Decizia Nr.86 din 13.02.2019

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 alin. (2) şi ale art. 362 alin. (3) şi alin. (4) coroborate cu cele ale alin. (7) şi alin. (8) ale aceluiaşi articol din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, excepţie ridicată de Hortensia Adina Munteanu în Dosarul nr. 5.104/117/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de Cornelia Flori în Dosarul nr. 6.120/63/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 603D/2017 şi nr. 949D/2017.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 17 ianuarie 2019, în prezenţa autoarei excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 949D/2017, doamna Cornelia Flori, şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 949D/2017 la Dosarul nr. 603D/2017 şi când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 13 februarie 2019, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:3. Prin Încheierea din 7 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.104/117/2016, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 362 alin. (7) şi (8) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Excepţia a fost ridicată de Hortensia Adina Munteanu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii cu privire la o decizie de concediere.4. Prin Încheierea din 21 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.120/63/2016, Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 alin. (2) şi ale art. 362 alin. (3) şi (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Excepţia a fost ridicată de Cornelia Flori, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii cu privire la o decizie de concediere.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi ale art. 15 alin. (2), încalcă atât principiul securităţii juridice, cât şi principiul neretroactivităţii legii, întrucât impun condiţii noi unor raporturi juridice de muncă preexistente, fără ca termenul de conformare să fie unul corespunzător.6. De asemenea, se apreciază că dispoziţiile de lege criticate din perspectiva termenului în care trebuie obţinut titlul de doctor, prin necorelarea cu alte reglementări în domeniu, contravin şi prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), precum şi normelor de tehnică legislativă.7. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, se susţine că dispoziţiile art. 362 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 creează situaţii discriminatorii pentru salariaţii asistenţi universitari ale căror contracte de muncă au fost încheiate pe durată nedeterminată, sub imperiul unor reglementări anterioare permisive. Totodată, se apreciază, în esenţă, că asistenţii universitari care nu au obţinut titlul de doctor în termenul prevăzut de lege sunt discriminaţi faţă de ceilalţi salariaţi din sistemul bugetar şi cei din mediul privat, prin introducerea, prin dispoziţiile criticate, a unei situaţii noi de încetare de drept a contractului individual de muncă. Mai mult, se creează o situaţie discriminatorie între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, întrucât pentru asistenţii universitari prevăzuţi la alin. (3) al art. 362 din Legea nr. 1/2011 este necesară obţinerea calităţii de student-doctorand sau a diplomei de doctor, pe când pentru persoanele care ocupau la momentul intrării în vigoare a legii funcţia de asistent universitar este necesară obţinerea diplomei de doctor. Criteriul aleatoriu şi exterior conduitei lor este momentul la care ocupau funcţia de asistent universitar.8. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, se arată că, în lipsa unor criterii obiective pentru a analiza îndeplinirea obligaţiilor de către toate părţile implicate, accesul la instanţele de judecată va fi doar formal.9. Cu privire la critica raportată la art. 41 alin. (1) din Constituţie, se susţine, în esenţă, că dreptul la muncă este încălcat prin faptul că situaţia prevăzută de art. 362 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 1/2011, de încetare a unui contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, nu se regăseşte în niciunul dintre cazurile reglementate de art. 56 din Codul muncii. Contractul individual de muncă a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011 şi nu a fost supus condiţiei de a obţine titlul de doctor în interiorul unui anumit termen, condiţie prevăzută de dispoziţiile de lege criticate. Or, legiuitorul a limitat încetarea de drept a unui contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată la situaţiile prevăzute de art. 56 din Codul muncii. Se consideră că termenul impus de lege, sub sancţiunea încetării de drept a contractului individual de muncă, nu este unul rezonabil pentru demararea şi finalizarea unor studii de doctorat. Astfel, se creează condiţii care fac posibile abuzuri din partea conducătorilor de doctorat şi care pot conduce în fapt la scăderea calităţii învăţământului superior, prin acceptarea unor compromisuri, în ceea ce priveşte calitatea şi etica cercetării ştiinţifice.10. Se arată, în esenţă, că sunt reglementate trei termene distincte, contradictorii şi imprevizibile, de obţinere a titlului de doctor: 4 ani, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 1/2011, 10 ani pentru domeniile farmacie şi medicină, potrivit Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, şi 8 ani, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat. Mai mult, potrivit art. 39 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 681/2011, „Studiile universitare de doctorat se pot întrerupe din motive temeinice, în condiţiile stabilite prin regulamentul şcolii doctorale. Durata acestor studii se prelungeşte cu perioadele cumulate ale întreruperilor aprobate", însă termenul de 4 ani prevăzut de dispoziţiile criticate nu ţine cont de această măsură. Atâta vreme cât o persoană estimează că nu se va putea încadra în termenul prevăzut de lege, scade motivaţia de a lucra susţinut pentru un proiect în care nici nu are sprijinul necesar, nici nu există criterii independente de şcoala doctorală respectivă, care uneori este chiar angajatorul, iar terminarea proiectului nu mai este folositoare, atâta vreme cât neîncadrarea în termen este sancţionată cu pierderea locului de muncă, pentru a cărei păstrare este necesară obţinerea titlului de doctor.11. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 47 alin. (2) din Constituţie, se susţine că baza legală pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj este strâns legată de Codul muncii şi orice situaţie de încetarea a contractului individual de muncă trebuie încadrată în dispoziţiile acestuia, aşa încât să permită stabilirea acordării sau nu a indemnizaţiei de şomaj. Astfel, se consideră, în esenţă, că neobţinerea de către asistentul universitar a calităţii de student-doctorand nu poate fi automat încadrată la motive imputabile angajatului, atâta vreme cât încetarea raportului de muncă, în temeiul art. 61 lit. d) din Codul muncii, respectiv în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat, este clarificată de Hotărârea Guvernului nr. 119/2014 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, şi pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.149/2002, ca motiv neimputabil angajatului.12. Cât priveşte invocarea art. 53 din Constituţie, se apreciază, în esenţă, că, în temeiul art. 362 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 1/2011, este restrâns dreptul la muncă, măsura nefiind proporţională cu situaţia care a determinat-o, termenul de 4 ani de la intrarea în vigoare a legii este neadecvat pentru atingerea scopului avut în vedere de către legiuitor.13. În ceea ce priveşte critica raportată la art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, se arată, în esenţă, că prevederile Codului studiilor universitare de doctorat sunt aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 681/2011, normă inferioară legii organice. Regimul general privind raporturile de muncă se reglementează prin lege organică, conform art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie. Ca atare, desfăşurarea studiilor de doctorat, de care depinde încetarea contractului de muncă, este reglementată printr-o normă inferioară legii organice, încălcându-se astfel art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie.14. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, textele criticate nu încalcă prevederile Constituţiei, iar faptul că legiuitorul a ales să reglementeze diferit situaţiile descrise nu face ca automat dispoziţiile art. 362 din Lege nr. 1/2011 să încalce principiul securităţii raporturilor juridice ori să contravină principiului constituţional al neretroactivităţii legii.15. Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.17. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, se susţine că, din analiza conţinutului normativ al dispoziţiilor de lege criticate, nu rezultă niciun element care să fundamenteze pretinsa neconstituţionalitate a acestora în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, se arată că dreptul la muncă, dreptul la libera alegere a profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă şi dreptul la protecţia socială, consacrate de art. 41 din Constituţie, sunt drepturi fundamentale şi generale, însă nu au caracter absolut, ci presupun îndeplinirea cerinţelor impuse de lege cu privire la exercitarea respectivei profesii, meserii sau ocupaţii. Instituirea unor condiţii pentru exercitarea profesiilor didactice reprezintă neîndoielnic o opţiune de politică legislativă educaţională. Legiuitorul a pus la dispoziţia destinatarilor actului normativ un termen adecvat pentru conformarea la noile cerinţe legislative. Prevederile de lege criticate se aplică tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Din analiza evoluţiei reglementării în această materie, nu se poate constata existenţa unor necorelări legislative. Modificările survenite au avut la bază imperative de ordin social şi economic, soluţiile normative în acest domeniu fiind configurate pe baza propunerilor formulate de actorii relevanţi în sistemul învăţământului universitar.18. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 362 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 362 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 1/2011 sunt constituţionale. Astfel, se susţine că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere principiului constituţional privind egalitatea în drepturi, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Principiul egalităţii nu presupune uniformitate, ci presupune ca la situaţii egale să corespundă un tratament egal. Curtea a mai constatat că, în virtutea principiului tempus regit actum şi a principiului aplicării imediate a legii noi, este firesc ca ocuparea posturilor pentru anul universitar următor să se supună cerinţelor legale impuse de legislaţia în vigoare. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 301 alin. (2) şi ale art. 362 alin. (3) şi (4) coroborat cu cele ale alin. (7) şi (8) ale aceluiaşi articol din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din data de 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins:– Art. 301 alin. (2): „O persoană care nu a obţinut o diplomă de doctor nu poate ocupa funcţia de asistent universitar într-o anumită instituţie de învăţământ superior pentru o perioadă cumulată mai mare de 5 ani. La împlinirea acestui termen, contractul de muncă al persoanei în cauză încetează de drept.";

– Art. 362: „(3) La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă funcţia de asistent universitar sau asistent de cercetare şi nu sunt studenţi-doctoranzi sau nu au obţinut diploma de doctor încetează de drept.
(4) Prin excepţie de la prevederile art. 301 alin. (2), persoanelor care ocupă la momentul intrării în vigoare a prezentei legi funcţia de asistent universitar într-o instituţie de învăţământ superior nu li se aplică respectivele prevederi. La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale respectivelor persoane, care nu au obţinut diploma de doctor, încetează de drept.; [...]
(7) Termenele prevăzute la alin. (1)-(6) se prorogă până la încheierea anului universitar 2014-2015, respectiv 30 septembrie 2015.
(8) Prin excepţie de la termenul prevăzut la alin. (7), senatele universitare ale instituţiilor de învăţământ pot aproba, la propunerea consiliului de administraţie, în anul universitar 2015-2016, continuarea raporturilor juridice de muncă, pentru persoanele aflate sub incidenţa prevederilor alin. (1)-(6), în funcţie de gradul de îndeplinire de către acestea a obligaţiilor aferente programelor de studii doctorale."22. Curtea observă că termenele prevăzute de art. 362 alin. (1), (2), (5) şi (6) din Legea nr. 1/2011, la care face trimitere alin. (7), supus controlului de constituţionalitate, prevăd că: „(1) Personalul didactic care ocupă, la momentul intrării în vigoare a prezentei legi, funcţia de preparator universitar şi care obţine diploma de doctor în termen de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi ocupă de drept funcţia de asistent universitar.
(2) La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă funcţia de preparator universitar încetează de drept. [...]
(5) La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă funcţia de lector universitar/şef de lucrări sau o funcţie didactică universitară superioară şi nu au obţinut diploma de doctor încetează de drept.
(6) La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, contractele de muncă ale persoanelor care ocupă, în instituţii de învăţământ superior, funcţia de cercetător ştiinţific sau o funcţie de cercetare superioară şi nu au obţinut diploma de doctor încetează de drept."23. În opinia autoarelor excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie, art. 41 alin. (1) privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 47 alin. (2) privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 73 alin. (3) lit. p) privind categoriile de legi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi cele ale punctului 20 din partea I a cartei sociale europene, precum şi prevederile art. 23 pct. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate fac parte din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 „TITLUL VII: Dispoziţii tranzitorii şi finale", iar întreaga motivarea a excepţiei vizează, în esenţă, problema de drept referitoare la încetarea de drept a contractelor individuale de muncă ale asistenţilor universitari care nu au obţinut diploma de doctor, în termenul prevăzut de lege, respectiv 4 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011. 25. Cu titlu prealabil, Curtea observă că Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, potrivit art. 1 şi 2, asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învăţătură pe tot parcursul vieţii şi are ca viziune promovarea unui învăţământ orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive, capacităţi volitive şi capacităţi acţionale, cunoştinţe fundamentale şi cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de utilitate directă, în profesie şi în societate. Misiunea asumată de lege este de formare, prin educaţie, a infrastructurii mentale a societăţii româneşti şi de generare sustenabilă a unei resurse umane naţionale înalt competitive, capabilă să funcţioneze eficient în societatea actuală şi viitoare. 26. Curtea reţine că atât principiul calităţii - în baza căruia activităţile de învăţământ se raportează la standarde de referinţă şi la bune practici naţionale şi internaţionale -, cât şi principiul autonomiei universitare sunt principii care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi învăţarea pe tot parcursul vieţii din România. 27. Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 614 din 7 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art. 13 că diploma de doctor atestă că titularul acesteia a dobândit cunoştinţe şi competenţe generale şi de specialitate, precum şi abilităţi cognitive specifice, cunoştinţele generale referindu-se la acumularea, interpretarea şi dezvoltarea cunoaşterii de vârf din domeniul de doctorat, iar competenţele generale la dezvoltarea tehnicilor de cercetare şi aplicarea lor în contexte diverse şi specifice, la construcţie teoretică şi aplicare profesională, construcţii discursive de tip academic pentru publicaţii de prestigiu în domeniu şi de tipul cunoaşterii comune pentru comunicare publică şi la asumarea responsabilităţii de a elabora un program de cercetare, spirit critic, creativitate, inventivitate. 28. Potrivit dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, pentru ocuparea funcţiei didactice de asistent universitar sunt necesare obţinerea statutului de student-doctorand sau deţinerea diplomei de doctor, precum şi îndeplinirea standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei, aprobate de senatul universitar, fără impunerea unor condiţii de vechime, conform legii. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că o persoană care nu a obţinut o diplomă de doctor nu poate ocupa funcţia de asistent universitar într-o anumită instituţie de învăţământ superior pentru o perioadă cumulată mai mare de 5 ani. La împlinirea acestui termen, contractul de muncă al persoanei în cauză încetează de drept. 29. Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, la art. 362 alin. (4), stipulează că, prin excepţie de la prevederile art. 301 alin. (2), persoanelor care ocupă la momentul intrării în vigoare a legii funcţia de asistent universitar într-o instituţie de învăţământ superior nu li se aplică respectivele prevederi. La împlinirea termenului de 4 ani de la intrarea în vigoare a legii amintite, contractele de muncă ale respectivelor persoane, care nu au obţinut diploma de doctor, încetează de drept. 30. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2014 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 968 din 30 decembrie 2014, potrivit art. I pct. 17, la articolul 362, după alineatul (6) s-a introdus un nou alineat, alineatul (7), care prevede că termenele prevăzute la alin. (1)-(6) se prorogă până la încheierea anului universitar 2014-2015, respectiv 30 septembrie 2015. 31. Dispoziţiile art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 stabilesc că, „Prin excepţie de la termenul prevăzut la alin. (7), senatele universitare ale instituţiilor de învăţământ pot aproba, la propunerea consiliului de administraţie, în anul universitar 2015-2016, continuarea raporturilor juridice de muncă, pentru persoanele aflate sub incidenţa prevederilor alin. (1)-(6), în funcţie de gradul de îndeplinire de către acestea a obligaţiilor aferente programelor de studii doctorale." 32. Curtea reţine că dispoziţiile art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 au fost introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 septembrie 2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 112/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 30 mai 2016. Potrivit Notei de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2015, adoptarea reglementării criticate a fost justificată prin faptul că „Încetarea de drept a contractelor individuale de muncă ale asistenţilor universitari conduce la imposibilitatea desfăşurării în bune condiţii a procesului de învăţământ din cadrul instituţiei de învăţământ superior. Pentru a evita eventuale blocaje în sistem, cu impact negativ atât din punct de vedere social, cât şi din punct de vedere al calităţii actului didactic şi al posibilităţii îndeplinirii obligaţiilor legale ale instituţiilor de învăţământ superior de stat, datorate aplicării prevederilor art. 362 din lege, se impune ca, prin excepţie de la termenul prevăzut la alin. (7) din lege, senatele universitare ale instituţiilor de învăţământ să poată aproba, la propunerea consiliului de administraţie, continuarea raporturilor juridice de muncă pentru persoanele aflate sub incidenţa prevederilor alin. (1)-(6) ale art. 362, pentru anul universitar 2015-2016." 33. Având în vedere cele anterior referite, Curtea constată că dispoziţiile art. 362 alin. (3) şi (4) raportate la cele ale art. 362 alin. (7) din Legea nr. 1/2011 instituie un caz de încetare de drept a contractelor individuale de muncă, justificat de neobţinerea diplomei de doctor până la data de 30 septembrie 2015 de către asistenţii universitari care ocupau această funcţie la data intrării în vigoare a legii educaţiei naţionale, în timp ce dispoziţiile art. 362 alin. (8) din acelaşi act normativ instituie o excepţie de la această regulă, prin care senatele universitare ale instituţiilor de învăţământ pot aproba, la propunerea consiliului de administraţie, în anul universitar 2015-2016, continuarea raporturilor juridice de muncă pentru persoanele vizate de ipoteza normei. 34. În ceea ce priveşte critica raportată la art. 1 alin. (3) şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate nu conţin elemente contrare principiului neretroactivităţii legii civile. Astfel, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. În acest sens sunt, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004. 35. Aşadar, chiar dacă Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, faţă de reglementarea anterioară în baza căreia a fost încheiat contractul individual de muncă, instituie condiţia obţinerii diplomei de doctor pentru ocuparea funcţiei didactice de asistent universitar, pune la dispoziţia destinatarilor normei un termen rezonabil de 4 ani pentru conformarea la noile cerinţe legislative, aşa încât, respectând principiul neretroactivităţii legii civile, dispoziţiile de lege criticate se aplică începând cu data intrării în vigoare a legii, pentru viitor. Astfel, Legea nr. 1/2011 a intrat în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, respectiv la data de 9 februarie 2011, iar încetarea de drept a raporturilor juridice de muncă ale asistenţilor universitari care nu au obţinut diploma de doctor s-a produs, ca urmare a prorogării termenelor, abia la încheierea anului universitar 2014-2015, respectiv la 30 septembrie 2015, iar în ipotezele reglementate de alin. (8) al art. 362 din lege chiar la încheierea anului universitar 2015-2016, respectiv la 30 septembrie 2016. 36. Mai mult, Curtea constată că dispoziţiile art. 362 alin. (8) din Legea nr. 1/2011 dau expresie principiului fundamental al autonomiei universitare, garantat de Constituţie prin art. 32 alin. (6), având în vedere că, pe baza unui criteriu obiectiv pus la dispoziţie de legiuitor, respectiv de gradul de îndeplinire de către persoanele vizate de ipoteza normei a obligaţiilor aferente programelor de studii doctorale, senatele universitare puteau decide menţinerea sau, după caz, încetarea raportului juridic de muncă, în funcţie de particularităţile fiecărei situaţii. 37. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că principiul autonomiei universitare este garantat, legiuitorul constituant consacrându-l, prin art. 32 alin. (6) din Legea fundamentală, ca o componentă a dreptului la învăţătură. Acest principiu presupune un conţinut vast, ce include normele, procedurile şi standardele interne ale fiecărei universităţi, cu respectarea limitelor impuse de legislaţia în vigoare, prin care acestea tind să definească şi să individualizeze rolul lor în cadrul comunităţii. Autonomia universitară se poate exercita doar cu condiţia asumării răspunderii publice, care obligă orice instituţie de învăţământ superior să asigure eficienţă managerială. Autonomia universitară presupune respectarea standardelor legale de calitate, şi nu a standardelor proprii. Totodată, Curtea a reţinut că autonomia universitară este foarte importantă pentru buna funcţionare a instituţiilor de învăţământ superior, fapt stabilit de mai multe documente internaţionale în domeniu. În acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.646 din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2011, şi Decizia nr. 2 din 4 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 23 februarie 2011. 38. Referitor la critica privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin lipsa de claritate şi previzibilitate a textului de lege criticat, din perspectiva termenului în care trebuie obţinut titlul de doctor, reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2016, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională a reţinut că instanţa de contencios al drepturilor omului a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). 39. Aplicând aceste considerente la speţa de faţă, se observă că textele de lege criticate prevăd că, într-un termen de 4 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011, persoanelor care ocupă funcţia de asistent universitar sau asistent de cercetare şi nu sunt studenţi-doctoranzi sau nu au obţinut diploma de doctor le încetează de drept contractele individuale de muncă. 40. Prin urmare, interpretate în raport cu ansamblul prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, dispoziţiile de lege criticate au un conţinut normativ clar şi precis pentru a putea fi aplicate şi oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestora - în cazul de faţă, asistentul universitar - să înţeleagă sensul lor şi să îşi adapteze conduita. Aşadar, având în vedere considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la previzibilitatea legii, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie. 41. În ceea ce priveşte invocarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că raportarea realizată de autoarele excepţiei la ceilalţi salariaţi din sistemul bugetar ori din mediul privat nu poate fi primită. Prin numeroase decizii, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că egalitatea nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Ca atare, condiţia legală - obţinerea diplomei de doctor - pentru exercitarea funcţiei de asistent universitar este aplicabilă în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare şi are drept scop ocrotirea unui interes general, respectiv creşterea calităţii învăţământului superior. Aşadar, condiţia este justificată prin calificarea superioară pe care o presupune deţinerea diplomei de doctor şi nu poate fi înţeleasă ca o încălcare a principiului egalităţii în drepturi. 42. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie se constată că dispoziţiile de lege criticate nu instituie niciun fel de obstacol în exercitarea dreptului fundamental privind accesul liber la justiţie, astfel încât pretinsa nesocotire a prevederilor constituţionale invocate este neîntemeiată. 43. Curtea nu poate primi nici critica formulată din perspectiva termenului în care persoanele care ocupă funcţia de asistenţi universitari trebuie să obţină diploma de doctor, cu sancţiunea încetării de drept a contactului de muncă, raportată la art. 41 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la muncă, întrucât dispoziţiile de lege supuse analizei nu interzic libertatea alegerii unui loc de muncă. Împrejurarea că aceste persoane trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru ocuparea funcţiei de asistent universitar nu reprezintă decât exigenţe care ţin de voinţa legiuitorului, care, în acord cu art. 73 alin. (3) lit. n) din Constituţie, este suveran în ceea ce priveşte organizarea generală a învăţământului. Totodată, dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, în anumite condiţii stabilite de legiuitor, şi nu vizează obligaţia statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile (a se vedea Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, paragraful 29, şi Decizia nr. 55 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 5 mai 2015, paragraful 18). 44. Totodată, Curtea nu poate reţine nici susţinerea potrivit căreia încetarea de drept a unui contract individual de muncă este limitată doar la situaţiile prevăzute de art. 56 din Codul muncii, având în vedere că legiuitorul, în considerarea unor categorii socioprofesionale, poate institui, prin legi speciale, şi alte cauze de încetare de drept a raporturilor juridice de muncă, altele decât cele prevăzute de cadrul general, respectiv Codul muncii. Cu titlu de exemplu, art. 98 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici reglementează încetarea de drept a raportului de serviciu, art. 39 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap stabileşte că, în cazul decesului persoanei cu handicap grav, contractul individual de muncă al asistentului personal încetează de drept sau art. 32 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură prevede că în situaţia în care rezultatul evaluării anuale este sub nota 7, contractul de management încetează. 45. Cu privire la critica raportată la prevederile art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, potrivit căruia regimul general privind raporturile de muncă se reglementează prin lege organică, Curtea reţine că sancţiunea încetării de drept a contractului individual de muncă în ipoteza neobţinerii diplomei de doctor, în termenul stabilit de art. 362 din Legea educaţiei naţionale, este instituită la nivel de lege organică, Legea nr. 1/2011 fiind o lege organică, iar nu printr-un act normativ cu forţă juridică inferioară, aşa cum este Hotărârea Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, după cum în mod eronat se susţine în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate. 46. Referitor la celelalte aspecte învederate de autoarele excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea reprezintă chestiuni de fapt, de interpretare şi aplicare a legii, care aparţin competenţei instanţelor judecătoreşti. 47. Cât priveşte invocarea prevederilor art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că aceste norme nu au incidenţă în cauză, de vreme ce nu s-a reţinut restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale. 48. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Hortensia Adina Munteanu în Dosarul nr. 5.104/117/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de Cornelia Flori în Dosarul nr. 6.120/63/2016 al Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 301 alin. (2) şi ale art. 362 alin. (3) şi alin. (4) coroborate cu cele ale alin. (7) şi (8) ale aceluiaşi articol din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalului Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 februarie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici