LEGE Nr. 229
din 7 iunie 2006
pentru modificarea si
completarea Legii nr. 144/2000 privind acordarea de facilitati persoanelor care
au domiciliul in localitatile rurale aflate in zonele montane
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 501 din 9 iunie 2006
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - Legea nr.
144/2000 privind acordarea de facilităţi persoanelor care au domiciliul în localităţile rurale aflate în zonele montane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 362 din 3 august 2000, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
„Art. 7. - (1) Tinerii căsătoriţi în vârstă de până la 40 de
ani au dreptul o singură dată la material lemnos pentru construcţie, în cantitate de 25 m3 de
familie. Cererile acestora vor fi înaintate de către primari direcţiilor
silvice ale Regiei Naţionale a
Pădurilor - Romsilva, care,
prin ocoalele silvice din zonă,
au obligaţia să le onoreze de urgenţă sau să le aprobe atunci când solicitarea se realizează din vegetaţia forestieră din
afara fondului forestier sau din pădurile care aparţin
consiliilor locale.
(2) Primarii vor asigura folosirea materialului lemnos
inclusiv pentru constituirea de pensiuni agroturistice.
(3) Familiilor de tineri prevăzute la alin. (1), în care cel puţin unul dintre membri este absolvent de studii superioare sau medii
de profil economic, comercial, turistic, agroturistic, servicii hoteliere,
precum şi familiilor de tineri
agricultori care au absolvit un curs de calificare atestat li se acordă, la cerere, o singură dată, cantitatea de 100 m3 de material lemnos necesar
construirii de pensiuni agroturistice, cu condiţia să deţină un proiect şi un
plan de afaceri agreate de Autoritatea Naţională pentru
Turism din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, precum şi avizul Agenţiei
Naţionale a Zonei Montane şi alte programe specifice de dezvoltare
rurală din cadrul Ministerului
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi al
compartimentului de specialitate din cadrul aparatului propriu al consiliului
judeţean.
(4) Pe baza autorizaţiei eliberate de primar, ocoalele silvice vor acorda, la cerere,
cantitatea de material lemnos necesară pentru modernizarea caselor de locuit, anexelor gospodăreşti, precum şi
pentru construirea de pensiuni agroturistice."
2. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
„Art. 12. - (1) Reducerile de 50% pe calea ferată şi pentru materialul lemnos atribuit prin prezenta lege se suportă de la bugetul de stat prin bugetele
Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului
şi ale Ministerului
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
(2) Normele metodologice pentru stabilirea modului în
care se asigură decontarea de
la bugetul de stat a reducerilor prevăzute la art. 8 se aprobă prin hotărâre a
Guvernului."
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia
României, republicată.
PREŞEDINTELE
CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE
SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU