
părţi;
b) când infracţiunea este comisă la bordul unei nave
sub pavilionul acelei părţi sau la bordul unei aeronave
înmatriculate în acea parte;
c) când infracţiunea este comisă de către un cetăţean
al acelei părţi.
2. Fiecare parte îşi poate, de asemenea, stabili
competenţa asupra infracţiunilor prevăzute în prezenta convenţie şi când:
a) infracţiunea avea drept scop sau a avut ca
rezultat comiterea unei infracţiuni la care se referă art. 1 pe teritoriul său
ori împotriva unui cetăţean al său;
b) infracţiunea avea drept scop sau a avut ca
rezultat comiterea unei infracţiuni la care se referă art. 1 împotriva unei
instalaţii publice aparţinând acelei părţi, care se află în străinătate,
inclusiv sediile sale diplomatice sau consulare;
c) infracţiunea avea drept scop sau a avut ca
rezultat comiterea unei infracţiuni la care se referă art. 1, în încercarea de
a forţa acea parte să efectueze orice act sau să se abţină de la efectuarea
acestuia;
d) infracţiunea este comisă de un apatrid cu
reşedinţa obişnuită pe teritoriul acelei părţi;
e) infracţiunea este comisă la bordul unei aeronave exploatate
de guvernul acelei părţi.
3. Fiecare parte ia măsurile necesare pentru a-şi
stabili jurisdicţia asupra infracţiunilor prevăzute de prezenta convenţie în
cazul în care presupusul făptuitor se află pe teritoriul său şi nu îl
extrădează pe acesta unei părţi a cărei jurisdicţie se bazează pe o regulă de
competenţă care există şi în legislaţia părţii solicitate.
4. Prezenta convenţie nu exclude nicio jurisdicţie
exercitată conform legilor naţionale.
5. Dacă mai multe părţi îşi declară competenţa asupra
unei infracţiuni prevăzute de prezenta convenţie, părţile implicate se consultă
reciproc, dacă este oportun, în vederea stabilirii părţii care are cea mai
potrivită competenţă de urmărire.
ARTICOLUL 15
Obligaţia de a cerceta
1. Dacă are informaţii
că este posibil ca autorul sau persoana presupusă a fi săvârşit infracţiunile
prevăzute de prezenta convenţie se află pe teritoriul său, respectiva parte ia
măsurile necesare, conform dreptului său intern, în vederea cercetării faptelor
cu privire la care a fost informată.
2. Dacă există circumstanţe care să justifice acest
lucru, partea pe teritoriul căreia se găseşte infractorul sau presupusul
infractor ia măsurile corespunzătoare, prevăzute de legislaţia internă, pentru
a se informa cu privire la prezenţa acestuia în vederea urmăririi sau
extrădării.
3. Orice persoană faţă de care se iau măsurile
prevăzute la paragraful 2 are dreptul:
a) de a comunica neîntârziat cu cel mai apropiat
reprezentant competent al părţii al cărei cetăţean este sau care este abilitată
în alt mod să îi protejeze drepturile ori, dacă este apatrid, al părţii pe al
cărei teritoriu îşi are reşedinţa obişnuită;
b) de a primi vizita unui reprezentant al acestei
părţi;
c) de a fi informată cu privire la drepturile sale
prevăzute la lit. a) şi b).
4. Drepturile menţionate la paragraful 3 se exercită
în conformitate cu legile şi reglementările părţii pe al cărei teritoriu se
află infractorul sau presupusul infractor, sub rezerva că legile şi reglementările trebuie să permită deplina
realizare a scopurilor pentru care aceste drepturi au fost acordate în
conformitate cu paragraful 3.
5. Dispoziţiile paragrafelor 3 şi 4 nu afectează
dreptul oricărei părţi care îşi declară jurisdicţia, conform art. 14 paragraful
1 lit. b) şi paragraful 2, de a invita Comitetul Internaţional al Crucii Roşii
să comunice cu presupusul infractor şi să îl viziteze.
ARTICOLUL 16
Inaplicabilitatea convenţiei
Prezenta convenţie nu se aplică atunci când
infracţiunile menţionate la art. 5-7 şi 9 sunt comise pe teritoriul unei
singure părţi, iar presupusul autor este cetăţean al acelei părţi şi se află pe
teritoriul acelei părţi, şi nicio altă parte nu are motiv, conform art. 14
paragraful 1 sau 2, să exercite jurisdicţia, în acele cazuri aplicându-se
totuşi prevederile art. 17 şi art. 20-22, dacă este cazul.
ARTICOLUL 17
Cooperarea internaţională în materie penală
1. Părţile îşi acordă cea mai largă asistenţă pentru
efectuarea urmăririi penale sau îndeplinirea procedurilor penale ori de
extrădare referitoare la infracţiunile prevăzute la art. 5 - 7 şi 9, inclusiv
asistenţă pentru obţinerea probelor de care acestea dispun şi care sunt
necesare pentru îndeplinirea procedurilor respective.
2. Părţile îndeplinesc obligaţiile prevăzute la
paragraful 1 în conformitate cu orice tratate sau acorduri privitoare la
asistenţa juridică reciprocă existente între ele. In lipsa unor asemenea
tratate sau acorduri, părţile îşi acordă asistenţă în conformitate cu dreptul
lor intern.
3. Părţile cooperează în cea mai mare măsură posibilă,
conform dreptului aplicabil, tratatelor, acordurilor şi aranjamentelor părţii
solicitate, în ceea ce priveşte urmărirea sau procedurile penale care au ca
obiect infracţiunile pentru care persoanele juridice pot fi trase la răspundere
pe teritoriul părţii solicitate, conform art. 10.
4. Fiecare parte poate examina oportunitatea
înfiinţării unor mecanisme suplimentare pentru a face schimb, cu celelalte
părţi, de informaţii sau probe necesare pentru stabilirea răspunderii penale,
civile ori administrative, conform art. 10.
ARTICOLUL 18
Extrădarea sau urmărirea
1. In cazurile în care este
competentă conform art. 14, partea pe teritoriul căreia se află presupusul
făptuitor este obligată, dacă nu extrădează acea persoană, să aducă fără
întârziere cauza în faţa autorităţilor competente în vederea urmăririi prin
intermediul unei proceduri conforme cu legile acelei părţi, fără excepţie şi
indiferent dacă infracţiunea a fost comisă pe teritoriul său. Aceste autorităţi
se pronunţă în aceleaşi condiţii ca şi pentru orice altă infracţiune gravă,
potrivit legilor părţilor respective.
2. Ori de câte ori legislaţia internă a unei părţi îi
permite să extrădeze sau să predea pe unul dintre cetăţenii săi, cu condiţia ca
persoana să fie înapoiată acelei părţi în vederea executării pedepsei impuse în
urma procesului ori procedurii pentru care s-a solicitat extrădarea sau
predarea, şi această parte şi partea care a cerut extrădarea persoanei convin
asupra acestei posibilităţi şi asupra altor condiţii pe care le consideră
adecvate, această extrădare sau predare condiţionată este suficientă pentru a
stinge obligaţia prevăzută la paragraful 1.
ARTICOLUL 19
Extrădarea
1. Infracţiunile
prevăzute la art. 5-7 şi 9 se consideră ca fiind incluse drept infracţiuni care
dau loc la extrădare în orice tratat privind extrădarea, existent între oricare
dintre părţi înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenţii. Părţile se
angajează să includă aceste infracţiuni drept infracţiuni care dau loc la
extrădare în orice tratat de extrădare încheiat ulterior între ele.
2. Dacă o parte care condiţionează extrădarea de
existenţa unui tratat primeşte o cerere de extrădare de la o altă parte cu care
nu a încheiat niciun tratat privind extrădarea, partea solicitată poate alege
să considere prezenta convenţie drept temei juridic pentru extrădare în ceea ce
priveşte infracţiunile prevăzute la art. 5-7 şi 9. Extrădarea se supune
celorlalte condiţii prevăzute de legislaţia părţii solicitate.
3. Părţile care nu condiţionează extrădarea de
existenţa unui tratat recunosc infracţiunile prevăzute la art. 5-7 şi 9 ca
fiind infracţiuni care dau loc la extrădare între ele, sub rezerva condiţiilor
prevăzute de legea părţii solicitate.
4. Dacă este necesar, infracţiunile prevăzute la art.
5-7 şi 9 sunt considerate, în scopul extrădării între părţi, ca şi când ar fi
fost comise nu numai în locul unde au fost comise, ci şi pe teritoriul părţilor
care şi-au stabilit competenţa conform art. 14.
5. Dispoziţiile tuturor tratatelor şi acordurilor de
extrădare încheiate între părţi cu privire la infracţiunile prevăzute la art.
5-7 şi 9 se consideră modificate între părţi în măsura în care sunt
incompatibile cu prezenta convenţie.
ARTICOLUL 20
Excluderea clauzei de excepţie politică
1. Niciuna dintre
infracţiunile prevăzute la art. 5-7 şi 9 nu va fi considerată, în scopul
extrădării sau asistenţei judiciare reciproce, drept infracţiune politică ori
drept infracţiune conexă cu o infracţiune politică sau drept o infracţiune
inspirată de raţiuni politice. In mod corespunzător, o cerere de extrădare sau
de asistenţă judiciară reciprocă care are ca obiect o asemenea infracţiune nu
poate fi refuzată numai pe motiv că are ca obiect o infracţiune politică ori o
infracţiune conexă cu o infracţiune politică sau o infracţiune inspirată de
raţiuni politice.
2. Fără a prejudicia aplicarea art. 19-23 din
Convenţia privind dreptul tratatelor, adoptată la Viena la 23 mai 1969, asupra
celorlalte articole ale prezentei convenţii, orice stat sau Comunitatea
Europeană poate, la momentul semnării ori al depunerii instrumentului său de
ratificare, acceptare sau de aprobare a prezentei convenţii, să declare că nu
va aplica acest articol referitor la extrădare pentru orice infracţiune
prevăzută în prezenta convenţie. Partea se angajează să aplice această rezervă
de la caz la caz, printr-o decizie motivată corespunzător.
3. Orice parte îşi poate retrage total sau parţial o
rezervă formulată în conformitate cu paragraful 2 prin intermediul unei
declaraţii adresate secretarului general al Consiliului Europei, care va începe
să aibă efect de la data primirii sale.
4. O parte care a formulat o rezervă conform
paragrafului 2 nu poate pretinde aplicarea paragrafului 1 de către nicio altă
parte; aceasta poate totuşi, dacă rezerva sa este parţială sau condiţionată, să
pretindă aplicarea acelui articol în măsura în care l-a acceptat partea însăşi.
5. Rezerva este valabilă pe o perioadă de 3 ani de la
data intrării în vigoare a prezentei convenţii în ceea ce priveşte partea
respectivă. Totuşi, rezerva poate fi înnoită pentru perioade de aceeaşi durată.
6. Cu 12 luni înainte de data expirării rezervei,
secretarul general al Consiliului Europei notifică partea interesată cu privire
la expirare. Nu mai târziu de 3 luni înainte de expirare, partea notifică
secretarului general al Consiliului Europei că îşi menţine, modifică sau
retrage rezerva. Dacă o parte notifică secretarului general al Consiliului
Europei că îşi menţine rezerva, va furniza şi o explicaţie a motivelor care
justifică continuarea rezervei. In lipsa notificării de către partea
interesată, secretarul general al Consiliului Europei informează acea parte că
rezerva sa se consideră prelungită automat pe o perioadă de 6 luni. Omisiunea
părţii interesate de a-şi notifica intenţia de menţinere sau de modificare a
rezervei înainte de expirarea acelei perioade duce la perimarea rezervei.
7. Dacă o parte nu extrădează o persoană în baza
aplicării acestei rezerve, după primirea unei cereri de la o altă parte, aceasta
aduce cauza fără întârziere şi fără excepţii în faţa autorităţilor competente,
în vederea urmăririi, în afară de situaţia în care partea solicitantă şi
solicitată convin să procedeze altfel. Autorităţile competente, în vederea
urmăririi pe teritoriul părţii solicitate, se pronunţă în aceleaşi condiţii ca
şi pentru orice altă infracţiune gravă, potrivit legilor părţii respective.
Partea solicitată comunică neîntârziat rezultatul final al procedurii către
partea solicitată şi către secretarul general al Consiliului Europei, care îl
comunică Conferinţei consultative a părţilor, prevăzută la art. 30.
8. Decizia de a refuza cererea de extrădare în baza
acestei rezerve se înaintează cât mai curând părţii solicitante. Dacă nu se
pronunţă nicio hotărâre judecătorească în primă instanţă într-un termen
rezonabil pe teritoriul părţii solicitate, conform paragrafului 7, partea
solicitantă poate comunica acest lucru secretarului general al Consiliului
Europei, care supune chestiunea Conferinţei consultative a părţilor, prevăzută
la art. 30. Această conferinţă examinează chestiunea şi emite o opinie asupra
conformităţii refuzului cu prezenta convenţie şi o depune la Comitetul de
Miniştri în vederea emiterii unei declaraţii asupra acesteia. Când îşi
îndeplineşte funcţiile prevăzute de prezentul paragraf, Comitetul de Miniştri
se reuneşte în formula limitată la statele părţi.
ARTICOLUL 21
Clauza de discriminare
1. Niciuna dintre dispoziţiile prezentei convenţii nu
va fi interpretată ca impunând obligaţia de a extrăda sau de a acorda asistenţă
judiciară reciprocă, dacă partea solicitată are motive substanţiale să creadă
că cererea de extrădare având ca obiect o infracţiune dintre cele prevăzute la
art. 5-7 şi 9 sau de asistenţă judiciară reciprocă cu privire la asemenea
infracţiuni a fost formulată cu scopul de a urmări ori de a pedepsi o persoană
pe motive de rasă, religie, naţionalitate, etnie sau opinie politică ori că,
dacă dă curs acestei cereri, situaţia persoanei respective ar fi prejudiciată
pentru oricare dintre aceste motive.
2. Niciuna dintre dispoziţiile prezentei convenţii nu
va fi interpretată ca impunând obligaţia de a extrăda dacă persoana care face
obiectul cererii de extrădare riscă să fie supusă torturii sau unor tratamente
ori pedepse inumane sau degradante.
3. Niciuna dintre dispoziţiile prezentei convenţii nu
va fi interpretată ca impunând obligaţia de a extrăda dacă persoana care face obiectul cererii de
extrădare riscă pedeapsa cu moartea sau, când legea părţii solicitate nu
permite închisoarea pe viaţă, închisoarea pe viaţă fără posibilitatea liberării
condiţionate, cu excepţia cazului în care tratatele de extrădare aplicabile
prevăd că partea solicitată este obligată să extrădeze dacă partea solicitantă
oferă asigurări considerate suficiente de partea solicitantă că nu se va aplica
pedeapsa cu moartea sau, dacă aceasta este aplicată, că ea nu se va executa ori
că persoana respectivă nu va executa închisoare pe viaţă fără posibilitatea
liberării condiţionate.
ARTICOLUL 22
Informarea spontană
1. Fără a afecta
propriile cercetări sau proceduri, autorităţile competente ale unei părţi pot
transmite, fără cerere prealabilă, autorităţilor competente ale unei alte părţi
informaţii obţinute în cadrul propriilor cercetări, când consideră că dezvăluirea
acestor informaţii ar putea ajuta partea destinatară să iniţieze sau să
efectueze urmărirea ori procedurile penale sau ar putea duce la formularea de
către acea parte a unei cereri în baza prezentei convenţii.
2. Partea care furnizează informaţiile poate impune,
conform dreptului său intern, condiţii pentru folosirea acestora de către
partea destinatară.
3. Partea destinatară trebuie să se supună acestor
condiţii.
4. Totuşi, orice parte poate, în orice moment,
printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, să
declare că îşi rezervă dreptul de a nu se supune condiţiilor impuse de partea
furnizoare, conform paragrafului 2, decât dacă primeşte o notificare prealabilă
privind natura informaţiilor ce vor fi furnizate şi este de acord cu transmiterea lor.
ARTICOLUL 23
Semnarea şi intrarea în vigoare
1. Prezenta convenţie este deschisă spre semnare de
către statele membre ale Consiliului Europei şi de către statele care nu sunt
membre şi care au participat la elaborarea sa.
2. Prezenta convenţie este
supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare,
acceptare sau de aprobare se depun la secretarul general al Consiliului
Europei.
3. Prezenta convenţie intră în vigoare în prima zi a
lunii ce urmează expirării unui termen de 3 luni de la data la care 6 state,
inclusiv cel puţin 4 state membre ale Consiliului Europei, şi-au exprimat
consimţământul de a se supune prezentei convenţii, în conformitate cu
prevederile paragrafului 2.
4. Pentru orice alt stat semnatar
care îşi exprimă ulterior consimţământul de a se supune prezentei convenţii,
aceasta intră în vigoare în prima zi a lunii ce urmează expirării unui termen
de 3 luni de la data la care şi-a exprimat consimţământul de a se supune
prezentei convenţii, în conformitate cu prevederile
paragrafului 2.
ARTICOLUL 24
Aderarea la convenţie
1. După intrarea în vigoare a prezentei convenţii,
Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, după consultarea şi obţinerea
consimţământului unanim al părţilor la prezenta convenţie, poate invita orice
stat care nu este membru al Consiliului Europei şi care nu a participat la elaborarea acesteia să adere la prezenta
convenţie. Decizia se ia de majoritatea prevăzută la art. 20 (d) din Statutul
Consiliului Europei şi cu votul unanim al reprezentanţilor părţilor care au
dreptul de a face parte din Comitetul de Miniştri.
2. Pentru orice stat care aderă la prezenta convenţie
conform paragrafului 1, aceasta intră în vigoare în prima zi a lunii ce urmează
expirării unui termen de 3 luni de la data depunerii
instrumentului de aderare la secretarul general al Consiliului Europei.
ARTICOLUL 25
Aplicarea teritorială
1. Orice stat sau
Comunitate Europeană poate, la momentul semnării sau la cel al depunerii
instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare, să
specifice teritoriul ori teritoriile pentru care se aplică prezenta convenţie.
2. Orice parte poate, ulterior, printr-o declaraţie
adresată secretarului general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea
prezentei convenţii asupra oricărui alt teritoriu specificat în declaraţie.
Pentru acest teritoriu, prezenta convenţie intră în vigoare în prima zi a lunii
ce urmează expirării unui termen de 3 luni de la data primirii declaraţiei de
către secretarul general al Consiliului Europei.
3. Orice declaraţie făcută conform celor două
paragrafe anterioare poate fi retrasă, în ceea ce priveşte orice teritoriu
specificat în respectiva declaraţie, prin intermediul unei notificări adresate
secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea are efecte în prima zi
a lunii ce urmează expirării unui termen de 3 luni de la data primirii de către
secretarul general al Consiliului Europei a notificării.
ARTICOLUL 26
Efectele convenţiei
1. Prezenta convenţie completează tratatele sau
acordurile multilaterale ori bilaterale aplicabile între părţi, inclusiv
prevederile următoarelor tratate ale Consiliului Europei:
- Convenţia europeană privind extrădarea, deschisă
spre semnare la Paris la 13 decembrie 1957 (STE nr.
24);
- Convenţia europeană privind asistenţa judiciară în
materie penală, deschisă spre semnare la Strasbourg la 20 aprilie 1959 (STE nr.
30);
- Convenţia europeană privind suprimarea terorismului,
deschisă spre semnare la Strasbourg la 27 ianuarie 1977
(STE nr. 90);
- Protocolul adiţional la Convenţia europeană privind
asistenţa judiciară în materie penală, deschis spre semnare la Strasbourg la 17
martie 1978 (STE nr. 99);
- Cel de-al doilea Protocol adiţional la Convenţia
europeană privind asistenţa judiciară în materie penală, deschis spre semnare
la Strasbourg la 8 noiembrie 2001 (STE nr. 182);
- Protocolul de modificare a Convenţiei europene
privind suprimarea terorismului, deschis spre semnare la Strasbourg la 15 mai
2003 (STE nr. 190).
2. Dacă două sau mai multe
părţi au încheiat deja un acord ori un tratat privitor la aspectele care fac
obiectul prezentei convenţii sau au stabilit în alt mod relaţiile dintre ele în
aceste chestiuni ori dacă vor face aceasta în viitor, ele vor avea dreptul de a
aplica în mod corespunzător şi acel acord sau tratat. Totuşi, dacă părţile
stabilesc relaţiile dintre ele în ceea ce priveşte chestiunile care fac
obiectul prezentei convenţii într-un alt mod decât cel reglementat de prezenta convenţie, ele vor face aceasta
într-o manieră care să nu fie incompatibilă cu obiectivele şi principiile
prezentei convenţii.
3. Părţile care sunt membre ale Uniunii Europene vor
aplica, în relaţiile reciproce, reglementările Comunităţii şi ale Uniunii
Europene în măsura în care există astfel de reglementări şi sunt aplicabile în
situaţia respectivă, fără însă a aduce atingere obiectului şi scopului
prezentei convenţii şi fără a aduce atingere aplicării în întregime a acesteia
în relaţia cu celelalte state.
4. Nicio dispoziţie cuprinsă în prezenta convenţie nu
afectează alte drepturi, obligaţii şi responsabilităţi ale unei părţi şi ale
persoanelor, potrivit dreptului internaţional, inclusiv dreptului internaţional
umanitar.
5. Dispoziţiile prezentei convenţii nu se aplică
activităţilor forţelor armate în timpul unui conflict armat, în sensul dat
acestor termeni de dreptul internaţional umanitar - când acesta este aplicabil
-, şi nici activităţilor efectuate de forţele armate ale unui stat în
exerciţiul funcţiilor lor oficiale, în măsura în care sunt guvernate de alte
reguli ale dreptului internaţional.
ARTICOLUL 27
Modificări ale convenţiei
1. Modificările la
prezenta convenţie pot fi propuse de orice parte, de Comitetul de Miniştri al
Consiliului Europei sau de Conferinţa consultativă a părţilor.
2. Orice propunere de modificare se comunică părţilor
de către secretarul general al Consiliului Europei.
3. Mai mult, orice modificare propusă de o parte sau
de Comitetul de Miniştri se comunică Conferinţei consultative a părţilor, care
transmite Comitetului de Miniştri opinia sa cu privire la modificarea propusă.
4. Comitetul de Miniştri examinează modificarea
propusă şi orice opinie transmisă de Conferinţa consultativă a părţilor şi
poate aproba modificarea.
5. Textul oricărei modificări aprobate de Comitetul
de Miniştri conform paragrafului 4 se înaintează părţilor în vederea
acceptării.
6. Orice modificare aprobată în conformitate cu
paragraful 4 intră în vigoare în cea de-a 30-a zi după ce toate părţile l-au
informat pe secretarul general al Consiliului Europei
cu privire la acceptarea sa.
ARTICOLUL 28
Revizuirea anexei
1. In vederea actualizării
listei tratatelor enumerate în anexa la prezenta convenţie, orice parte sau Comitetul
de Miniştri poate propune modificări. Aceste propuneri de modificare se vor
referi numai la tratatele universale încheiate în cadrul sistemului Naţiunilor
Unite şi care se ocupă în mod special de terorism şi au intrat în vigoare. Ele
se comunică părţilor de către secretarul general al Consiliului Europei.
2. După consultarea părţilor care nu sunt membre,
Comitetul de Miniştri poate adopta o modificare propusă cu majoritatea
prevăzută la art. 20 (d) din Statutul Consiliului Europei. Modificarea intră în
vigoare la expirarea termenului de un an de la data la care a fost înaintată
părţilor. In cadrul acestui termen, orice parte poate notifica secretarului
general al Consiliului Europei cu privire la orice obiecţie împotriva intrării
în vigoare a modificării, pentru partea respectivă.
3. Dacă o treime din numărul
părţilor notifică secretarului general al Consiliului Europei cu privire la o obiecţie împotriva intrării în vigoare a
modificării, aceasta nu intră în vigoare.
4. Dacă mai puţin de o treime din numărul statelor
contractante notifică o obiecţie, modificarea intră în vigoare pentru părţile
care nu au notificat o obiecţie.
5. Dacă o modificare a intrat în vigoare conform
paragrafului 2 şi o parte a notificat o obiecţie la aceasta, modificarea intră
în vigoare pentru partea respectivă în prima zi din luna ce urmează datei la
care a notificat acceptarea sa secretarului general al Consiliului Europei.
ARTICOLUL 29
Soluţionarea diferendelor
In cazul unui diferend între părţi cu privire la
interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, acestea vor căuta să
soluţioneze acest diferend prin negocieri sau prin alte mijloace amiabile alese
de ele, inclusiv prin transmiterea diferendului la un tribunal arbitrai ale
cărui decizii vor fi obligatorii pentru părţile respective sau la Curtea
Internaţională de Justiţie, conform unui acord între părţile interesate.
ARTICOLUL 30
Conferinţa consultativă a părţilor
1. Părţile se reunesc
periodic cu scopul:
a) de a formula propuneri pentru facilitarea sau
îmbunătăţirea folosirii şi implementării efective a prezentei convenţii,
inclusiv cu scopul de a identifica orice probleme din acest domeniu, precum şi
efectele oricărei declaraţii făcute conform prezentei convenţii;
b) de a elabora opinii privind conformitatea
refuzului extrădării, potrivit art. 20 paragraful 8;
c) de a formula propuneri de modificare a prezentei
convenţii conform art. 27;
d) de a formula o opinie asupra oricărei propuneri de
modificare a prezentei convenţii, transmisă Conferinţei consultative a părţilor
în conformitate cu art. 27 paragraful 3;
e) de a exprima o opinie asupra oricărei chestiuni
referitoare la aplicarea prezentei convenţii şi la facilitarea schimbului de
informaţii privind progresele juridice, politice sau tehnice semnificative.
2. Conferinţa consultativă a părţilor se convoacă de
către secretarul general al Consiliului Europei.
3. Părţile sunt asistate de Secretariatul Consiliului
Europei în exerciţiul funcţiilor ce decurg din prezentul articol.
ARTICOLUL 31
Denunţarea
1. Oricare parte poate, în orice moment, să denunţe prezenta convenţie prin intermediul unei
notificări adresate secretarului general al Consiliului Europei.
2. Această denunţare începe să aibă efecte din prima
zi a lunii ce urmează expirării unui termen de 3 luni de la data primirii
notificării de către secretarul general al Consiliului Europei.
ARTICOLUL 32
Notificarea
Secretarul general al Consiliului Europei notifică
statele membre ale Consiliului Europei, statele care nu sunt membre şi care au
participat la elaborarea prezentei convenţii, precum şi orice stat care a
aderat sau a fost invitat să adere la prezenta convenţie în legătură cu:
a) orice semnare;
b) depunerea oricărui instrument de ratificare,
acceptare, aprobare sau de aderare;
c) orice dată de intrare în vigoare a prezentei
convenţii conform art. 23;
d) orice declaraţie făcută în temeiul art. 1
paragraful 2, art. 22 paragraful 4 şi al art. 25;
e) orice alt act, notificare sau comunicare privind
prezenta convenţie.
Drept care subsemnaţii, împuterniciţi în mod
corespunzător, am semnat prezenta convenţie.
Adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, în limbile engleză
şi franceză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va
fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului
Europei va transmite copii certificate pentru conformitate fiecărui stat membru
al Consiliului Europei, statelor care nu sunt membre şi care au participat la
elaborarea prezentei convenţii şi oricărui stat invitat să adere la aceasta.
ANEXĂ la convenţie
1. Convenţia de la Haga din 16
decembrie 1970 privind reprimarea capturării ilicite de aeronave;
2. Convenţia privind reprimarea actelor ilicite
îndreptate împotriva securităţii aviaţiei civile, încheiată la Montreal la 23
septembrie 1971;
3. Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea
infracţiunilor comise contra persoanelor ce se bucură de protecţie
internaţională, inclusiv agenţii diplomatici, adoptată la New York la 14
decembrie 1973;
4. Convenţia internaţională împotriva luării de
ostateci, adoptată la New York la 17 decembrie 1979;
5. Convenţia privind protecţia fizică a materialelor
nucleare, adoptată la Viena la 3 martie 1980;
6. Protocolul asupra reprimării actelor ilicite de
violenţă în aeroporturi servind aviaţiei civile internaţionale, încheiat la Montreal la 24 februarie 1988;
7. Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite
îndreptate împotriva securităţii navigaţiei maritime, încheiată la Roma la 10
martie 1988;
8. Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite
îndreptate împotriva securităţii platformelor fixe
situate pe platoul continental, încheiat la Roma la 10 martie 1988;
9. Convenţia internaţională pentru reprimarea
atentatelor teroriste cu explozivi, adoptată la New York la 15 decembrie 1997;
10. Convenţia internaţională privind reprimarea
finanţării terorismului, adoptată la New York la 9 decembrie 1999.