HOTARARE Nr.
1341 din 22 octombrie 2008
privind durata si conditiile
de pastrare a buletinelor de vot intrebuintate, a celor contestate, precum si a
celor neintrebuintate, a stampilelor si a celorlalte materiale utilizate in
procesul electoral la alegerile pentru Camera Deputatilor si Senat din anul
2008
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 734 din 30 octombrie 2008
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 69 alin. (2) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea
Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a
Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004
privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Buletinele de vot întrebuinţate, cele
necontestate, precum şi cele neîntrebuinţate, ştampilele şi celelalte materiale
utilizate în procesul electoral la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat
din anul 2008, primite de instanţele judecătoreşti de la birourile electorale
ale secţiilor de votare, sunt păstrate în arhivă, separat de celelalte
documente ale instanţei, timp de 3 luni de la data publicării rezultatelor
alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) După împlinirea termenului prevăzut la alin. (1),
instanţele, cu sprijinul prefecţilor, predau, pe bază de proces-verbal, în
vederea topirii, operatorilor economici specializaţi buletinele de vot şi
celelalte materiale utilizate în procesul electoral.
Art. 2. - (1) Buletinele de vot nule şi cele
contestate, listele electorale utilizate în cadrul secţiilor de votare, precum
şi celelalte materiale deţinute de birourile electorale de circumscripţie ale
judeţelor, respectiv de biroul electoral de circumscripţie al municipiului
Bucureşti şi biroul electoral de circumscripţie pentru românii cu domiciliul
sau reşedinţa în străinătate se predau, pe bază de proces-verbal, tribunalelor
judeţene, respectiv Tribunalului Municipiului Bucureşti, care le vor păstra în
arhivă, separat de celelalte documente ale instanţei, o perioadă de 3 luni de
la data publicării rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
(2) In cazul în care biroul electoral de circumscripţie
pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate şi-a încetat
activitatea, birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate
predau Tribunalului Municipiului Bucureşti, pe bază de proces-verbal, prin
intermediul Ministerului Afacerilor Externe, procesele-verbale, contestaţiile
privitoare la operaţiunile electorale ale biroului electoral al secţiei de
votare, buletinele de vot nule şi cele contestate, formularele tipizate care au
fost folosite la calculul rezultatelor, precum şi listele electorale utilizate în
cadrul secţiilor de votare, îndosariate pe tipuri de liste.
(3) Documentele şi celelalte materiale deţinute de
oficiile electorale care nu sunt predate biroului electoral de circumscripţie
al municipiului Bucureşti se predau, pe bază de proces-verbal, Tribunalului
Municipiului Bucureşti.
(4) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1),
tribunalele, cu sprijinul prefecţilor, predau, pe bază de proces-verbal, în
vederea topirii, operatorilor economici specializaţi documentele şi celelalte
materiale primite de la birourile electorale de circumscripţie şi oficiile
electorale.
Art. 3. - Procesele-verbale predate la Biroul Electoral
Central, registrele acestuia, precum şi toate documentele şi materialele de la
Biroul Electoral Central, rezultate ca urmare a procesului electoral pentru
alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului din anul 2008, se predau, pe bază de
proces-verbal, Autorităţii Electorale Permanente, care le păstrează în arhivă,
în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu
modificările şi completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente,
Octavian Opriş