Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.1145 din 06.07.2012

pentru modificarea şi completarea normelor privind efectuarea inspecţiei şi controlului în transporturile rutiere
ACT EMIS DE: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 515 din 25 iulie 2012

SmartCity1

În temeiul prevederilor art. 10 şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 18/2012, ale art. 7 lit. a), g) şi q) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.088/2011 privind organizarea şi funcţionarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, ale art. 55 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum şi a sancţiunilor şi măsurilor aplicabile în cazul constatării acestor încălcări şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin: Articolul INormele metodologice privind modul de efectuare a inspecţiilor şi controlului asupra transporturilor rutiere, a activităţilor conexe acestora, a activităţii centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activităţii şcolilor de conducători auto şi a activităţii instructorilor auto autorizaţi, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 995/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de efectuare a inspecţiilor şi controlului asupra transporturilor rutiere, a activităţilor conexe acestora, a activităţii centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activităţii şcolilor de conducători auto şi a activităţii instructorilor auto autorizaţi şi pentru modificarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.058/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor şi perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto şi al utilizării aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 27 decembrie 2011, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 7, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:(4) Controlul în trafic se efectuează de către echipaje formate din cel puţin 2 inspectori, în funcţie de tematica şi complexitatea controlului, dintre care cel puţin unul trebuie să fie atestat potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (6). 2. La articolul 12, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:(3) I.S.C.T.R. va păstra evidenţa centralizată, într-un sistem informatic, a tuturor controalelor efectuate de inspectoratele teritoriale. 3. La articolul 17, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Semnalele se execută pe timpul zilei cu braţul sau cu bastonul reflectorizant, iar pe timpul nopţii numai cu bastoane iluminate. 4. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 18Pentru oprirea unui vehicul aflat în mers, inspectorul aflat în vehiculul cu inscripţia I.S.C.T.R. se va deplasa în faţa vehiculului ce urmează a fi oprit şi va pune în funcţiune dispozitivele luminoase cu mesaje variabile şi/sau va semnaliza regulamentar cu bastonul reflectorizant/iluminat. 5. La articolul 36, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 36(1) Ca urmare a stabilirii, prin cântărire, a maselor pe axe şi a masei totale ale vehiculului rutier, se eliberează prin intermediul echipamentului de cântărire un tichet de cântar în dublu exemplar. 6. Articolul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 37(1) Ca urmare a stabilirii, prin cântărire, a maselor pe axe şi a masei totale ale vehiculului rutier, un exemplar al tichetului de cântar se înmânează conducătorului auto sub semnătură.(2) În cazul constatării contravenţiilor privind circulaţia vehiculelor cu depăşiri ale maselor pe axe sau totale maxime admise/autorizate ori a celor înscrise în autorizaţia specială de transport (AST) sau privind condiţiile de desfăşurare a acestor transporturi, inspectorul aplică sancţiunile contravenţionale, stabileşte contravaloarea tarifelor de despăgubire şi întocmeşte procesul-verbal de constatare a contravenţiei, la care anexează o notă de constatare, în cazul controlului la sediu, sau tichetul de cântar, dacă a fost efectuată cântărirea în trafic. 7. La articolul 38 alineatul (1), literele b) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins: b)va reţine, în vederea suspendării, copia conformă a licenţei de transport, copia conformă a licenţei comunitare sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, după caz; ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... e)în cazul vehiculelor care transportă mărfuri indivizibile fără autorizaţie specială de transport, inspectorul va face menţiune în procesul-verbal de constatare a contravenţiei despre suma datorată de către contravenient cu titlu de tarif de despăgubire, prevăzut la art. 61 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, calculată conform prevederilor legale pentru distanţa dintre punctul de plecare şi punctul de control, aşa cum reiese din documentele de transport, precum şi despre modul de achitare a acesteia; în plus, inspectorul consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, odată cu descrierea faptei, şi obligaţia contravenientului de a achita contravaloarea tarifelor suplimentare prevăzute la art. 41 alin. (13) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru distanţa dintre punctul de control şi punctul de destinaţie, aşa cum reiese din documentele de transport, utilizând formularea «contravenientul are şi obligaţia achitării contravalorii tarifelor suplimentare prevăzute la art. 41 alin. (13) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, calculate potrivit prevederilor legale», precum şi obligaţia contravenientului de a obţine autorizaţia specială de transport pentru traseul cuprins între punctul de control/imobilizare şi destinaţie, aşa cum reiese din documentele de transport. 8. După secţiunea a 5-a „Controlul respectării maselor şi/sau dimensiunilor maxime admise, precum şi a prevederilor privind desfăşurarea circulaţiei vehiculelor rutiere cu mase şi/sau dimensiuni ce depăşesc masele şi/sau dimensiunile maxime admise“ se introduce o nouă secţiune, secţiunea a 51-a, cu următorul cuprins: Secţiunea a 51 -aProcedurile de retragere şi de suspendare a licenţei de transport/licenţei comunitare, a copiei conforme a licenţei de transport/copiei conforme a licenţei comunitare, a certificatului de transport în cont propriu, a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu, a 10% din copiile conforme ale licenţei de transport, ale licenţei comunitare sau ale certificatului de transport în cont propriu, a licenţei de traseu, a autorizaţiei de transport internaţional, a licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier, a autorizaţiei şcolii de conducători auto, a autorizaţiei instructorului auto autorizat şi a autorizaţiei centrului de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere Articolul 381 I.S.C.T.R. retrage sau suspendă, după caz, licenţa de transport/licenţa comunitară, copia conformă a licenţei de transport/copia conformă a licenţei comunitare, certificatul de transport în cont propriu, copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, 10% din copiile conforme ale licenţei de transport, ale licenţei comunitare sau ale certificatului de transport în cont propriu, licenţa de traseu, autorizaţia de transport internaţional, licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier, autorizaţia şcolii de conducători auto, autorizaţia instructorului auto autorizat şi autorizaţia centrului de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere în cazurile şi în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. Articolul 382 I.S.C.T.R. suspendă documentele prevăzute la art. 381, cu excepţia autorizaţiei de transport internaţional şi a licenţei de traseu, pentru o perioadă de 30 de zile, care se poate prelungi pentru perioade succesive de 30 de zile, însumând o perioadă care să nu depăşească 6 luni, în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare. Articolul 383 Documentele prevăzute la art. 381 suspendate se reacordă, la expirarea termenului de suspendare şi/sau după remedierea cauzelor care au dus la aplicarea acestei măsuri, după caz, şi după prezentarea documentului de plată, către autoritatea emitentă, a tarifului aferent pentru eliberare. Articolul 384 (1) I.S.C.T.R. întocmeşte şi comunică decizia motivată de retragere sau suspendare a documentelor prevăzute la art. 381 către autoritatea emitentă a documentului retras/suspendat şi către titularul documentului retras/ suspendat, în termen de cel mult 7 zile de la data întocmirii deciziei.(2) Odată cu retragerea unuia dintre documentele prevăzute la art. 381, toate documentele eliberate de către autoritatea emitentă în baza documentului retras devin nule. Articolul 385 (1) Licenţa de transport, licenţa comunitară, certificatul de transport în cont propriu, licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier, autorizaţia centrului de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, autorizaţia şcolii de conducători auto sau autorizaţia instructorului auto autorizat se reţine la sediul operatorului de transport rutier, al întreprinderii de transport rutier în cont propriu, al operatorului economic care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier, al centrului de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, al şcolii de conducători auto sau al instructorului auto autorizat, după caz, de către inspectori, în vederea suspendării, în baza unui proces-verbal întocmit în două exemplare, unul pentru titularul documentului suspendat şi unul pentru agentul constatator.(2) În cazul în care reprezentantul legal/administratorul/ managerul de transport/orice alt reprezentant convenţional al operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu/operatorului economic care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier/centrului de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere/şcolii de conducători auto sau instructorul auto autorizat refuză să semneze şi/sau să primească un exemplar al procesului-verbal prevăzut la alin. (1), agentul constatator va consemna acest lucru în procesul-verbal.(3) Copia conformă a licenţei de transport, copia conformă a licenţei comunitare, copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, licenţa de traseu şi graficul de circulaţie aferent acesteia, precum şi autorizaţia de transport internaţional se reţin în trafic de către inspectori, în vederea suspendării, în baza unui proces-verbal întocmit în două exemplare, unul pentru conducătorul auto şi unul pentru agentul constatator.(4) În cazul în care conducătorul auto refuză se semneze şi/sau să primească un exemplar al procesului-verbal prevăzut la alin. (3), agentul constatator va consemna acest lucru în procesul-verbal.(5) În cazul în care instructorul auto autorizat, reprezentantul legal/administratorul/managerul de transport/orice alt reprezentant convenţional al operatorului de transport rutier/ întreprinderii de transport rutier în cont propriu/operatorului economic care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier şcolii de conducători auto/centrului de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere refuză să predea inspectorului licenţa de transport, licenţa comunitară, certificatul de transport în cont propriu, licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier sau autorizaţia, după caz, în vederea suspendării, inspectoratul teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia îşi are sediul titularul documentului ce urmează a fi suspendat solicită titularului să predea, în termen de maximum 5 zile lucrătoare, documentul în cauză. (6) În cazul în care conducătorul auto refuză să predea inspectorului, în vederea suspendării, copia conformă a licenţei de transport, copia conformă a licenţei comunitare sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu sau, în vederea retragerii, licenţa de traseu şi graficul de circulaţie aferent acesteia sau autorizaţia de transport internaţional, inspectoratul teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia îşi are sediul titularul documentului ce urmează a fi suspendat/retras solicită titularului să predea, în termen de maximum 5 zile lucrătoare, documentul în cauză.(7) În cazul în care inspectorii constată că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a aplica sancţiunea suspendării a 10% din copiile conforme ale licenţei de transport, ale licenţei comunitare sau ale certificatului de transport în cont propriu, inspectoratul teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia îşi are sediul titularul documentelor ce urmează a fi suspendate solicită acestuia să predea, în termen de 5 zile lucrătoare, numărul corespunzător de copii conforme.(8) În cazul prevăzut la alin. (7), copiile conforme care urmează a fi suspendate se reţin în baza unui proces-verbal întocmit în două exemplare, unul pentru operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu şi unul pentru agentul constatator.(9) În cazul în care, la expirarea termenului de 5 zile lucrătoare prevăzut la alin. (5)-(7), nu a fost predat documentul suspendat/documentele suspendate/documentul retras, I.S.C.T.R. aplică sancţiunile corespunzătoare prevăzute de reglementările în vigoare. Articolul 386 (1) Pe toată durata suspendării licenţei de transport/licenţei comunitare/certificatului de transport în cont propriu, operatorul de transport rutier sau întreprinderea de transport rutier în cont propriu, titulari ai documentului suspendat, nu poate efectua operaţiuni de transport rutier ori transport rutier în cont propriu, după caz.(2) Pe toată durata suspendării licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier, operatorul economic titular al licenţei suspendate nu poate desfăşura activităţi conexe transportului rutier.(3) Pe toată durata suspendării autorizaţiei, şcoala de conducători auto, instructorul auto autorizat sau centrul de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere titulară/titular a/al autorizaţiei nu poate desfăşura activităţi de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere sau activităţi de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, după caz. Articolul 387 (1) Vehiculul pentru care copia conformă a licenţei de transport, copia conformă a licenţei comunitare sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu se suspendă în momentul controlului nu poate să continue operaţiunea de transport.(2) Inspectorul va înmâna conducătorului auto o dovadă prin care i se permite deplasarea vehiculului a cărui copie conformă a licenţei de transport, copie conformă a licenţei comunitare sau copie conformă a certificatului de transport în cont propriu a fost suspendată, fără încărcătură, de la locul controlului spre sediul social/punctul de lucru al operatorului de transport rutier/ întreprinderii de transport rutier în cont propriu care deţine vehiculul respectiv/care este titular al documentului suspendat. Valabilitatea dovezii este de maximum 3 zile.(3) Încărcătura vehiculului a cărui copie conformă a licenţei de transport, copie conformă a licenţei comunitare sau copie conformă a certificatului de transport în cont propriu a fost suspendată poate fi transportată numai cu un alt vehicul care îndeplineşte condiţiile legale. Articolul 388 (1) În cazurile şi în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, I.S.C.T.R. poate dispune, printr-o decizie motivată, suplimentar faţă de sancţiunea suspendării copiei conforme a licenţei de transport, a licenţei comunitare sau a certificatului de transport în cont propriu, una dintre următoarele măsuri:a)suspendarea eliberării de atestate de conducător auto pentru operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu; b)retragerea unuia sau mai multor atestate de conducător auto eliberate operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu; c)eliberarea atestatelor de conducător auto în baza unor condiţii suplimentare, pentru a preveni utilizarea abuzivă a acestora. (2) Măsurile suplimentare prevăzute la alin. (1) se pot aplica, ulterior aplicării unei sancţiuni definitive operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu, în funcţie de următoarele criterii:a)gravitatea încălcării; b)numărul de copii conforme ale licenţei de transport, ale licenţei comunitare sau ale certificatului de transport în cont propriu deţinute de operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu; c)gradul de risc al operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu, rezultat prin aplicarea sistemului de evaluare a operatorilor de transport rutier/întreprinderilor de transport rutier în cont propriu. Articolul II Anexele nr. 1, 2 şi 3 la Normele metodologice privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor şi perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto şi al utilizării aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.058/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 25 octombrie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1, 2 şi 3. Articolul IIIAnexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul IVPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Septimiu Buzaşu, secretar de stat
ANEXA Nr. 1*)(Anexa nr. 1 la normele metodologice) *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 2( Anexa nr. 2 la normele metodologice) MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.C.T.R. Inspectoratul Teritorial ........ ........ ............ PROCES-VERBAL de prelevare a înregistrărilor

Operator de transport rutier/Întreprinderea de transport rutier în cont propriu ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .......... CUI/Cod fiscal ........ ................ ................ ...........
Adresa/Sediul ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .......... Nr. de vehicule utilizate ........ ................ ................ ...........
Tip/Tipuri de transport ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .......... Nr. de conducători auto angajaţi ........ ................ ................ ...........
1. Conducători auto/numere de înmatriculare 2. Perioada prelevată Analogic Diagrama Digital Card
... de la până la
... de la până la
... de la până la
... de la până la
... de la până la

Menţiuni: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ............. ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ............. ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ............. Primit Inspectorul/Inspectorii care a/au efectuat prelevarea ........ ................ ................ ................ (numele şi semnătura) Predat Reprezentantul operatorului de transport rutier/întreprinderii de transport rutier în cont propriu ........ ................ ................ ................ (numele, semnătura şi ştampila) Data ........ ................ ............. ANEXA Nr. 3( Anexa nr. 3 la normele metodologice) MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.C.T.R. Inspectoratul Teritorial ........ ........ ............ FIŞA DE CONTRAVENŢII prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora

Operator de transport rutier/Întreprinderea de transport rutier în cont propriu ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .......... Data controlului ........ ................ ................ ...........
Adresa/Sediul ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .......... Nr. de vehicule utilizate ........ ................ ................ ...........
Tip/Tipuri de transport ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .......... Nr. de conducători auto angajaţi ........ ................ ................ ...........
Tipul de încălcare* Încadrarea faptei Proces-verbal de constatare a contravenţiei: seria, numărul, cuantumul amenzii
... ... ...
... ... ...
... ... ...
... ... ...
... ... ...
... ...
... ...

Întocmit ........ ................ ................ ................ Inspector teritorial şef, ........ ................ ................ ................ * ÎFG - încălcare foarte gravă, ÎG - încălcare gravă, ÎM - încălcare minoră.

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1145/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1145 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 1145/2012
Ordin 995 2011
pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de efectuare a inspecţiilor şi controlului asupra transporturilor rutiere, a activităţilor conexe acestora, a activităţii centrelor de pregătire şi perfecţionare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activităţii şcolilor de conducători auto şi a activităţii instructorilor auto autorizaţi şi pentru modificarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.058/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor şi perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto şi al utilizării aparatelor de înregistrare a activităţii acestora
Ordin 1058 2007
pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea de control al respectarii perioadelor de conducere, pauzelor si perioadelor de odihna ale conducatorilor auto si al utilizarii aparatelor de inregistrare a activitatii acestora
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu