Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 998 din 2 august 2006

pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT Bucuresti

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 701 din 16 august 2006



Având în vedere prevederile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 637/2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 19 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT Bucureşti, persoană juridică română cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Erou Iancu Nicolae nr. 32B, sectorul 2, care funcţionează în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se aprobă, prin ordin al conducătorului Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, structura organizatorică a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT Bucureşti.

Art. 3. - Hotărârea Guvernului nr. 1.318/1996 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare

pentru Microtehnologie - IMT Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 11 decembrie 1996, se modifică după cum urmează:

1.  Articolele 3-9 se abrogă.

2.  Anexele nr. 1 şi 2 se abrogă.

Art. 4. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei şi cercetării,

Mihail Hărdău

Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,

Gheorghe Barbu

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

ANEXĂ

REGULAMENT

de organizare si funcţionare a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT Bucureşti

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1. - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT Bucureşti, denumit în continuare institut naţional, este persoană juridică română care funcţionează în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, denumită în continuare organ coordonator.

Art. 2. - Institutul naţional funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, calculează amortismente şi conduce evidenţa contabilă în regim economic şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, precum şi ale prezentului regulament.

Art. 3. - (1) Institutul naţional are ca scop desfăşurarea activităţii de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în domeniul microtehnologiei, corespunzător hotărârii Guvernului de înfiinţare a acestuia.

(2) Institutul naţional contribuie, în principal, la elaborarea strategiei de dezvoltare a domeniului specific, potrivit hotărârii de înfiinţare, şi la realizarea cu prioritate a obiectivelor ştiinţifice şi tehnologice stabilite prin programele naţionale de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică.

CAPITOLUL II

Obiectul de activitate

Art. 4. - (1) Obiectul de activitate al institutului naţional cuprinde, în principal:

A. Activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul microtehnologiilor: cod CAEN 7310:

1. In cadrul Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare:

a) cercetare avansată în domeniul microsistemelor, cum ar fi: investigaţii experimentale, modelare şi simulare, arhitecturi tip inteligenţă computaţională, sisteme de inspiraţie biologică, sisteme biotehnice, nanotehnologie, inclusiv al materialelor, al tehnologiilor şi al microstructurilor specifice;

b)   cooperare în cercetarea fundamentală din fizică, chimie şi biologie, utilizând tehnici de microsistem;

c)   cercetare aplicativă precompetitivă în domeniul microingineriei, cum ar fi: micromecanică, microoptică, microsisteme optoelectromecanice etc;

d)  dezvoltări tehnologice în domeniul microfabricaţiei, cu aplicaţii în electronică, electrotehnică, optică, mecanică fină, tehnică spaţială şi nucleară, biotehnologii etc;

e)   cercetare aplicativă cu caracter precompetitiv în domeniul microtehnologiilor şi microsistemelor;

f)  realizare de modele experimentale, standuri de testare şi omologare, echipamente experimentale de caracterizare şi fabricaţie a produselor din domeniul de activitate, standuri demonstrative;

g)   elaborare de studii şi desfăşurare de cercetări aplicative în vederea restructurării, retehnologizării şi modernizării unor ramuri şi sectoare de activitate, precum şi a unor întreprinderi economice de profil;

h) elaborare de strategii, studii de diagnoză şi prognoză privind dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei în domeniul propriu de activitate;

i) standardizare, metrologie şi atestarea calităţii;

2.   Alte activităţi de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică:

a)   cercetare aplicativă şi/sau dezvoltare tehnologică pentru soluţionarea unor probleme concrete din domeniul de activitate;

b)   cooperare în cercetarea fundamentală din fizică, chimie şi biologie;

3.  Activităţi de cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare pentru realizarea planurilor sectoriale şi a programelor-nucleu.

4.  Activităţi de cercetare-dezvoltare în cadrul programelor internaţionale de cercetare-dezvoltare şi inovare.

B. Activităţi conexe activităţii de cercetare-dezvoltare, desfăşurate în domeniul propriu de activitate, cu aprobarea organului coordonator şi, după caz, cu autorizarea instituţiilor abilitate, constând în:

a) participare la elaborarea strategiei domeniului, cod CAEN 7310;

b)   asistenţă tehnică, consultanţă, furnizarea de servicii ştiinţifice şi tehnologice (inclusiv accesul la tehnica informaţională) agenţilor economici sau oricăror beneficiari interesaţi, cod CAEN 7420;

c)   cooperare în organizarea de activităţi de asistenţă tehnică şi transfer de tehnologie destinate întreprinderilor mici şi mijlocii, cod CAEN 7420;

d)  organizarea Conferinţei Internaţionale de Semiconductori (CAS) şi a altor manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale, periodic sau ocazional, cod CAEN 9112;

e)  testare de produse în vederea certificării, cod CAEN 7430;

f)   editare de publicaţii tehnice si ştiinţifice, cod CAEN 2211.

C.   Formare şi specializare profesională în domeniul de activitate, cod CAEN 8042:

1.   organizarea de cursuri intensive de specializare şi cursuri de instruire în domeniul de activitate al institutului naţional pentru personalul propriu (permanent sau detaşat), precum şi pentru orice alţi participanţi din ţară şi din străinătate;

2.  cooperare şi organizare de cursuri multidisciplinare cu caracter postuniversitar cu unităţi de învăţământ acreditate în acest scop;

3.  organizarea de activităţi de doctorat, în condiţiile legii.

D.   Execuţie de unicate şi serii mici, cod CAEN 3210. Art. 5. - In cadrul obiectului său de activitate institutul naţional poate colabora şi la realizarea unor activităţi de cercetare-dezvoltare privind domeniile strategice şi de apărare naţională sau poate desfăşura şi alte activităţi conexe, cu aprobarea organului coordonator.

CAPITOLUL III

Patrimoniul

Art. 6. - Patrimoniul institutului naţional, reactualizat, stabilit pe baza situaţiilor financiare încheiate la 31 decembrie 2005, este de 10.108 mii lei, din care active imobilizate 4.028 mii lei, active circulante 6.043 mii lei şi cheltuieli în avans 37 mii lei.

Art. 7. - (1) Institutul naţional administrează, cu diligenta unui bun proprietar, bunuri proprietate publică şi privată a statului, precum şi bunurile proprii dobândite în condiţiile legii sau realizate din venituri proprii. Bunurile proprietate publică şi privată a statului administrate de institutul naţional, precum şi bunurile proprii dobândite în condiţiile legii sau realizate din venituri proprii, după caz, se înregistrează distinct în patrimoniul acestuia.

(2) Institutul naţional poate realiza servicii sau activităţi de microproducţie prin asociere în participaţiune, în scopul stimulării valorificării rezultatelor cercetării, cu aprobarea organului coordonator.

Art. 8. - Rezultatele cercetărilor obţinute în baza derulării unui contract finanţat din fonduri publice aparţin institutului naţional, în calitate de persoană juridică executantă, precum şi ordonatorului principal de credite, în egală măsură, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel. Administrarea, înregistrarea în evidenţa contabilă a institutului naţional, precum şi înstrăinarea, închirierea sau concesionarea şi casarea rezultatelor cercetărilor obţinute în baza derulării unui contract finanţat din fonduri publice se fac potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare.

Art. 9. - In exercitarea drepturilor sale institutul naţional posedă şi foloseşte bunurile aflate în patrimoniul său şi, după caz, dispune de acestea în condiţiile legii, în scopul realizării obiectului său de activitate.

Art. 10. - Patrimoniul institutului naţional poate fi modificat conform prevederilor legale în vigoare.

CAPITOLUL IV

Structura organizatorică şi funcţională

Art. 11. - Institutul naţional are, în cadrul structurii sale organizatorice, departamente, secţii, laboratoare şi alte structuri organizatorice necesare realizării obiectului său de activitate.

Art. 12. - Structura organizatorică a institutului naţional se aprobă prin ordin al conducătorului organului coordonator şi cuprinde, pe lângă structura organizatorică prevăzută la art. 11, şi următoarele compartimente: compartimentul juridic, compartimentul de marketing, compartimentul financiar-contabil, compartimentul de audit şi control financiar, compartimentul de diseminare a informaţiilor, relaţii publice şi mass-media.

Art. 13. - In funcţie de specificul activităţii, prin decizie a directorului general, cu aprobarea consiliului de administraţie, se pot organiza colective specializate sau colective interdisciplinare proprii ori în colaborare cu alte unităţi din ţară sau din străinătate.

CAPITOLUL V

Organele de conducere

Art. 14. - Conducerea institutului naţional este asigurată de:

a)  consiliul de administraţie;

b)  comitetul de direcţie;

c)  directorul general.

Art. 15. - Orientarea şi coordonarea activităţii tehnico-ştiinţifice din institutul naţional sunt asigurate de consiliul ştiinţific.

SECŢIUNEA 1

Consiliul de administraţie

Art. 16. - (1) Consiliul de administraţie este format din 7 membri, cetăţeni români, numiţi prin ordin al conducătorului organului coordonator, la propunerea conducerii autorităţii de stat de la care aceştia provin, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit din 4 în 4 ani.

(2)   Din consiliul de administraţie fac parte în mod obligatoriu:

a)   directorul general al institutului naţional, care este preşedintele consiliului de administraţie;

b)  preşedintele consiliului ştiinţific al institutului naţional;

c)  un reprezentant al autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare;

d)  un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice;

e)   un reprezentant al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

(3)   Ceilalţi membri ai consiliului de administraţie sunt specialişti din domeniu, propuşi de organul coordonator.

(4)   Revocarea membrilor consiliului de administraţie se face de acelaşi organ care a făcut numirea, în caz de abateri sau de nerespectare a îndatoririlor ce le revin.

Art. 17. - (1) Membrii consiliului de administraţie îşi păstrează calitatea de angajaţi la instituţia sau unitatea de la care provin, precum şi toate drepturile şi obligaţiile care derivă din această calitate.

(2)   Pentru activitatea desfăşurată în calitate de membri ai consiliului de administraţie aceştia beneficiază de o indemnizaţie lunară stabilită de consiliul de administraţie, dar nu mai mult de 20% din salariul de bază al directorului general al institutului naţional.

(3)   Persoanele numite ca membri ai consiliului de administraţie nu pot face parte din mai mult de două consilii de administraţie ale institutelor naţionale şi nu pot participa în aceeaşi calitate la alte unităţi cu care institutul naţional are relaţii contractuale sau interese concurente.

(4) Sunt incompatibili cu calitatea de membru al consiliului de administraţie cei care, personal, soţul/soţia ori rudele până la gradul al doilea inclusiv, sunt în acelaşi timp patroni sau asociaţi la alte unităţi cu acelaşi profil sau cu care institutul naţional se află în relaţii comerciale directe.

Art. 18. - (1) Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:

a)  aprobă, la propunerea consiliului ştiinţific, strategia şi programele concrete de dezvoltare a institutului naţional, de introducere a unor tehnologii de vârf şi de modernizare a celor existente, în concordanţă cu strategia generală a domeniului propriu de activitate;

b)   propune modificarea structurii organizatorice şi funcţionale a institutului naţional, înfiinţarea, desfiinţarea şi comasarea de subunităţi din structura acestuia;

c)  analizează şi avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, care se depune la organul coordonator în vederea aprobării conform reglementărilor legale;

d)  analizează şi avizează situaţiile financiare anuale, pe care le supune spre aprobare organului coordonator, şi aprobă raportul de gestiune asupra activităţii desfăşurate de institutul naţional în anul precedent;

e)   analizează realizarea criteriilor de performanţă şi raportarea trimestrială privind activitatea realizată de institutul naţional şi aprobă măsuri pentru desfăşurarea acesteia în condiţii de echilibru al bugetului de venituri şi cheltuieli;

f)   analizează, aprobă sau, după caz, propune spre aprobare, potrivit prevederilor legale, investiţiile care urmează a fi realizate de institutul naţional;

g)   propune spre aprobare majorarea sau diminuarea patrimoniului, precum şi concesionarea sau închirierea unor bunuri din patrimoniul institutului naţional, în condiţiile legii;

h) aprobă valorificarea bunurilor proprii dobândite, cu respectarea prevederilor legale;

i) aprobă volumul creditelor bancare prevăzute la art. 38 şi stabileşte modul de rambursare a acestora;

j) aprobă utilizarea disponibilităţilor în valută;

k) aprobă mandatul pentru negocierea contractului colectiv de muncă;

l) aprobă criteriile şi comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul institutului naţional.

(2) Consiliul de administraţie exercită orice alte atribuţii stabilite potrivit prevederilor legale.

Art. 19. - Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare şi funcţionare, avizat de organul coordonator. Acesta hotărăşte în problemele privind activitatea institutului naţional, cu excepţia celor care, potrivit legii, sunt date în competenţa altor organe.

Art. 20. - (1) Consiliul de administraţie se întruneşte de regulă o dată pe lună sau ori de câte ori interesele institutului naţional o cer, la convocarea preşedintelui sau la solicitarea a cel puţin 3 membri.

(2) Dezbaterile consiliului de administraţie sunt conduse de preşedintele consiliului, iar în lipsa acestuia, de vicepreşedintele ales de membrii consiliului.

Art. 21. - (1) Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în prezenţa a cel puţin 5 membri. Dacă nu este îndeplinită   această   condiţie,   şedinţa   consiliului   de administraţie poate fi reprogramată într-un interval de cel mult 15 zile, având aceeaşi ordine de zi.

(2) Hotărârile consiliului de administraţie se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, dar nu mai puţin de 4 membri.

Art. 22. - La şedinţele consiliului de administraţie participă, în calitate de invitat permanent, un reprezentant al sindicatului reprezentativ din institutul naţional sau un reprezentant al salariaţilor, în cazul în care aceştia nu sunt constituiţi în sindicat.

Art. 23. - Pentru luarea unor decizii vizând probleme complexe, consiliul de administraţie poate atrage în activitatea de analiză consilieri şi consultanţi din diferite sectoare de activitate. Activitatea acestora va fi remunerată conform prevederilor legale.

Art. 24. - (1) Membrii consiliului de administraţie sunt răspunzători, în condiţiile legii, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi răspund solidar pentru gestionarea patrimoniului institutului naţional.

(2)  Membrii consiliului de administraţie care s-au abţinut ori s-au împotrivit luării unei decizii ce s-a dovedit păgubitoare pentru institutul naţional nu răspund dacă au consemnat expres punctul lor de vedere în registrul de şedinţe al consiliului de administraţie şi dacă au anunţat în scris despre aceasta organul coordonator.

(3)  Membrii consiliului de administraţie care nu respectă prevederile art. 17 alin. (3) şi (4) răspund, potrivit legii, pentru daunele cauzate institutului naţional ca urmare a acestui fapt.

Art. 25. - In primul trimestru al fiecărui an consiliul de administraţie prezintă organului coordonator un raport asupra activităţii desfăşurate în anul precedent şi asupra programului de activitate pentru anul în curs.

Art. 26. - Secretariatul consiliului de administraţie este asigurat de institutul naţional. Atribuţiile secretariatului sunt prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului de administraţie.

SECŢIUNEA a 2-a

Comitetul de direcţie

Art. 27. - (1) Conducerea operativă a institutului naţional este asigurată de un comitet de direcţie compus din directorul general şi din conducătorii principalelor compartimente din structura organizatorică a institutului naţional.

(2) La şedinţele comitetului de direcţie participă, în calitate de invitat permanent, un reprezentant al sindicatului reprezentativ din institutul naţional sau un reprezentant al salariaţilor, în cazul în care aceştia nu sunt constituiţi în sindicat.

Art. 28. - (1) Comitetul de direcţie exercită atribuţii şi are răspunderi în limita competenţelor propuse de directorul general şi aprobate de consiliul de administraţie.

(2) Comitetul de direcţie stabileşte acţiunile concrete necesare pentru realizarea obiectivelor rezultate din:

a)   strategia programelor de dezvoltare a institutului naţional;

b)  programul anual de cercetare-dezvoltare;

c)  bugetul de venituri şi cheltuieli;

d)  programul de investiţii;

e)  sistemul de asigurare a calităţii;

f)  alte obligaţii.

Art. 29. - Comitetul de direcţie se întruneşte decadal şi ori de câte ori interesele institutului naţional o impun, la convocarea   directorului   general   sau,   după   caz,   a înlocuitorului acestuia.

SECŢIUNEA a 3-a

Directorul general

Art. 30. - (1) Activitatea curentă a institutului naţional este condusă de directorul general, numit pentru o perioadă de 4 ani, pe baza rezultatelor concursului de selecţie organizat conform metodologiei elaborate de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare. La expirarea acestui termen, în funcţie de performanţele realizate, numirea directorului general poate fi prelungită pentru o perioadă de cel mult 4 ani.

(2) Numirea şi eliberarea din funcţie a directorului general se fac prin ordin al organului coordonator.

Art. 31. - Directorul general are, în principal, următoarele atribuţii şi responsabilităţi:

a)   reprezintă, personal sau prin delegat, interesele institutului naţional în relaţiile cu celelalte organe, organizaţii şi agenţi economici, precum şi cu persoane fizice din ţară şi din străinătate;

b)  stabileşte atribuţiile, competenţele şi relaţiile la nivelul departamentelor institutului naţional, precum şi relaţiile acestora cu terţii, cu avizul consiliului de administraţie;

c)   propune consiliului de administraţie modificarea structurii organizatorice şi funcţionale a institutului naţional;

d)   numeşte directorii şi conducătorii compartimentelor din structura organizatorică a institutului naţional, în urma concursului organizat pe baza criteriilor propuse de comitetul de direcţie, şi îi revocă, după caz, cu avizul consiliului de administraţie;

e)   angajează şi concediază personalul institutului naţional, conform prevederilor legale şi ale contractului colectiv de muncă;

f)   asigură negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul institutului naţional şi a salariilor personalului acestuia, prin comitetul de direcţie; aprobă salariile rezultate din negocierea directă;

g)   răspunde de administrarea întregului patrimoniu, cu respectarea prevederilor legale;

h) adoptă măsuri şi urmăreşte realizarea operaţiunilor de comerţ interior şi de import-export, prin compartimentele proprii specializate;

i) analizează lunar stadiul valorificării rezultatelor cercetării, inclusiv activitatea compartimentului de marketing;

j) are atribuţii şi răspunderi similare unui ordonator de credite pentru sumele alocate institutului naţional de la bugetul de stat, în condiţiile legii;

k) poate delega, în condiţiile legii, o parte dintre atribuţiile sale celorlalte persoane din conducerea institutului naţional;

l) exercită orice alte atribuţii ce îi sunt delegate de consiliul de administraţie.

SECŢIUNEA a 4-a

Consiliul ştiinţific

Art. 32. - (1) Consiliul ştiinţific este format din 5 membri, reprezentând principalele compartimente din cadrul institutului naţional, care desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare.

(2) Consiliul ştiinţific este alcătuit din cercetători cu realizări deosebite în domeniu, salariaţi ai institutului naţional, aleşi pe 4 ani prin vot secret de către cadrele cu studii superioare din institutul naţional.

(3)   Din consiliul ştiinţific fac parte, de drept, directorul general şi directorul ştiinţific al institutului naţional.

(4)  Consiliul ştiinţific este condus de preşedinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedinte, aleşi prin vot secret de membrii consiliului ştiinţific.

(5)   Consiliul ştiinţific se organizează şi funcţionează în conformitate cu regulamentul propriu, aprobat de consiliul de administraţie.

Art. 33. - Atribuţiile principale ale consiliului ştiinţific sunt următoarele:

a)   participă la elaborarea strategiei de dezvoltare a activităţii de cercetare-dezvoltare a domeniului şi la elaborarea planurilor proprii de cercetare-dezvoltare;

b)  analizează, avizează şi urmăreşte realizarea lucrărilor de cercetare ştiinţifică;

c)   propune spre aprobare consiliului de administraţie programul anual de cercetare-dezvoltare şi inovare al institutului naţional;

d)   avizează hotărârile consiliului de administraţie care implică politica de cercetare a institutului naţional şi a ramurii;

e)  propune măsuri pentru perfecţionarea profesională şi pentru încadrarea personalului de cercetare în grade profesionale;

f)  organizează şi coordonează desfăşurarea manifestărilor cu caracter ştiinţific;

g)    avizează acţiunile de cooperare, interne şi internaţionale, cu scop ştiinţific;

h) avizează acordarea de burse de studii şi stagii de perfecţionare în ţară şi în străinătate.

CAPITOLUL VI

Bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia acestuia. Relaţii financiare

Art. 34. - (1) Institutul naţional întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli, situaţiile financiare anuale, potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice şi reglementărilor legale în vigoare.

(2) Situaţiile financiare anuale se aprobă de către organul coordonator, în condiţiile legii.

Art. 35. - (1) Veniturile şi cheltuielile institutului naţional se stabilesc prin buget pentru fiecare exerciţiu financiar.

(2) Bugetul de venituri şi cheltuieli se întocmeşte pe baza indicatorilor de performanţă stabiliţi de organul coordonator şi se aprobă prin ordin al conducătorului organului coordonator, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

Art. 36. - Institutul naţional determină anual volumul de venituri de realizat şi de cheltuieli totale de efectuat, corelat cu contractele încheiate pentru activitatea programată.

Art. 37. - (1) Salariile individuale ale personalului se stabilesc prin negociere, conform reglementărilor legale şi prevederilor contractului colectiv de muncă, în limita fondului total destinat plăţii salariilor, prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli stabilit, potrivit legii.

(2) Salariul de bază al directorului general se stabileşte prin ordin al conducătorului organului coordonator, potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Art. 38. - (1) Pentru acoperirea cheltuielilor curente, în situaţia în care în cursul unui an resursele financiare ale institutului naţional nu sunt suficiente, acesta poate contracta credite bancare în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent.

(2) Contractarea de credite peste plafonul stabilit se efectuează cu aprobarea organului coordonator, pe baza avizului prealabil al Ministerului Finanţelor Publice.

Art. 39. - (1) Institutul naţional hotărăşte cu privire la investiţiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectului său de activitate, finanţarea efectuându-se din surse proprii şi din credite bancare, precum şi din surse bugetare, prin organul coordonator, potrivit legii.

(2)  Organul coordonator va cuprinde în bugetul său de venituri şi cheltuieli fondurile necesare realizării unor investiţii, dotări, achiziţionării de aparatură, echipamente şi instalaţii pentru institutul naţional.

(3)   Execuţia investiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se adjudecă potrivit legii.

Art. 40. - (1) Operaţiunile de încasări şi plăţi ale institutului naţional se efectuează prin conturi deschise la bănci comerciale cu sediul în România şi prin unităţi de trezorerie.

(2) Institutul naţional poate efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în lei şi în valută, prin casieria proprie, cu respectarea nivelului plafonului de casă şi a normativelor de disciplină financiar-valutare stabilite prin actele normative în vigoare.

(3) Institutul naţional poate efectua operaţiuni de comerţ exterior, aferente obiectului său de activitate, potrivit legii. Operaţiunile de încasări şi plăţi cu străinătatea se vor efectua prin conturi bancare deschise la unităţile bancare specializate cu sediul în România.

Art. 41. - Institutul naţional îşi organizează controlul financiar preventiv propriu şi auditul financiar, potrivit legii.

CAPITOLUL VII

Dispoziţii finale

Art. 42. - Litigiile institutului naţional cu persoane fizice sau persoane juridice, nesoluţionate pe cale amiabilă, sunt supuse spre rezolvare instanţelor judecătoreşti române de drept comun.

Art. 43. - Modificările şi completările regulamentului de organizare şi funcţionare a institutului naţional se pot face la propunerea consiliului de administraţie, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art. 44. - Statutul de institut naţional se reînnoieşte periodic prin reacreditare, care are loc într-un interval de maximum 5 ani, sau la modificarea obiectului de activitate al institutului naţional.


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 998/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 998 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 998/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu