Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.855 din 26.04.2013

pentru modificarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 255/2007 privind unele măsuri pentru aplicarea regulamentelor Uniunii Europene privind comerţul cu specii sălbatice de faună şi floră
ACT EMIS DE: Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 337 din 10 iunie 2013



SmartCity1

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 169.983/FU din 11 aprilie 2013 al Direcţiei managementul ariilor naturale protejate,luând în considerare prevederile Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea, ale Regulamentului (CE) nr. 865/2006 al Comisiei din 4 mai 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea, ale art. 1. pct. 22. din Regulamentul (UE) nr. 791/2012 al Comisiei din 23 august 2012 de modificare, în ceea ce priveşte anumite dispoziţii referitoare la comerţul cu speciile de faună şi floră sălbatice, a Regulamentului (CE) nr. 865/2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului, şi ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 792/2012 al Comisiei din 23 august 2012 de stabilire a modelelor pentru permisele, certificatele şi alte documente prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 865/2006 al Comisiei,ţinând cont de prevederile art. 53 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice,ministrul mediului şi schimbărilor climatice emite următorul ordin: Articolul IAnexele nr. 2 , 3 , 4 , 5 şi 6 la Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 255/2007 privind unele măsuri pentru aplicarea regulamentelor Uniunii Europene privind comerţul cu specii sălbatice de faună şi floră, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 3 aprilie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1, 2, 3, 4 şi 5. Articolul IIAnexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul IIIPrevederile prezentului ordin intră în vigoare la data de 26 septembrie 2013. Articolul IVPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul mediului şi schimbărilor climatice, Rovana Plumb
ANEXA Nr. 1*)*) Formularele din anexa nr. 1 sunt reproduse în facsimil.(Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 255/2007) Instrucţiuni şi explicaţii 1. Numele şi adresa complete ale (re)exportatorului efectiv, nu ale unui reprezentant al acestuia. În cazul unui certificat de proprietate personală, numele şi adresa complete ale proprietarului legal. 2. Perioada de valabilitate a unui permis de export sau a unui certificat de reexport nu poate depăşi 6 luni, iar cea a unui permis de import nu poate depăşi 12 luni. Perioada de valabilitate a unui certificat de proprietate personală nu poate depăşi 3 ani. După ultima zi de valabilitate, documentul este nul şi neavenit, iar titularul trebuie să returneze fără întârziere exemplarul original şi toate copiile autorităţii de gestionare emitente. Permisul de import nu este valabil atunci când documentul CITES aferent din ţara (re)exportatoare a fost utilizat pentru (re)export după ultima sa zi de valabilitate sau dacă data introducerii în Uniune depăşeşte 6 luni de la data emiterii sale. 3. Numele şi adresa complete ale importatorului efectiv, nu ale unui reprezentant al acestuia. Nu se completează în cazul unui certificat de proprietate personală. 5. Nu se completează în cazul unui certificat de proprietate personală. 6. În cazul exemplarelor vii din speciile menţionate în anexa A, altele decât exemplarele crescute în captivitate sau reproduse artificial, autoritatea emitentă poate impune locul în care acestea trebuie ţinute, incluzând informaţii în acest sens la această rubrică. Orice deplasare, cu excepţia deplasărilor pentru tratamente veterinare urgente şi în cazul cărora exemplarele sunt returnate direct la locul autorizat, necesită autorizarea prealabilă a autorităţii de gestionare competente. 8. Descrierea trebuie să fie cât mai precisă posibil şi să includă un cod de 3 litere în conformitate cu anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 al Comisiei din 4 mai 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea. 9/10. Se utilizează unităţile de cantitate şi/sau de masă netă prevăzute în anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006. 11. Se completează numărul apendicelui CITES (I, II sau III) în care era inclusă specia la data emiterii permisului/certificatului. 12. Se completează litera anexei la Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea (A, B sau C) în care era inclusă specia la data emiterii permisului/certificatului. 13. Pentru a indica originea se utilizează unul dintre următoarele coduri: W Exemplare prelevate din natură R Exemplare de animale crescute într-un mediu controlat, capturate ca ouă sau pui din natură, unde ar fi avut şanse extrem de reduse de a supravieţui până la maturitate D Animale incluse în anexa A crescute în captivitate în scopuri comerciale în operaţiuni incluse în registrul Secretariatului CITES, în conformitate cu Rezoluţia Conf. 12.10 (Rev. CoP15), şi plante incluse în anexa A înmulţite artificial în scopuri comerciale, în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste plante sau animale A Plante incluse în anexa A înmulţite artificial în scopuri necomerciale şi plante incluse în anexele B şi C înmulţite artificial în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste plante C Animale crescute în captivitate în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste animale F Animale născute în captivitate, dar în cazul cărora nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute în cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste animale I Exemplare confiscate sau puse sub sechestru1 O Preconvenţie11 A se utiliza numai coroborat cu un alt cod de origine. U Origine necunoscută (trebuie justificat) 14. Se utilizează unul dintre următoarele coduri pentru a indica scopul în care exemplarele trebuie să fie (re)exportate/importate: B Creştere în captivitate sau reproducere artificială E Educativ G Grădini botanice H Trofee de vânătoare L Aplicarea legii/scopuri judiciare/medicină legală M Medical (inclusiv cercetare biomedicală) N (Re)introducerea în natură P Personal Q Circuri sau expoziţii itinerante S Ştiinţific T Comercial Z Grădini zoologice 15-17. Ţara de origine este ţara în care exemplarele au fost prelevate din natură, s-au născut şi au crescut în captivitate sau au fost reproduse artificial. Atunci când este vorba de o ţară terţă, rubricile 16 şi 17 trebuie să conţină informaţii cu privire la permisul corespunzător. Atunci când exemplarele originare dintrun stat membru al Uniunii sunt exportate în afara altui stat membru, la rubrica 15 trebuie menţionată numai denumirea statului membru de origine. 18-20. În cazul unui certificat de reexport, ţara ultimului reexport este ţara terţă reexportatoare din care exemplarele au fost importate înainte de a fi reexportate în afara Uniunii. În cazul unui permis de import, este vorba de ţara terţă reexportatoare din care sunt importate exemplarele. Rubricile 19 şi 20 trebuie să conţină informaţii cu privire la certificatul de reexport corespunzător. 21. Denumirea ştiinţifică trebuie să fie conformă cu referinţele standard pentru nomenclatură menţionate în anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006. 23-25. Parte rezervată administraţiei. 26. Importatorul/(re)exportatorul sau reprezentantul acestuia trebuie, după caz, să indice numărul conosamentului sau al documentului de transport aerian. 27. Se completează de către biroul vamal de intrare în Uniune sau de către biroul vamal de (re)export, după caz. În cazul intrării în Uniune, exemplarul original (formularul nr. 1) trebuie returnat autorităţii de gestionare din statul membru în cauză, iar exemplarul pentru titular (formularul nr. 2) importatorului. În cazul (re)exportului, exemplarul de returnat de către vamă autorităţii emitente (formularul nr. 3) trebuie returnat autorităţii din statul membru în cauză, iar exemplarul original (formularul nr. 1) şi exemplarul pentru titular (formularul nr. 2) (re)exportatorului. Instrucţiuni şi explicaţii 1. Numele şi adresa complete ale (re)exportatorului efectiv, nu ale unui reprezentant al acestuia. În cazul unui certificat de proprietate personală, numele şi adresa complete ale proprietarului legal. 2. Perioada de valabilitate a unui permis de export sau a unui certificat de reexport nu poate depăşi 6 luni, iar cea a unui permis de import nu poate depăşi 12 luni. Perioada de valabilitate a unui certificat de proprietate personală nu poate depăşi 3 ani. După ultima zi de valabilitate, documentul este nul şi neavenit, iar titularul trebuie să returneze fără întârziere exemplarul original şi toate copiile autorităţii de gestionare emitente. Permisul de import nu este valabil atunci când documentul CITES aferent din ţara (re)exportatoare a fost utilizat pentru (re)export după ultima sa zi de valabilitate sau dacă data introducerii în Uniune depăşeşte 6 luni de la data emiterii sale. 3. Numele şi adresa complete ale importatorului efectiv, nu ale unui reprezentant al acestuia. Nu se completează în cazul unui certificat de proprietate personală. 5. Nu se completează în cazul unui certificat de proprietate personală. 6. În cazul exemplarelor vii din speciile menţionate în anexa A, altele decât exemplarele crescute în captivitate sau reproduse artificial, autoritatea emitentă poate impune locul în care acestea trebuie ţinute, incluzând informaţii în acest sens la această rubrică. Orice deplasare, cu excepţia deplasărilor pentru tratamente veterinare urgente şi în cazul cărora exemplarele sunt returnate direct la locul autorizat, necesită autorizarea prealabilă a autorităţii de gestionare competente. 8. Descrierea trebuie să fie cât mai precisă posibil şi să includă un cod de 3 litere în conformitate cu anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 al Comisiei din 4 mai 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea. 9/10. Se utilizează unităţile de cantitate şi/sau de masă netă prevăzute în anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006. 11. Se completează numărul apendicelui CITES (I, II sau III) în care era inclusă specia la data emiterii permisului/certificatului. 12. Se completează litera anexei la Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea (A, B sau C) în care era inclusă specia la data emiterii permisului/certificatului. 13. Pentru a indica originea se utilizează unul dintre următoarele coduri: W Exemplare prelevate din natură R Exemplare de animale crescute într-un mediu controlat, capturate ca ouă sau pui din natură, unde ar fi avut şanse extrem de reduse de a supravieţui până la maturitate D Animale incluse în anexa A crescute în captivitate în scopuri comerciale în operaţiuni incluse în registrul Secretariatului CITES, în conformitate cu Rezoluţia Conf. 12.10 (Rev. CoP15), şi plante incluse în anexa A înmulţite artificial în scopuri comerciale, în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste plante sau animale A Plante incluse în anexa A înmulţite artificial în scopuri necomerciale şi plante incluse în anexele B şi C înmulţite artificial în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste plante C Animale crescute în captivitate în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste animale F Animale născute în captivitate, dar în cazul cărora nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute în capitolul XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste animale I Exemplare confiscate sau puse sub sechestru1 O Preconvenţie1 1 A se utiliza numai coroborat cu un alt cod de origine. U Origine necunoscută (trebuie justificat) 14. Se utilizează unul dintre următoarele coduri pentru a indica scopul în care exemplarele trebuie să fie (re)exportate/importate: B Creştere în captivitate sau reproducere artificială E Educativ G Grădini botanice H Trofee de vânătoare L Aplicarea legii/scopuri judiciare/medicină legală M Medical (inclusiv cercetare biomedicală) N (Re)introducerea în natură P Personal Q Circuri sau expoziţii itinerante S Ştiinţific T Comercial Z Grădini zoologice 15-17. Ţara de origine este ţara în care exemplarele au fost prelevate din natură, s-au născut şi au crescut în captivitate sau au fost reproduse artificial. Atunci când este vorba de o ţară terţă, rubricile 16 şi 17 trebuie să conţină informaţii cu privire la permisul corespunzător. Atunci când exemplare originare dintrun stat membru al Uniunii sunt exportate în afara altui stat membru, la rubrica 15 trebuie menţionată numai denumirea statului membru de origine. 18-20. În cazul unui certificat de reexport, ţara ultimului reexport este ţara terţă reexportatoare din care exemplarele au fost importate înainte de a fi reexportate în afara Uniunii. În cazul unui permis de import, este vorba de ţara terţă reexportatoare din care sunt importate exemplarele. Rubricile 19 şi 20 trebuie să conţină informaţii cu privire la certificatul de reexport corespunzător. 21. Denumirea ştiinţifică trebuie să fie conformă cu referinţele standard pentru nomenclatură menţionate în anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006. 23-25. Parte rezervată administraţiei. 26. Importatorul/(re)exportatorul sau reprezentantul acestuia trebuie, după caz, să indice numărul conosamentului sau al documentului de transport aerian. 27. Se completează de către biroul vamal de intrare în Uniune sau de către biroul vamal de (re)export, după caz. În cazul intrării în Uniune, exemplarul original (formularul nr. 1) trebuie returnat autorităţii de gestionare din statul membru în cauză, iar exemplarul pentru titular (formularul nr. 2) importatorului. În cazul (re)exportului, exemplarul de returnat de către vamă autorităţii emitente (formularul nr. 3) trebuie returnat autorităţii din statul membru în cauză, iar exemplarul original (formularul nr. 1) şi exemplarul pentru titular (formularul nr. 2) (re)exportatorului. Instrucţiuni şi explicaţii 1. Numele şi adresa complete ale (re)exportatorului efectiv, nu ale unui reprezentant al acestuia. În cazul unui certificat de proprietate personală, numele şi adresa complete ale proprietarului legal. 2. Perioada de valabilitate a unui permis de export sau a unui certificat de reexport nu poate depăşi 6 luni, iar cea a unui permis de import nu poate depăşi 12 luni. Perioada de valabilitate a unui certificat de proprietate personală nu poate depăşi 3 ani. După ultima zi de valabilitate, documentul este nul şi neavenit, iar titularul trebuie să returneze fără întârziere exemplarul original şi toate copiile autorităţii de gestionare emitente. Permisul de import nu este valabil atunci când documentul CITES aferent din ţara (re)exportatoare a fost utilizat pentru (re)export după ultima sa zi de valabilitate sau dacă data introducerii în Uniune depăşeşte 6 luni de la data emiterii sale. 3. Numele şi adresa complete ale importatorului efectiv, nu ale unui reprezentant al acestuia. Nu se completează în cazul unui certificat de proprietate personală. 5. Nu se completează în cazul unui certificat de proprietate personală. 6. În cazul exemplarelor vii din speciile menţionate în anexa A, altele decât exemplarele crescute în captivitate sau reproduse artificial, autoritatea emitentă poate impune locul în care acestea trebuie ţinute, incluzând informaţii în acest sens la această rubrică. Orice deplasare, cu excepţia deplasărilor pentru tratamente veterinare urgente şi în cazul cărora exemplarele sunt returnate direct la locul autorizat, necesită autorizarea prealabilă a autorităţii de gestionare competente. 8. Descrierea trebuie să fie cât mai precisă posibil şi să includă un cod de 3 litere în conformitate cu anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 al Comisiei din 4 mai 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea. 9/10. Se utilizează unităţile de cantitate şi/sau de masă netă prevăzute în anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006. 11. Se completează numărul apendicelui CITES (I, II sau III) în care era inclusă specia la data emiterii permisului/certificatului. 12. Se completează litera anexei la Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea (A, B sau C) în care era inclusă specia la data emiterii permisului/certificatului. 13. Pentru a indica originea se utilizează unul dintre următoarele coduri: W Exemplare prelevate din natură R Exemplare de animale crescute într-un mediu controlat, capturate ca ouă sau pui din natură, unde ar fi avut şanse extrem de reduse de a supravieţui până la maturitate D Animale incluse în anexa A crescute în captivitate în scopuri comerciale în operaţiuni incluse în registrul Secretariatului CITES, în conformitate cu Rezoluţia Conf. 12.10 (Rev. CoP15), şi plante incluse în anexa A înmulţite artificial în scopuri comerciale, în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste plante sau animale A Plante incluse în anexa A înmulţite artificial în scopuri necomerciale şi plante incluse în anexele B şi C înmulţite artificial în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste plante C Animale crescute în captivitate în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste animale F Animale născute în captivitate, dar în cazul cărora nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute în cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste animale I Exemplare confiscate sau puse sub sechestru1 O Preconvenţie11 A se utiliza numai coroborat cu un alt cod de origine. U Origine necunoscută (trebuie justificat) 14. Se utilizează unul dintre următoarele coduri pentru a indica scopul în care exemplarele trebuie să fie (re)exportate/importate: B Creştere în captivitate sau reproducere artificială E Educativ G Grădini botanice H Trofee de vânătoare L Aplicarea legii/scopuri judiciare/medicină legală M Medical (inclusiv cercetare biomedicală) N (Re)introducerea în natură P Personal Q Circuri sau expoziţii itinerante S Ştiinţific T Comercial Z Grădini zoologice 15-17. Ţara de origine este ţara în care exemplarele au fost prelevate din natură, s-au născut şi au crescut în captivitate sau au fost reproduse artificial. Atunci când este vorba de o ţară terţă, rubricile 16 şi 17 trebuie să conţină informaţii cu privire la permisul corespunzător. Atunci când exemplare originare dintrun stat membru al Uniunii sunt exportate în afara altui stat membru, la rubrica 15 trebuie menţionată numai denumirea statului membru de origine. 18-20. În cazul unui certificat de reexport, ţara ultimului reexport este ţara terţă reexportatoare din care exemplarele au fost importate înainte de a fi reexportate în afara Uniunii. În cazul unui permis de import, este vorba de ţara terţă reexportatoare din care sunt importate exemplarele. Rubricile 19 şi 20 trebuie să conţină informaţii cu privire la certificatul de reexport corespunzător. 21. Denumirea ştiinţifică trebuie să fie conformă cu referinţele standard pentru nomenclatură menţionate în anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006. 23-25. Parte rezervată administraţiei. 26. Importatorul/(re)exportatorul sau reprezentantul acestuia trebuie, după caz, să indice numărul conosamentului sau al documentului de transport aerian. 27. Se completează de către biroul vamal de intrare în Uniune sau de către biroul vamal de (re)export, după caz. În cazul intrării în Uniune, exemplarul original (formularul nr. 1) trebuie returnat autorităţii de gestionare din statul membru în cauză, iar exemplarul pentru titular (formularul nr. 2) importatorului. În cazul (re)exportului, exemplarul de returnat de către vamă autorităţii emitente (formularul nr. 3) trebuie returnat autorităţii din statul membru în cauză, iar exemplarul original (formularul nr. 1) şi exemplarul pentru titular (formularul nr. 2) (re)exportatorului. Instrucţiuni şi explicaţii 1. Numele şi adresa complete ale (re)exportatorului efectiv, nu ale unui reprezentant al acestuia. În cazul unui certificat de proprietate personală, numele şi adresa complete ale proprietarului legal. 2. Nu se aplică. 3. Numele şi adresa complete ale importatorului efectiv, nu ale unui reprezentant al acestuia. Nu se completează în cazul unui certificat de proprietate personală. 5. Nu se completează în cazul unui certificat de proprietate personală. 6. Se completează numai pe formularul de cerere în cazul exemplarelor vii din speciile incluse în anexa A, altele decât exemplarele crescute în captivitate sau reproduse artificial. 8. Descrierea trebuie să fie cât mai precisă posibil şi să includă un cod de 3 litere în conformitate cu anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 al Comisiei din 4 mai 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea. 9/10. Se utilizează unităţile de cantitate şi/sau de masă netă prevăzute în anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006. 11. Se completează numărul apendicelui CITES (I, II sau III) în care era inclusă specia la data solicitării permisului/certificatului. 12. Se completează litera anexei la Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea (A, B sau C) în care era inclusă specia la data cererii. 13. Pentru a indica originea se utilizează unul dintre următoarele coduri: W Exemplare prelevate din natură R Exemplare de animale crescute într-un mediu controlat, capturate ca ouă sau pui din natură, unde ar fi avut şanse extrem de reduse de a supravieţui până la maturitate D Animale incluse în anexa A crescute în captivitate în scopuri comerciale în operaţiuni incluse în registrul Secretariatului CITES, în conformitate cu Rezoluţia Conf. 12.10 (Rev. CoP15), şi plante incluse în anexa A înmulţite artificial în scopuri comerciale, în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste plante sau animale A Plante incluse în anexa A înmulţite artificial în scopuri necomerciale şi plante incluse în anexele B şi C înmulţite artificial în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste plante C Animale crescute în captivitate în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste animale F Animale născute în captivitate, dar în cazul cărora nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute în cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste animale I Exemplare confiscate sau puse sub sechestru1 O Preconvenţie1 1 A se utiliza numai coroborat cu un alt cod de origine. U Origine necunoscută (trebuie justificat) 14. Se utilizează unul dintre următoarele coduri pentru a indica scopul în care exemplarele trebuie să fie (re)exportate/importate: B Creştere în captivitate sau reproducere artificială E Educativ G Grădini botanice H Trofee de vânătoare L Aplicarea legii/scopuri judiciare/medicină legală M Medical (inclusiv cercetare biomedicală) N (Re)introducerea în natură P Personal Q Circuri sau expoziţii itinerante S Ştiinţific T Comercial Z Grădini zoologice 15-17. Ţara de origine este ţara în care exemplarele au fost prelevate din natură, s-au născut şi au crescut în captivitate sau au fost reproduse artificial. Atunci când este vorba de o ţară terţă, rubricile 16 şi 17 trebuie să conţină informaţii cu privire la permisul corespunzător. Atunci când exemplare originare dintrun stat membru al Uniunii sunt exportate în afara altui stat membru, la rubrica 15 trebuie menţionată numai denumirea statului membru de origine. 18-20. În cazul unui certificat de reexport, ţara ultimului reexport este ţara terţă reexportatoare din care exemplarele au fost importate înainte de a fi reexportate în afara Uniunii. În cazul unui permis de import, este vorba de ţara terţă reexportatoare din care sunt importate exemplarele. Rubricile 19 şi 20 trebuie să conţină informaţii cu privire la certificatul de reexport corespunzător. 21. Denumirea ştiinţifică trebuie să fie conformă cu referinţele standard pentru nomenclatură menţionate în anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006. 23. Se precizează cât mai multe detalii posibil şi se justifică orice omitere a informaţiilor solicitate mai sus. ANEXA Nr. 2*)*) Formularele din anexa nr. 2 sunt reproduse în facsimil.(Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 255/2007) Instrucţiuni şi explicaţii 1. Numele şi adresa complete ale titularului efectiv al certificatului, nu ale unui reprezentant al acestuia. 2. Se completează numai în cazul în care permisul de import pentru exemplarele în cauză stabileşte locul în care acestea trebuie ţinute sau în cazul în care exemplarele prelevate din natură într-un stat membru trebuie să fie ţinute într-un loc autorizat. Orice deplasare de la locul indicat, cu excepţia deplasărilor pentru tratamente veterinare urgente şi în cazul cărora exemplarele sunt returnate direct în locul autorizat, necesită autorizarea prealabilă a autorităţii de gestionare competente (a se vedea rubrica 19). 4. Descrierea trebuie să fie cât mai precisă posibil şi să includă un cod de 3 litere în conformitate cu anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 al Comisiei din 4 mai 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea. 5/6. Se utilizează unităţile de cantitate şi/sau de masă netă prevăzute în anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006. 7. Se completează numărul apendicelui CITES (I, II sau III) în care era inclusă specia la data emiterii certificatului. 8. Se completează litera anexei la Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecţia speciilor, faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea (A, B sau C) în care era inclusă specia la data emiterii certificatului. 9. Pentru a indica originea se utilizează unul din următoarele coduri: W Exemplare prelevate din natură R Exemplare de animale crescute într-un mediu controlat, capturate ca ouă sau pui din natură, unde ar fi avut şanse extrem de reduse de a supravieţui până la maturitate D Animale incluse în anexa A crescute în captivitate în scopuri comerciale în operaţiuni incluse în registrul Secretariatului CITES, în conformitate cu Rezoluţia Conf. 12.10 (Rev. CoP15), şi plante incluse în anexa A înmulţite artificial în scopuri comerciale, în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste plante sau animale A Plante incluse în anexa A înmulţite artificial în scopuri necomerciale şi plante incluse în anexele B şi C înmulţite artificial în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste plante C Animale crescute în captivitate în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste animale F Animale născute în captivitate, dar în cazul cărora nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute în cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste animale I Specimene confiscate sau puse sub sechestru1 O Preconvenţie11 A se utiliza numai coroborat cu un alt cod de origine. U Origine necunoscută (trebuie justificată) 10-12. Ţara de origine este ţara în care exemplarele au fost prelevate din natură, s-au născut şi au crescut în captivitate sau au fost reproduse artificial. 13-15. Statul membru importator, după caz, statul membru care a eliberat permisul de import pentru exemplarele respective. 16. Denumirea ştiinţifică trebuie să fie conformă cu referinţele standard pentru nomenclatură menţionate în anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006. Instrucţiuni şi explicaţii 1. Numele şi adresa complete ale solicitantului certificatului, nu ale unui reprezentant al acestuia. 2. Se completează numai pe formularul de cerere în cazul exemplarelor vii din speciile incluse în anexa A, altele decât cele crescute în captivitate sau reproduse artificial. 4. Descrierea trebuie să fie cât mai precisă posibil şi să includă un cod de 3 litere în conformitate cu anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006 al Comisiei din 4 mai 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea. 5/6. Se utilizează unităţile de cantitate şi/sau de masă netă prevăzute în anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006. 7. Se completează numărul apendicelui CITES (I, II sau III) în care era inclusă specia la data cererii. 8. Se completează litera anexei la Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea (A, B sau C) în care era inclusă specia la data cererii. 9. Pentru a indica originea se utilizează unul din următoarele coduri: W Exemplare prelevate din natură R Exemplare de animale crescute într-un mediu controlat, capturate ca ouă sau pui din natură, unde ar fi avut şanse extrem de reduse de a supravieţui până la maturitate D Animale incluse în anexa A crescute în captivitate în scopuri comerciale în operaţiuni incluse în registrul Secretariatului CITES, în conformitate cu Rezoluţia Conf. 12.10 (Rev. CoP15), şi plante incluse în anexa A înmulţite artificial în scopuri comerciale, în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste plante sau animale A Plante incluse în anexa A înmulţite artificial în scopuri necomerciale şi plante incluse în anexele B şi C înmulţite artificial în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste plante C Animale crescute în captivitate în conformitate cu cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste animale F Animale născute în captivitate, dar în cazul cărora nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute în cap. XIII din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, precum şi părţi şi produse din aceste animale I Exemplare confiscate sau puse sub sechestru1 O Preconvenţie11 A se utiliza numai coroborat cu un alt cod de origine. U Origine necunoscută (trebuie justificată) 10-12. Ţara de origine este ţara în care exemplarele au fost prelevate din natură, s-au născut şi au crescut în captivitate sau au fost reproduse artificial. 13-15. Statul membru importator este, după caz, statul membru care a eliberat permisul de import pentru exemplarele respective. 16. Denumirea ştiinţifică trebuie să fie conformă cu referinţele standard pentru nomenclatură menţionate în anexa VIII la Regulamentul (CE) nr. 865/2006. 18. Se precizează cât mai multe detalii posibil şi se justifică orice omitere a informaţiilor solicitate mai sus. ANEXA Nr. 3*)*) Formularele din anexa nr. 3 sunt reproduse în facsimil.(Anexa nr. 4 la Ordinul nr. 255/2007) Instructions and explanations*)*) Textul este redactat în limba engleză deoarece Certificatul pentru expoziţii itinerante şi Certificatul pentru bunuri personale sunt documente eliberate de către autoritatea de management din România, dar care au utilizare pe întreg teritoriul Uniunii Europene. 1. A unique number should be generated by the issuing management authority for the certificate. 2. The date of expiry of the document may not be more than three years after the date of issuance. Where the travelling exhibition originates from a third country the expiry date shall be no later than that indicated on the equivalent certificate from that country. 3. Complete the full name, permanent address and country of the owner of the specimen covered by the certificate. Absence of the signature of the owner renders the certificate invalid. 4. The name, address and country of the issuing management authority should already be pre-printed on the form. 5. This block has been pre-printed to indicate the validity of the certificate for multiple cross-border movements of the specimen with its exhibition for exhibition purposes only, allowing the specimens to be displayed to the public in accordance with Article 8(3) of Regulation (EC) No 338/97 and to clarify that the certificate is not to be collected but is to remain with the specimen/owner. This block also can be used to justify the omission of certain information. 6. This block has been pre-printed to indicate that cross-border movement is permitted to any country accepting this certificate as a matter of national law. 7. This block has been pre-printed with the code Q for circuses and travelling exhibitions. 8. Where appropriate, indicate the number of the security stamp affixed in block 19. 9. The scientific name must be in accordance with the standard references for nomenclature referred to in Annex VIII to Regulation 865/2006 laying down detailed rules concerning the implementation of Council Regulation (EC) No 338/97 on the protection of species of wild fauna and flora by regulating trade therein. 10. Describe, as precisely as possible, the specimen covered by the certificate, including identifying marks (tags, rings, unique markings, etc.) sufficient to permit the authorities of the country into which the exhibition enters to verify that the certificate corresponds to the specimen covered. The sex and age, at the time of the issuance of the certificate, should be recorded, where possible. 11. Indicate the total number of specimens. In the case of live animals it should normally be one. If more than one specimen, state ‘see attached inventory’. 12. Enter the number of the Appendix to the Convention (I, II or III) in which the species is listed at the time of issuance of the permit or certificate. 13. Enter the letter of the Annex to Regulation (EC) No. 338/97 (A, B or C) in which the species is listed at the time of issuance of the permit or certificate. 14. Use the codes below to indicate the source. This certificate may not be used for specimens with source code W, R, F or U unless they were acquired in, or were introduced into, the Union before the provisions relating to species listed in Appendices I, II or III to the Convention or Annex C to Regulation (EEC) No. 3626/82 or Annexes A, B and C to Regulation (EC) No. 338/97 became applicable to them and the code O is also used. W Specimens taken from the wild R Specimens of animals reared in a controlled environment, taken as eggs or juveniles from the wild, where they would otherwise have had a very low probability of surviving to adulthood A Annex A plants artificially propagated for non-commercial purposes and Annexes B and C plants artificially propagated in accordance with Chapter XIII of Regulation (EC) No 865/2006, as well as parts and derivatives thereof C Animals bred in captivity in accordance with Chapter XIII of Regulation (EC) No 865/2006, as well as parts and derivatives thereof F Animals born in captivity, but for which the criteria of Chapter XIII of Regulation (EC) No 865/2006 are not met, as well as parts and derivatives thereof U Source unknown (must be justified) O Pre-Convention (may be used in conjunction with any other code). 15/16. The country of origin is the country where the specimens were taken from the wild, born and bred in captivity or artificially propagated. Where this is a third country, box 16 must contain details of the relevant permit. Where specimens originating in a Member State of the Union are exported from another, only the name of the Member State of origin must be mentioned in box 17. This block must contain the exhibition registration number. 18. Enter the date of acquisition only for specimens which were acquired in or were introduced into, the Union before the provisions relating to species listed in Appendices I, II or III to the Convention or Annex C to Regulation (EEC) No 3626/82 or Annexes A, B and C to Regulation (EC) No 338/97 applied to them. 19. To be completed by the official who issues the certificate. A certificate may only be issued by the management authority of the country where an exhibition is based and only when the owner of the exhibition has registered full details of the specimen with that management authority. In the case of an exhibition originating in a third country, a certificate may only be issued by the management authority of the country of first destination. The name of the issuing official must be written in full. The seal, signature and, where appropriate, security stamp number, should be clearly legible. 20. This block may be used to refer to national legislation or additional special conditions placed on the cross-border movement by the issuing management authority. 21. This block has been pre-printed to refer to the attached continuation sheet, which should indicate all cross-border movements. Subject to point 5, upon expiration, this document must be returned to the issuing management authority. The holder or his authorised representative shall surrender the original of this certificate (form 1) - and, where applicable, the travelling exhibition certificate issued by a third country - for verification purposes and submit the accompanying continuation sheet or (where the certificate is issued on the basis of an equivalent certificate from a third country) the two continuation sheets and copies thereof to a customs office designated in accordance with Article 12(1) of Regulation (EC) No 338/97. The customs office shall, after completing the continuation sheet or sheets, return the original of this certificate (form 1), the original certificate issued by a third country (where applicable) - and the continuation sheet or sheets - to the holder or to his authorised representative and forward an endorsed copy of the continuation sheet of the certificate issued by Member State’s management authority to the relevant management authority in accordance with Article 45 of Regulation (EC) No 865/2006 Instructions and explanations*) *) Textul este redactat în limba engleză deoarece Certificatul pentru expoziţii itinerante şi Certificatul pentru bunuri personale sunt documente eliberate de către autoritatea de management din România, dar care au utilizare pe întreg teritoriul Uniunii Europene. 3. Complete the full name, permanent address and country of the owner of the specimen covered by the certificate. Absence of the signature of the owner renders the certificate invalid. 8. Where appropriate, indicate the number of the security stamp affixed in block 19. 9. The scientific name must be in accordance with the standard references for nomenclature referred to in Annex VIII to Regulation 865/2006 laying down detailed rules concerning the implementation of Council Regulation (EC) No 338/97 on the protection of species of wild fauna and flora by regulating trade therein. 10. Describe, as precisely as possible, the specimen covered by the certificate, including identifying marks (tags, rings, unique markings, etc.) sufficient to permit the authorities of the country into which the exhibition enters to verify that the certificate corresponds to the specimen covered. The sex and age, at the time of the issuance of the certificate, should be recorded, where possible. 11. Indicate the total number of specimens. In the case of live animals it should normally be one. If more than one specimen, state ‘see attached inventory’. 12. Enter the number of the Appendix to the Convention (I, II or III) in which the species is listed at the time of issuance of application. 13. Enter the letter of the Annex to Regulation (EC) No. 338/97 (A, B or C) in which the species is listed at the time of issuance application. 14. Use the codes below to indicate the source. This certificate may not be used for specimens with source code W, R, F or U unless they were acquired in, or were introduced into, the Union before the provisions relating to species listed in Appendices I, II or III to the Convention or Annex C to Regulation (EEC) No. 3626/82 or Annexes A, B and C to Regulation (EC) No. 338/97 became applicable to them and the code O is also used. W Specimens taken from the wild R Specimens of animals reared in a controlled environment, taken as eggs or juveniles from the wild, where they would otherwise have had a very low probability of surviving to adulthood A Annex A plants artificially propagated for non-commercial purposes and Annexes B and C plants artificially propagated in accordance with Chapter XIII of Regulation (EC) No 865/2006, as well as parts and derivatives thereof C Animals bred in captivity in accordance with Chapter XIII of Regulation (EC) No 865/2006, as well as parts and derivatives thereof F Animals born in captivity, but for which the criteria of Chapter XIII of Regulation (EC) No 865/2006 are not met, as well as parts and derivatives thereof U Source unknown (must be justified) O Pre-Convention (may be used in conjunction with any other code). 15/16. The country of origin is the country where the specimens were taken from the wild, born and bred in captivity or artificially propagated. Where this is a third country, box 16 must contain details of the relevant permit. Where specimens originating in a Member State of the Union are exported from another, only the name of the Member State of origin must be mentioned in box 15. 17. This block must contain the exhibition registration number. 18. Enter the date of acquisition only for specimens which were acquired in or were introduced into, the Union before the provisions relating to species listed in Appendices I, II or III to the Convention or Annex C to Regulation (EEC) No 3626/82 or Annexes A, B and C to Regulation (EC) No 338/97 applied to them. 19. Provide as many details as possible and justify any omissions to the information required above. ANEXA Nr. 4*)*) Formularele din anexa nr. 4 sunt reproduse în facsimil.(Anexa nr. 5 la Ordinul nr. 255/2007) Instrucţiuni şi explicaţii 1. Se indică numele şi adresa complete ale importatorului sau ale reprezentantului autorizat al acestuia. 4. Ţara de origine este ţara în care exemplarele au fost prelevate din natură, s-au născut şi au fost crescute în captivitate sau au fost reproduse artificial. 5. Se aplică numai dacă ţara din care se importă exemplarele nu este ţara de origine. 6. Descrierea trebuie să fie cât mai exactă posibil. 9. Denumirea ştiinţifică trebuie să fie denumirea utilizată în anexa C sau D la Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea. 10. Se indică III pentru speciile incluse în apendicele III la CITES. 12. Se indică litera (C sau D) a anexei la Regulamentul (CE) nr. 338/97 în care este inclusă specia. 13. Importatorul trebuie să prezinte la biroul vamal de intrare în Uniune exemplarul original (formularul nr. 1) şi „exemplarul pentru importator“ (formularul nr. 2) semnate şi, după caz, însoţite de documentele din ţara (re)exportatoare prevăzute de CITES pentru speciile din apendicele III. 14. Biroul vamal trimite exemplarul original ştampilat (formularul nr. 1) autorităţii de gestionare din ţara sa şi returnează „exemplarul pentru importator“ (formularul nr. 2), de asemenea ştampilat, importatorului sau reprezentantului autorizat al acestuia. Instrucţiuni şi explicaţii 1. Se indică numele şi adresa complete ale importatorului sau ale reprezentantului autorizat al acestuia. 4. Ţara de origine este ţara în care exemplarele au fost prelevate din natură, s-au născut şi au fost crescute în captivitate sau au fost reproduse artificial. 5. Se aplică numai dacă ţara din care se importă exemplarele nu este ţara de origine. 6. Descrierea trebuie să fie cât mai exactă posibil. 9. Denumirea ştiinţifică trebuie să fie denumirea utilizată în anexa C sau D la Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea. 10. Se indică III pentru speciile incluse în apendicele III la CITES. 12. Se indică litera (C sau D) a anexei la Regulamentul (CE) nr. 338/97 în care este inclusă specia. 13. Importatorul trebuie să prezinte la biroul vamal de intrare în Uniune exemplarul original (formularul nr. 1) şi „exemplarul pentru importator“ (formularul nr. 2) semnate şi, după caz, însoţite de documentele din ţara (re)exportatoare prevăzute de CITES pentru speciile din apendicele III. 14. Biroul vamal trimite exemplarul original ştampilat (formularul nr. 1) autorităţii de gestionare din ţara sa şi returnează „exemplarul pentru importator“ (formularul nr. 2), de asemenea ştampilat, importatorului sau reprezentantului autorizat al acestuia. ANEXA Nr. 5*)*) Anexa nr. 5 este reprodusă în facsimil.(Anexa nr. 6 la Ordinul nr. 255/2007)


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 855/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 855 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu