Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 9 din 9 ianuarie 2007

pentru modificarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor

ACT EMIS DE: PARLAMENTUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 30 din 17 ianuarie 2007



Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. - Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 22 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 16 va avea următorul cuprins:

„Art. 16. - Persoanele fizice sau juridice care deţin, cu orice titlu, terenuri agricole îşi pot organiza, în asociere sau individual, pază de câmp, prin una dintre formele de pază prevăzute de lege."

2.  Articolul 17 va avea următorul cuprins:

„Art. 17. - Paza căilor ferate, a pădurilor, a terenurilor forestiere, a fondurilor de vânătoare şi de pescuit, a conductelor pentru transportul hidrocarburilor şi al produselor petroliere, a sistemelor de irigaţii, a reţelelor telefonice şi de transport al energiei electrice se asigură de către operatorii economici de profil, în formele prevăzute de lege."

3.  La articolul 18, alineatele (2)-(5) vor avea următorul cuprins:

„(2) Primarul este obligat să ia măsuri pentru a asigura paza bunurilor publice şi ale cetăţenilor şi răspunde pentru întocmirea planului de pază a comunei.

(3)  Intocmirea planului de pază, instruirea şi controlul personalului de pază din localităţile rurale se efectuează de către organele locale de poliţie sau de structurile implicate în activitatea de pază.

(4)  Modalităţile de efectuare a pazei în mediul rural se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, după consultarea prealabilă a locuitorilor, în formele prevăzute de lege.

(5)   Plata serviciilor de pază în mediul rural, precum şi procurarea de echipamente de protecţie, însemne şi mijloace de apărare sau utilitare, necesare bunei executări a serviciului de pază, se asigură din bugetul local. Pentru plata serviciilor de pază, consiliile locale pot institui taxe speciale, conform legii."

4.  La articolul 18, alineatele (6)-(10) se abrogă.

5.  Articolul 19 se abrogă.

6.   La articolul 55, litera a) va avea următorul cuprins:

,,a) avizează planurile de pază ale unităţilor la care paza nu este asigurată cu efective de jandarmi şi stabileşte, după caz, necesitatea dotării personalului implicat cu armament şi muniţie aferentă, în condiţiile existenţei documentelor care atestă dreptul de proprietate sau, după caz, dreptul de folosinţă asupra obiectivului;".

7.  Articolul 59 va avea următorul cuprins:

„Art. 59. - Implicarea conducătorilor unităţilor cu pază proprie, ai societăţilor specializate de pază şi protecţie, a personalului propriu în: desfăşurarea de acţiuni de forţă, executări silite, recuperări de debite, conflicte de muncă ori de opunere la desfăşurarea acţiunilor de restabilire a ordinii de drept de către autorităţile publice competente, precum şi nerespectarea dispoziţiilor art. 21 se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă."

8.   La articolul 61, literele a)-c) vor avea următorul cuprins:

,,a) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, contravenţiile prevăzute la lit. g) -m);

b)  cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, contravenţiile prevăzute la lit. a)-d) şi f);

c)   cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, contravenţia prevăzută la lit. e)."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

BOGDAN OLTEANU

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ


COMENTARII la Legea 9/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 9 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 1355 2012
    Nu exista notiunea de aviz sau aprobare in Ord. MMDD 410/2008! Ordinul respectiv la art. 5 se refera la autorizarea unei activitati, cea de capturare animale din fauna salbatica. Deci, Ordinul acesta practic scoate vanatoarea din activitatile autorizabile cf. Ord 337 al INS, lasand-o la mana directiilor silvice, care ele vaneaza, ele controleaza, ele isi dau sg. aprobari si avize. Ce s-o ascunde in spatele acestui ordin, doar dl. demis ne poate spune...mai ales ca a fost demis chiar in ziua in care a fost semnat Ord. 1355/2012!! Oare ce se ascunde pe aici?
ANONIM a comentat Hotărârea 1223 1990
    Daca am fost programator la Oficiul de calcul la o intreprindere de constructii, se acorda grupa II? Din partea societatii am primit o adeverinta in acest sens, dar la Casa de pensii mi s-a spus ca "nu am lucrat in intemperii, ci la birou!!", deci NU. Ma poate ajuta cineva?
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat OUG 16 2012
    DAR CU PERSONALUL DAT AFARA ABUZIV DE PDL IN URMA 'REORGANIZARII DIN DECEMBRIE A INSPECTORATULUI IN CONSTRUCTII CE SE INTIMPLA? AU VRE-O SANSA SA REVINA INAPOI IN SISTEM?
ANONIM a comentat Decizia 1555 2011
    in mod normal, intr-un stat de drept, nu ar trebui sa existe un astfel de organ jurisdictional.
ANONIM a comentat Ordin 577 2002
    In luna in care se efectueaza revizia generala se executa si intretinerea lunara?
ANONIM a comentat Legea 283 2011
    O mizerie de tara
ANONIM a comentat Protocol 429312 2010
    Poate biroul de carte funciara sa-mi ceara mie ca persoana fizica/juridica autorizata in domeniul topografiei, geodeziei si cadastrului ca la receptia unei lucrari de prima inscriere a unui imobil pentru care am certificat de atestare a proprietatii (HG 834) sa depun la dosar si anexele 1 si 2 emise de primarie???
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    pe noi ne ocoleste ,numai cu munca, unde sunt sporurile noastre?la noi au disparut si la didactic -auxiliar au aparut toate.unde este dreptatea?noi suntem prostii tarii?
Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 9/2007
Business Directory Directories Codul fiscal actualizat 2012 Coduri postale Coduri postale din Romania