Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 82 din 20 august 2008

pentru stabilirea domeniilor si conditiilor privind angajarea si executarea, la cerere, prin unitatile ministerului apararii, a prestarilor de servicii pentru persoane juridice sau pentru persoane fizice

ACT EMIS DE: MINISTERUL APARARII

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 631 din 1 septembrie 2008



Pentru aplicarea prevederilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării,

în temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006,

ministrul apărării emite prezentul ordin.

CAPITOLUL I

Principii generale

Art. 1. - (1) Domeniile şi condiţiile în care unităţile Ministerului Apărării pot angaja şi executa, la cerere, prestări de servicii pentru persoane juridice sau pentru persoane fizice sunt stabilite prin prezentul ordin.

(2) Prezentul ordin nu se aplică structurilor prevăzute la art. 53 alin. (2) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării.

Art. 2. - (1) Prestările de servicii reprezintă activităţile desfăşurate în folosul sau în interesul unor persoane juridice sau fizice, la cererea acestora.

(2) Angajarea prestărilor de servicii se referă la acţiunea de acceptare a efectuării unor activităţi solicitate de persoane juridice sau fizice, în condiţii determinate.

(3)  Executarea prestărilor de servicii reprezintă îndeplinirea tuturor obligaţiilor asumate printr-un contract încheiat anterior.

Art. 3. - Unităţile militare execută, potrivit specificului acestora, prestări de servicii în domeniile de activitate prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 4. - (1) Comandanţii unităţilor militare aprobă executarea unor prestări de servicii care necesită participarea efectivelor şi/sau tehnicii de valoarea unui pluton/similare, cu informarea ierarhică a eşalonului superior, până la nivelul structurilor centrale din Ministerul Apărării.

(2)  Pentru prestările de servicii care necesită participarea efectivelor şi/sau tehnicii care depăşesc valoarea unui pluton/similare, aprobările se dau de către comandanţii următoarelor eşaloane:

a)  pentru efective şi/sau tehnică până la valoarea unei companii/similare - comandantul brigăzii/similare;

b) pentru efective şi/sau tehnică ce depăşesc valoarea unei companii/similare - comandantul diviziei/similare;

c)  pentru tehnică de luptă - tancuri, maşini de luptă ale infanteriei, transportoare amfibii blindate, tunuri, armament, muniţie de manevră, în vederea participării la producţii cinematografice - ministrul apărării, la propunerea şefului Statului Major General, cu respectarea prevederilor instrucţiunilor privind activitatea de relaţii publice în armată.

(3)  In eventualitatea apariţiei unor solicitări de prestări de servicii în domenii care nu sunt prevăzute în anexa nr. 1, acestea se soluţionează cu aprobarea şefului Statului Major General.

Art. 5. - Obligaţiile legale ale angajatorului privind securitatea şi sănătatea în muncă se îndeplinesc de beneficiarul serviciilor prestate şi de unitatea militară. Modul concret în care se execută activităţile şi măsurile pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă se negociază şi se menţionează în contractul de prestări de servicii.

Art. 6. - (1) Prestările de servicii se execută cu personalul şi utilajele unităţii, cu condiţia ca utilizarea personalului şi tehnicii să nu afecteze misiunile de bază, programul de instruire şi pregătire şi termenele prevăzute pentru operaţionalizarea unităţilor militare potrivit planurilor aprobate.

(2) Personalul, tehnica, perioada, locul, programul de lucru şi alte detalii privind serviciile prestate se consemnează în ordinul de zi pe unitate.

(3) Tehnica de luptă şi materialele de la stocul de mobilizare se folosesc în activitatea de prestări de servicii, cu respectarea strictă a procedurilor şi aprobărilor prevăzute în reglementările interne ale Ministerului Apărării privind mobilizarea forţelor Armatei României.

Art. 7. -In procesul de angajare şi executare a prestărilor de servicii, persoanele implicate desfăşoară activităţi în conformitate cu prevederile art. 8-14.

CAPITOLUL II

Angajarea prestărilor de servicii

Art. 8. - (1) Pentru a putea beneficia de prestările de servicii efectuate de unităţile militare ale Ministerului Apărării, persoanele juridice şi/sau fizice trebuie să depună în scris, la sediul unităţii prestatoare, comandă fermă, cerere sau adresă, după caz. Personalul aparţinând Ministerului Apărării solicită executarea prestărilor de servicii prin raport personal adresat comandantului unităţii.

(2) Persoanele juridice care solicită prestarea de servicii de către unităţile militare ale Ministerului Apărării trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să nu facă obiectul unei proceduri legale pentru declararea falimentului sau lichidării ori suspendării activităţii;

b) să nu fi fost condamnate în ultimii 3 ani, prin hotărârea definitivă a unei instanţe judecătoreşti, pentru o faptă care a adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greşeli în materie profesională;

c) să nu aibă datorii către bugetul de stat;

d) să prezinte documente care să ateste legalitatea activităţilor executate, precum şi autorizaţii sau certificate care se impun a fi deţinute pentru executarea lucrărilor, conform legislaţiei în vigoare.

Art. 9. - După primirea comenzilor privind prestarea de servicii, comandantul unităţii militare numeşte prin ordin de zi pe unitate o comisie de negociere.

Art. 10. - (1) Comisia de negociere, împreună cu compartimentele de specialitate din unitatea militară prestatoare, sub coordonarea şefului logisticii/similar, desfăşoară următoarele activităţi:

a) analizează comenzile;

b) stabileşte posibilităţile şi căile de realizare;

c) întocmeşte documentaţia de execuţie, dacă este cazul;

d) calculează costurile prestării de servicii;

e) stabileşte data când se desfăşoară negocierea contractului;

f) negociază direct cu beneficiarul.

(2) Criteriile care se au în vedere la negociere sunt legate de preţul cel mai avantajos oferit de beneficiarul prestărilor de servicii şi de condiţiile privind hrănirea, echiparea, cazarea, transportul, asistenţa medicală pentru personalul participant şi de protecţia mediului, securitate şi sănătate în muncă pe care acesta le oferă.

(3)  La sfârşitul negocierii, comisia de negociere încheie un proces-verbal, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 11. - (1) Pentru desfăşurarea activităţilor referitoare la angajarea şi executarea prestărilor de servicii, personalul Ministerului Apărării este obligat să respecte următoarele principii:

a)  integritatea, respectiv însuşirea de a fi integru, corect şi incoruptibil;

b) competenţa profesională, respectiv îndeplinirea atribuţiilor de serviciu cu profesionalism, competenţă, imparţialitate, aplicând cunoştinţele, aptitudinile şi experienţa dobândite;

c) transparenţa, respectiv punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru angajarea prestărilor de servicii;

d) tratamentul egal, respectiv aplicarea în mod nediscriminatoriu a condiţiilor pentru angajarea prestărilor de servicii, astfel încât orice beneficiar să aibă şanse egale de a beneficia de serviciile solicitate;

e) confidenţialitatea, respectiv garantarea protejării secretului comercial şi a proprietăţii intelectuale a beneficiarului;

f) responsabilitatea, respectiv respectarea separării responsabilităţilor stabilite prin lege pentru diferiţi factori implicaţi în prestările de servicii şi neimpunerea unor acţiuni ca urmare a poziţiilor ierarhice ocupate.

(2) Personalul structurilor Ministerului Apărării implicate în angajarea şi executarea prestărilor de servicii este obligat să respecte următoarele reguli de conduită:

a) să considere interesul public mai presus de orice alt interes, în exercitarea atribuţiilor funcţionale;

b) să aplice principiile fundamentale care stau la baza activităţilor referitoare la angajarea şi executarea prestărilor de servicii, prevăzute la alin. (1);

c) să fie loiali faţă de instituţia în care îşi desfăşoară activitatea;

d) să acţioneze pentru prestarea de servicii de calitate şi să accepte responsabilitatea pentru rezultatele muncii proprii şi a celor pentru care este răspunzător;

e) să cunoască reglementările din domeniul prestărilor de servicii şi să manifeste interes pentru respectarea şi aplicarea corectă a acestora;

f) să aplice principiile şi metodele de management al riscului în angajarea şi executarea prestărilor de servicii;

g)  să acţioneze pentru susţinerea onoarei, integrităţii şi demnităţii;

h) să exprime opinii într-o manieră obiectivă şi deschisă, numai pe baza unei cunoaşteri adecvate;

i) să manifeste integritate personală, încredere în sine, cinste şi respect pentru alţii;

j) să evite afectarea conduitei sau a discernământului de problemele personale;

k) să folosească priceperea profesională în interesul instituţiei;

l) să aibă un comportament civilizat pe întreaga perioadă de desfăşurare a activităţilor de serviciu sau în conexiune cu acestea;

m) să fie riguroşi, conştiincioşi şi responsabili în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;

n) să fie obiectivi şi imparţiali în toate circumstanţele exerciţiului funcţiei publice;

o) să nu se folosească de funcţia lor pentru a obţine avantaje sau beneficii personale;

p) să nu solicite sau să nu accepte cadouri, servicii, favoruri sau orice alt avantaj de la persoanele juridice sau fizice cu care colaborează în mod oficial pe parcursul activităţilor referitoare la angajarea şi executarea prestărilor de servicii;

q) să îşi administreze interesele private astfel încât să prevină apariţia unui conflict de interese.

CAPITOLUL III

Executarea prestărilor de servicii

Art. 12. -Incheierea contractului de prestări de servicii se face după finalizarea negocierii preţului pentru prestarea de servicii şi aprobarea procesului-verbal respectiv de către persoanele prevăzute la art. 4.

Art. 13. - (1) Contractul pentru prestări de servicii se încheie între Ministerul Apărării, reprezentat de comandantul/şeful unităţii militare prestatoare, şi persoana juridică sau fizică solicitantă.

(2) La încheierea contractului se utilizează modelul prezentat în anexa nr. 3, care conţine elemente considerate ca fiind obligatorii, contractul urmând a fi completat cu alte clauze care se consideră a fi necesare pentru clarificarea condiţiilor de execuţie a contractului, stabilite prin negociere.

(3) Contractul de prestări de servicii trebuie să fie obligatoriu avizat juridic şi să obţină viza de control financiar preventiv propriu.

Art. 14. - (1) Contravaloarea serviciilor prestate se stabileşte de către unităţile militare ale Ministerului Apărării care le efectuează, luându-se în calcul cheltuielile de personal, cheltuielile materiale şi servicii pe care le implică, avându-se în vedere valoarea de piaţă a serviciilor ce urmează a fi prestate.

(2) Pentru activele fixe şi materialele de natura obiectelor de inventar, în calculul cheltuielilor indirecte se include şi amortizarea/uzura acestora. Contravaloarea se actualizează periodic în funcţie de modificarea unor componente ale preţului. Suma rezultată din calcul constituie valoarea minimă pentru negocierea preţurilor.

(3) Pentru unităţile militare productive ale Ministerului Apărării, contravaloarea este cea determinată prin calculaţii de preţ, pe categorii de lucrări, întocmite conform prevederilor instrucţiunilor privind planificarea, evidenţa şi raportarea activităţilor de producţie din unităţile Ministerului Apărării.

(4) La emiterea facturii fiscale se înscrie, calculează, încasează şi virează taxa pe valoarea adăugată - TVA, procentual la valoarea facturii, în cazul plătitorilor de TVA. Cota de TVA se virează la bugetul de stat împreună cu celelalte taxe şi impozite în condiţiile legii.

(5) In situaţia realizării unor venituri superioare plafonului anual, stabilit conform legislaţiei în vigoare, din activităţi care îndeplinesc condiţiile unor operaţiuni impozabile, unităţile militare devin plătitoare de TVA în condiţiile şi la termenele stabilite de prevederile legale în domeniu.

Art. 15. -In termen de 3 zile de la încheierea contractului de prestări de servicii, beneficiarul este obligat să achite în avans 80% din contravaloarea acestuia.

CAPITOLUL IV

Dispoziţii finale

Art. 16. - Contravaloarea serviciilor prestate de unităţile militare ale Ministerului Apărării se achită în moneda naţională.

Art. 17. - Veniturile proprii realizate din activităţile de prestări de servicii executate în domeniile de activitate stabilite în anexa nr. 1, potrivit aprobărilor prevăzute la art. 4, se încasează şi se utilizează în conformitate cu dispoziţiile legale.

Art. 18. -Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 19. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Metodologia privind angajarea şi executarea prestărilor de servicii de către unităţile militare ale Ministerului Apărării Naţionale, aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 41/2000*), cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 20. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul apărării,

Teodor Viorel Meleşcanu

ANEXA Nr. 1

LISTA

cu domeniile în care unităţile militare din Ministerul Apărării pot presta servicii

1.  Servicii de reparare şi de întreţinere a vehiculelor şi a echipamentelor aferente şi servicii conexe

2.  Servicii de reparare şi de întreţinere şi servicii conexe pentru mijloacele de transport aerian, feroviar, rutier şi maritim

3.  Servicii de reparare şi de întreţinere şi servicii conexe pentru computere personale, pentru echipament de birotică, pentru echipament de telecomunicaţii şi pentru echipament audiovizual

4.  Servicii de reparare şi de întreţinere a echipamentului medical şi de precizie

5.  Servicii de reparare şi de întreţinere a aparatelor de măsurare, de testare şi de control

6.  Servicii de calibrare

7. Servicii de reparare şi de întreţinere a pompelor, a vanelor, a robinetelor, a containerelor de metal şi a maşinilor

8.   Servicii de reparare şi de întreţinere a maşinilor şi aparatelor electrice şi a echipamentului conex

9.  Servicii de reparare şi de întreţinere a instalaţiilor de construcţii

10.  Servicii de reparare şi de întreţinere a armelor de foc şi a sistemelor de armament

11. Servicii de reparare şi de întreţinere a mobilierului

12.  Servicii de reparare şi de întreţinere a instrumentelor muzicale

13. Servicii de instalare de motoare electrice, de generatoare şi de transformatoare

14.  Servicii de instalare de echipament de distribuţie şi de comandă a energiei electrice

15. Servicii de instalare de echipament mecanic

16. Servicii de instalare de motoare de vehicule

17. Servicii de instalare de motoare de nave

18. Servicii de instalare de motoare de aeronave

19.  Servicii de instalare de echipament de măsurat, de control, de testare şi de navigare

20. Servicii de instalare de echipament comunicaţii

21. Servicii de instalare de emiţătoare radio

22. Servicii de instalare de echipament de telefonie prin fir

23. Servicii de instalare de echipament de telegrafie prin fir

24.  Servicii de instalare de echipament de ridicare şi de manipulare, cu excepţia ascensoarelor şi a scărilor rulante

25.  Servicii de instalare de utilaje şi aparate de filtrare sau de purificare a lichidelor

26. Servicii de instalare de utilaje de construcţii

27. Servicii de instalare de utilaje de prelucrare a alimentelor

28. Servicii de instalare de utilaje pentru fabricarea materialelor textile, a îmbrăcămintei şi a pieii

29. Servicii de instalare de sisteme de armament

30.  Servicii de instalare de computere şi de echipament de birotică

31. Servicii de instalare de rezervoare

32. Servicii de transport terestru

33. Servicii de automobile blindate

34. Servicii de transport naval

35. Servicii de transport aerian

36. Servicii de transport medical

37. Servicii de transport de arme şi muniţii

38. Servicii aeriene şi servicii conexe

39. Servicii de manipulare şi depozitare a încărcăturilor

40. Servicii anexe pentru transportul terestru

41. Servicii anexe pentru transportul naval

42. Servicii anexe pentru transportul aerian

43.  Servicii de consultanţă privind sistemele informatice şi servicii de consultanţă tehnică

44. Servicii de analiză şi de programare de sisteme

45. Servicii de asistenţă privind reţelele de informaţii

46. Servicii de analiză de date

47. Servicii de gestionare a instalaţiilor informatice

48. Servicii de asistenţă şi de consultanţă informatică

49. Servicii de reţele informatice

50.  Elaborare de acorduri privind nivelul de asistenţă

51. Servicii de laborator de cercetare

52. Servicii de cercetare marină

53. Servicii de dezvoltare experimentală

54. Servicii de consultanţă în cercetare şi în dezvoltare

55. Servicii de gestionare a registrelor contabile

56. Servicii de gestionare a salariilor

57. Studiu de fezabilitate

58. Servicii de consultanţă în domeniul securităţii

59. Servicii de consultanţă tehnică

60. Servicii de inspectare şi verificare a construcţiilor

61. Servicii de consultanţă în telecomunicaţii

62.  Servicii de consultanţă în protecţia contra riscurilor şi în controlul riscurilor

63. Servicii de expertiză

64. Studii tehnice

65. Servicii de topografie

*) Ordinul nr. M. 41/2000 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece avea ca obiect reglementări din sectorul de apărare a ţării şi securitate naţională.

66. Servicii de analiză la suprafaţă

67. Servicii de analiză hidrografică

68. Servicii de cartografie

69. Servicii de cadastru

70. Servicii de fotogrammetrie

71. Servicii de asistenţă tehnică

72. Servicii de analiză tehnică

73. Servicii de inspecţie a utilajelor

74. Servicii de inspecţie tehnică a automobilelor

75. Servicii de inspecţie tehnică a construcţiilor

76. Servicii de inspecţie în domeniul siguranţei maritime

77. Servicii de testare a etanşeităţii

78. Servicii de inspecţie a podurilor

79. Servicii de testare tehnică

80. Servicii de pază

81. Servicii de supraveghere

82. Servicii de patrulare

83. Servicii de fotografie şi servicii conexe

84. Servicii de radiografie

85. Servicii de traducere

86. Servicii de interpretariat

87. Servicii de arhivare

88. Servicii de apărare militară

89. Servicii de tipărire de cărţi

90. Servicii de tipărire de registre

91. Servicii de tipărire de carnete de formulare de comandă

92. Servicii de tipărire de chitanţiere

93.  Servicii de tipărire de albume pentru mostre sau pentru colecţii

94.  Servicii de tipărire de clasoare, dosare sau coperţi de dosare

95. Servicii de tipărire de cărţi de vizită

96. Servicii de tipărire de formulare

97. Servicii de tipărire de calendare

98. Servicii conexe tipăririi

99. Servicii de finisare a tipăriturilor

100. Servicii de editare

101. Servicii de legare şi de finisare

102. Servicii de învăţământ superior

103. Servicii de şcoli de aviaţie

104. Servicii de şcoli de marină

105. Servicii de şcoli de scafandri

106. Servicii de şcoli de schi

107. Servicii de formare specializată

108. Cursuri de informatică

109. Servicii de formare în domeniul mediului

110. Servicii de formare în domeniul securităţii

111. Organizare de cursuri de limbi străine

112. Gestionare a unui centru de învăţământ

113. Servicii de sănătate

114. Servicii de recreere, culturale şi sportive

115. Servicii de cinematografie şi servicii video

116. Servicii de radio şi de televiziune

117.  Servicii de divertisment prestate de producătorii de teatru, coruri, ansambluri muzicale şi orchestre

118. Servicii de pirotehnie

119.  Servicii prestate de biblioteci, arhive, muzee şi alte servicii culturale

120. Servicii privind activităţile sportive

121. Servicii de organizare a evenimentelor sportive

122. Servicii marine

ANEXA Nr. 2

ROMÂNIA

MINISTERUL APĂRĂRII

Unitatea Militară nr...............

Aprob

Comandantul/Şeful U.M................

PROCES-VERBAL

privind negocierea unor prestări de servicii

- model -

Nr...............din.....................

1.  Prestarea de servicii negociată........................................................................................................................................................................ .......

2.  Prestarea a fost solicitată cu...................................................................... nr.............., din...................., de către (solicitantul prestării sau reprezentantul negocierii) ...................................................................................................................

3. Comisia de negociere este constituită, în baza OZU nr................, din:

a) preşedinte:.........................................................................................................................

b) membri: (nume, prenume, calitate)  ...................................................................................

4. Preţul stabilit iniţial pentru prestare.....................................................................................

5. Preţurile oferite pe parcursul negocierii..............................................................................

6.  Prestarea a fost stabilită la preţul de........................................lei.

7. Termen de execuţie.....................................................................

8. Termen de plată..........................................................................

Preşedinte..................................................

Membri:.....................................................

..................................................................

Solicitantul prestării,

..................................................................

ANEXA Nr. 3

ROMÂNIA

MINISTERUL APĂRĂRII

Unitatea Militară nr.....................

CONTRACT   PENTRU   PRESTĂRI   DE   SERVICII

- model -

Nr...............din..............................

PĂRŢI CONTRACTANTE

Art. 1. -Intre Ministerul Apărării, prin Unitatea Militară nr......................., cu sediul în............................................., str................................. nr.......... judeţul (sectorul)................................., cod fiscal nr..................., telefon.................., fax............................, cont de virament nr..................., deschis la......................................................, reprezentată prin comandant/şef..................şi contabil şef................., în calitate de prestator, şi ..................................................., cu sediul în str...................................................nr.......................Judeţul (sectorul)................cod fiscal nr...................., telefon................,fax....................., cont de virament nr............................, deschis la.............................................., reprezentată prin......................................................, în calitate de beneficiar, s-a încheiat următorul contract:

I.  Obiectul contractului

Art. 2. - Prestarea de servicii referitoare la   ...............................................................................................................................................................

                                                                                    (Se menţionează solicitarea cuprinsă în comanda fermă sau în raportul scris.)

II.  Obligaţiile prestatorului

NOTA: Se menţionează, sub formă de articole, obligaţiile asumate cu ocazia negocierii contractului.

III.  Obligaţiile beneficiarului

NOTA: Se menţionează, sub formă de articole, obligaţiile asumate cu ocazia negocierii contractului, inclusiv cele privind hranirea, echiparea, cazarea, transportul, asistenţa medicală pentru personalul participant şi de securitate şi sănătate în muncă, potrivit normelor în vigoare ale Ministerului Apărării.

IV.  Termenul de efectuare a prestării de servicii

Art. x. - Prestarea de servicii se realizează începând cu data de........................până la data de....................., inclusiv.

V.  Preţul prestării de servicii

Art. x. - Preţul prestării de servicii este în valoare de...........................................

VI.  Modalităţi şi condiţii de plată

NOTA: Se vor menţiona, sub formă de articole, modalitatea, termenul de plată şi moneda naţională în care se efectuează plata.

VII.  Recepţia prestărilor

NOTA: Se vor menţiona, sub formă de articole, modalitatea de recepţie (periodic sau la final), modul de comunicare a deficienţelor constatate şi de remediere a acestora.

VIII.  Răspunderea contractuală

Forţa majoră

Art. x - Forţa majoră reprezintă un eveniment mai presus de controlul părţilor, care nu se datorează greşelii sau vinii acestora, care nu putea fi prevăzut la momentul încheierii contractului şi care face imposibilă executarea şi, respectiv, îndeplinirea contractului; sunt considerate asemenea evenimente: războaie, revoluţii, incendii, inundaţii sau orice alte catastrofe naturale, restricţii apărute ca urmare a unei carantine, embargo, enumerarea nefiind exhaustivă, ci enunţiativă.

Art. x - Forţa majoră absolvă părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acţionează.

Art. x - Forţa majoră apără de răspundere partea care o invocă şi o dovedeşte în condiţiile legii. Forţa majoră se va notifica şi dovedi în termen de 5 zile de la apariţia ei, cu documente oficiale, emise de autorităţile competente.

Art. x -Indeplinirea contractului se suspendă în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.

Garanţia bancară

Art. x -In termen de 3 zile de la încheierea contractului, beneficiarul va achita 80% din contravaloarea prestaţiei, ca avans pentru derularea în bune condiţii a acesteia. Plata se va face prin depunerea sumei în contul sau la casieria prestatorului.

IX. Alte clauze

Art. x - Pentru plata cu întârziere a contravalorii prestaţiei, beneficiarul datorează prestatorului penalităţi în cuantum de 0,06 % pentru fiecare zi de întârziere.

Art. x - Prestatorul răspunde direct şi nemijlocit de pagubele materiale produse beneficiarului, percepându-se o penalitate de 0,06 % din valoarea pagubei, pentru fiecare zi de întârziere după data notificării, până la acoperirea integrală a acesteia.

Art. x - Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţi dă dreptul părţii lezate de a cere rezilierea contractului de prestări de servicii şi de a pretinde plata de daune-interese.

Art. x - Unitatea militară poate suspenda sau înceta executarea contractului fără a plăti despăgubiri sau penalizări în situaţia când, prin ordine ale eşaloanelor superioare, este chemată să îndeplinească activităţi de instruire sau misiuni specifice unităţii. In această situaţie, unitatea militară va notifica în timp util beneficiarul, precizând dacă şi când se continuă lucrarea.

Art. x - Părţile contractante vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi între ele sau în legătură cu îndeplinirea contractului.

Art. x. - Eventualele divergenţe se vor rezolva pe cale amiabilă, iar în cazul în care după 15 zile de la invitarea la negocieri părţile nu ajung la o înţelegere, se vor adresa instanţei competente.

Art. x. - Prezentul contract, încheiat în două exemplare, intră în vigoare la data semnării de către părţi şi este valabil până la data de..........................................sau data stingerii oricărui posibil litigiu.

PRESTATOR

Comandant/şef,

..................................................................

Contabil-şef,

..................................................................

Vizat

Control financiar preventiv propriu

..................................................................

Aviz juridic

BENEFICIAR

Director,

..................................................................

Contabil-şef,

..................................................................

Vizat

Control financiar preventiv propriu

..................................................................

Aviz juridic


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 82/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 82 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu