ORDIN Nr. 639
din 23 octombrie 2008
privind aprobarea
cuantumului indemnizatiilor membrilor comisiei de concurs si ai comisiei de
solutionare a contestatiilor, precum si ale persoanelor care asigura
secretariatul comisiilor la concursul national de admitere la programul de
formare specializata pentru ocuparea unei functii publice corespunzatoare
categoriei inaltilor functionari publici
ACT EMIS DE:
MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 747 din 5 noiembrie 2008
Având în vedere prevederile art. 5 şi 10 din Ordonanţa
Guvernului nr. 81/2001 privind înfiinţarea şi organizarea Institutului Naţional
de Administraţie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 106/2002, cu
modificările şi completările ulterioare, ale art. 3 din Hotărârea Guvernului
nr. 1.083/2004 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de
Administraţie şi a centrelor regionale de formare continuă pentru administraţia
publică locală, ale art. 2 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi ale art. 13 din
Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea programului de formare
specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei
înalţilor funcţionari publici, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 832/2007,
şi ale Hotărârii Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional de
Administraţie nr. 192/2008 privind aprobarea bugetului programului deformare
specializată destinat înalţilor funcţionari publici,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative, aprobată cu modificări prin Legea nr.
15/2008,
ministrul internelor si reformei administrative emite următorul ordin:
Art. 1. - (1) Pentru activitatea desfăşurată, membrii
comisiilor de concurs şi ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor,
constituite potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 832/2007 pentru
aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea programului de
formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare
categoriei înalţilor funcţionari publici, primesc o indemnizaţie în sumă brută
de 68 lei/oră/persoană.
(2) Pentru activitatea desfăşurată, persoanele
nominalizate să asigure secretariatul comisiilor constituite potrivit
prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 832/2007 primesc o indemnizaţie în sumă
brută de 34 lei/oră/persoană.
(3) Plata indemnizaţiei prevăzute la alin. (1) şi (2)
se face în conformitate cu programul orar de desfăşurare a activităţii
membrilor comisiilor de concurs, ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi
ai secretariatului acestora, aprobat de directorul general al Institutului
Naţional de Administraţie.
Art. 2. - Din suma totală cuvenită fiecărei persoane
pentru activitatea desfăşurată în cadrul comisiilor de concurs, comisiilor de
soluţionare a contestaţiilor şi al secretariatului acestora se vor reţine
contribuţiile către bugetul de stat, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David