Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.11 din 27.01.2017

privind organizarea şi funcţionarea Agentului guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi pentru Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 84 din 30 ianuarie 2017



SmartCity1

Având în vedere Hotărârea Parlamentului nr. 1/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului, care prevede înfiinţarea instituţiei ministrului delegat pentru afaceri europene, precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, potrivit căreia în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, care se reorganizează, funcţionează ministrul delegat pentru afaceri europene, cu atribuţii în organizarea şi coordonarea la nivel naţional a domeniului afacerilor europene,ţinând cont că activitatea de reprezentare juridică desfăşurată de Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este o activitate care ţine de organizarea şi coordonarea, la nivel naţional, a domeniului afacerilor europene,luând în considerare necesitatea stabilirii măsurilor care să permită desfăşurarea, în cel mai scurt timp, în noul cadru organizatoric, a activităţii derulate de Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene de reprezentare a statului român în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a Tribunalului Uniunii Europene, a celorlalte instituţii ale Uniunii Europene, în cadrul procedurilor prevăzute la art. 218 alin. (11), art. 256, art. 258-260, art. 263, art. 265 şi art. 267-272 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în legătură cu, după caz, etapele precontencioase şi contencioase ale respectivelor proceduri, precum şi în faţa Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb,reţinându-se că în cazul neadoptării măsurilor propuse nu se poate asigura în mod corespunzător activitatea de reprezentare juridică a statului român înaintea instanţelor UE mai sus menţionate, cu consecinţa pronunţării unor decizii nefavorabile României, şi că acest aspect vizează interesul public, constituind o situaţie de urgenţă şi extraordinară,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1(1) Ministerul Afacerilor Externe exercită, în numele Guvernului României, prerogativele de Agent guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi pentru Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.(2) În Ministerul Afacerilor Externe, un subsecretar de stat, denumit în continuare Agentul guvernamental, alături de o structură specializată în contenciosul Uniunii Europene, asigură reprezentarea juridică în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a celorlalte instituţii ale Uniunii Europene, în cadrul procedurilor prevăzute la art. 218 alin. (11), art. 256, art. 258-260, art. 263, art. 265 şi art. 267-272 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în legătură cu, după caz, etapele precontencioase şi contencioase ale respectivelor proceduri, precum şi în faţa Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb. Articolul 2(1) Agentul guvernamental are rang de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi este numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului delegat pentru afaceri europene.(2) Agentul guvernamental îşi desfăşoară activitatea în directa coordonare a ministrului delegat pentru afaceri europene.(3) Agentul guvernamental are în subordine o structură specializată în compatibilizarea legislaţiei naţionale cu dreptul Uniunii Europene şi o structură specializată în contenciosul Uniunii Europene. (4) Agentul guvernamental coordonează procesul de stabilire a poziţiilor naţionale şi, alături de structura specializată în contenciosul Uniunii Europene, întocmeşte actele şi realizează faptele necesare reprezentării juridice.(5) Agentul guvernamental poate delega personalului din structura specializată în contenciosul Uniunii Europene, aflată în subordinea sa, atribuţiile privind reprezentarea României în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a Tribunalului Uniunii Europene, a celorlalte instituţii ale Uniunii Europene, precum şi a Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb. Articolul 3(1) Personalul din structurile specializate în compatibilizarea legislaţiei naţionale cu dreptul Uniunii Europene şi în contenciosul Uniunii Europene, aflate în subordinea Agentului guvernamental, este personal de specialitate juridică şi personal administrativ.(2) Perioada încadrării personalului de specialitate juridică în structurile din subordinea Agentului guvernamental se consideră vechime în specialitate juridică.(3) Personalul încadrat în structurile specializate în compatibilizarea legislaţiei naţionale cu dreptul Uniunii Europene şi în contenciosul Uniunii Europene, aflate în subordinea Agentului guvernamental, îşi păstrează drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 4(1) În activitatea de reprezentare juridică, Agentul guvernamental este sprijinit de un grup de lucru interinstituţional specializat, denumit în continuare Grupul de lucru contencios UE, care se reuneşte trimestrial sau ori de câte ori este necesar.(2) Toate ministerele şi, după caz, alte autorităţi sau instituţii publice sunt reprezentate în Grupul de lucru contencios UE de cel puţin 2 reprezentanţi: un director general sau un director şi un reprezentant cu funcţie de execuţie.(3) Comitetul de coordonare a Sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene, prin structura din cadrul Ministerului Afacerilor Externe care gestionează domeniul afacerilor europene, participă la lucrările Grupului de lucru contencios UE. Articolul 5(1) În scopul reprezentării juridice, autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să trimită, la cererea şi în termenul stabilit de Agentul guvernamental, precum şi de structura specializată în contenciosul UE, toate actele, datele şi informaţiile solicitate.-(2) Autorităţile şi instituţiile publice care furnizează acte, date şi informaţii Agentului guvernamental şi structurii specializate în contenciosul UE îşi asumă răspunderea pentru caracterul complet şi corect al acestora. Articolul 6La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă art. 121 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2003, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU SORIN MIHAI GRINDEANU Contrasemnează: Ministrul afacerilor externe, Teodor-Viorel Meleşcanu Ministrul delegat pentru afaceri europene, Ana Birchall Ministrul finanţelor publice, Viorel Ştefan Ministrul muncii şi justiţiei sociale, Lia-Olguţa Vasilescu



SmartCity5

COMENTARII la OUG 11/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 11 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 11/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu