Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.730 din 02.11.2021

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111, ale art. 120, ale art. 121, ale art. 122 alin. (1), ale art. 123 şi ale art. 229 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi ale art. 142 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala a Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 1153 din 03 decembrie 2021



SmartCity1

Valer Dorneanu - preşedinte
Cristian Deliorga - judecător
Marian Enache - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Gheorghe Stan - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Elena-Simina Tănăsescu - judecător
Varga Attila - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111, ale art. 120, ale art. 121, ale art. 122 alin. (1), ale art. 123 şi ale art. 229 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi ale art. 142 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Mărţuică, Constantin Miloiu, Marcel Dinulescu, Ilie Băcanu şi Dănilă Popa în dosarele nr. 5.563/101/2015, nr. 5.562/101/2015, nr. 8.968/101/2014, nr. 7.830/101/2015 şi nr. 1.193/101/2016 ale Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi care constituie obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 330D/2019, nr. 1.153D/2019, nr. 1.163D/2019, nr. 1.360D/2019 şi nr. 2.416D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 21 octombrie 2021, cu participarea domnului avocat Ion Doru Bărbuţ, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, pentru autorii excepţiei, a domnului avocat Gheorghe Florin Colţa, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, pentru partea Distribuţie Energie Oltenia - S.A., şi a reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi, Curtea dispunând conexarea dosarelor nr. 1.153D/2019, nr. 1.163D/2019, nr. 1.360D/2019 şi nr. 2.416D/2019 la Dosarul nr. 330D/2019, datorită identităţii de obiect a acestora. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în temeiul art. 57 şi al art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 2 noiembrie 2021, când a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.563/101/2015, Încheierea din 16 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.562/101/2015, Încheierea din 10 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.968/101/2014, Încheierea din 6 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 7.830/101/2015, şi Încheierea din 4 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.193/101/2016, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111, ale art. 120, ale art. 121, ale art. 122 alin. (1), ale art. 123 şi ale art. 229 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi ale art. 142 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Mărţuică, Constantin Miloiu, Marcel Dinulescu, Ilie Băcanu şi Dănilă Popa cu prilejul soluţionării unor acţiuni având ca obiect drepturi băneşti.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia, referindu-se la dispoziţiile art. 111, ale art. 120, ale art. 121, ale art. 122 alin. (1), ale art. 123 şi ale art. 229 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, arată, în esenţă, că din soluţiile pronunţate de diferitele completuri ale Curţii de Apel Craiova rezultă că noţiunea de „muncă suplimentară" a primit interpretări diferite, ceea ce evidenţiază lipsa de claritate şi previzibilitate a reglementării. 5. Autorii excepţiei susţin că termenii folosiţi de legislaţia naţională dau posibilitatea unor interpretări care nu sunt în acord cu modul în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a interpretat noţiunile de „timp de muncă" şi „perioadă de repaus" din art. 2 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru. În acest sens amintesc Cauza Nicuşor Grigore împotriva Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva - Direcţia silvică Bucureşti (C-258/10), în care s-a reţinut că stabilirea ca „timp de lucru", în sensul Directivei 2003/88/CE, a unei perioade de prezenţă a lucrătorului depinde de obligaţia acestuia din urmă de a se afla la dispoziţia angajatorului său, iar factorul determinant este împrejurarea că lucrătorul este obligat să fie prezent fizic la locul determinat de angajator şi să fie la dispoziţia acestuia pentru a putea efectua imediat, în caz de nevoie, prestaţiile corespunzătoare (pct. 53). Dacă salariatul poate, în afara timpului de lucru de 40 de ore pe săptămână, să îşi organizeze timpul, să părăsească locul de muncă şi să se dedice propriilor interese, perioada consacrată unor astfel de activităţi nu poate fi considerată „timp de lucru" în sensul art. 2 punctul 1 din Directiva 2003/88/CE (pct. 66). Dacă, dimpotrivă, salariatul locuieşte într-o locuinţă de serviciu pusă la dispoziţia sa la locul de muncă şi dacă reiese din verificările instanţei că salariatul trebuie în realitate, în vederea îndeplinirii obligaţiilor sale, să se afle la dispoziţia angajatorului, pentru a putea efectua imediat, în caz de nevoie, prestaţiile corespunzătoare, sunt întrunite elementele caracteristice noţiunii de „timp de lucru" (pct. 67). Astfel, este necesar să se constate că obligaţiile care îl pun pe lucrător în imposibilitatea de a-şi alege locul de şedere în perioadele de inactivitate profesională reprezintă o formă de exercitare a funcţiilor acestuia (pct. 68). Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut, de asemenea, că, în ceea ce priveşte noţiunea de „timp de lucru", art. 2 pct. 1 din Directiva 2003/88/CE o defineşte ca fiind orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziţia angajatorului, şi îşi exercită activitatea sau funcţiile, în conformitate cu legislaţia şi/sau practicile naţionale, şi că această noţiune trebuie înţeleasă prin opoziţie cu noţiunea de „perioadă de repaus", acestea excluzându-se reciproc. În acest context, Curtea a apreciat că Directiva 2003/88/CE nu prevede o categorie intermediară între perioadele de lucru şi cele de repaus, iar printre elementele caracteristice noţiunii de „timp de lucru" în sensul directivei nu figurează intensitatea lucrului efectuat de salariat sau randamentul acestuia (pct. 43). În situaţia în care reglementarea naţională este compatibilă cu directiva, trebuie examinat dacă modul de aplicare efectivă a acesteia poate duce la rezultate incompatibile cu cerinţele directivei (pct. 56).6. De asemenea, autorii excepţiei invocă cele reţinute de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza Jan Vorel împotriva Nemocnice Český Krumlov, în care s-a reţinut că Directiva 93/104/CE a Consiliului din 23 noiembrie 1993 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2000/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 2000, precum şi Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie să fie interpretate în sensul că se opun legislaţiei unui stat membru în temeiul căreia nu sunt considerate ca reprezentând în întregime „timp de lucru", în sensul vizat de respectivele directive, serviciile de gardă efectuate de un medic potrivit regimului în care este necesară prezenţa fizică a acestuia la locul de muncă, dar în cursul cărora nu efectuează nicio activitate efectivă. 7. Prin urmare, autorii excepţiei consideră că sintagma „timp de lucru" trebuie înţeleasă prin opoziţie cu sintagma „perioadă de repaus", fiind evident că orice perioadă care nu este perioadă de repaus trebuie să fie considerată timp de muncă, iar timpul de muncă ce depăşeşte „timpul de muncă săptămânal" trebuie să fie considerat timp de lucru suplimentar, cu toate consecinţele ce decurg din această calificare.8. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 142 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, autorii excepţiei arată că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care nulitatea clauzelor contractelor colective de muncă, fiind considerată o nulitate de ordine privată, nu poate fi invocată din oficiu de instanţa de judecată. Astfel, sunt încălcate dispoziţiile art. 41 din Constituţie, în condiţiile în care clauzele contractului se referă la aspectele prevăzute de acest text constituţional, întrucât este evident că se încalcă o dispoziţie legală de interes general. 9. Totodată, arată că, în conformitate cu prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Or, există numeroase litigii apărute după ce o anumită clauză din contractul colectiv de muncă a încetat sau s-a modificat şi astfel nulitatea unei astfel de clauze nu mai poate fi invocată.10. Un alt aspect care confirmă neconstituţionalitatea prevederilor art. 142 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 62/2011 prin raportare la art. 41 din Constituţie este faptul că o clauză dintr-un contract colectiv de muncă necontestată de salariat produce efecte chiar dacă ar încălca dispoziţiile art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Or, neinvocarea nulităţii unei clauze contractuale prin care li se încalcă un drept recunoscut de lege este, în fapt, o renunţare tacită (nu expresă) la un astfel de drept.11. Autorii excepţiei susţin că neconstituţionalitatea prevederilor art. 142 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 62/2011 este incidentă şi prin raportare la art. 16 din Constituţie. Se au în vedere dispoziţiile art. 138 alin. (4) din Legea nr. 62/2011, conform cărora clauzele cuprinse în contractele colective de muncă privind drepturile salariale din sectorul bugetar încheiate cu prevederile alin. (1)-(3) din acelaşi articol sunt lovite de nulitate absolută. Atât timp cât clauzele contractuale cuprinse în contractele colective de muncă din sectorul bugetar sunt lovite de nulitate absolută, iar cele din sectorul privat sunt lovite de nulitate relativă, este evident că este încălcat principiul egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 din Constituţie.12. Totodată, autorii excepţiei susţin că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 11 din Constituţie, în condiţiile în care se constată, în cursul judecăţii, că o clauză a unei convenţii colective de muncă sau chiar o prevedere legală naţională încalcă o normă europeană, iar Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a interpretat acea normă. Instanţa naţională ar trebui să înlăture acele clauze sau norme interne care nu sunt conforme normelor Uniunii Europene, însă, dacă partea interesată nu invocă nulitatea clauzei sau a normei date de încălcarea legislaţiei europene sau chiar naţionale, instanţa, din oficiu, nu poate declara nulă clauza respectivă.13. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 5.563/101/2015, arată că în litigiile existente pe rolul acestei instanţe s-au dat interpretări diferite noţiunii de „muncă suplimentară" din dispoziţiile art. 120 şi 121 din Codul muncii, folosirea cuvântului „muncă" în cadrul textelor legale mai sus arătate făcând ca acestea să nu îndeplinească condiţiile de claritate şi previzibilitate. Deşi s-a încercat armonizarea dreptului naţional cu cel european, se pare că termenii folosiţi în legislaţia naţională dau posibilitatea unor interpretări care nu sunt în acord cu interpretarea legislaţiei europene dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauze în care a fost chemată să interpreteze sintagmele „timp de muncă" şi „perioadă de repaus" din art. 2 din Directiva 2003/88/CE. În ceea ce priveşte art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, consideră că este neconstituţional pentru motivele invocate în excepţia de neconstituţionalitate.14. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă, în dosarele nr. 5.562/101/2015, nr. 8.968/101/2014, nr. 7.830/101/2015 şi nr. 1.193/101/2016, arată că, prin Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis că „în interpretarea prevederilor art. 1, art. 21 şi art. 26 lit. h) raportat la prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992, a prevederilor art. 132, art. 138 alin. (5), art. 142, art. 148, art. 151 şi art. 152 din Legea nr. 62/2011 şi a prevederilor art. 229 alin. (4), art. 254 şi art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, republicat, o decizie a Curţii de Conturi, emisă în exercitarea atribuţiilor sale de control, prin care s-a stabilit că anumite drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unei instituţii publice finanţate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal, raportat la prevederile legale privind salarizarea în instituţiile publice, nu lipseşte de efecte clauzele contractului colectiv de muncă prin care acele drepturi au fost stabilite, a căror nulitate nu a fost constatată de către instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii. În interpretarea prevederilor art. 138 alin. (3)-(5) şi art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de muncă negociate cu nerespectarea art. 138 alin. (1)-(3) din Legea nr. 62/2011 poate fi cerută de către părţile interesate, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie, respectiv poate fi invocată de către instanţă, din oficiu, pe durata existenţei contractului colectiv de muncă". Având în vedere această decizie a instanţei supreme, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile art. 11, 16 şi 41 din Constituţia României. Instanţa de judecată reţine şi că dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate care fac referire la timpul de muncă şi la munca suplimentară sunt reglementate în virtutea dreptului autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul protecţiei sociale a salariaţilor, fără a se putea reţine încălcarea art. 41 din Constituţie. Consideră că nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, în condiţiile în care, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că instituirea de regimuri juridice diferite în situaţii care impun rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalităţii, iar art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În ceea ce priveşte prevederile art. 11 din Constituţie referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, instanţa de judecată reţine că, în aplicarea prevederilor art. 20 din Constituţia României, revine instanţei de drept comun competenţa de a stabili dacă există sau nu neconcordanţe între tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne şi dacă se impune sau nu aplicarea cu prioritate a reglementărilor internaţionale. 15. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. 111, ale art. 120, ale art. 121, ale art. 122 alin. (1), ale art. 123 şi ale art. 229 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, precum şi ale art. 142 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut:Art. 111 din Legea nr. 53/2003: „Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare.";Art. 120 din Legea nr. 53/2003: „(1) Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 112, este considerată muncă suplimentară.
(2) Munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.";Art. 121 din Legea nr. 53/2003: „(1) La solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, după caz.
(2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilită potrivit prevederilor art. 114 sau 115, după caz, este interzisă, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.";Art. 122 alin. (1) din Legea nr. 53/2003: „(1) Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia."; Art. 123 din Legea nr. 53/2003: „(1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
(2) Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condiţiile prevăzute la alin. (1), se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.";Art. 229 alin. (4) din Legea nr. 53/2003: „(4) Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor."; Art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011: „(2) Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanţele judecătoreşti competente, la cererea părţii interesate, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie."19. Analizând motivarea autorilor excepţiei referitoare la dispoziţiile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, conţinutul acestor dispoziţii, precum şi considerentele şi soluţia Deciziei nr. 17 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 9 decembrie 2016, Curtea apreciază că, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 20. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate din Legea nr. 53/2003 sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, fără a indica însă textul constituţional pretins a fi încălcat. Curtea apreciază că aceştia au în vedere prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, referitoare la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. De asemenea, în critica de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile art. 2 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru. În ceea ce priveşte art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi ale art. 41 referitor la muncă şi protecţia socială a muncii. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată în raport cu dispoziţiile art. 111, ale art. 120, ale art. 121, ale art. 122 alin. (1), ale art. 123 şi ale art. 229 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, Curtea constată că, în esenţă, critica autorilor excepţiei vizează lipsa de claritate şi previzibilitate a reglementării, respectiv faptul că instanţele de judecată nu sunt unitare în interpretarea noţiunilor de „muncă" şi „muncă suplimentară". În mod concret, autorii excepţiei sunt interesaţi de modul în care este calificată perioada de timp cât s-au aflat în consemn, la dispoziţia angajatorului, într-un spaţiu special amenajat pentru odihnă. 22. Faţă de aceste critici Curtea aminteşte că, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, sau Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 din 29 noiembrie 2018). 23. În mod asemănător, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că nu poate fi considerată „lege" decât o normă enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta; apelând, la nevoie, la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, sau Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). 24. Analizând dispoziţiile de lege criticate prin prisma acestor repere jurisprudenţiale, Curtea reţine că art. 111 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii defineşte „timpul de muncă" drept orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, ale contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare. 25. O reglementare asemănătoare se regăseşte în cuprinsul art. 2 pct. 1 din Directiva 2003/88/CE, potrivit căruia prin timp de lucru „se înţelege orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziţia angajatorului şi îşi exercită activitatea sau funcţiile, în conformitate cu legislaţiile şi practicile naţionale". 26. În interpretarea acestei directive, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut, prin Ordonanţa din 4 martie 2011, pronunţată în Cauza C-258/10 - Nicuşor Grigore împotriva Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva - Direcţia silvică Bucureşti, că: „în ceea ce priveşte noţiunea «timp de lucru» în sensul articolului 2 punctul 1 din Directiva 2003/88, este necesar în primul rând să se amintească faptul că a fost deja stabilit de către Curte că directiva defineşte respectiva noţiune ca fiind orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziţia angajatorului şi îşi exercită activitatea sau funcţiile, în conformitate cu legislaţiile şi/sau practicile naţionale, şi că această noţiune trebuie înţeleasă prin opoziţie cu noţiunea de perioadă de repaus, acestea excluzându-se reciproc (Hotărârile citate anterior Jaeger, punctul 48, precum şi Dellas şi alţii, punctul 42, şi Ordonanţa din 11 ianuarie 2007, Vorel, C-437/05, Rep., p. I-331, punctul 24). În acest context, Directiva 2003/88 nu prevede o categorie intermediară între perioadele de lucru şi cele de repaus, iar printre elementele caracteristice ale noţiunii «timp de lucru» în sensul acestei directive nu figurează intensitatea lucrului efectuat de salariat sau randamentul acestuia (Hotărârea Dellas şi alţii, citată anterior, punctul 43, precum şi Ordonanţa Vorel, citată anterior, punctul 25)." (pct. 42 şi 43) Curtea a precizat şi faptul că: „articolul 2 din Directiva 2003/88 nu se numără printre dispoziţiile directivei de la care se poate deroga" (pct. 45). Potrivit Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, „calificarea drept «timp de lucru», în sensul directivei menţionate, a unei perioade de prezenţă a lucrătorului depinde de obligaţia acestuia din urmă de a se afla la dispoziţia angajatorului său (Hotărârea Dellas şi alţii, citată anterior, punctul 58). Factorul determinant este împrejurarea că lucrătorul este obligat să fie prezent fizic la locul determinat de angajator şi să rămână la dispoziţia acestuia pentru a putea efectua imediat, în caz de nevoie, prestaţiile corespunzătoare (Hotărârea Dellas şi alţii, citată anterior, punctul 48, precum şi Ordonanţa Vorel, citată anterior, punctul 28)." (pct. 63) Astfel, „obligaţiile care îl pun pe lucrătorul în cauză în imposibilitatea de a-şi alege locul de şedere în perioadele de inactivitate profesională reprezintă o formă de exercitare a funcţiilor acestuia (a se vedea Hotărârile citate anterior Simap, punctul 48, şi Jaeger, punctul 63)." (pct. 68) 27. Prin Ordonanţa din 11 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza C-437/05 - Jan Vorel împotriva Nemocnice Český Krumlov, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că Directiva 93/104/CE a Consiliului din 23 noiembrie 1993 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2000/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 2000, precum şi Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretate în sensul că se opun legislaţiei unui stat membru în temeiul căreia nu sunt considerate ca reprezentând în întregime „timp de lucru", în sensul vizat de respectivele directive, serviciile de gardă efectuate de un medic potrivit regimului în care este necesară prezenţa fizică a acestuia la locul de muncă, dar în cursul cărora nu efectuează nicio activitate efectivă. În acelaşi timp, a reţinut că directivele amintite nu se opun aplicării de către un stat membru a unei legislaţii care, în vederea remunerării lucrătorului şi în ceea ce priveşte serviciul de gardă efectuat de acesta la locul de muncă, ia în considerare în mod diferit perioadele în cursul cărora prestaţiile de muncă sunt efectiv realizate şi cele în cursul cărora nu se realizează nicio muncă efectivă, în măsura în care un astfel de regim asigură integral efectul util al drepturilor conferite lucrătorilor prin directivele sus-menţionate, în vederea protecţiei eficace a sănătăţii şi a securităţii acestora (a se vedea pct. 31, 35 şi 36 şi dispozitivul). 28. Cu privire la incidenţa celor reţinute în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene asupra interpretării art. 112, 120 şi 123 din Codul muncii, sunt relevante cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, respectiv prin Decizia nr. 17 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 5 aprilie 2018. Cauzele în cadrul cărora instanţele de judecată au sesizat Înalta Curte de Casaţie de Justiţie pentru a se stabili dacă este considerată timp de muncă suplimentară întreaga perioadă în care salariatul se află consemnat la locul de muncă, la dispoziţia angajatorului, în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal prevăzute de art. 112 din Codul muncii, sau numai perioada în care prestează efectiv activitate au vizat obiecte similare celor din cauzele în care este invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Prin deciziile amintite s-a reţinut că, întrucât Directiva 2003/88/CE a fost transpusă în dreptul intern, „instanţele naţionale au obligaţia de interpretare a legii naţionale ce transpune directiva (în cauză, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), prin prisma textului şi a finalităţii acelui act. O interpretare a normei interne nu ar putea fi contrară interpretării date dispoziţiei similare din directivă de către instanţa de contencios european. [...] Finalitatea directivei nu poate fi atinsă decât prin interpretarea legii naţionale în acord cu interpretarea făcută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în respectivele hotărâri, în conformitate cu principiul interpretării uniforme a dreptului Uniunii Europene care impune ca dreptul naţional să fie interpretat în lumina directivei. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este instanţa care stabileşte interpretarea legală de referinţă a directivei, în virtutea competenţei conferite prin art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), care va fi apoi avută în vedere de instanţele naţionale. [...] Odată ce jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este lămuritoare cu privire la problema de drept dedusă judecăţii, rezultă că nu există dificultăţi de interpretare şi aplicare pentru situaţia de fapt pe care instanţa naţională a fost chemată să o soluţioneze, acesteia revenindu-i obligaţia de a verifica incidenţa dezlegărilor date de instanţa europeană, în ceea ce priveşte calificarea acestei perioade ca «timp de lucru» şi remuneraţia lucrătorului aflat într-o atare situaţie" (paragrafele 57, 61 şi 65). 29. Având în vedere toate cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că atât părţile raportului de muncă, cât şi instanţele de judecată au la dispoziţie elemente suficiente pentru a stabili, fără echivoc, înţelesul textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate şi de a prevedea consecinţele aplicării acestor norme juridice, astfel că susţinerile autorilor excepţiei referitoare la neconstituţionalitatea acestora sunt lipsite de temei. 30. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, Curtea reţine că autorii acesteia critică articolul de lege menţionat din perspectiva ipotezei în care pretind că se află, respectiv cea a art. 132 din acelaşi act normativ. Astfel, aceştia au în vedere una dintre prevederile contractului colectiv de muncă, al cărei conţinut consideră că se opune dispoziţiilor legale care definesc timpul de muncă. 31. Potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 62/2011, „clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi şi obligaţii numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege", iar „la încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaţilor au un caracter minimal". Reafirmând natura juridică a contractului colectiv de muncă de act juridic bilateral, dar şi de izvor de drept, prin următoarele alineate ale aceluiaşi articol de lege, legiuitorul stabileşte obligaţia respectării, cu prilejul încheierii contractelor colective de muncă sau a contractelor individuale de muncă, a nivelului minimal al drepturilor salariaţilor stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Sancţiunea nerespectării acestor dispoziţii imperative o constituie, potrivit prevederilor art. 142 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, nulitatea clauzelor contractelor colective de muncă contrare prevederilor art. 132. 32. Reglementarea anterior menţionată vizează, în mod evident, protecţia drepturilor salariaţilor şi completează, în mod coerent, dispoziţiile art. 11 din Codul muncii, potrivit cărora „Clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă", precum şi pe cele ale art. 38 din acelaşi act normativ, potrivit cărora „Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate". Astfel, legiuitorul a subliniat atât prin dispoziţiile referitoare la contractul individual de muncă, cât şi prin cele referitoare la contractul colectiv de muncă importanţa deosebită acordată protecţiei drepturilor salariaţilor, sancţionând cu nulitatea absolută orice clauză ce ar urmări diminuarea drepturilor acestora sub limitele stabilite de lege. Această soluţie, o adevărată reflexie a prevederilor constituţionale ale art. 41 care consacră dreptul la muncă şi la măsuri de protecţie socială a salariaţilor, are în vedere faptul că raporturile de muncă nu se caracterizează, asemenea altor raporturi juridice de drept civil, printr-o poziţie de egalitate a părţilor, ci printr-o subordonare a salariatului faţă de angajator. Prin urmare, acesta trebuie să beneficieze de garanţii legale eficiente împotriva oricăror atitudini abuzive ale angajatorului care ar tinde la obţinerea muncii în condiţii mai puţin favorabile salariatului decât cele stabilite de lege. Legiuitorul a extins aceste garanţii şi în cazul contractelor colective de muncă, chiar dacă poziţia de inegalitate a părţilor este atenuată cu prilejul negocierilor colective. De altfel, aşa cum s-a reţinut în doctrină, „ceea ce nu poate face salariatul singur nu poate face în numele tuturor salariaţilor nici sindicatul (reprezentativ sau nu) sau reprezentanţii salariaţilor în numele salariaţilor, ca reprezentanţi ai lor". Prin urmare, „nu se pot reduce, total sau parţial, drepturile acestora recunoscute de lege". 33. În sensul celor mai sus reţinute sunt şi cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 356 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 13 septembrie 2005, potrivit cărora „libertatea contractuală poate fi valorificată numai în cadrul legal, cu respectarea unor limite rezonabile impuse de raţiuni de ocrotire a unor interese publice şi private legitime; exercitată în afara acestui cadru, fără oprelişti, orice libertate îşi pierde legitimitatea şi tinde să se convertească în anarhie. Neîndoielnic, şi contractul de muncă dă expresie libertăţii contractuale, dar o face într-o manieră specifică, determinată de obiectul său propriu şi esenţial diferit de acela al altor contracte, constând în prestarea unei anumite activităţi, a unei munci, în schimbul unei remuneraţii. Întrucât munca constituie un factor esenţial pentru existenţa şi propăşirea societăţii umane, iar remuneraţia aferentă muncii prestate reprezintă pentru cea mai mare parte a membrilor acestei societăţi principala, dacă nu chiar unica sursă de subzistenţă, dreptul la muncă este inclus în categoria drepturilor fundamentale ale omului, fiind consacrat, ca atare, de Constituţie, iar contractul de muncă, ca instituţie juridică prin care este valorificat în principal, beneficiază de o atenţie prioritară din partea legiuitorului, materializată în adoptarea unei legislaţii complexe şi unitare, constituind o ramură distinctă de drept, destinată reglementării multitudinii de drepturi şi obligaţii pe care, direct sau mediat, cu titlu principal ori în subsidiar, le generează. Curtea constată că, în condiţiile în care, de regulă, între părţile contractului de muncă - angajator şi salariat - există o discrepanţă vădită din punctul de vedere al potenţialului economic şi financiar în favoarea celui dintâi, de natură să-i permită a-şi impune punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului, statul - şi anume statul de drept, democratic şi social, aşa cum este definită România în termenii art. 1 alin. (3) din Constituţie - este ţinut să intervină legal în sprijinul celui aflat într-o poziţie de inferioritate economică. Obligaţia statului, în sensul arătat, decurge nemijlocit din prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora «Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege»". Prin aceeaşi decizie, Curtea a apreciat că „pentru ca aceste măsuri de protecţie socială să îşi găsească efectiv aplicare, în mod necesar ele trebuie să fie instituite pe calea unor norme imperative, în caz contrar, deci în situaţia în care ar fi prevăzute de norme supletive, aşa cum susţine autorul excepţiei, respectarea lor ar deveni facultativă, părţile având posibilitatea să deroge de la ele prin acordul lor de voinţă, ceea ce ar permite angajatorului să-şi impună punctul de vedere. Ca atare, protecţia socială a muncii, deşi consacrată cu titlu de obligaţie în sarcina statului, prin Constituţie, ar deveni, astfel, pur formală şi iluzorie". 34. Având în vedere cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că dispoziţiile legale, care impun respectarea nivelului minim al drepturilor salariaţilor stabilit prin lege şi prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, relevă nivelul minim de protecţie de care salariaţii trebuie să se bucure în desfăşurarea raporturilor de muncă considerat a întruni exigenţele constituţionale referitoare la dreptul la muncă şi protecţia socială a salariaţilor, iar sancţiunea încălcării acestor dispoziţii nu poate fi decât cea a nulităţii absolute a clauzelor astfel stabilite. 35. În acest context, autorii excepţiei consideră că o protecţie eficientă a drepturilor consacrate de art. 41 din Constituţie, în sensul prevederilor de lege mai sus amintite, nu poate fi obţinută decât în măsura în care nulitatea clauzelor contractului colectiv de muncă ce sunt contrare dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 62/2011 poate fi invocată nu doar de părţile interesate, aşa cum prevede art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, ci şi de instanţa de judecată, din oficiu. Sub acest aspect, se consideră discriminaţi în raport cu persoanele care se încadrează în ipoteza art. 138 din Legea nr. 62/2011, în cazul cărora nulitatea contractelor colective de muncă poate fi invocată şi de către instanţă, din oficiu. 36. Faţă de aceste critici, Curtea reţine că dispoziţiile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 prevăd posibilitatea constatării de către instanţa de judecată a nulităţii clauzelor contractului colectiv de muncă doar pe cale judiciară, la solicitarea părţilor interesate, pe cale de acţiune sau de excepţie. Dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003, stabilind termenul în care pot fi formulate cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă referitor la constatarea nulităţii unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, prevăd că acest demers poate avea loc „pe toată durata existenţei contractului". 37. Analizând dispoziţiile Legii nr. 62/2011 şi pe cele ale Legii nr. 53/2003, Curtea constată că acestea nu stabilesc nicio diferenţă între regimul aplicabil nulităţii relative faţă de cel aplicabil nulităţii absolute a clauzelor contractelor colective de muncă. 38. Plecând de la analiza interesului ocrotit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a interpretat, prin Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 9 decembrie 2016, prevederile art. 138 alin. (3)-(5) şi ale art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 şi a decis că „nulitatea unei clauze a contractului colectiv de muncă negociate cu nerespectarea art. 138 alin. (1)-(3) din Legea nr. 62/2011 poate fi cerută de către părţile interesate, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie, respectiv poate fi invocată de către instanţă, din oficiu, pe durata existenţei contractului colectiv de muncă". 39. Dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 62/2011, aplicabile salariaţilor din sistemul bugetar, interzic, în esenţă, stabilirea, pe calea negocierii colective, a drepturilor în bani şi în natură, altele decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare pentru categoria respectivă de personal. Clauzele contractuale stabilite cu încălcarea acestor prevederi imperative sunt lovite de nulitate. 40. În motivarea deciziei amintite, instanţa supremă a arătat că „dispoziţiile art. 132 alin. (2)-(4) din Legea nr. 162/2011 prevăd drepturi în favoarea salariaţilor, ele ocrotesc un interes privat, astfel că sancţiunea pentru nerespectarea acestora este o nulitate relativă. Spre deosebire de această situaţie, sancţiunea edictată în cazul nerespectării interdicţiei de a negocia drepturi neprevăzute de legea bugetului de stat [art. 138 alin. (1)-(3)], care ocroteşte un interes public, se impune a fi calificată ca o nulitate absolută. O astfel de interpretare se justifică şi prin faptul că legiuitorul a inserat expres referirea la sancţiunea nulităţii absolute chiar în conţinutul art. 138 şi nu sa limitat la menţiunea din art. 142 care reglementează, cu caracter de principiu, nulitatea clauzelor negociate cu încălcarea art. 132. Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, într-o astfel de situaţie, dispoziţiile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 pot fi completate cu cele ale art. 1247 alin. (3) din Codul civil, ce reprezintă dreptul comun în materia nulităţii, astfel că, atunci când este vorba de un interes general ocrotit, cum este reglementarea bugetului de stat, instanţa, din oficiu, poate invoca nulitatea absolută a clauzei, pe durata de existenţă a respectivei clauze. O interpretare în sens contrar ar permite validarea şi chiar punerea în executare a unei dispoziţii, negociată de partenerii sociali, cu încălcarea disciplinei bugetare." (paragrafele 49-51) 41. Prin aceeaşi decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că „Sintagma «a constata nulitatea pe cale de excepţie» presupune ca instanţa, pe cale incidentală, să nu recunoască efectele juridice produse de o clauză nelegală, excepţia la care textul de lege face referire nefiind o excepţie de drept procesual, ci un mijloc de apărare a intereselor generale care permite analiza conformităţii cu legea a clauzei respective. Acest raţionament nu contravine dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, republicat, întrucât instanţa are posibilitatea de a invoca nulitatea pe cale de excepţie într-un litigiu în care se analizează eficacitatea juridică a respectivei clauze din contractul colectiv de muncă pe toată durata sa de existenţă, în condiţiile în care efectele acesteia se produc şi după expirarea termenului convenit de părţi pentru punerea în executare a contractului. Existenţa unei clauze ce instituie o situaţie juridică de care beneficiarul se poate prevala nu se limitează la termenul pentru care a fost încheiat contractul, ci reprezintă perioada în care părţile pot invoca efectele juridice generate de executarea sau neexecutarea clauzei. O interpretare restrictivă a acestor dispoziţii ar permite valorificarea unei clauze contractuale, fără posibilitatea de cenzurare a legalităţii sale." (paragrafele 52 şi 53). 42. Analizând conţinutul dispoziţiilor art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 şi Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea Constituţională constată că diferenţa de tratament juridic dintre regimul nulităţii aplicabil în ipoteza art. 132 faţă de cel aplicabil în ipoteza art. 138 din Legea nr. 62/2011 nu rezultă din însuşi conţinutul textului de lege supus controlului de constituţionalitate, ci a fost tranşată prin considerentele deciziei instanţei supreme, mai sus amintite, care a opus dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 62/2011 celor ale art. 138 din aceeaşi lege prin prisma interesului pe care aceste texte de lege îl ocrotesc prin normele lor imperative. Prin urmare, Curtea observă că ceea ce critică, în realitate, autorii excepţiei este interpretarea pe care instanţa supremă a dat-o dispoziţiilor art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, aceasta constituind, în consecinţă, obiectul controlului de constituţionalitate. 43. Analizând, în continuare, prevederile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 în interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a dat-o acestor dispoziţii de lege prin Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, Curtea Constituţională aminteşte că instanţa supremă, în exercitarea competenţei sale prevăzute de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, a reţinut, în esenţă, că, în cazul nulităţii unei clauze a contractului colectiv de muncă negociate cu nerespectarea art. 138 alin. (1)-(3) din Legea nr. 62/2011, dispoziţiile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 trebuie să fie interpretate în sensul că permit atât părţilor interesate, cât şi instanţei de judecată să invoce, din oficiu, această nulitate. Considerentele deciziei exclud, în mod expres, ipoteza art. 132 din Legea nr. 62/2011 de la această interpretare. 44. Diferenţa de tratament juridic tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a avut în vedere două argumente. Primul se referă la faptul că dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora la încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaţilor au un caracter minimal, privesc drepturile părţilor şi de aceea încălcarea lor atrage nulitatea relativă. Al doilea argument se referă la faptul că, în cazul art. 138 din Legea nr. 62/2011, care prevede nulitatea clauzelor care nu respectă dispoziţiile legale referitoare la salarizarea salariaţilor din sectorul bugetar, nulitatea este menţionată în mod expres în cadrul acestui articol de lege. Art. 138 alin. (4) dispune următoarele: „Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1)-(3) sunt lovite de nulitate." O astfel de dispoziţie nu se regăseşte în conţinutul art. 132. 45. Având a analiza cu mai multe prilejuri problematica diferenţei de tratament juridic instituite prin diferite dispoziţii legale între salariaţii din sectorul privat în raport cu cei din sectorul bugetar, Curtea Constituţională a reţinut că „cei care sunt angajaţi în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legaţi, în mod esenţial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizaţiile sau soldele de bugetul public naţional, de încasările şi de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinţe în ceea ce priveşte diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizaţiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat şi un angajator" (Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010). 46. Prin urmare, Curtea apreciază că o eventuală diferenţiere a regimului juridic între salariaţii din sectorul bugetar în raport cu cei din sectorul privat nu constituie, per se, o încălcare a principiului egalităţii în drepturi dacă se are în vedere exclusiv sursa de finanţare a veniturilor salariale. În acest sens, Curtea aminteşte că principiul egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, „presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite" (Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011). 47. Cu toate acestea, Curtea Constituţională aminteşte că dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 62/2011 relevă nivelul minim de protecţie de care salariaţii trebuie să se bucure în desfăşurarea raporturilor de muncă considerat a întruni exigenţele constituţionale referitoare la dreptul la muncă şi protecţia socială a salariaţilor. Acestea reprezintă o veritabilă expresie a prevederilor constituţionale ale art. 41 referitoare la dreptul la muncă şi protecţia socială a salariaţilor. Prin urmare, a aprecia că sancţiunea care loveşte clauzele unui contract colectiv de muncă încheiat cu încălcarea art. 132 din Legea nr. 62/2011 este nulitatea relativă, plecând de la simpla diferenţă dintre salariaţii din sectorul privat faţă de cei din sectorul bugetar prin prisma surselor de finanţare a veniturilor ce li se acordă, echivalează cu o negare a semnificaţiei deosebite pe care această normă o are prin prisma prevederilor Legii fundamentale şi, în consecinţă, cu o încălcare a prevederilor art. 41 din Constituţie. O astfel de interpretare, prin calificarea drept nulitate relativă a sancţiunii clauzelor contractului colectiv de muncă încheiate cu încălcarea art. 132 din Legea nr. 62/2011 şi prin aplicarea, în consecinţă, a unui tratament juridic diferit faţă de cel stabilit în cazul nulităţii prevăzute de art. 138 alin. (4) din aceeaşi lege este, prin urmare, neconstituţională. 48. Mai mult, Curtea Constituţională apreciază că, din maniera în care legiuitorul a înţeles să reglementeze dispoziţiile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 reiese, în mod evident, că acesta nu a urmărit instituirea unui tratament juridic diferit în ceea ce priveşte regimul nulităţii între ipotezele reglementate de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 62/2011 în raport cu cele prevăzute la art. 138 din aceeaşi lege. Astfel, întrucât aşa cum, în mod corect, a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, încălcarea dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 62/2011 atrage nulitatea absolută a clauzelor contractelor colective de muncă, aceeaşi concluzie se impune a fi reţinută şi în ceea ce priveşte ipoteza încălcării prevederilor art. 132 din aceeaşi lege. Faptul că dispoziţiile art. 138 alin. (4) din Legea nr. 62/2011 prevăd, în mod expres, că „sunt lovite de nulitate" clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1)-(3) din acelaşi articol nu constituie un argument suficient pentru a considera că încălcarea dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 62/2011 este sancţionată cu nulitatea relativă, în condiţiile în care art. 142 alin. (1) din aceeaşi lege conţine o dispoziţie similară, potrivit căreia „Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă care sunt negociate cu încălcarea prevederilor art. 132 sunt lovite de nulitate." 49. Având în vedere aceste argumente, Curtea observă că voinţa legiuitorului, în acord cu prevederile art. 41 din Constituţie, a fost aceea ca dispoziţiile art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 să fie aplicate în mod unitar, atât în ipoteza art. 138, cât şi în cea a art. 132 din Legea nr. 62/2011. 50. Prin urmare, Curtea Constituţională reţine că dispoziţiile art. 142 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, restrâng în mod nepermis sfera de incidenţă a sancţiunii nulităţii absolute, fiind neconstituţionale prin faptul că exclud ipoteza art. 132 din Legea nr. 62/2011 de la aplicarea aceluiaşi regim juridic pe care instanţa supremă l-a stabilit în ceea ce priveşte art. 138 alin. (1)-(3) din Legea nr. 62/2011. 51. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Mărţuică, Constantin Miloiu, Marcel Dinulescu, Ilie Băcanu şi Dănilă Popa în dosarele nr. 5.563/101/2015, nr. 5.562/101/2015, nr. 8.968/101/2014, nr. 7.830/101/2015 şi nr. 1.193/101/2016 ale Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 111, ale art. 120, ale art. 121, ale art. 122 alin. (1), ale art. 123 şi ale art. 229 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 142 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 noiembrie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 730/2021

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 730 din 2021
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Hotărârea 5 2019
    It’s a privilege to share this to the world. You deserve all the praise that comes to you. DR Amber has been a blessing to me since our encounter on the internet. He alone knows it all. I love him so much for his kindness, care, honesty and his help in the life of everyone that has come in contact with him. If not for DR Amber how would I have been able to survive this hardship. His spell made me a LOTTO MAX winner of 60 Million Dollars making my whole life beautiful and amazing. The numbers he gave me to play the lottery was a life changing number from grass to grace and I want to say I’m forever grateful to him. Thank you sir for being a blessing to the helpless. Anyone reading this that needs help can communicate with DR Amber online for indeed he has no match. Website: amberlottotemple.com OR Email: amberlottotemple@yahoo.com
ANONIM a comentat Ordin 1471 2020
    Bună, sunteți în căutarea unui împrumut de consolidare a datoriilor, împrumuturi negarantate, împrumuturi pentru afaceri, împrumuturi ipotecare, împrumuturi auto, împrumuturi pentru studenți, împrumuturi personale, capital de risc etc! Sunt creditor privat, acord împrumuturi companiilor și persoanelor fizice cu dobânzi mici și rezonabile de 2%. E-mail la: christywalton355@gmail.com
ANONIM a comentat Legea 243 2021
    Hello everyone, I want to use this medium to thank a great spell caster called Dr Grceondu for transforming my life financially, i have been playing lottery game for long but have never won any reasonable amount, I contacted Dr Graceondu after i red about him on the internet on how he help a lady with a lottery winning numbers and the lady won a very big amount of money, so i contacted him and He instructed me on what to do which i did and he told me to give him some time to prayers, on the second day he sent me some numbers and he said i should go and play them, so i went to play the numbers he gave me, after two day the result came out, and i went to check and to my greatest surprise my name came out as one of the winners i won $45 million, i still cant believe what happened to me that i am now a millionaire over night, i just want to say a very big thank you to Dr Graceondu i have never seen a powerful man like him, I will advice everyone out there to contact Dr Graceondu if you want to win big in your lottery game. You can reach him via his email, drgraceondu12@gmail.com or WhatsApp him +15204677763, you can also visit his Website. https://drgraceonduadodo.com
ANONIM a comentat Decretul 1231 2021
    i will never stop until the whole World knows about the MOST powerful priest maurice whose contact details I saw in a comment section here few weeks ago, so and i decided to contact him because i was badly in need of help TO SAVE MY MARRIAGE, I explained my situation to PRIEST MURICE. that Everything was going down the drain as my husband WAS constantly cheating on me with other women and he physically abuse me. priest maurice promised to help that my husband will change and will love me unconditionally in less than a week as far that my heart still beats for him. I FOLLOWED HIS INSTRUTION and he prepared a spell for me and my husband called me exactly when priest maurice said. He pleaded and said he needs me back since then he have been the sweetest man on earth. anyone out there reading this comment that need a effect spell caster Can reach him on email:psychicspellsolution@gmail.coM whatsapp:+1(571)3573337
ANONIM a comentat Ordin 12 2006
    Mai este in vigoare acest ordin, din moment ce aven Regulamentul (CE) 396:2005, revizuit 2019, referitor la rezidurile de pesticide din alimente, inclusiv din fructe si legume?
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    HOW TO GET YOUR EX LOVER BACK & HOW I GOT MY EX LOVER. BACK I want to thank Dr Omokpo for saving my marriage. My husband treated me badly and left home for almost 3 month this got me sick and confused. Then I told my friend about how my husband has changed towards me. Then he told me to contact: {dromokpo@gmail.com}that he will help me bring my husband back to being a good man. That this great man helped her too. Then I gave him a try. after 3 days of casting the spell my husband came back home and I forgive him and today we are living in joy and happiness If you are going through any relationship stress or broken marriage situation and you want your Ex lover, Ex boyfriend, Ex girlfriend or Divorced husband or wife back you reach him via: dromokpo@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 390 2018
    HOW TO GET YOUR EX LOVER BACK & HOW I GOT MY EX LOVER. BACK I want to thank Dr Omokpo for saving my marriage. My husband treated me badly and left home for almost 3 month this got me sick and confused. Then I told my friend about how my husband has changed towards me. Then he told me to contact: {dromokpo@gmail.com}that he will help me bring my husband back to being a good man. That this great man helped her too. Then I gave him a try. after 3 days of casting the spell my husband came back home and I forgive him and today we are living in joy and happiness If you are going through any relationship stress or broken marriage situation and you want your Ex lover, Ex boyfriend, Ex girlfriend or Divorced husband or wife back you reach him via: dromokpo@gmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 353 2008
    HOW TO GET YOUR EX LOVER BACK & HOW I GOT MY EX LOVER. BACK I want to thank Dr Omokpo for saving my marriage. My husband treated me badly and left home for almost 3 month this got me sick and confused. Then I told my friend about how my husband has changed towards me. Then he told me to contact: {dromokpo@gmail.com}that he will help me bring my husband back to being a good man. That this great man helped her too. Then I gave him a try. after 3 days of casting the spell my husband came back home and I forgive him and today we are living in joy and happiness If you are going through any relationship stress or broken marriage situation and you want your Ex lover, Ex boyfriend, Ex girlfriend or Divorced husband or wife back you reach him via: dromokpo@gmail.com
ANONIM a comentat OUG 114 2021
    Într-un cuvânt, wow!! Nu pot să cred că banii sunt deja în contul meu. Multumesc, multumesc, multumesc! De obicei, ați transformat o sarcină lungă, consumatoare de timp și intimidantă într-o experiență foarte plăcută și simplificată. Nu pot să vă mulțumesc vouă și doamnei Della Taylor pentru suficientă asistentă. Dna Della Taylor Împrumuturi pentru un sistem excelent și pentru un serviciu excelent. Ambele sunt grozave! dacă aveți nevoie de un împrumut de urgență, îi puteți e-mail la Dellastaylors@yahoo.com WhatsApp pe +1 (209) 251-1529
ANONIM a comentat Decizia 2 2007
    I never use to believe in spell casting until i met Lord Zuma a powerful spell caster who helped me to be a happy person again. i reside in USA. After 4 years of Broken marriage, my husband left me with two kids. I felt like my life was about to end and i almost committed suicide, i was emotionally down for a very long time. Thanks to a Great spell caster called Lord Zuma which i met online on one faithful day when I was browsing through the internet, i came across a lot of testimonies about this particular Great spell caster how he has helped so many people. he has helped people to bring back their Ex lover, some testified that he restores womb, cure cancer and other sickness, and so on. I also came across a testimony, it was about a woman called Sandra, she testified about how his spell made her to be pregnant after so many years of bareness and at the end of her testimony she dropped Lord Zuma's email address. After reading all these, i decided to give it a try and i contacted him and explained my problem to him and he assured me that in less than 48 hours, my husband will call me and beg for forgiveness but i thought it will not work. When he had finished casting the spell, the next day my husband called me and he was begging for forgiveness just as Lord Zuma said. This is not brain washing and after the spell has been cast, i realized that my husband love me like never before and the spell caster opened him up to know how much i love him and how much love we need to share. We are even happier now than before. Lord Zuma is really a gifted man and i will not stop publishing him because he is a wonderful man. If you have a problem and you are looking for a real and a genuine spell caster to solve all your problems contact Lord Zuma now on spiritualherbalisthealing@gmail.com or just visit https://spiritualherbal.blogspot.com and see so many he has helped that are testifying about his good work. He will help you solve all your problems. Once again thank you Lord Zuma for your good deeds. His whatsapp number +1 506 800 1647
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 730/2021
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu