Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.60 din 08.03.2017

privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului recreativ în habitatele piscicole naturale, cu excepţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării"
ACT EMIS DE: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 179 din 13 martie 2017



SmartCity1

Având în vedere:– Referatul de aprobare al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură nr. 2.004 din 3 martie 2017,

– consultările cu membrii Comitetului Consultativ pentru Sectorul Pescăresc din care fac parte reprezentanţii forurilor de reprezentare ale asociaţiilor de pescari legal constituite la nivel naţional;

– realizarea obiectivelor privind politica comună în domeniul pescuitului pentru asigurarea protecţiei şi conservării resurselor acvatice vii prin planuri multianuale pentru managementul durabil al resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale şi implementarea politicilor referitoare la ecosistemele acvatice şi la mediu;

– necesitatea reglementării accesului la resursele acvatice vii;

– necesitatea îmbunătăţirii administrării şi exploatării durabile a resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale;

– întărirea activităţilor de control, inspecţie şi colectare date, corelată cu consolidarea răspunderilor şi sancţiunilor,luând în considerare prevederile: – art. 2 pct. 182 şi 271, art. 9 alin. (1) şi (3), art. 23 alin. (4) şi (5) şi art. 56 alin.(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare;

– art. X din Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;

– art. 2 alin. (1) şi art. 17 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul: – art. 2 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 545/2010 privind organizarea, structura şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, cu modificările ulterioare;

– art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin: Articolul 1Atribuirea dreptului de pescuit recreativ în habitatele piscicole naturale din România, cu excepţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării", se face de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, denumită în continuare ANPA, în calitate de administrator al resurselor acvatice vii, pe baza unui permis nominal emis de către ANPA şi eliberat de aceasta sau de asociaţiile de pescari în scop recreativ, după caz, fără perceperea de taxe şi tarife, astfel: – direct către pescarii în scop recreativ pentru Dunăre cu braţele sale, Marea Neagră şi habitatele piscicole naturale necontractate de asociaţiile de pescari în scop recreativ;

– către asociaţiile de pescari în scop recreativ legal constituite şi recunoscute, prin încheierea pe o perioadă de 10 ani de contracte pentru utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ, pentru toate celelalte categorii de habitate piscicole naturale. Articolul 2(1) Practicarea pescuitului recreativ în habitatele piscicole naturale, cu excepţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării", se face în baza permiselor emise anual de ANPA şi eliberate direct de aceasta către pescarii în scop recreativ sau prin asociaţiile de pescari în scop recreativ care au încheiate contracte de utilizare a resurselor acvatice vii în scop recreativ.(2) Permisul de pescuit recreativ este valabil atât pentru zonele pe care asociaţia al cărei membru este a încheiat contracte de utilizare în scop recreativ a resurselor acvatice vii, cât şi pentru zonele pe care alte asociaţii au încheiate contracte, pe bază de reciprocitate, fără a se depăşi capacitatea anuală de pescuit stabilită pe bază de studii ştiinţifice de specialitate.(3) Practicarea pescuitului recreativ de către pescarii neafiliaţi la o asociaţie de pescari în scop recreativ se face în baza regulamentului propriu al asociaţiei care are încheiate contracte de utilizare a resurselor acvatice vii în scop recreativ pentru zona/zonele de pescuit recreativ solicitată/solicitate de aceştia. Articolul 3Modelul permisului de pescuit recreativ eliberat de asociaţiile de pescari în scop recreativ este prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 4Modelul permisului de pescuit recreativ pentru Dunăre cu braţele sale, Marea Neagră şi habitatele piscicole naturale necontractate de asociaţiile de pescari în scop recreativ este prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 5Pentru încheierea contractelor de utilizare a resurselor acvatice vii în scop recreativ solicitanţii vor depune la sediul filialelor regionale ale ANPA/Direcţiei politici şi inspecţii maritime o solicitare scrisă pentru zona/zonele de pescuit recreativ delimitată/delimitate conform deciziei preşedintelui ANPA, care să aibă anexat următoarele documente: a)certificatul din Registrul special, eliberat de grefa judecătoriei/tribunalului de la sediul asociaţiei de pescari, cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii documentaţiei; b)înregistrarea de către ANPA în Registrul unic de evidenţă a asociaţiilor de pescari în scop recreativ; c)numărul mediu de membri pescari în scop recreativ înregistraţi în documentele asociaţiei în anul precedent solicitării; d)planul de management pentru practicarea pescuitului recreativ al asociaţiei pentru zona/zonele de pescuit recreativ solicitată/solicitate, elaborat de instituţii de cercetare din domeniul pescuitului şi acvaculturii, pentru o perioadă de 10 ani; e)lista dotărilor tehnice proprii; f)lista personalului propriu pentru controlul/paza obiectivelor aferente zonei/zonelor de pescuit recreativ solicitate (în copii conforme cu originalele); g)lista personalului propriu cu studii medii sau superioare (în copii conforme cu originalele); h)ultima situaţie financiară; i)certificat fiscal (din care să rezulte că nu înregistrează datorii la Direcţia Generală Finanţe Publice şi consiliul local). Articolul 6Conţinutul Planului de management pentru practicarea pescuitului recreativ este prezentat în anexa nr. 3, care face parte din prezentul ordin. Articolul 7Grila de evaluare este prezentată în anexa nr. 4, care face parte din prezentul ordin. Articolul 8Perioadele pentru depunerea solicitărilor, evaluarea acestora şi perioada pentru solicitarea de clarificări se stabilesc prin decizie a preşedintelui ANPA. Articolul 9Perioadele de depunere a contestaţiilor şi de soluţionare a acestora se stabilesc prin decizie a preşedintelui ANPA. Articolul 10Comisiile de evaluare a documentaţiilor depuse de solicitanţi şi Comisiile de soluţionare a contestaţiilor se stabilesc prin decizie a preşedintelui ANPA în termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentului ordin. Articolul 11Aprobarea modelului de contract de utilizare a resurselor acvatice vii în scop recreativ se stabileşte prin decizie a preşedintelui ANPA în termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentului ordin. Articolul 12ANPA va asigura publicitatea prealabilă a prevederilor prezentului ordin care să conducă la un tratament nediscriminatoriu pentru toţi solicitanţii. Art.13. - (1) Atribuirea contractului pentru utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ se va face în favoarea solicitantului care obţine punctajul cel mai mare, calculat în conformitate cu criteriile şi grila de evaluare.(2) În situaţia existenţei unor punctaje egale pentru zona/zonele de pescuit solicitată/solicitate, contractul pentru utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ se va atribui solicitantului care obţine punctajul mai mare la capacitatea tehnico-profesională. Articolul 14Contractele aflate în derulare produc efecte juridice până la termenul prevăzut în contract. Articolul 15(1) Asociaţiile de pescari în scop recreativ care au încheiate contracte pentru utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ cu ANPA au obligaţia refacerii resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale prin populări cu puiet de peşte.(2) Speciile şi cantităţile de puiet de peşte se stabilesc prin contract şi acte adiţionale.(3) Nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage de drept rezilierea contractului de utilizare a resurselor acvatice vii în scop recreativ. Articolul 16Asociaţiile de pescari în scop recreativ care au încheiate contracte pentru utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ asigură paza cu personal propriu, angajat şi autorizat în condiţiile legii, şi colaborează cu personalul ANPA cu drept de inspecţie şi control în acţiunile de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi infracţiunilor în domeniul pescuitului recreativ. Articolul 17(1) Pentru întocmirea Raportului anual de colectare date, asociaţiile de pescari în scop recreativ au obligaţia să prezinte ANPA situaţia centralizatoare a capturilor realizate de către membrii lor până la data de 31 ianuarie a anului în curs, pentru anul precedent.(2) Asociaţiile de pescari în scop recreativ prezintă pentru fiecare trimestru, până la data de 10 a lunii următoare trimestrului, situaţia nominală actualizată a pescarilor în scop recreativ membri ai asociaţiei. Articolul 18La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 369/2016 privind condiţiile de practicare a pescuitului recreativ/sportiv, regulamentul de practicare a pescuitului recreativ/sportiv, precum şi modelele permiselor de pescuit recreativ/sportiv, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 5 aprilie 2016, se abrogă. Articolul 19Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea ANEXA Nr. 1Modelul*) permisului de pescuit recreativ nominal eliberat de asociaţiile de pescari în scop recreativ *) Modelul este reprodus în facsimil. Faţă Verso: Pescuitul recreativ al oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice vii din habitatele piscicole naturale aparţinând zonei/zonele contractate pentru utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ se realizează cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale ordinului comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii. Descriere: Permisul este de tip plastifiat, de culoare albă, cu element de siguranţă. Dimensiunile formatului sunt: lungime - 10 cm, lăţime – 6,5 cm. ANEXA Nr. 2Modelul*) permisului de pescuit recreativ nominal pentru Dunăre, Marea Neagră şi habitatele piscicole naturale necontractate de asociaţiile de pescuit recreativ *) Modelul este reprodus în facsimil.Faţă Verso: Pescuitul recreativ al oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice vii din Dunăre cu braţele sale, Marea Neagră şi habitatele piscicole naturale necontractate de asociaţiile de pescuit recreativ se realizează cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale ordinului comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii. Descriere: Permisul este de tip plastifiat, de culoare albastră, cu element de siguranţă. Dimensiunile formatului sunt: lungime - 10 cm, lăţime - 7 cm. ANEXA Nr. 3Planul de management pentru practicarea pescuitului recreativ al asociaţiei ........ ................ ................ ................ ................ ......... Capitolul 1: Datele de identificare şi de delimitare a zonei/zonelor de pescuit recreativ Capitolul 2: Scurt istoric al activităţii din ultimii ani ai asociaţiei de pescuit recreativ în zona/zonele de pescuit solicitată/solicitate (se exceptează asociaţiile de pescuit recreativ înfiinţate în anul solicitării - „start-upurile") 2.1. Evoluţia resurselor acvatice vii, pe specii 2.2. Investiţii realizate în domeniul pescuitului recreativ 2.2. Activităţi de îmbunătăţire a condiţiilor de mediu, de pază şi control efectuate în scopul protecţiei resursei acvatice vii 2.3. Unităţi de acvacultură înregistrate în Registrul unităţilor de acvacultură destinate producerii şi creşterii peştelui şi pescuitului recreativ 2.4. Populările cu puiet de peşte efectuate (cantităţi anuale şi pe specii, larve, puiet predezvoltat, cuiburi embrionate) 2.5. Evoluţia numărului de pescari în scop recreativ ai asociaţiei pe ultimii ani 2.6. Acţiuni realizate de educare a pescarilor în scop recreativ pentru protecţia resurselor acvatice vii şi a mediului acvatic Capitolul 3: Investiţiile propuse pentru protecţia şi dezvoltarea durabilă a resursei acvatice vii 3.1. Investiţii propuse în protecţia zonelor de reproducere şi creştere a puietului în habitatele piscicole naturale 3.2. Investiţii propuse în unităţi de producere a puietului de peşte necesar populării habitatelor piscicole naturale 3.3. Investiţii propuse în facilităţi pentru desfăşurarea activităţii de pescuit recreativ 3.4. Investiţii propuse în facilităţi pentru îmbunătăţirea activităţilor de pază şi protecţie a resurselor acvatice vii (mijloace de transport auto, ambarcaţiuni etc.) Capitolul 4: Evaluarea resurselor acvatice vii Capitolul 5: Dimensionarea capturii totale admisibile anuale şi a capacităţii de captură exprimată în număr de permise de pescuit recreativ care se pot elibera anual Capitolul 6: Regulamentul de practicare a pescuitului recreativ al asociaţiei Capitolul 7: Sistemul de evidenţă şi raportare a capturilor către ANPA ANEXA Nr. 4Grila de evaluare

Nr. crt. Criteriul de evaluare Punctaj maxim
I Criterii de constituire şi funcţionare 25
I.1 Asociaţia este legal constituită. Eliminatoriu
I.2 Asociaţia este înregistrată în Registrul unic de evidenţă a asociaţiilor de pescari în scop recreativ. Eliminatoriu
I.3 Numărul mediu de membri pescari înregistraţi în documentele asociaţiei:
- până la 1.000 ( în această categorie se includ „start-upurile") 10
- de la 1.001 la 3.000 15
- de la 3.001 la 5.000 20
- mai mult de 5.000 25
II Planul de management 40
II.2 Capitolul 2 maximum 10 puncte 10
II.3 Capitolul 3 maximum 10 puncte 10
II.4 Capitolul 4 maximum 6 puncte 6
II.5 Capitolul 5 maximum 5 puncte 5
II.6 Capitolul 6 maximum 5 puncte 5
II.7 Capitolul 7 maximum 4 puncte 4
III Criterii de capacitate tehnico/profesională 35
III.2 Existenţa dotărilor tehnice proprii 20
- maşini de teren maximum 8 puncte 8
- ambarcaţiuni maximum 8 puncte 8
- alte dotări (binoclu, arme pază, uniforme, mijloace comunicare etc.) maximum 4 puncte 4
III.3 Personal propriu (total) - din care: 15
- studii medii maximum 4 puncte 4
- studii superioare maximum 5 puncte 5
- avizat pentru paza obiectivelor (aferent zonei/zonelor de pescuit recreativ solicitate) maximum 6 puncte 6
IV Criterii de capacitate economică şi financiară
IV.1 Certificat fiscal (din care să rezulte că nu înregistrează datorii la Direcţia Generală Finanţe Publice şi consiliul local) Eliminatoriu
Total 100



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 60/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 60 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 60/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu