Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDONANTA URGENTA Nr

ORDONANTA URGENTA   Nr. 78 din 28 iunie 2007

cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2007

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 445 din 29 iunie 2007



Având în vedere:

-   rezultatele execuţiei bugetare derulate pe parcursul primelor 5 luni ale anului 2007, caracterizată de tendinţa crescătoare a veniturilor datorată evoluţiilor macroeconomice şi îmbunătăţirii colectării impozitelor;

-  gradul de utilizare a fondurilor bugetare alocate în anul 2007 ordonatorilor principali de credite;

-  asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii instituţiilor publice, precum şi pentru finanţarea unor acţiuni şi programe urgente;

-   asigurarea fondurilor necesare în domeniul agriculturii pentru finanţarea campaniei agricole din toamna anului 2007, pentru completarea fondurilor comunitare aferente celor 1.226 proiecte SAPARD, precum şi pentru finanţarea sectorului zootehnic,

şi ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar putea avea drept consecinţe negative următoarele:

-   imposibilitatea asigurării fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării activităţii acestora;

-   întârzieri în derularea unor activităţi şi programe ale unor ordonatori principali de credite, ca urmare a insuficienţei surselor de finanţare;

-   insuficienţa fondurilor necesare pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute, care pot apărea pe parcursul anului bugetar,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, şi având în vedere prevederile art. 6 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1. - Bugetul de stat pe anul 2007, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 şi nr. 1.043 bis din 29 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

Art. 2. - (1) Veniturile bugetului de stat pe anul 2007 se majorează cu suma de 1.000,0 milioane lei la impozitul pe profit, 900,0 milioane lei la venituri din dividende şi 446,7 milioane lei la donaţii reprezentând sume primite de la Uniunea Europeană în cadrul Facilităţii Schengen şi pentru fluxurile de numerar.

(2) Se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2007 pentru bugetele locale cu suma de 200,0 milioane lei pentru finanţarea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural.

(3) Se suplimentează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2007 destinate finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, cu suma de 600,0 milioane lei. Repartizarea acestei sume pe unităţi administrativ-teritoriale se face prin hotărâre a Guvernului.

Art. 3. - Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2007 se majorează, pe sold, cu suma de 2.041,7 milioane lei.

Art. 4. - Se suplimentează fondurile alocate de la bugetul de stat următorilor ordonatori principali de credite:

a)   Curtea de Conturi cu suma de 20,0 milioane lei la capitolul „Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul „Cheltuieli de personal";

b)   Cancelaria Primului-Ministru cu suma de 15,98 milioane lei, prin majorarea cu suma de 3,9 milioane lei la capitolul „Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul „Alte transferuri" şi cu suma de 14,0 milioane lei la capitolul „Cultură, recreere şi religie" şi prin diminuarea cu suma de 1,92 milioane lei la capitolul „Alte servicii publice generale", titlul „Alte cheltuieli". Suma de 14,0 milioane lei cu care se majorează capitolul „Cultură, recreere şi religie" rezultă din suplimentarea cu suma de 11,0 milioane lei la titlul „Alte cheltuieli", din care: 6,0 milioane lei pentru Agenţia pentru Strategii Guvernamentale şi 5,0 milioane lei pentru Agenţia Naţională pentru Sport şi cu suma de 3,0 milioane lei la titlul „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", pentru Agenţia Naţională pentru Sport;

c)   Secretariatul General al Guvernului cu suma de 1,47 milioane lei, pe sold, potrivit art. 7 alin. (2);

d)  Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor cu suma de 2,7 milioane lei, pe sold, potrivit art. 7 alin. (4);

e)   Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu suma de 3,0 milioane lei la capitolul „Autorităţi publice şi acţiuni externe" din care: la titlul „Bunuri şi servicii" cu suma de 1,55 milioane lei şi la titlul „Active nefinanciare" cu suma de 1,45 milioane lei;

f)   Ministerul Internelor şi Reformei Administrative cu suma de 101,0 milioane lei la capitolul „Combustibili şi Energie", titlul „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" pentru compensarea creşterilor neprevizionate ale preţurilor la combustibilii utilizaţi pentru producerea energiei termice furnizate populaţiei prin sisteme centralizate;

g)  Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu suma de 1.936,0 milioane lei la capitolul „Agricultură, silvicultură, piscicultura şi vânătoare", titlul „Cheltuieli de personal" cu suma de 145,6 milioane lei şi titlul „Subvenţii" cu suma de 1.790,4 milioane lei;

h) Ministerul Sănătăţii Publice cu suma de 355,0 milioane lei la capitolul „Sănătate", la titlul „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" din care: suma de 5,0 milioane lei pentru finanţarea obiectivului nou de investiţii „Spitalul Municipal Bacău" şi suma de 350,0 milioane lei care se repartizează prin hotărâre a Guvernului pentru alineatele „Aparatură medicală şi echipamente de comunicaţii în urgenţă", „Transferuri pentru reparaţii capitale la spitale" şi „Transferuri pentru finanţarea investiţiilor la spitale";

i) Serviciul Român de Informaţii cu suma de 109,97 milioane lei din care: 55,95 milioane lei la capitolul „Ordine publică şi siguranţă naţională", din aceasta 2,95 milioane lei la titlul „Bunuri şi servicii", 0,05 milioane lei la titlul „Alte transferuri" şi 52,95 milioane lei la titlul „Active nefinanciare"; 47,0 milioane lei la capitolul „Asigurări şi asistenţă socială", din aceasta 0,5 milioane lei la titlul „Bunuri şi servicii" şi 46,5 milioane lei la titlul „Asistenţă socială", precum şi 7,02 milioane lei la capitolul „Sănătate", titlul „Active nefinanciare";

j) Serviciul de Telecomunicaţii Speciale cu suma de 42,0 milioane lei din care: 40,5 milioane lei la capitolul „Ordine publică şi siguranţă naţională" prin majorarea titlului „Active nefinanciare" cu suma de 42,0 milioane lei şi diminuarea titlului "Dobânzi" cu suma de 1,5 milioane lei şi 1,5 milioane lei la capitolul „Asigurări şi asistenţă socială", titlul „Asistenţă socială";

k) Societatea Română de Radiodifuziune cu suma de 30,5 milioane lei la capitolul „Cultură, recreere şi religie", titlul „Bunuri şi servicii";

l) Societatea Română de Televiziune cu suma de 68,7 milioane lei la capitolul „Cultură, recreere şi religie", titlul „Bunuri şi servicii";

m) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu suma de 7,8 milioane lei la capitolul „Industria extractivă, prelucrătoare şi construcţii", titlul „Alte transferuri";

n) Ministerul Economiei şi Finanţelor - Acţiuni Generale cu suma de 553,7 milioane lei din care: 153,7 milioane lei la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2007 şi 400,0 milioane lei la Fondul Naţional de Preaderare.

Art. 5. - Bugetul Agenţiei Naţionale de Integritate pe anul 2007, înfiinţată prin Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă în sumă de 3,8 milioane lei la capitolul „Autorităţi publice şi acţiuni externe" din care: 2,5 milioane lei la titlul „Cheltuieli de personal", 0,5 milioane lei la titlul „Bunuri şi servicii" şi 0,8 milioane lei la titlul „Active nefinanciare".

Art. 6. - (1) Se diminuează fondurile alocate de la bugetul de stat următorilor ordonatori principali de credite:

a)   Ministerul Apărării cu suma de 250,0 milioane lei;

b)  Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile cu suma de 108,8 milioane lei;

c)   Ministerul Transporturilor cu suma de 202,7 milioane lei;

d)   Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cu suma de 75,0 milioane lei;

e)  Ministerul Economiei şi Finanţelor - Acţiuni Generale cu suma de 200,0 milioane lei la Fondul naţional de dezvoltare la dispoziţia Guvernului şi cu 20,0 milioane lei la cheltuielile de personal reprezentând creşterile salariale aferente anului 2007 prevăzute în poziţie globală.

(2)  In vederea efectuării diminuării prevederilor bugetare, ordonatorii principali de credite prevăzuţi la alin. (1) pot efectua şi redistribuiri de credite bugetare între toate naturile de cheltuieli, cu excepţia titlului „Rambursări de credite".

(3)  Se diminuează bugetele unor ordonatori principali de credite pe anul 2007, cu sumele reţinute în temeiul alin. (4) al art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, la titlurile „Bunuri şi servicii" şi „Active nefinanciare" conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 7. - (1) Se aprobă redistribuiri în cadrul fondurilor alocate de la bugetul de stat pe anul 2007 următorilor ordonatori principali de credite prevăzuţi la alin. (2) - (8).

(2)   La Secretariatul General al Guvernului se aprobă următoarele modificări:

a)   capitolul „Autorităţi publice şi acţiuni externe" se diminuează cu suma de 0,45 milioane lei prin majorarea titlului „Cheltuieli de personal" cu suma de 6,34 milioane lei, din care 1,47 milioane lei pentru Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, a titlului „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" cu suma de 1,99 milioane lei, a titlului „Alte transferuri" cu suma de 0,30 milioane lei şi prin diminuarea titlului „Bunuri şi servicii" cu suma de 9,08 milioane lei;

b)  capitolul „Cultură, recreere şi religie" se majorează cu suma de 1,92 milioane lei la titlul „Alte transferuri".

(3)   La Ministerul Afacerilor Externe se diminuează cu suma de 4,0 milioane lei capitolul „Autorităţi publice şi acţiuni externe" prin majorarea titlului „Bunuri şi servicii" cu suma de 3,54 milioane lei şi prin reducerea titlului „Active nefinanciare" cu suma de 7,54 milioane lei şi se suplimentează cu suma de 4,0 milioane lei capitolul „Cultură, recreere şi religie", titlul „Bunuri şi servicii".

(4)   La Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor se aprobă efectuarea următoarelor modificări:

a)   capitolul „Autorităţi publice şi acţiuni externe" se suplimentează cu suma de 21,57 milioane lei, prin majorarea titlului „Cheltuieli de personal" cu suma de 25,07 milioane lei şi a titlului „Active nefinanciare" cu suma de 1,20 milioane lei şi prin diminuarea titlului „Bunuri şi servicii" cu suma de 4,46 milioane lei şi a titlului „Dobânzi" cu suma de 0,24 milioane lei;

b)   capitolul „Cercetare fundamentală şi cercetare dezvoltare" se majorează cu suma de 0,4 milioane lei, la titlul „Active nefinanciare";

c)   capitolul „Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică" se majorează cu suma de 55,8 milioane lei, prin: suplimentarea titlului „Alte transferuri" cu suma de 60,03 milioane lei şi a titlului „Active nefinanciare" cu suma de 4,45 milioane lei prin diminuarea titlului „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" cu suma de 3,79 milioane lei şi a titlului „Dobânzi" cu suma de 4,89 milioane lei. Suma de 3,79 milioane lei cu care se diminuează titlul „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" rezultă din suplimentarea alineatelor „Reabilitarea termică a clădirilor de locuit" cu suma de 1,61 milioane lei şi „Finanţarea acţiunilor privind reducerea riscului seismic al construcţiilor existente cu destinaţie de locuinţă" cu suma de 1,10 milioane lei şi din diminuarea alineatelor „Finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism" cu suma de 1,50 milioane lei şi „Programul pentru construcţii de locuinţe şi săli de sport" cu suma de 5,0 milioane lei;

d)   capitolul „Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă" se diminuează cu suma de 75,07 milioane lei, prin reducerea titlului „Alte transferuri" cu suma de 76,17 milioane lei şi prin majorarea titlului „Bunuri şi servicii" cu suma de 1,10 milioane lei.

(5)  La Ministerul Internelor şi Reformei Administrative se aprobă următoarele modificări:

a)   la capitolul „Autorităţi publice şi acţiuni externe" se majorează titlul „Bunuri şi servicii" cu suma de 3,14 milioane lei prin diminuarea cu aceeaşi sumă a titlului „Alte transferuri";

b)   capitolul „Ordine publică şi siguranţă naţională" se diminuează cu suma de 277,1 milioane lei prin diminuarea titlului „Cheltuieli de personal" cu suma de 281,2 milioane lei şi majorarea titlului „Alte transferuri" cu suma de 0,7 milioane lei şi a titlului „Alte cheltuieli" cu suma de 3,4 milioane lei;

c)   capitolul „Invăţământ" se majorează cu suma de 0,1 milioane lei la titlul „Alte cheltuieli";

d)  capitolul „Cultură, recreere şi religie" se majorează la titlul „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" cu suma de 12,0 milioane lei;

e)  capitolul „Asigurări şi asistenţă socială" se majorează cu suma de 265,0 milioane lei, din care: la titlul „Bunuri şi servicii" cu suma de 2,0 milioane lei şi la titlul „Asistenţă socială" cu suma de 263,0 milioane lei.

(6)   La Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului se aprobă efectuarea următoarelor modificări:

a) capitolul „Invăţământ" se diminuează la titlul „Bunuri si servicii" cu suma de 13,96 milioane lei si titlul „Active nefinanciare" cu suma de 320,0 milioane lei şi se majorează titlul „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" cu suma de 333,66 milioane lei şi titlul „Alte cheltuieli" cu suma de 0,30 milioane lei;

b)  capitolul „Cultură, recreere şi religie" se majorează cu suma de 21,0 milioane lei, din care: la titlul „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" cu suma de 18,55 milioane lei şi la titlul „Alte cheltuieli" cu suma de 2,45 milioane lei prin diminuarea cu aceeaşi sumă a capitolului „Asigurări şi asistenţă socială", titlul „Asistenţă socială";

c)  transferurile din bugetul de stat către bugetele locale, din bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, prevăzute la art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea unor măsuri financiar-bugetare pe anul 2007, se suplimentează cu suma de 320,0 milioane lei pentru finanţarea unor cheltuieli de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, repartizate pe judeţe şi municipiul Bucureşti conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă;

d)  pentru anul 2007, tarifele de autorizare, de acreditare şi de evaluare externă periodică pentru învăţământul preuniversitar de stat sunt achitate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Invăţământul Preuniversitar, pe bază de contract.

(7)   La Ministerul Culturii şi Cultelor în cadrul capitolului „Cultură, recreere şi religie" se majorează titlul „Alte cheltuieli" cu suma de 0,85 milioane lei pentru Schitul românesc „Prodromu" de la Muntele Athos, Grecia prin diminuarea cu aceeaşi sumă a titlului „Active nefinanciare". La titlul „Active nefinanciare" este cuprinsă şi suma de 9,9 milioane lei necesară finanţării lucrărilor de realizare a primei etape a Memorialului Holocaustului.

(8)   La Serviciul de Protecţie şi Pază se diminuează capitolul „Ordine publică şi siguranţă naţională" cu suma de 2,0 milioane lei din care: titlul „Bunuri şi servicii" cu suma de 1,0 milioane lei şi titlul „Active nefinanciare" cu suma de 1,0 milioane lei şi se majorează cu suma de 2,0 milioane lei capitolul „Asigurări şi asistenţă socială", titlul „Asistenţă socială".

Art. 8. - (1) Veniturile şi cheltuielile aferente activităţilor finanţate integral din venituri proprii pentru anul 2007 se majorează pentru:

a)   Secretariatul General al Guvernului cu suma de 0,05 milioane lei;

b)  Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor cu suma de 12,7 milioane lei;

c)  Ministerul Apărării cu suma de 23,0 milioane lei;

d)   Ministerul Internelor şi Reformei Administrative cu suma de 58,5 milioane lei;

e)  Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului cu suma de 1.356,58 milioane lei.

(2)   In bugetul activităţii finanţate integral din venituri proprii pe anul 2007 al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, la capitolul „Ordine publică şi siguranţă naţională" se majorează titlul „Cheltuieli de personal" cu suma de 1,4 milioane lei şi titlul „Active nefinanciare" cu suma de 0,8 milioane lei şi se diminuează titlul „Bunuri şi servicii" cu suma de 2,2 milioane lei.

(3)   Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze pe capitole, titluri, articole şi alineate modificările prevăzute la alin. (1) şi (2) şi să le comunice Ministerului Economiei si Finanţelor în termen de 15 zile de la publicarea prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 9. - (1) Se suplimentează bugetul fondurilor provenite din credite externe pe anul 2007 al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor cu suma de 65,0 milioane lei.

(2)   Se diminuează bugetul fondurilor provenite din credite externe pe anul 2007 al Serviciului Român de Informaţii cu suma de 59,97 milioane lei, din care: la capitolul „Ordine publică şi siguranţă naţională", titlul „Active nefinanciare" cu suma de 52,95 milioane lei şi la capitolul „Sănătate", titlul „Active nefinanciare" cu suma de 7,02 milioane lei.

(3)   Bugetul fondurilor provenite din credite externe aprobat pe anul 2007 al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, la capitolul „Invăţământ", se majorează la titlul „Bunuri şi servicii" cu suma de 0,73 milioane lei şi se diminuează cu aceeaşi sumă la titlul „Active nefinanciare".

Art. 10. - Se majorează bugetul fondurilor externe nerambursabile pe anul 2007 al Secretariatului General al Guvernului cu suma de 3,40 milioane lei.

Art. 11. - (1) Numărul maxim de posturi aprobat prin Legea nr. 486/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează pentru:

a)  Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu 34 de posturi;

b)  Secretariatul General al Guvernului cu 30 de posturi la capitolul „Autorităţi publice şi acţiuni externe" pentru Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor;

c)  Ministerul Afacerilor Externe cu 74 de posturi;

d)   Ministerul Economiei şi Finanţelor cu 25 de posturi pentru Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor;

e)    Academia Română cu 4 posturi la capitolul „Cercetare fundamentală şi Cercetare-dezvoltare" pentru Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului;

f)   Autoritatea Electorală Permanentă cu 62 de posturi.

(2)   Se autorizează ordonatorii principali de credite prevăzuţi la alin. (1) să introducă modificările corespunzătoare în anexele la bugetul propriu, cu avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor şi cu încadrare în cheltuielile de personal aprobate pe anul 2007.

(3)   Pentru aplicarea prevederilor art. 15 din Legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu modificările şi completările ulterioare, se autorizează ordonatorul principal de credite al acesteia să introducă modificările corespunzătoare în anexele la bugetul propriu, cu avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor şi cu încadrare în cheltuielile de personal aprobate pentru anul 2007.

(4)   Pentru aplicarea prevederilor art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2006 privind Inspecţia Socială se autorizează Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse să introducă modificările ce decurg din suplimentarea numărului de posturi, în anexele la bugetul propriu, cu avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor şi cu încadrare în cheltuielile de personal aprobate pentru anul 2007.

(5)  In vederea asigurării necesarului de credite bugetare pentru plata drepturilor salariale, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite între articolele şi alineatele titlului „Cheltuieli de personal" şi pot să-şi prevadă sume pentru alineatele acestui titlu nenominalizate în buget.

(6)   Se autorizează Ministerul Internelor şi Reformei Administrative să efectueze modificări în structura posturilor prevăzute în anexa nr. 3/19/03 la Legea nr. 486/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu încadrare în numărul maxim de posturi aprobat şi în nivelul cheltuielilor de personal aprobate. Ordonatorul principal de credite va comunica lunar Ministerului Economiei şi Finanţelor modificările efectuate.

Art. 12. - După intrarea în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, se repartizează creditele bugetare reţinute din prevederile aprobate pe anul 2007 Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse la alineatul „Finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap" conform art. 21 din Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare.

Art. 13. - Deficitul bugetului de stat pe anul 2007 se majorează cu suma de 495,0 milioane lei.

Art. 14. - La anexa nr. 9 „Categoriile de venituri şi cheltuieli care se prevăd în bugetele locale pe anul 2007" la Legea nr. 486/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cap. II, litera B „Cheltuieli", la punctul 10 se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul conţinut:

,,g) Asistenţă acordată persoanelor în vârstă."

Art. 15. - Se suplimentează veniturile bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2007, cu suma de 500,0 milioane lei, din care Fondul de rezervă cu suma de 5,0 milioane lei şi excedentul acestui buget cu suma de 495,0 milioane lei.

Art. 16. - Anexele nr. 2 şi 6 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2007 pentru modificarea Legii bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 17 mai 2007, se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 3 şi 4 la prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 17. - (1) Se autorizează Ministerul Economiei şi Finanţelor să introducă modificările prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă în volumul şi structura bugetului de stat, bugetului fondurilor provenite din credite externe, bugetului fondurilor externe nerambursabile, bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii, bugetului Fondului naţional unic de asigurări de sănătate, precum şi în bugetele ordonatorilor principali de credite, pe anul 2007.

(2) Se autorizează ordonatorii principali de credite prevăzuţi la alin. (1) să detalieze influenţele aprobate şi să introducă modificările prevăzute în prezenta ordonanţă de urgentă în bugetele lor si în anexele la acestea pe anul 2007.'

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian

Anexa nr.1

Sumele reţinute la titlurile "Bunuri si servicii" si "Active nefinanciare" în temeiul alin.(4) al art 21 din Legea nr 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, cu care se diminuează bugetele unor ordonatori principali de credite pe anul 2007

                                                                                                                                                          mii lei

Nr. crt.

Explicaţii

Sume diminuate

din care

Bunuri şi servicii

Active nefinanciare

A

B

1=2+3

2

3

TOTAL CHELTUIELI BUGET DE STAT

353.430

229.716

123.714

1

Administraţia Prezidenţială

2.232

1.882

350

2

Senatul României

4.199

3.579

620

3

Camera Deputaţilor

10.447

6.878

3.569

4

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie

825

495

330

5

Curtea Constituţională

356

306

50

6

Consiliul Legislativ

131

110

21

7

Curtea de Conturi

1.912

1.211

701

8

Consiliul Concurenţei

1.125

783

342

9

Avocatul Poporului

138

123

15

10

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

4.158

361

3.797

11

Consiliul Naţional al Audiovizualului

232

159

73

12

Secretariatul General al Guvernului

7.148

6222

926

13

Ministerul Afacerilor Externe

21.041

18.611

2.430

14

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Locuinţelor

7.978

4.305

3.673

15

Ministerul Economiei si Finanţelor

34.438

24.934

9.504

16

Ministerul Justiţiei

23.975

14.146

9.829

17

Ministerul Internelor si Reformei Administrative

93.618

47.800

45.818

18

Ministerul Muncii, Familiei si Egalităţii de Şanse

10.837

7.937

2.900

19

Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comerţ, Turism si Profesii Liberale

7.541

4.618

2.923

20

Ministerul Sănătăţii Publice

30.843

25.283

5.560

21

Ministerul Culturii şi Cultelor

4.668

3.168

1.500

22

Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei

575

238

337

23

Ministerul Public

13.150

8.430

4.720

24

Serviciul Român de Informaţii

18.515

13.106

5.409

25

Serviciul de Informaţii Externe

9.819

4.452

5.367

26

Serviciul de Protecţie şi Pază

3.330

1.874

1.456

27

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale

13.789

4.780

9.009

28

Academia Română

2.683

1.241

1.442

29

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989

68

57

11

30

Oficiul Naţional de Prevenire şi Combaterea Spălării Banilor

168

138

30

31

Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat

245

210

35

32

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

285

285

0

33

Societatea Română de Radiodifuziune

10.910

10.855

55

34

Societatea Română de Televiziune

8.361

8.361

35

Consiliul Superior al Magistraturii

2.806

2.036

770

36

Autoritatea Electorală Permanentă

189

129

60

37

Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale

273

253

20

38

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

368

311

57

39

Consiliul Economic si Social

54

49

5

Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

ANEXA NR.2

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI

Transferuri din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării către bugetele locale pentru finanţarea unor cheltuieli de capital la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat

                                              - mii lei -

Nr. crt.

Judetul

Suma

TOTAL

320.000

1.

ALBA

6.421

2.

ARAD

7.020

3.

ARGEŞ

9.348

4.

BACAU

12.024

5.

BIHOR

10.638

6.

BISTRIŢA-NĂSĂUD

5.409

7.

BOTOŞANI

8.389

8.

BRAŞOV

7.722

9.

BRĂILA

4.996

10.

BUZĂU

7.546

11.

CARAS - SEVERIN

5.525

12.

CĂLĂRAŞI

4.684

13.

CLUJ

8.398

14.

CONSTANŢA

9.988

15.

COVASNA

3.881

16.

DÂMBOVIŢA

8.271

17.

DOLJ

10.345

18.

GALAŢI

8.614

19.

GIURGIU

3.475

20.

GORJ

6.966

21.

HARGHITA

6.152

22.

HUNEDOARA

6.808

23.

IALOMIŢA

3.764

24.

IAŞI

12.794

25.

ILFOV

3.596

26.

MARAMUREŞ

7.184

27.

MEHEDINŢI

4.425

28.

MUREŞ

10.046

29.

NEAMŢ

7.597

30.

OLT

7.245

31.

PRAHOVA

11.126

32.

SATU MARE

5.638

33.

SĂLAJ

4.864

34.

SIBIU

6.169

35.

SUCEAVA

12.284

36.

TELEORMAN

6.088

37.

TIMIŞ

9.784

38.

TULCEA

3.202

39.

VASLUI

9.090

40.

VÂLCEA

7.366

41.

VRANCEA

6.294

42.

MUNICIPIUL BUCUREŞTI

18.824

Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.

ANEXA Nr. 3 (Anexa Nr. 2 la Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 40/2007)

MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR SI DEZVOLTĂRII RURALE

Capitol  83.01-AGRICULTURA,  SILVICULTURA,  PISCICULTURA SI VÂNĂTOARE

Cod   22.83.01.2002

Anexa 3/22/22

FISA

OBIECTIVULUI  /  PROIECTULUI  /  CATEGORIEI  DE  INVESTIŢII

PERIMETRE  DE  AMELIORARE  IN  FOND  FUNCIAR SI  FORESTIER  IN  AGRICULTURA  SI  SILVICULTURA*)

Tipul  cheltuielii: A - obiectiv(proiect) in continuare

A.  DATE GENERALE

1.   Date geografice :

1.1 Judeţ /Sector

1.2 Municipiu /Oraş /Comuna

1.3 Amplasament                                                                                                          41 JUDEŢE

2.   Date referitoare la studiul de fezabilitate

2.1 Numărul si data Acordului MFP

2.2 Numărul si data aprobării studiului de fizabilitate (H.G./Ordin/Decizie/Decret)           CM  11/95  22/96  96/98  222  444

B. DATE  PRIVIND  PRINCIPALII  INDICATORI  TEHNICO - ECONOMICI  APROBAŢI

1.Valoarea totala aprobata  (mii lei) (in preturi luna 06 / anul 1995)                                 33.650

2,Capacităţi aprobate  (in unităţi fizice)                                                                           18643  HA

3.Durata de realizare aprobata  (număr luni)

C. DATE   PRIVIND  DERULAREA  LUCRĂRILOR

1.Valoarea totala la deschiderea  inanţării (mii lei) (In preturi luna 06 / anul  995)             33.850

2.Durata de  realizare contractata  (număr  luni)

3.Data  Inceperii  investiţiei  (luna/an)                                                                             OS/1995

4.Data  programata  a  terminării  si  PIF  (luna/an)                                                         12/2009

5.Valoarea decontata până la  31/12/2005 (mii lei)                                                         108.645

6.Valoarea preliminată  in anul  2006  (mii  lei)                                                                93.320

7.Valoarea ramaşi de finanţat la 31/12/2006  (mii lei)                                                      411.025

D. EŞALONAREA  VALORII  RAMASE  DE  FINANŢAT,  SURSELE   DE  FINANŢARE  SI  COSTURILE DE  FUNCŢIONARE  SI  DE  INTRETINERE  DUPA  PUNEREA  IN  FUNCŢIUNE  A  INVESTIŢIEI

(Cod obiectiv:  22.83.01.2002)

I     -  Credite  de  angajament

II   -  Credite  bugetare

                                                                                                                                                                                                                 -  mii   lei -

Surse  de finanţare  si costuri  de funcţionare

I/II

TOTAL

CHELTUIELI

EFECTUATE

până  la

31.12.2005

CHELTUIELI

PRELIMINATE

In

2006

EŞALONAREA  VALORII   RAMASE   DE   FINANŢAT

PROGRAM 2007

ESTIMĂRI

2008

2009

2010

anii  ulteriori

0

1

2=3+...+9

3

4

5

6

7

8

9

1. Total surse  de finanţare

I

612.950

108.645

93.320

93.320

106.924

102.548

108.193

II

612.990

108.645

93.320

93.320

106.924

102.548

108.233

1.1  Surse proprii

I

475.338

108.645

71.320

71.320

77.424

73.048

73.581

II

475.338

108.645

71.320

71.320

77.424

73.048

73.581

1.4  Buget de stat din  care:

I

137.612

22.000

22.000

29.500

29.500

34.612

II

137.652

22.000

22.000

29.500

29.500

34.652

1.4.1  Active fixe

I

125.612

10.000

22.000

29.500

29.500

34.612

II

125.652

10.000

22.000

29.500

29.500

34.652

1.4.3  Transferuri Interne din  care:

I

12.000

12.000

II

12.000

12.000

1.4.3.6  Investiţii  ale agenţilor economici cu  capital de stat

I

12.000

12.000

II

12.000

12.000

2. Proiecţia costurilor de   funcţionare si de intretinere dupa   PIF (preliminari)

Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil.

ANEXA Nr. 4 (Anexa Nr. 6 la Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 40/2007)

MINISTERUL AGRICULTURII,  PĂDURILOR SI  DEZVOLTĂRII  RURALE

Capitol   83.01-AGRICULTURA,   SILVICULTURA,   PISCICULTURA  SI   VÂNĂTOARE

Cod  22.83.01.9996  d

Anexa    3/22/22

FISA

OBIECTIVULUI /  PROIECTULUI / CATEGORIEI  DE  INVESTIŢII

d)   cheltuieli  de  expertiza,  proiectare  si  de  execuţie  privind  consolidările

Tipul cheltuielii: C -  alte cheltuieli de investiţii

A. DATE  GENERALE

1.     Date  geografice :

1.1   Judeţ  /Sector

1.2   Municipiu /Oraş /Comuna

1.3   Amplasament

2.     Date  referitoare  la  studiul  de  fezabilitate

2.1   Numărul si data Acordului MFP

2.2   Numărul si data aprobării studiului de fezabilitate (H.G./Ordin/Decizie/Decret)

B. DATE   PRIVIND  PRINCIPALII  INDICATORI  TEHNICO - ECONOMICI  APROBAŢI

1.Valoarea  totala  aprobata   (mii   lei) (in  preturi  luna / anul)

2.Capacităţi   aprobate   ţin  unităţi   fizice]

3.Durata  de   realizare   aprobată   (număr   luni)

C. DATE   PRIVIND  DERULAREA  LUCRĂRILOR

1.Valoarea totală la  deschiderea finanţării (mii lei)

(in preturi luna / anul)

2.Durata de realizare contractata  (număr luni)

3.Data  inceperii investiţiei (luna/an)

4.Data  programata a terminării si PIF (luna/an)

5.Valoarea decontaţi pana la 31/12/2005 (mii lei)                                 104.344

6.Valoarea  preliminată In anul 2006  (mii lei)                                         86.795

7.Valoarea rămasă de finanţat la 31/12/2006 (mii lei)                            483.701

D. EŞALONAREA  VALORII   RAMASE  DE   FINANŢAT,   SURSELE   DE   FINANŢARE  SI   COSTURILE DE   FUNCŢIONARE  SI   DE   INTRETINERE   DUPA  PUNEREA  IN   FUNCŢIUNE  A  INVESTIŢIEI

(Cod obiectiv :  22.83.01.9996 d)

I      -  Credite  de  angajament

II     -  Credite  bugetare

                                                                                                                                                                                                                   -  mii lei -

Surse de finanţare  si costuri  de funcţionare

I/II

TOTAL

CHELTUIELI

EFECTUATE

până  la

31.12.2005

CHELTUIELI

PRELIMINATE

In

2006

EŞALONAREA  VALORII   RAMASE   DE   FINANŢAT

PROGRAM 2007

ESTIMĂRI

2008

2009

2010

anii  ulteriori

0

1

2=3+...+9

3

4

5

6

7

8

9

1. Total surse de finanţare

I

674.840

104.344

86.795

137.202

110.840

115.859

118.800

II

674.840

104.344

86.795

137.202

110.840

115.859

19.800

1.4  Buget de stat din  care:

I

674.840

104.344

86.755

137,202

110.840

115.859

119.800

II

674.840

104.344

86.795

137.202

110.840

115.859

119.800

1.4.1 Active   fixe

I

206.537

54 .344

48.193

26.000

26.000

26.000

26.000

II

206.537

54.344

 48.193

26.000

26.000

26.000

1.4.3  Transferuri interne din care:

I

468.303

50.000

38.602

111.202

34.840

39.659

93.800

II

468.303

50.000

38.602

111.202

34.840

39.659

93.800

1.4.3.6  Investiţii  ale agenţilor  economici cu  capital  de  stat

I

468.303

50.000

38.602

111.202

84.840

89.859

93.800

II

468.303

50.000

38.602

111.202

84.840

89.859

93.800

2. Proiecţia costurilor de funcţionare si de intretinere dupa   PIF (preliminari)

Anexa nr. 4 este reprodusă în facsimil.


SmartCity5

COMENTARII la OUG 78/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 78 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu