Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.105 din 05.07.2018

referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind dispoziţii specifice pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană (Interreg) sprijinit de Fondul european de dezvoltare regională şi de instrumentele de finanţare externă - COM (2018) 374 final
ACT EMIS DE: Senatul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 589 din 11 iulie 2018

SmartCity1

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului (nr. 2) privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/302 din 21.06.2018,Senatul adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Senatul României: Consideră că propunerea de Regulament respectă principiul subsidiarităţii. Evaluarea impactului a evidenţiat diverse motive pentru care acţiunea la nivelul UE aduce un plus de valoare acţiunilor la nivel naţional. Printre acestea se numără: În multe ţări, FEDR şi Fondul de coeziune reprezintă cel puţin 50% din investiţiile publice; în absenţa lor, aceste state membre nu ar avea capacitatea financiară de a face astfel de investiţii.

Există un potenţial semnificativ de propagare dincolo de frontierele naţionale şi regionale, de exemplu, în ceea ce priveşte investiţiile în inovare şi IMM-uri. UE îi revine un rol important în concretizarea acestor propagări şi în prevenirea subinvestiţiilor. În plus, investiţiile ar trebui să fie gândite astfel încât să asigure efecte maxime de propagare.

În cele mai multe regiuni, inclusiv în cele mai dezvoltate, strategiile de specializare inteligentă (RIS3) reprezintă un cadru strategic coerent pentru investiţii şi generează o valoare adăugată ridicată. Ele au fost declanşate de cerinţa privind programarea strategică (şi de condiţia prealabilă corespunzătoare) pentru acordarea sprijinului din partea FEDR. În realitate, beneficiile unor astfel de strategii tind să fie mai mari în regiunile cele mai dezvoltate (în special în ţările nordice, în Austria, Germania, Benelux şi Franţa).

Ea promovează priorităţile UE. Printre acestea se numără reformele structurale ale pieţei muncii, transportul, mediul, energia, învăţământul şi politicile şi programele sociale, precum şi modernizarea administrativă.

FEDR oferă rezultate tangibile în domenii care sunt importante pentru cetăţeni - „Bugetul UE contribuie la obţinerea de rezultate în domenii care contează pentru cetăţenii europeni". Sprijinirea regiunilor în eforturile de adaptare la provocările globalizării, crearea a 420 000 de locuri de muncă prin susţinerea a 1,1 milioane de IMM-uri în perioada 2014-2020, combaterea sărăciei urbane - toate acestea sunt priorităţi ale publicului european. Este demn de menţionat faptul că multe dintre aceste rezultate sunt vizibile în special în afara ţărilor care beneficiază de fonduri de coeziune.De asemenea, propunerea de Regulament respectă principiul proporţionalităţii deoarece programele propuse nu sunt gestionate direct de Comisia Europeană, ci sunt implementate în parteneriat cu statele membre (în sistem de gestiune partajată) şi normele combinate (RDC aferent plus prezentul regulament) sunt substanţial mai simple şi mai consolidate decât cele din perioada precedentă. Articolul 2 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 5 iulie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE SENATULUI, ADRIAN ŢUŢUIANU

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 105/2018

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 105 din 2018
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 105/2018
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu