Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.1000 din 17.05.2011

privind aprobarea lansării Cererii de propuneri de proiecte de investiţii în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, propuse pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin Programul operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“ (POS CCE), axa prioritară 4, domeniul major de intervenţie 1, operaţiunea 4.1.b) „Sprijinirea investiţiilor în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale şi petrolului, precum şi ale reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, în scopul reducerii pierderilor în reţea şi realizării în condiţii de siguranţă şi continuitate a serviciilor de transport şi distribuţie“
ACT EMIS DE: Ministerul Economiei,Comertului si Mediului de Afaceri
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 375 din 30 mai 2011



SmartCity1


În baza Hotărârii Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale,în conformitate cu:Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999;Regulamentul (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.783/1999;Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. 2.594 din 25 iunie 2007;Programul operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“, aprobat prin Decizia Comisiei nr. 3.472/2007,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cu modificările ulterioare, ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri emite următorul ordin: Articolul 1Se aprobă lansarea Cererii de propuneri de proiecte pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat, pentru investiţii în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, finanţate prin Programul operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“ (POS CCE), axa prioritară 4, domeniul major de intervenţie 1, operaţiunea 4.1.b) „Sprijinirea investiţiilor în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale şi petrolului, precum şi ale reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, în scopul reducerii pierderilor în reţea şi realizării în condiţii de siguranţă şi continuitate a serviciilor de transport şi distribuţie“ - partea de transport. Articolul 2
(1) Termenul de depunere a cererilor de finanţare pentru operaţiunea 4.1.b) începe să curgă la 15 zile de la data publicării prezentului ordin şi se împlineşte la data de 15 iulie 2011, ora 12,00.
(2) Îndrumări pentru completarea corectă a cererii de finanţare, precum şi informaţii referitoare la condiţiile de finanţare, criteriile de eligibilitate, procedura de evaluare şi selecţie a proiectelor aferente operaţiunii menţionate la art. 1 sunt cuprinse în Ghidul solicitantului, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
(3) Contractarea, finanţarea şi monitorizarea proiectelor selectate, precum şi raportarea se fac în conformitate cu prevederile anexei.
Articolul 3Valoarea alocării financiare din fondurile POS CCE este în cuantum de 242.917.000 lei din fondurile publice, pentru finanţarea proiectelor selectate în cadrul cererii de propuneri de proiecte prevăzute la art. 1. Articolul 4La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.285/2008 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte de investiţii în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale şi petrolului, propuse pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin Programul operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice“ (POS CCE), axa prioritară 4, domeniul major de intervenţie 1, operaţiunea 4.1.b) „Sprijinirea investiţiilor în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale şi petrolului, în scopul reducerii pierderilor în reţea şi realizării în condiţii de siguranţă şi continuitate a serviciului de transport“ - partea de transport, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 şi 599 bis din 11 august 2008. Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Ion Ariton



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1000/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1000 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu