HOTARARE Nr. 0
din 25 noiembrie 2008
în Cauza Paicu împotriva
Romaniei
ACT EMIS DE:
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 783 din 17 noiembrie 2009
(Cererea nr. 24.714/03)
In Cauza Paicu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia),
statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte,
Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina
Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, judecători, şi din Santiago
Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 4
noiembrie 2008,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr.
24.714/03) îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al acestui
stat, doamna Angela Paicu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 23
mai 2003, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale [Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul)
este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul
Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 10 iulie 2007, preşedintele Secţiei a
treia a decis să comunice cererea Guvernului. In conformitate cu prevederile
art. 29 § 3 din Convenţie, acesta a decis analizarea simultană a
admisibilităţii şi a temeiniciei cauzei.
ÎN FAPT
I. Circumstanţele
cauzei
4. Reclamanta s-a născut în anul 1926 şi
locuieşte în Târgu Jiu.
5. In anul 2000, reclamanta a depus la comisia
judeţeană Gorj pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de
compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului
bulgar în urma aplicării tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova
la 7 septembrie 1940 (comisia judeţeană şi Legea nr. 9/1998) o
cerere de despăgubire pentru un imobil (casă şi terenuri) care îi aparţinuseră
în sudul Dobrogei, înainte ca acest teritoriu să fie transferat statului bulgar
în baza Tratatului din 7 septembrie 1940 dintre România şi Bulgaria.
6. Prin Decizia nr. 14 din 15 noiembrie 2000 (Decizia
nr. 14/2000), comisia judeţeană a admis cererea acesteia şi, ţinând cont de
dreptul părţii interesate de a fi despăgubită, printre altele, pentru o parcelă
de 1.000 m2 aferentă casei, a stabilit cuantumul despăgubirii la
922.495.581 lei româneşti (ROL), respectiv aproximativ 51.500 euro (EUR) la
data respectivă. Prin Decizia nr. 539 din 5 iulie 2002 (Decizia nr.
539/2002), comisia centrală pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a infirmat
Decizia nr. 14/2000, considerând în special că la nivel judeţean comisia ar fi
trebuit să ia în calcul numai o parcelă de 100 m2 aferentă casei
pentru calcularea despăgubirii. In baza acestei decizii, printr-o nouă decizie
nr. 24 din 6 iunie 2003 (Decizia nr. 24/2003), confirmată la data de 30
ianuarie 2004, comisia judeţeană a fixat cuantumul despăgubirilor datorate
reclamantei (imobilul arătat mai sus, ce cuprindea o parcelă de 100 m2)
la suma de 1.252.767.354 ROL, aproximativ 30.830 EUR. Reclamantei i-a fost
plătită această sumă la data de 18 mai 2004.
7. Intre timp, reclamanta a sesizat Tribunalul Gorj cu
o acţiune îndreptată împotriva comisiei centrale şi Ministerului Finanţelor şi
care urmărea anularea Deciziei nr. 539/2002. Partea interesată solicita şi
plata sumelor datorate în baza Deciziei nr. 14/2000, actualizate conform Legii
nr. 9/1998. Prin Sentinţa din data de 27 septembrie 2002, tribunalul a admis
acţiunea părţii interesate şi, întemeindu-se pe probele din dosar, precum şi pe
prevederile legilor nr. 9/1998 şi 50/1991, a statuat că se cuvenea să i se
acorde despăgubiri corespunzătoare unei parcele de 1.000 m2 şi a
anulat Decizia nr. 539/2002. In considerentele sale, instanţa a arătat că
sumele stabilite prin Decizia nr. 14/2000 urmau a fi actualizate în momentul
plăţii efective. Această sentinţă a fost infirmată, în urma unui recurs al
autorităţilor, la data de 4 decembrie 2002, însă a fost ulterior confirmată, în
urma unei acţiuni în revizuire formulate de partea interesată, prin Decizia
definitivă din 16 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova. Aceasta
a reţinut că reclamanta făcuse dovada că avusese în proprietate un teren în
suprafaţă de 2.100 m2 aferent casei sale.
8. Incepând cu luna ianuarie 2005, reclamanta a
solicitat autorităţilor să execute Decizia nr. 14/2000 şi Hotărârea din 16
noiembrie 2004, plătindu-i despăgubirea actualizată pentru diferenţa de 900 m2
de teren. După ce a fost sfătuită să se adreseze succesiv Direcţiei Finanţelor
Publice Gorj şi departamentului Cancelariei Primului-Ministru, competent în
ceea ce priveşte aplicarea Legii nr. 9/1998, prin scrisoarea din 23 februarie
2006, partea interesată a fost notificată de acesta din urmă că, în urma plăţii
din 18 mai 2004 (paragraful 6 in fine), ea încasase de fapt 330.271.773
ROL mai mult decât suma ce îi era datorată în temeiul Sentinţei definitive din
27 septembrie 2002.
9. La data de 15 februarie 2006, reclamanta a sesizat
Tribunalul Gorj cu o acţiune îndreptată împotriva comisiei judeţene şi
departamentului competent pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 pentru plata
despăgubirii ce îi era datorată în temeiul Deciziei nr. 14/2000 şi al Hotărârii
din 16 noiembrie 2004, calculată şi actualizată la nivelul anului 2006. Prin
Sentinţa din 20 decembrie 2006, tribunalul a admis în parte acţiunea părţii
interesate. Constatând că prin decizia menţionată mai sus se statuase că
reclamanta avea dreptul să i se acorde despăgubiri pentru o parcelă de 900 m2,
având în vedere că ea încasase deja despăgubirea pentru 100 m2 la
data de 18 mai 2004, şi bazându-se pe un raport de expertiză, tribunalul a
statuat că autorităţile trebuiau să îi plătească părţii interesate suma de
69.859,92 lei noi româneşti (RON), adică aproximativ 20.440 EUR la data
evenimentelor, actualizată cu rata inflaţiei începând de la data de 6 iunie
2003 şi până la plata efectivă.
10. Reclamanta a formulat recurs împotriva Sentinţei
din 20 decembrie 2006, contestând modul de calcul al diferenţei de despăgubire
datorată şi cel de actualizare a acestei sume. Prin Decizia definitivă din 7
noiembrie 2007, Curtea de Apel Craiova a respins recursul părţii interesate ca
neîntemeiat, considerând că expertul utilizase corect criteriile de evaluare
stabilite în Decizia nr. 24/2003 pentru a o despăgubi pentru parcela de 900 m2
de teren.
11. Prin scrisoarea din 13 martie 2008, reclamanta a
informat Curtea despre faptul că nu dorea să se execute decizia definitivă din
7 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, cu motivarea că despăgubirea pentru
diferenţa de 900 m2 nu fusese calculată corect.
II. Dreptul şi
practica interne pertinente
12. Conform informaţiilor furnizate de
Institutul Naţional de Statistică (INSEE), pentru perioada relevantă în
speţă, rata inflaţiei anuale a fost de aproximativ 46% în 2000, 34,5% în 2001,
22,5% în 2002, 15% în 2003 si 12% în 2004 (Burzo împotriva României, nr.
75.240/01, § 31 in fine, 4 martie 2008).
ÎN DREPT
I. Asupra
pretinselor încălcări ale art. 6 § 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr.
1
13. Reclamanta se plânge în esenţă de faptul că
executarea tardivă, parţială şi neefectivă a Deciziei nr. 14/2000 şi a
Hotărârii din 16 noiembrie 2004, în ceea ce priveşte despăgubirea sa pentru
întreaga parcelă de 1.000 m2, i-a încălcat dreptul de acces la o
instanţă şi dreptul la respectarea bunurilor sale. Ea invocă art. 6 § 1 din
Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevăd următoarele în părţile
relevante în speţă:
Articolul 6 § 1
„Orice persoană are dreptul la judecarea (...) cauzei
sale, de către o instanţă (...) care va hotărî (...) asupra încălcării
drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)."
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la
respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât
pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de
principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului
statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa
folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata
impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor."
14. Guvernul se opune acestui argument.
A. Asupra admisibilităţii
15. Curtea constată că această parte a cererii
nu este vădit neîntemeiată în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de altă
parte, Curtea observă că aceasta nu este afectată de niciun alt motiv de
inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă.
B. Asupra fondului
16. Intemeindu-se pe plata, la data de 18 mai 2004, a
despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 24/2003, Guvernul susţine că
reclamantei i s-a plătit suma de 330.271.773 ROL în plus faţă de suma care îi
era datorată în baza sentinţei definitive din 27 septembrie 2002, confirmată
prin Decizia definitivă din 16 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Acordarea despăgubirilor prin Decizia nr. 24/2003 ce reevaluează suma datorată,
chiar dacă a fost anterioară deciziei menţionate mai sus, ar reprezenta o executare,
în spiritul acestei decizii, chiar şi mai favorabilă reclamantei.
17. Reclamanta consideră că ar fi absurd să se constate
că autorităţile şi-au îndeplinit obligaţia de a-i plăti despăgubirile la care
era îndreptăţită, printre altele, pentru o parcelă în suprafaţă de 1.000 m2
(Decizia nr. 14/2000 si Sentinţa definitivă din 27 septembrie 2002) plătindu-i,
în baza deciziilor nr. 539/2002 şi nr. 24/2003, o despăgubire ce nu ar lua în
considerare decât o parcelă de 100 m2.
18. Curtea reaminteşte că a constatat deja în mai
multe cauze că omisiunea autorităţilor, fără o justificare valabilă, de a
executa într-un termen rezonabil o hotărâre definitivă pronunţată împotriva lor
reprezintă o încălcare a dreptului de acces la o instanţă, precum şi a dreptului
la respectarea bunurilor [Acatrinei împotriva României, nr. 7.114/02, §
40, 26 octombrie 2006, Metaxas împotriva Greciei, nr. 8.415/02, § 26, 27
mai 2004, Prodan împotriva Moldovei, nr. 49.806/99, §§ 54-55, CEDO
2004-III (extrase)].
19. In speţă, Curtea constată că, prin Sentinţa din
27 septembrie 2002, confirmată în ultimă instanţă prin Decizia din 16 noiembrie
2004, instanţele interne au anulat Decizia administrativă nr. 539/2002, în baza
căreia a fost dată Decizia nr. 24/2003 şi i-a plătit părţii interesate o
despăgubire, printre altele, pentru o parcelă de 100 m2 aferentă
casei sale. Confirmând Decizia nr. 14/2000, instanţele au precizat, în
considerentele care explicau dispozitivul, că reclamanta avea dreptul de a
primi despăgubire pentru o parcelă de 1.000 m2, iar nu de numai 100
m2, despăgubire ce trebuia actualizată în momentul plăţii efective.
Prin urmare, Curtea apreciază că, în urma deciziei menţionate mai sus,
autorităţile aveau obligaţia de a despăgubi partea interesată, plătindu-i o
sumă actualizată conform Deciziei nr. 14/2000, pentru o parcelă de 1.000 m2,
şi că aceasta avea o „speranţă legitimă" de a fi despăgubită pentru
imobilul astfel definit (vezi, mutatis mutandis, Beshiri şi alţii împotriva
Albaniei, nr. 7.352/03, §§ 62, 99 si 100, 22 august 2006).
20. Reamintind faptul că scopul Convenţiei este acela
de a asigura protejarea drepturilor nu teoretice sau iluzorii, ci concrete şi
efective (Airey împotriva Irlandei, 9 octombrie 1979, § 24, seria A nr.
32), Curtea nu poate accepta că plata din data de 18 mai 2004 a sumei stabilite
prin Decizia nr. 24/2003 ar putea fi considerată o executare integrală şi
efectivă a Deciziei nr. 14/2000 şi a Sentinţei din 27 septembrie 2002. Curtea
observă că, după plata respectivă, autorităţile au refuzat să o despăgubească
pe reclamantă pentru o parcelă de 1.000 m2 (paragraful 8 de mai
sus), considerând că în termeni absoluţi suma percepută era chiar superioară
celei care îi era datorată în baza Sentinţei definitive din 27 septembrie 2002.
21. Or, Curtea observă că plata din 18 mai 2004 a fost
efectuată în temeiul deciziilor nr. 239/2002 şi nr. 24/2003, adică exact cele
pe care instanţele le-au anulat prin hotărârea de executat. Un astfel de refuz
al administraţiei de a se conforma unei sentinţe definitive care a constatat
dreptul părţii interesate de a fi despăgubită, cu o sumă actualizată, pentru o
parcelă de 1.000 m2, profitând de deprecierea monedei naţionale
între deciziile nr. 14/2000 şi nr. 24/2003 (paragraful 12 de mai sus), face
ineficientă o întreaga procedură judiciară în care reclamanta contestase cu
succes despăgubirea sa pentru o parcelă de numai 100 m2.
22. De altfel, într-o procedură ulterioară, prin
Decizia definitivă din 7 noiembrie 2007, Curtea de Apel Craiova a confirmat că,
în ciuda Deciziei definitive din 16 noiembrie 2004, reclamanta nu fusese
despăgubită pentru diferenţa de 900 m2 de teren şi a obligat
autorităţile să corecteze această imperfecţiune, acordându-i diferenţa de
despăgubire (paragrafele 9 şi 10 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea observă
că după pronunţarea Deciziei din 7 noiembrie 2007, reclamanta a menţionat că nu
doreşte executarea acestei decizii, deoarece îi contestă concluziile. Observând
că diferenţa de despăgubire a fost stabilită de instanţe la finalul unei
proceduri contradictorii, pe baza unei expertize, Curtea consideră că, având în
vedere poziţia părţii interesate în ceea ce priveşte executarea Deciziei din 7
noiembrie 2007, autorităţile nu ar putea fi considerate, după această dată, ca
fiind răspunzătoare pentru neexecutarea efectivă şi integrală a Sentinţei din
27 septembrie 2002, confirmată prin Decizia din 16 noiembrie 2004 şi
referitoare la dreptul reclamantei de a fi despăgubită pentru parcela de 1.000
m2.
23. Având în vedere cele de mai sus, ţinând cont de
lipsa oricărui motiv pertinent care să poată justifica refuzul autorităţilor
competente de a executa Decizia din data de 16 noiembrie 2004, precum şi de
lipsa de responsabilitate în acest sens ulterior datei de 7 noiembrie 2007,
Curtea apreciază că termenul de aproape 3 ani în care prima decizie menţionată
mai sus nu a fost executată în mod efectiv, termen excesiv din perspectiva
jurisprudenţei Curţii în materie (Becciu împotriva Moldovei, nr.
32.347/04, § 28, 13 noiembrie 2007, Pridatchenko şi alţii împotriva Rusiei, nr.
2.191/03 şi altele, §§ 53 şi 60, 21 iunie 2007), a înlăturat orice efect util
al dreptului reclamantei de a avea acces la o instanţă, încălcând în acelaşi
timp şi dreptul acesteia la respectarea bunurilor sale.
24. Prin urmare, Curtea consideră că a avut loc
încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza
întârzierii autorităţilor în executarea efectivă a Deciziei din 16 noiembrie
2004.
II. Asupra celorlalte pretinse încălcări
25. Invocând art. 6 § 1 din Convenţie, reclamanta se
plânge de modul de soluţionare a procedurilor în care au fost pronunţate
deciziile din 4 decembrie 2002 şi din 7 noiembrie 2007 ale Curţii de Apel
Craiova. In baza art. 1 din Protocolul nr. 1, ea consideră, în esenţă, că a
suferit o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor din cauza Deciziei
nr. 539/2002, din cauza întârzierii plăţii, la data de 18 mai 2004, a sumei ce
îi era datorată în baza deciziilor nr. 539/2002 şi nr. 24/2003 şi din cauză că
Legea nr. 9/1998 nu îi permite să fie despăgubită pentru întregul teren de
2.100 m2 de care a fost lipsită în anul 1940.
26. Ţinând cont de toate elementele aflate în posesia
sa şi în măsura în care este competentă să fie sesizată cu capetele de cerere
formulate, Curtea nu a distins nicio aparenţă de încălcare a drepturilor şi
libertăţilor garantate prin articolele din Convenţie.
Rezultă că această parte a cererii este vădit
neîntemeiată şi trebuie respinsă în aplicarea art. 35 §§ 3 şi 4 din Convenţie.
III. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
27. Conform art. 41 din Convenţie,
„In cazul în care Curtea declară că a avut loc o
încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al
Inaltei Părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor
acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie
echitabilă."
A. Prejudiciul
28. Reclamanta solicită suma de 112.498 euro (EUR)
pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit din cauza despăgubirii
parţiale şi tardive pentru imobilul de care a fost lipsită. De asemenea, ea
solicită suma de 60.000 EUR cu titlu de daune morale pentru suferinţele cauzate
în procedurile referitoare la acordarea despăgubirilor.
29. Guvernul contestă pretenţiile reclamantei.
30. Curtea nu distinge nicio legătură de cauzalitate
între încălcările constatate şi prejudiciul material pretins şi respinge
această cerere. In schimb, ea consideră că trebuie să îi acorde reclamantei
suma de 1.200 EUR pentru prejudiciul moral suferit din cauza întârzierii
executării de către autorităţi a obligaţiilor ce le reveneau în temeiul
Deciziei din 16 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
B. Cheltuieli de judecată
31. Reclamanta nu a depus nicio cerere de rambursare a
cheltuielilor de judecată angajate pentru procedurile în faţa instanţelor
interne sau în faţa Curţii.
C. Dobânzi moratorii
32. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii de
întârziere să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal a
Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA
1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte
capetele de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 din Convenţie şi pe art. 1 din
Protocolul nr. 1 şi referitoare la executarea Deciziei din 16 noiembrie 2004 şi
inadmisibilă în rest;
2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din
Convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza întârzierii în executarea
efectivă de către autorităţi a Deciziei din 16 noiembrie 2004;
3. hotărăşte:
a) ca statul pârât să îi plătească reclamantei, în cel
mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art.
44 § 2 din Convenţie, suma de 1.200 EUR (una mie două sute euro), care va fi
convertită în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii,
cu titlu de daune morale, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de
impozit;
b) ca, începând de la expirarea termenului menţionat
mai sus şi până la efectuarea plăţii, această sumă să se majoreze cu o dobândă
simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii
Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte
procentuale;
4. respinge cererea de reparaţie echitabilă în rest.
Intocmită în limba franceză, ulterior comunicată în
scris la data de 25 noiembrie 2008, în conformitate cu art. 77 paragrafele 2 şi
3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier