Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 13 din 28 ianuarie 2009

pentru stabilirea Metodologiei cercetarii statistice privind efectivele de animale existente la 1 decembrie si productia animala, precum si a Metodologiei cercetarii statistice lunare referitoare la productia de carne de animale si pasari de curte din abatoare

ACT EMIS DE: INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 69 din 5 februarie 2009



In temeiul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 957/2005 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Statistică, republicată, cu modificările ulterioare,

ţinând seama de Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1.165/2008/CE privind statisticile referitoare la efectivele de animale şi la carne şi de abrogare a directivelor Consiliului 93/23-24-25/CEE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 321 din 1 decembrie 2008, şi de Directiva Consiliului 96/16/CE privind anchetele statistice care trebuie efectuate în sectorul laptelui şi al produselor lactate, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L nr. 78 din 28 martie 1996,

având în vedere Hotărârea Comitetului de avizare metodologică nr. 8 din 22 septembrie 2004,

preşedintele Institutului Naţional de Statistică emite următorul ordin:

Art. 1. - Obiectul prezentului ordin este stabilirea Metodologiei cercetării statistice privind efectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animală, precum şi a Metodologiei cercetării statistice lunare referitoare la producţia de carne de animale şi păsări de curte din abatoare.

Art. 2. - Metodologiile menţionate la art. 1 sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Institutul Naţional de Statistică asigură actualizarea metodologiilorîn funcţie de legislaţia europeană.

Art. 4. - (1) Prezentul ordin este pus în aplicare de către compartimentele de specialitate din cadrul Institutului Naţional de Statistică.

(2) Prevederile prezentului ordin devin obligatorii pentru statistica oficială din România.

Art. 5. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.221/2005 privind stabilirea Metodologiei cercetării statistice privind efectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animală obţinută, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 20 ianuarie 2006, cu completările ulterioare, şi Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 537/2006 pentru stabilirea Metodologiei cercetării statistice privind efectivele de ovine şi caprine şi producţia animală obţinută şi a Metodologiei cercetării statistice lunare şi anuale referitoare la producţia de carne de ovine şi caprine din abatoare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 2 iunie 2006.

Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică,

Vergii Voineagu

ANEXA Nr. 1

METODOLOGIA

cercetării statistice privind efectivele de animale existente la 1 decembrie si producţia animală

1. Cadrul general

1.1. Obiectivele cercetării statistice

Obiectivul principal al cercetării statistice privind efectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animală îl constituie obţinerea de date statistice referitoare la:

- efectivele de animale pentru fiecare specie;

- numărul de animale sacrificate;

- greutatea în viu a animalelor sacrificate;

- greutatea în carcasă a animalelor sacrificate;

- toate tipurile de lapte;

- toate produsele lactate procesate din toate tipurile de lapte;

- cantitatea de lapte produs;

- cantitatea de lapte integral şi smântână livrată unităţilor de prelucrare a laptelui;

- cantitatea de lapte vândută direct consumatorilor sau comercianţilor cu amănuntul;

- cantitatea de lapte folosită în consumul uman din exploataţia agricolă;

 -cantitatea de lapte folosită în hrana animalelor din exploataţia agricolă;

- cantitatea de lapte prelucrată în exploataţia agricolă.

1.2. Cadrul legal

Realizarea cercetării statistice privind efectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animală are la bază Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1.165/2008/CE privind statisticile referitoare la efectivele de animale şi la carne şi de abrogare a directivelor Consiliului nr. 93/23/CEE, 93/24/CEE şi 93/25/CEE, Directiva Consiliului 96/16/CE privind anchetele statistice care trebuie efectuate în sectorul laptelui şi al produselor lactate şi Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 13/2009 pentru stabilirea Metodologiei cercetării statistice privind efectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animală, precum şi a Metodologiei cercetării statistice lunare referitoare la producţia de carne de animale şi păsări de curte din abatoare.

Cercetarea statistică privind efectivele de animale şi producţia animală se efectuează în România din anul 2004.

1.3. Concepte şi definiţii de bază

Exploataţii agricole cu personalitate juridică:

a) societate/asociaţie agricolă - Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările ulterioare

Sunt cuprinse unităţile cu personalitate juridică ce se află sub administrarea unei societăţi sau asociaţii agricole, constituite conform Legii nr. 36/1991, cu modificările ulterioare, cu capital variabil şi cu un număr nelimitat şi variabil de asociaţi, având ca obiect de bază:

- utilizarea terenurilor, maşinilor şi echipamentelor agricole;

- creşterea animalelor;

- realizarea de investiţii de interes agricol.

Societatea agricolă de acest tip are personalitate juridică, dar nu are caracter comercial;

b)   societate comercială - Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Sunt cuprinse unităţile cu personalitate juridică ce se află sub administrarea unei societăţi comerciale, constituite conform Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care, pe lângă activităţi neagricole, pot desfăşura şi activităţi agricole.

Societăţile comerciale pot fi:

- societate în nume colectiv;

- societate în comandită simplă;

- societate pe acţiuni;

- societate în comandită pe acţiuni;

- societate cu răspundere limitată.

Societăţile comerciale care fac obiectul cercetării statistice sunt numai acelea care desfăşoară şi o activitate agricolă.

Societăţile cu răspundere limitată, înfiinţate conform Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară o activitate agricolă, ca şi fostele unităţi agricole de stat transformate în societăţi comerciale, fac parte din această categorie;

c) unitate a administraţiei publice

Sunt cuprinse unităţile cu personalitate juridică ce se află în subordinea unităţilor administraţiei publice centrale sau locale, care desfăşoară activităţi agricole şi care, potrivit Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, fac parte din domeniul public al statului, al unei unităţi administrativ-teritoriale. De asemenea, sunt incluse cele aflate sub administrarea altor instituţii publice de interes naţional: ministere, unităţi de cercetare şi producţie agricolă, staţiuni didactice, instituţii de învăţământ, spitale etc;

d) unitate cooperatistă.

Sunt cuprinse unităţile cu personalitate juridică ce se află sub administrarea unei unităţi cu capital integral cooperatist, organizată în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, unităţi care desfăşoară activităţi agricole;

e) alte tipuri -fundaţii, aşezăminte religioase etc.

Sunt cuprinse unităţile cu personalitate juridică ce se află sub administrarea aşezămintelor religioase - mănăstiri, biserici, schituri etc. - sau a altor organizaţii neguvernamentale - fundaţii, asociaţii nonprofit etc, numai dacă desfăşoară şi activităţi agricole.

Exploataţiile agricole individuale

Unităţile de observare statistică sunt alcătuite din una sau mai multe persoane, având în general legături de rudenie, care utilizează împreună terenurile şi/ sau cresc animale, ce pot aparţine unuia sau mai multor membri. Se includ:

-  unităţi care obţin produse agricole destinate în principal sau exclusiv consumului propriu;

-  unităţi care realizează o producţie agricolă ce poate depăşi nevoile consumului propriu, surplusul fiind destinat vânzării.

Carcasa reprezintă greutatea animalului obţinută prin sacrificare, după ce s-au îndepărtat pielea, capul, picioarele, organele şi sângele.

Randamentul se stabileşte de regulă pe bază de coeficienţi obţinuţi prin raportarea greutăţii animalelor după sacrificare la greutatea animalelor înaintea sacrificării.

2. Descrierea cercetării statistice

2.1. Sfera de cuprindere

In cercetarea statistică sunt cuprinse exploataţiile agricole care deţin cel puţin un animal şi/sau realizează producţie agricolă animală, aşa cum au fost definite la Recensământul general agricol realizat în anul 2002. Acestea sunt:

- exploataţiile agricole cu personalitate juridică;

- exploataţiile agricole individuale.

2.2.  Principalele variabile studiate şi chestionarul cercetării statistice

Potrivit Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1.165/2008/CE şi Directivei Consiliului 96/16/CE, principalele variabile studiate sunt următoarele:

• bovine - total - totalitatea animalelor din specia Bos taurus şi Bubalus, bubalis, precum şi hribizi ca Beefalo:

I. taurine - animalele din specia Bos taurus:

Taurine sub un an:

- viţei pentru sacrificare - tineret taurin, în vârstă de mai puţin de 12 luni, cu o greutate în viu sub 300 kg, care nu are încă a doua serie de dinţi - destinat producerii cărnii;

- alte taurine sub un an - pentru reproducţie:

- masculi;

- femele.

Taurine între 1 şi 2 ani - total:

- masculi;

- femele:

- pentru sacrificare;

- altele - pentru reproducţie.

Taurine de 2 ani şi peste:

- masculi:

- pentru reproducţie - animale pentru reproducţie;

-  pentru sacrificare - animale crescute pentru producţia de carne;

- pentru muncă - animale folosite exclusiv pentru muncă;

- femele:

- juninci total - femele la prima gestaţie:

-  pentru sacrificare - viţele montate care n-au rămas gestante;

- juninci pentru reproducţie - femele de 2 ani şi peste, care nu au avut nicio fătare şi sunt diagnosticate ca gestante;

- vaci - femele care au fătat deja:

- vaci pentru lapte, animale folosite pentru producţia de lapte, care au fătat deja;

- alte vaci: în general folosite pentru producţia de carne, vaci reformate şi vaci care nu se mulg;

II.  bubaline: animalele din specia Bubalus, bubalis:

- bivoliţe - femele pentru reproducţie - animale folosite pentru producţia de lapte, care au fătat deja;

- alte bubaline, masculi sau femele, în afară de femelele pentru reproducţie;

•  porcine - total - totalitatea animalelor din specia Sus scrofa domesticus:

-  purcei sub 20 kg - purcei sugari cu o greutate în viu de până la 20 kg;

- purcei cu o greutate în viu între 20 şi 50 kg;

-  porcine pentru îngrăşat - total, inclusiv vieri şi scroafe reformate, cu o greutate în viu de:

- 50-80 kg;

- 81-110 kg;

- peste 110 kg;

- porcine pentru reproducţie cu o greutate în viu de 50 kg şi peste:

- vieri - masculi cu o greutate în viu de 50 kg şi peste, folosiţi pentru reproducţie;

- scroafe de prăsilă, total - femele cu o greutate în viu de 50 kg şi peste, folosite pentru reproducţie:

- scroafe montate - femele montate, din care:

- scroafe la prima montă;

- scroafe nemontate - femele nemontate, din care:

- scrofiţe nemontate;

• ovine şi caprine - total - totalitatea animalelor din specia Ovis aries şi subspecia Capra aegagrus hircus:

I. ovine - total - totalitatea animalelor din specia Ovis aries:

- oi fătătoare şi mioare montate - oi care au fătat şi tineret la prima montă:

- oi pentru lapte şi mioare montate;

- alte oi şi mioare;

-  berbeci reproducători - masculi folosiţi efectiv pentru montă;

- alte ovine;

II.  caprine - total - totalitatea animalelor din subspecia Capra aegagrus hircus;

- capre care au fătat deja şi capre montate:

- capre care au fătat deja;

- capre montate pentru prima dată;

- alte caprine.

Sacrificările de animale şi păsări pe specii- producţia de carne destinată autoconsumului şi vânzărilor directe;

lapte muls - cantitatea totală de lapte obţinut prin muls, inclusiv colostru, fără laptele supt direct, dar incluzându-l pe acela folosit în hrana animalelor;

lapte pentru consum - laptele integral consumat de exploataţia agricolă, pentru consum uman;

lapte vândut direct pe piaţă - lapte integral pentru consum uman vândut direct consumatorilor;

lapte pentru unt şi smântână, brânză sau iaurt - laptele utilizat pentru obţinerea produselor lactate pentru consum uman;

lapte pentru hrana animalelor- laptele integral utilizat în exploataţia agricolă pentru hrana animalelor, sub orice formă, fără laptele supt direct;

lapte livrat către unităţile de prelucrare a laptelui - cuprinde:

- toate tipurile de lapte integral de vacă, bivoliţă, oaie şi capră, livrat către unităţile de prelucrare a laptelui;

- livrările de smântână exprimate în echivalent lapte. Suplimentar, pentru satisfacerea cerinţelor informaţionale naţionale, au fost incluse şi următoarele variabile:

• păsări - total - totalitatea păsărilor adulte şi tinere, femele şi masculi, din speciile domestice Gallus gallus, Meleagris spp, Anas app, Cairina moschata şi altele, care sunt crescute în ţara noastră, din care:

-  păsări ouătoare adulte - păsările în vârstă de peste 24 de săptămâni folosite pentru producţia de ouă;

cabaline - total - totalitatea animalelor din specia Equus caballus, care cuprinde cabalinele de reproducţie, de muncă, precum şi cele din herghelii, din care:

- cabaline de muncă;

iepuri - total - totalitatea iepurilor de casă crescuţi pentru carne şi blană;

familii de albine - totalitatea familiilor de albine din stupi;

ouă - total - numărul total al ouălor obţinute de la toate speciile de păsări domestice;

lână - total - întreaga cantitate de lână obţinută din tunderea ovinelor;

miere şi ceară - cantitatea de miere şi, respectiv, ceară extrasă din stupi, iar pentru miere se va preciza şi destinaţia economică a acesteia;

pielicele caracul şi blănuri - sunt obţinute prin sacrificarea animalelor de blană: oi, nutrii, nurci, vulpi şi iepuri;

gunoi de grajd - cantitatea de dejecţii obţinută de la toate animalele, indiferent de specie.

Culegerea datelor din teren se realizează pe chestionarul statistic, editat pe suport hârtie, format A4. Chestionarul este structurat pe 5 capitole:

• capitolul I „Informaţii generale privind unitatea de observare statistică", ce cuprinde caracteristici de identificare specifice formei de proprietate şi formei juridice de organizare a exploataţiei agricole;

• capitolul II „Efectivele de animale la 1 decembrie", care cuprinde elemente de cuantificare şi de evoluţie a variabilelor studiate;

• capitolul III „Sacrificările de animale şi destinaţia producţiei de carne", care cuprinde elemente de cuantificare şi destinaţia producţiei de carne;

• capitolul IV „Producţia şi utilizarea laptelui", care cuprinde elemente de cuantificare a producţiei de lapte de toate tipurile şi produsele lactate obţinute;

• capitolul V „Producţia animală", care cuprinde elemente de cuantificare a producţiei obţinute.

2.3. Clasificări şi nomenclatoare utilizate

In scopul prelucrării datelor în profil teritorial se utilizează Nomenclatorul localităţilor din România - SIRUTA, Nomenclatorul macroregiunilor - NUTS 1 şi Nomenclatorul regiunilor de dezvoltare - NUTS 2.

3. Eşantionul cercetării statistice

3.1. Baza de sondaj

Baza de sondaj este constituită pe baza informaţiilor conţinute în Registrul statistic al exploatatiilor agricole. Din acesta sunt extrase exploataţiile agricole care deţin cel puţin un animal şi/sau realizează producţie agricolă animală.

Registrul statistic al exploatatiilor agricole a fost constituit pe baza informaţiilor obţinute la Recensământul general agricol realizat în anul 2002 şi este actualizat cu datele rezultate din anchetele structurale în agricultură şi cercetările statistice curente.

3.2. Planul de sondaj

Eşantionul cercetării statistice este extras din baza de sondaj potrivit metodei sondajului stratificat, cu selecţie simplă aleatoare şi alocare optimală Neyman.

Straturile de selecţie sunt determinate de următoarele caracteristici de clasificare:

- judeţul, echivalent nivelului de clasificare NUTS 3;

- clasele de mărime a exploatatiilor agricole, în funcţie de efectivele de animale:

5 Clase de mărime a efectivelor de bovine

Categorii

Nr. de bovine/deţinător

Nr. de vaci de lapte/ deţinător

Nr. altor vaci/deţinător

I

1-2

1-2

1-2

II

3-9

3-9

3-9

III

10-19

10-19

10-19

IV

20-29

20-29

20-29

V

30-49

30-49

30-49

VI

50-99

50-99

50-99

VII

100-199   > =100

100-199   > =100

100-199   > =100

VIII

200-299   >= 100

200-299   >= 100

200-299   >= 100

IX

300-499    > =100

300-99         > =100

300-99      > =100

X

>=500

>=500

>=500

Clase de mărime a efectivelor de porcine

Categorii

Nr. de porcine/deţinător

Scroafe > 50 kg/deţinător

Porcine la îngrăşat > 50 kg/deţinător

I

1-2               1-9

1-2                   1-9

1-2               1-9

II

3-9               1-9

3-9                   1-9

3-9               1-9

III

10-49

10-49

10-49

IV

50-99

50-99

50-99

V

100-199

100-199

100-199

VI

200-399

200-399

200-399

VII

400-999

400-999

400-999

VIII

1000-1999   > =100

1000-1999    > =100

1000-1999     > =100

IX

2000-4999  >= 1000

2000-4999   >= 1000

2000-4999     >= 1000

X

>=5000

>=5000

>=5000

Clase de mărime a efectivelor de ovine

Categorii

Nr. de ovine/deţinător

Oi şi mioare montate/deţinător

Alte oi şi mioare/deţinător

I

1-9

1-9

1-9

II

10-19

10-19

10-19

III

20-49

20-49

20-49

IV

50-99

50-99

50-99

V

100-199    > =100

100-199     > =100

100-199      > =100 

VI

200-499    >= 100

200-499       >= 100

200-499         >= 100

VII

500-999    > =100

500-999    > =100

500-999      > =100

VIII

>=1000

>= 1000

>= 1000

Clase de mărime a efectivelor de caprine

Categorii

Nr. de ovine/deţinător

Oi şi mioare montate/deţinător

I

1-9

1-9

II

10-19

10-19

III

20-49

20-49

IV

50-99

50-99

V

100-199     > =100

100-199      > =100

VI

200-499         > =100

200-499          >= 100

VII

500-999     > =100

500-999       > =100

VIII

>= 1000

>= 1000

Exploatatiile agricole cercetate exhaustiv se află în una dintre situaţiile de mai jos:

- sunt societăţi/asociaţii agricole - Legea nr. 36/1991, cu modificările ulterioare;

-   sunt   societăţi   comerciale   -   Legea   nr.   31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- sunt unităţi cooperatiste;

- sunt avicole sau sunt specializate în sericicultură;

- deţin bovine în număr de 20 sau peste;

- deţin ovine în număr de 300 sau peste;

- deţin caprine în număr de 40 sau peste;

- deţin porcine în număr de 100 sau peste;

- deţin păsări în număr de 300 sau peste;

- deţin cabaline în număr de 10 sau peste;

- deţin iepuri de casă în număr de 100 sau peste;

- deţin cel puţin un animal de blană;

- deţin cel puţin 200 de familii de albine.

Eşantionul asigură o acoperire de cel puţin 95% din efectivele de animale.

De regulă, în condiţiile respectării gradului minim de acoperire, mărimea eşantionului este de aproximativ 60.000 de exploataţii agricole, dintre care circa 55.000 de exploataţii agricole individuale şi circa 5.000 de exploataţii agricole cu personalitate juridică.

Mărimea eşantionului este calculată la un coeficient de încredere de minimum 95% şi erorile relative pentru estimaţiile la nivel naţional nu vor depăşi:

• ± 2% pentru estimarea numărului total de porcine;

• ± 1% pentru estimarea numărului total de bovine şi ± 1,5% pentru estimarea numărului total de vaci;

• ± 2% pentru estimarea numărului total de ovine şi caprine.

4. Organizarea culegerii şi prelucrării datelor

4.1. Metoda de înregistrare

Chestionarele cercetării statistice sunt completate prin autoînregistrare de către exploatatiile agricole cu personalitate juridică şi prin interviu faţă în faţă, folosind operatori de teren, pentru exploatatiile agricole individuale.

4.2. Momentul/Perioada de referinţă şi de înregistrare

Momentul de referinţă este data de 1 decembrie a fiecărui an, pentru efectivele de animale, şi anul calendaristic, pentru producţia animală, iar perioada de înregistrare este cuprinsă între 1 şi 28 decembrie.

4.3. Personalul cercetării statistice

Personalul cercetării statistice este recomandabil să fie alcătuit din specialişti agricoli, recrutaţi şi instruiţi de către direcţiile teritoriale de statistică.

Fiecărui operator de teren i se arondează un număr de exploataţii agricole, avându-se în vedere o încărcare echilibrată, urmărindu-se obţinerea unor date relevante.

4.4. Prelucrarea datelor

Exploatatiile agricole cu personalitate juridică transmit chestionarele completate la direcţiile teritoriale de statistică până la data de 28 decembrie.

Operatorii de teren depun chestionarele completate pentru exploatatiile agricole individuale la direcţiile teritoriale de statistică până la data de 28 decembrie.

Introducerea datelor, verificarea şi validarea acestora la nivel de chestionar, operarea corecţiilor primare şi reluarea controlului automat se realizează la direcţiile teritoriale de statistică.

Direcţiile teritoriale de statistică transmit fişierele de date la Institutul Naţional de Statistică până la data de 9 februarie a anului următor.

La nivel central, după recepţionarea fişierelor se procedează la reluarea controlului automat, operarea corecţiilor necesare, tratarea nonrăspunsurilor parţiale şi totale şi calculul coeficienţilor finali de extindere.

5.  Prezentarea şi utilizarea rezultatelor cercetării statistice

5.1. Principalii indicatori rezultaţi

Prelucrarea datelor se concretizează în estimarea:

- numărului de animale pe specii, categorii de vârstă, grupe de greutate şi destinaţie economică;

- evoluţiei efectivelor de animale în perioada 1 ianuarie - 1 decembrie;

- sacrificărilor de animale în perioada 1 ianuarie- 31 decembrie;

- producţiei de lapte în perioada 1 ianuarie-31 decembrie;

- producţiei animale în perioada 1 ianuarie-31 decembrie.

5.2.  Forme de prezentare a rezultatelor

Rezultatele obţinute prezintă efectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animală, pe specii, categorii de vârstă, grupe de greutate şi destinaţie economică, la nivel naţional, regiuni de dezvoltare şi judeţe. Pentru anii impari rezultatele finale prezintă şi efectivele de animale, pe clasele de mărime expuse la pct. 3.2, la nivel naţional.

5.3. Transmiterea datelor cercetării statistice şi a estimărilor statistice la Eurostat se face:

-  până la data de 15 februarie a anului următor, datele provizorii, pentru efectivele de bovine, porcine, ovine şi caprine, la nivel naţional;

- până la data de 15 februarie a anului următor, estimările producţiei indigene brute - GIP, privind efectivele de porcine, de la începutul primului trimestru şi până la sfârşitul celui de-al patrulea trimestru al anului curent;

- până la data de 15 februarie a anului următor, estimările producţiei indigene brute - GIP, pentru efectivele de bovine, de la începutul primului semestru al anului curent până la sfârşitul primului semestru al anului următor;

- până la data de 15 februarie a anului următor, estimările producţiei indigene brute - GIP, pentru efectivele de ovine şi caprine, de la începutul primului semestru până la sfârşitul celui de-al doilea semestru al anului curent;

-  până la data de 15 mai a anului următor, datele finale, pentru efectivele de bovine, porcine, ovine şi caprine, la nivel naţional şi regional;

-  până la data de 15 mai în anii pari se vor transmite rezultatele finale, pe clase de mărime a efectivelor de animale, la nivel naţional;

- până la data de 30 iunie a anului următor se vor transmite datele finale pentru sacrificările de animale, altele decât cele sacrificate în abatoare, la nivel naţional;

-  până la data de 30 septembrie a anului următor se vor transmite datele finale pentru producţia şi utilizarea laptelui în exploatatiile agricole - tabelul C, la nivel naţional, şi datele finale pentru producţia de lapte de vacă - tabelul I, la nivel regional.

Rezultatele cercetării statistice se regăsesc în publicaţia „Efectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animală" şi pe site-ul Institutului Naţional de Statistică.

Beneficiarii rezultatelor sunt:

-  interni: Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi alţi utilizatori la cerere;

- externi: Eurostat, FAO.

6. Limitări

Rezultatele cercetării statistice sunt reprezentative numai la nivel naţional, al regiunilor de dezvoltare şi al judeţelor, în limitele de încredere şi precizie a estimaţiilor expuse la pct. 3.2.

Culegerea datelor este realizată pe baza declaraţiilor respondenţilor.

ANEXA Nr. 2

METODOLOGIA

cercetării statistice lunare referitoare la producţia de carne de animale şi păsări de curte din abatoare

1. Cadrul general

1.1. Obiectivele cercetării statistice

Sacrificările şi producţia de carne de animale - bovine, porcine, ovine şi caprine - şi păsări de curte - pui, curcani, raţe şi altele din abatoare sunt obţinute prin cercetarea statistică lunară „Producţia de carne de animale şi păsări de curte din abatoare".

Scopul acestei cercetări statistice este obţinerea lunară pentru fiecare specie de animale - bovine, din care viţei, tineret bovin, juninci, vaci, tauri şi boi; porcine; ovine, din care miei; caprine şi păsări de curte - pui, curcani, raţe şi altele - a:

• numărului de animale/păsări de curte sacrificate;

• greutăţii în viu a animalelor/păsărilor de curte sacrificate;

•  greutăţii în carcasă a animalelor/păsărilor de curte sacrificate;

• greutăţii medii şi a randamentului la tăiere a animalelor/păsărilor de curte sacrificate.

1.2. Cadrul legal

Realizarea cercetării statistice „Producţia de carne de animale şi păsări de curte din abatoare" are la bază Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1.165/2008/CE privind statisticile referitoare la efectivele de animale si la carne si de abrogare a directivelor Consiliului 93/23/CEE, 93/24/CEE şi 93/25/CEE, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 321 din 1 decembrie 2008, şi Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 13/2009 pentru stabilirea Metodologiei cercetării statistice privind efectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animală, precum şi a Metodologiei cercetării statistice lunare referitoare la producţia de carne de animale şi păsări de curte din abatoare.

1.3. Concepte şi definiţii de bază

Definiţiile de mai jos vizează clarificarea conceptelor utilizate în cadrul cercetării statistice, astfel încât respondenţii să poată răspunde corect la cerinţele cercetării.

Bovine:

- viţei: bovine cu vârsta cuprinsă între 0 şi 8 luni inclusiv;

- tineret bovin: bovine cu vârsta cuprinsă între 9 şi 12 luni inclusiv;

- juninci: bovine femele care încă nu au fătat, neincluse în categoria viţei şi tineret bovin;

- vaci: bovine femele care au fătat;

- tauri: bovine masculi, necastrate, neincluse în categoria viţei şi tineret bovin;

- boi: bovine masculi, castrate, neincluse în categoria viţei şi tineret bovin.

Porcine: porci sugari, porcine pentru îngrăşat.

Ovine şi caprine:

-  miei: ovine, masculi sau femele, în vârstă de până la 12 luni;

- berbeci: ovine masculi în vârstă de peste 12 luni;

- oi: ovine femele care au fătat deja, precum şi cele care au fost împerecheate pentru prima dată;

- caprine.

Păsări de curte: pui, curcani, raţe şi altele.

Greutatea în carcasă la bovine este greutatea corpului rece al animalului sacrificat după îndepărtarea pielii, sângelui şi a viscerelor - organele din cavitatea toracică şi abdominală, fără cap, despărţit la îmbinarea atlanto-occipitală, fără picioare, despărţite la îmbinarea carpo-metacarpală sau tarso-metatarsală, fără organe genitale şi fără uger. Rinichii şi grăsimea renală pot fi sau nu incluse în carcasă.

Greutatea în carcasă la porcine este greutatea corpului rece al animalului sacrificat, întreg sau împărţit în două pe linia mediană a coloanei vertebrale, după îndepărtarea sângelui şi viscerelor - organele din cavitatea toracică şi abdominală, fără limbă, păr, copite, organe genitale, grăsimi aferente, rinichi şi diafragmă.

Greutatea în carcasă la ovine şi caprine este greutatea corpului rece al animalului sacrificat după îndepărtarea pielii, sângelui şi a viscerelor - organele din cavitatea toracică şi abdominală, fără cap, despărţit la îmbinarea atlanto-occipitală, fără picioare, despărţite la îmbinarea carpo-metacarpală sau tarso-metatarsală, fără coadă, despărţită între a 6-a şi a 7-a vertebră caudală, fără organe genitale şi fără uger. Rinichii şi grăsimea renală sunt incluse în carcasă.

Greutatea în carcasă la păsări de curte este greutatea corpului rece al păsării sacrificate după îndepărtarea sângelui şi a viscerelor - organele din cavitatea toracică şi abdominală, fără cap, gheare, gât, inimă, ficat şi pipotă.

2. Descrierea cercetării statistice

2.1. Sfera de cuprindere

Cercetarea statistică se adresează unităţilor economice care sacrifică animale - bovine, porcine, ovine şi caprine - şi păsări de curte. Acestea pot fi unităţi care au în dotare instalaţii specifice pentru sacrificarea animalelor şi a păsărilor de curte şi procesarea cărnii, precum şi exploataţii agricole de tipul abatoarelor industriale sau alte tipuri de unităţi în care sunt organizate puncte de sacrificare, carnea obţinută fiind procesată sau comercializată.

Unitatea de observare este întreprinderea - unitate legal constituită - care dispune de autonomie decizională, are personalitate juridică, ţine evidenţă proprie, întocmeşte bilanţ contabil complet şi este organizată să producă în unul sau mai multe locuri unul sau mai multe produse industriale.

Cercetarea statistică este exhaustivă şi se adresează tuturor întreprinderilor din întreaga ţară care au activitatea principală sau secundară, conform clasificării CAEN Rev.2, „Producţia şi conservarea cărnii", clasa 1011, şi „Prelucrarea şi conservarea cărnii de pasăre", clasa 1012.

2.2.  Principalele variabile studiate şi chestionarele cercetării statistice

Chestionarul statistic IND C lunar cuprinde următoarele capitole:

- cap. I „Carne de bovine";

- cap. II „Carne de porc";

- cap. III „Carne de oaie şi capră".

Chestionarul statistic IND CP lunar cuprinde următorul capitol:

- cap. I „Carne de pasăre".

Această cercetare statistică constituie un ansamblu complex de activităţi interdependente cu ajutorul cărora se colectează următoarele variabile: numărul de capete sacrificate, greutatea în viu, greutatea medie, greutatea în carcasă, randamentul mediu la tăiere, pentru fiecare specie de animale şi păsări de curte, si anume:

- bovine - total, din care: viţei, tineret bovin, juninci, vaci, tauri şi boi;

- porcine - total;

- ovine - total, din care miei;

- caprine - total;

- pui;

- curcani;

- raţe;

- alte păsări de curte: găini, gâşte, bibilici etc.

Datele colectate privind greutatea în viu şi greutatea în carcasă trebuie exprimate în kilograme.

Greutatea medie se calculează cu două zecimale rotunjite statistic şi trebuie exprimată în kilograme.

Randamentul mediu la tăiere se calculează cu două zecimale rotunjite statistic şi trebuie exprimat în procente.

Tipul de chestionar utilizat este chestionarul pe suport de hârtie.

Periodicitatea este lunară.

2.3. Clasificări şi nomenclatoare utilizate

Cercetarea statistică „Producţia de carne de animale şi păsări de curte din abatoare" necesită utilizarea următoarelor clasificări şi nomenclatoare:

-  CAEN Rev.2 - Clasificarea activităţilor din economia naţională - utilizată pentru codificarea activităţilor principale sau secundare ale unităţilor cercetate la nivel de clasă;

-  SIRUTA - Nomenclatorul localităţilor din România - utilizat pentru codificarea localităţii de adresă a unităţilor cercetate;

-  Nomenclatorul formelor de proprietate - utilizat pentru codificarea tipului de proprietate a unităţilor cercetate.

2.4. Metode de calcul al principalilor indicatori

Greutate medie = greutate în viu/număr de capete sacrificate Randament mediu la tăiere = greutate în carcasă/greutate în viu* 100

3.  Eşantionul cercetării statistice

Cercetarea statistică este exhaustivă şi se adresează tuturor unităţilor economice care desfăşoară ca activitate principală sau secundară, conform clasificării CAEN Rev.2, „Producţia şi conservarea cărnii", clasa 1011, şi „Prelucrarea şi conservarea cărnii de pasăre", clasa 1012.

4.  Organizarea culegerii şi prelucrarea datelor

4.1. Metoda de înregistrare

Cercetările statistice utilizează chestionare imprimate ce vor fi completate de către întreprinderi prin autoînregistrare.

4.2. Perioada de referinţă şi de înregistrare

Perioada de referinţă este luna calendaristică precedentă, iar datele se colectează de la unităţile raportoare până la data de 12 a lunii curente.

4.3. Personalul cercetării statistice

Chestionarele statistice sunt distribuite şi colectate către/de la unităţile raportoare de către personalul specializat al direcţiilor teritoriale de statistică.

Direcţiile teritoriale de statistică asigură introducerea în baza de date electronică a datelor culese prin chestionarele statistice şi transmiterea acestora prin sistemul de teletransmisie la sediul central al Institutului Naţional de Statistică (INS), în vederea prelucrării automate a datelor.

La nivelul central al INS, echipa responsabilă de cercetarea statistică asigură corectitudinea procedurilor de prelucrare, analiză şi validare a rezultatelor finale.

4.4. Prelucrarea datelor

Datele recepţionate de la unităţile economice se verifică la nivelul direcţiilor teritoriale de statistică, asigurându-se, în principal, următoarele:

• completitudinea şi corectitudinea datelor completate;

• explicaţii clare în caz de nonrăspuns.

La nivelul INS, sistemul de prelucrare asigură preluarea datelor primare, validarea, prelucrarea şi centralizarea rezultatelor finale.

Confidenţialitatea datelor este asigurată pe tot parcursul procesului de colectare, verificare şi prelucrare a acestora.

4.5. Soluţia IT

Aplicaţia informatică pentru prelucrarea datelor obţinute prin cercetarea statistică „Producţia de carne de animale şi păsări de curte din abatoare" este scrisă în Visual Fox.

La nivelul INS se realizează: preluarea prin teletransmisie a datelor, verificarea şi validarea acestora, operarea corecţiilor necesare, analiza statisticii raportării, prelucrarea datelor, centralizarea rezultatelor şi obţinerea rezultatelor finale.

5. Prezentarea şi utilizarea rezultatelor cercetării statistice

5.1. Principalii indicatori rezultaţi

Indicatorii rezultaţi în urma prelucrării datelor sunt:

•  numărul de capete sacrificate pentru bovine - total, din care: viţei, tineret bovin, juninci, vaci, tauri şi boi;

• numărul de capete sacrificate pentru porcine - total;

• numărul de capete sacrificate pentru ovine - total, din care miei;

• numărul de capete sacrificate pentru caprine - total;

• numărul de capete sacrificate pentru pui;

• numărul de capete sacrificate pentru curcani;

• numărul de capete sacrificate pentru raţe;

•  numărul de capete sacrificate pentru alte păsări de curte: găini, gâşte, bibilici etc.

• greutatea în viu, greutatea în carcasă, greutatea medie şi randamentul mediu la tăiere care se diferenţiază pe categorii de animale şi păsări de curte:

- bovine - total, din care: viţei, tineret bovin, juninci, vaci, tauri şi boi;

-porcine - total;

- ovine - total, din care: miei;

- caprine - total;

- pui;

- curcani;

- raţe;

- alte păsări de curte: găini, gâşte, bibilici etc.

5.2. Forme de prezentare a rezultatelor

Rezultatele obţinute din cercetarea statistică „Producţia de carne de animale şi păsări de curte din abatoare" sunt prezentate pe total ţară.

Rezultatele cercetării statistice se diseminează lunar prin comunicat de presă şi prin publicaţia „Buletin statistic lunar".

5.3. Transmiterea datelor cercetării

Rezultatele cercetării statistice „Producţia de carne de animale şi păsări de curte din abatoare" se transmit lunar la Eurostat în termen de 60 de zile după perioada de referinţă.

6.  Limitări

In procesul de colectare a datelor de la unităţile raportoare au existat situaţii în care s-a semnalat lipsa de precizie în completarea chestionarelor de către producători.


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 13/2009

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 13 din 2009
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu