HOTARARE Nr. 0
din 3 februarie 2009
în Cauza Voiculescu
împotriva Romaniei
ACT EMIS DE:
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 392 din 10 iunie 2009
(Cererea nr. 5.325/03)
In Cauza Voiculescu împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia),
statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, preşedinte,
Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez
Guerra, Ann Power, judecători, şi din Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 13
ianuarie 2009,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 5.325/03)
îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, doamna
Anca Carmen Voiculescu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 28
ianuarie 2003, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat
de agentul său, domnul Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor
Externe.
3. Reclamanta susţine în special că ancheta cu privire
la circumstanţele decesului mamei sale, lovită de un camion militar prost
întreţinut în timp ce traversa strada conform codului rutier, nu a fost
efectivă.
4. La data de 24 noiembrie 2005, preşedintele Secţiei a
treia a decis să îi comunice Guvernului cererea. In baza art. 29 § 3 din
Convenţie, preşedintele secţiei a hotărât ca admisibilitatea şi temeinicia
cauzei să fie analizate în acelaşi timp.
ÎN FAPT
5. Reclamanta s-a născut în anul 1968 şi locuieşte în
Braşov.
6. La data de 25 martie 1998, mama reclamantei a fost
lovită de un camion în timp ce traversa o intersecţie, iar semaforul era verde
pentru pietoni. Camionul aparţinea unei unităţi militare şi era condus de
sergentul D.D., care se deplasa de la o unitate militară la alta. Victima a
decedat.
7. Procesele-verbale întocmite de poliţie la datele de
25, 26 şi 27 martie 1998, în urma accidentului, menţionau un viciu de
funcţionare la nivelul sistemului de frânare, precum şi la nivelul farurilor,
al luminilor de semnalizare a direcţiei şi al claxonului.
8. La data de 30 martie 1998, poliţia a audiat mai
mulţi martori.
9. La data de 12 aprilie 1998, reclamanta a adresat o
plângere Ministerului Justiţiei cu privire la lentoarea cu care se desfăşura
ancheta.
10. La data de 15 aprilie 1998, poliţia a transmis
dosarul la Parchetul Militar Braşov, competent să continue cercetarea penală în
speţă.
11. La data de 27 aprilie 1998, reclamanta s-a
constituit parte civilă şi a solicitat audierea a 2 martori.
12. O expertiză din data de 16 septembrie 1998 a
constatat că defecţiunea sistemului de frânare era anterioară accidentului, că
la data de 25 martie 1998, înainte de plecarea camionului de la unitatea
militară, nu se procedase la verificarea sistemului de frânare şi că, din cauza
stării de deteriorare a autovehiculului, verificarea sistemului de frânare şi a
claxonului era imperios necesară la reviziile tehnice ale camionului. Expertul
a estimat că acel camion intrase în intersecţie în momentul în care semaforul
trecea de la culoarea galbenă la culoarea roşie şi că rula cu 36 de kilometri
la oră. Având în vedere că sistemul de semnalizare acustică nu funcţiona, D.D.
scosese capul pe fereastra camionului pentru a-i avertiza pe pietonii care
traversau la culoarea verde a semaforului că nu putea frâna. Expertul a
concluzionat că, în măsura în care sistemul de frânare şi claxonul nu
funcţionau, accidentul nu ar fi putut fi evitat.
13. La data de 27 noiembrie 1998, procurorul
însărcinat cu ancheta a admis obiecţiunile formulate de învinuiţi cu privire la
raportul de expertiză şi a solicitat un nou raport, care a fost prezentat la
data de 10 august 1999.
Cel de-al doilea expert a considerat că era posibil ca
sistemul de frânare să fi funcţionat într-o anumită măsură, imposibil însă de
determinat cu exactitate, înainte de intrarea camionului în intersecţie şi ca
activarea subită şi puternică a frânei să fi dus la o proastă funcţionare a
acestuia. De asemenea, expertul a apreciat că accidentul ar fi putut fi evitat
dacă sistemul de frânare ar fi fost verificat la reviziile tehnice ale
autovehiculului.
14. In perioada 15 aprilie 1998-12 mai 2000, parchetul
l-a audiat pe D.D. de 5 ori, procedând totodată la audierea unor martori şi a
unor salariaţi din aceeaşi unitate militară ca şi învinuitul.
15. La data de 12 mai 2000, Parchetul Militar Braşov a
dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din
culpă a numiţilor D.D. şi P.D., sergentul care, conform jurnalului de bord al
camionului, procedase la revizia tehnică a acestuia la data de 23 ianuarie
1998, fără a verifica sistemul de frânare.
16. La data de 8 iunie 2000, reclamanta a confirmat în
faţa instanţei constituirea sa în parte civilă.
17. Prin Sentinţa din data de 9 ianuarie 2001,
Tribunalul Militar Cluj a dispus restituirea cauzei la parchet în vederea
completării urmăririi penale. Instanţa a apreciat că organele de cercetare
trebuiau să identifice persoana care, conform jurnalului de bord, efectuase la
data de 5 martie 1998 ultima revizie tehnică şi persoana care ar fi trebuit să
verifice starea tehnică a camionului în dimineaţa zilei de 25 martie 1998,
înainte de plecarea sa din unitatea militară. Având în vedere faptul că
sergentul RD. nega că ar fi efectuat efectiv revizia tehnică din 23 ianuarie
1998, instanţa a dispus şi administrarea de probe pentru stabilirea veridicităţii
informaţiilor ce figurau în jurnalul de bord cu privire la această revizie.
Prin Decizia din data de 8 martie 2001, Tribunalul
Militar Teritorial Bucureşti a respins recursul parchetului militar împotriva
Sentinţei din data de 9 ianuarie 2001.
18. Procurorul a reluat urmărirea penală, a reaudiat
inculpaţii şi martorii şi a dispus o nouă expertiză a camionului.
19. Această a treia expertiză, efectuată la data de
28 septembrie 2001, a confirmat în totalitate dinamica accidentului, aşa cum a
fost stabilită prin expertiza din 16 septembrie 1998. Conform expertului,
camionul intrase în intersecţie în momentul în care semaforul a trecut de la
verde la galben. După ce a analizat jurnalul de bord al camionului, expertul a
constatat, ca şi ceilalţi 2 dinaintea sa, că sistemul de frânare nu mai fusese
verificat din data de 12 noiembrie 1993, cu încălcarea unui ordin al
Ministerului de Interne care impunea o verificare amănunţită a sistemului de
frânare la fiecare 2 ani. Ca şi colegii săi, el a considerat că această operaţiune
ar fi trebuit realizată cu ocazia reviziei tehnice din 23 ianuarie 1998 şi că o
simplă inspecţie vizuală nu permitea detectarea defecţiunilor la sistemul de
frânare.
20. La data de 3 aprilie 2002, Parchetul Militar
Braşov a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaţilor faţă de faptul
că revizia tehnică din 23 ianuarie 1998 nu ar fi permis detectarea proastei
funcţionări a sistemului de frânare şi că în jurnalul de bord al camionului ar
fi înscrise informaţii false cu privire la revizia din data de 5 martie 1998,
fără rea intenţie, de către un terţ, P.M.
21. La data de 11 iulie 2002, Parchetul Militar de pe
lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a admis plângerea reclamantei şi
a trimis cauza la Parchetul Militar Braşov pentru completarea cercetărilor.
22. La data de 10 aprilie 2003, după ce a audiat din
nou inculpaţii şi 11 martori, Parchetul Militar Braşov a dispus scoaterea de
sub urmărire penală a inculpaţilor. Parchetul a apreciat că, în cauză, ar fi
putut fi obţinute despăgubiri de către reclamantă în temeiul răspunderii civile
delictuale.
23. La data de 14 august 2003, Parchetul Militar de pe
lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a admis încă o dată plângerea
reclamantei şi a trimis cauza la Parchetul Militar Braşov pentru completarea
urmăririi penale.
24. La data de 27 octombrie 2003, Parchetul Militar
Braşov a dispus din nou scoaterea de sub urmărire penală a inculpaţilor,
apreciind că faptele acestora nu întruneau elementele constitutive ale unor
infracţiuni.
La data de 27 septembrie 2004, Parchetul Militar de pe
lângă Tribunalul Militar Teritorial Braşov a informat-o pe reclamantă, printr-o
simplă adresă nemotivată, că plângerea sa a fost respinsă.
25. Reclamanta a introdus la Tribunalul Militar Cluj
o plângere împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală.
La data de 31 martie 2005, plângerea sa a fost respinsă
ca inadmisibilă printr-o sentinţă ce a fost ulterior confirmată definitiv, la
data de 13 octombrie 2005, în urma apelului reclamantei, de către Tribunalul
Militar Teritorial Bucureşti.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încălcări a art. 2 din Convenţie
26. Reclamanta
susţine că ancheta cu privire la circumstanţele decesului mamei sale nu a fost
efectivă. Ea invocă în esenţă art. 2 din Convenţie, care prevede următoarele:
„Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat
prin lege. (...)"
A. Asupra admisibilităţii
27. Curtea constată că
cererea nu este vădit neîntemeiată în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Pe de
altă parte, Curtea constată că cererea nu este afectată de niciun alt motiv de
inadmisibilitate, trebuind, în consecinţă, declarată admisibilă.
B. Asupra fondului
1. Argumentele părţilor
28. Guvernul evidenţiază faptul că ancheta a fost
începută la iniţiativa autorităţilor imediat după accident şi că au fost culese
şi analizate toate probele ce s-ar fi putut dovedi utile pentru soluţionarea
cauzei. De asemenea, Guvernul arată că ancheta a fost condusă în mod obiectiv
şi fără ca desfăşurarea ei să fi fost influenţată în vreun fel de calitatea
părţilor.
29. Reclamanta contestă poziţia Guvernului, arătând că
ancheta nu s-a desfăşurat cu celeritate, din cauza, în special, a faptului că
martorii au fost reaudiaţi de mai multe ori şi că au fost efectuate 3 expertize
cu acelaşi obiect. Ea susţine că, din cauza carenţelor anchetei, instanţele au
fost nevoite să dispună restituirea cauzei la parchet, care i-a refuzat în
permanenţă accesul la dosar. De asemenea, reclamanta arată că a fost nevoită să
atace de mai multe ori soluţiile de scoatere de sub urmărire penală şi
subliniază că, deşi parchetul ierarhic superior i-a dat câştig de cauză,
parchetul care a instrumentat cauza a menţinut de fiecare dată soluţia
iniţială.
2. Aprecierea Curţii
30. Curtea reaminteşte
că art. 2 § 1 impune statului obligaţia de a asigura dreptul la viaţă prin
implementarea unei legislaţii penale concrete, care să descurajeze comiterea de
infracţiuni contra persoanei şi care să se sprijine pe un mecanism de aplicare
conceput pentru a preveni, împiedica şi pedepsi încălcările sale. Această
obligaţie presupune, implicit, începerea unei anchete oficiale efective atunci
când o persoană îşi pierde viaţa. Scopul esenţial al unei astfel de anchete
este să asigure punerea în aplicare efectivă a legislaţiei interne ce
protejează acest drept. Ancheta trebuie să permită stabilirea cauzei decesului
şi identificarea persoanelor vinovate. Este vorba nu de o obligaţie de
rezultat, ci de o obligaţie de mijloace; aşadar, autorităţile trebuie să fi
luat măsuri rezonabile pentru culegerea probelor referitoare la incident.
31. Orice deficienţă a anchetei care îi reduce
capacitatea de a stabili cauza decesului sau persoanele responsabile riscă să
ducă la concluzia că ea nu corespunde acestei norme. In acest context, cerinţa
de promptitudine şi diligentă rezonabilă este implicită [a se vedea, în
special, Havva Dudu Esen împotriva Turciei, nr. 45.626/99, §§ 46-48, 20
iunie 2006, Pereira Henriques împotriva Luxemburgului, nr. 60.255/00, §§
56-60, 9 mai 2006, Hugh Jordan împotriva Regatului Unit, nr. 24.746/94,
§§ 108, 136-140, CEDO 2001-III (extrase) şi Mahmut Kaya împotriva Turciei, nr.
22.535/93, §§ 106-107, CEDO 2000-III].
32. Or, în speţă, ancheta judiciară a început la data
de 25 martie 1998 şi s-a încheiat abia la data de 13 octombrie 2005, adică după
7 ani şi 7 luni. Pe deasupra, ea s-a încheiat cu o soluţie de scoatere de sub
urmărire penală care a pus capăt constituirii în parte civilă a reclamantei,
fără ca problema răspunderii pentru accidentul care a dus la decesul mamei sale
să fi fost elucidată, inclusiv sub aspectul răspunderii obiective a
autorităţilor militare, ceea ce aruncă o îndoială asupra posibilităţii acesteia
de a obţine o despăgubire pentru prejudiciul suferit [Moldovan împotriva
României (nr. 2), nr. 41.138/98 şi 64.320/01, §§ 119-120, CEDO 2005-VII
(extrase)].
33. Curtea apreciază că durata anchetei şi soluţiile
repetate de restituire a cauzei în vederea completării urmăririi penale
datorate modului în care aceasta s-a desfăşurat sunt imputabile autorităţilor.
Mai mult, în circumstanţe cum sunt cele în speţă, în
care nu se contestă că accidentul a fost produs de un camion militar condus de
un militar aflat în exerciţiul funcţiilor sale, este de aşteptat o rigoare mai
mare din partea autorităţilor în ancheta desfăşurată cu privire la cauzele
incidentului şi identificarea vinovaţilor.
34. In ceea ce o priveşte pe reclamantă, ea a dat
dovadă de diligentă fără a abuza de căile de atac puse la dispoziţia sa, iar
plângerile sale repetate împotriva soluţiilor de scoatere de sub urmărire
penală au fost toate admise. Pe deasupra, deşi caracterul efectiv al anchetei
trebuie să fie asigurat de autorităţi, şi nu să se bazeze pe vigilenţa părţii
civile, Curtea observă că reclamanta a mers până acolo încât a contestat în
faţa instanţelor soluţia de scoatere de sub urmărire penală imediat ce calea de
atac împotriva acestei soluţii a devenit efectivă, la data de 1 ianuarie 2004 [Dumitru
Popescu împotriva României (nr. 1), nr. 49.234/99, §§ 43^5, 26 aprilie
2007].
35. In fine, Curtea constată că, la data
evenimentelor, procurorii militari erau, la fel ca şi inculpaţii, militari
activi şi că, în aceste condiţii, făceau parte dintr-o structură militară
întemeiată pe principiul subordonării ierarhice. Or, ţinând cont mai ales de
faptul că persoana care conducea camionul se afla în exerciţiul funcţiilor
sale, această legătură de tip instituţional reprezintă, în speţă, o lipsă de
independenţă şi de imparţialitate a procurorului militar în instrumentarea
anchetei (a se vedea, mutatis mutandis, Barbu Anghelescu împotriva României,
nr. 46.430/99, § 67, 5 octombrie 2004; Bursuc împotriva României, nr.
42.066/98, § 107, 12 octombrie 2004; şi Mantog împotriva României, nr.
2.893/02, § 69-70, 11 octombrie 2007).
36. Aceste elemente îi sunt suficiente Curţii pentru a
constata că ancheta judiciară condusă în speţă nu poate fi considerată
efectivă.
Prin urmare, în speţă a avut loc încălcarea art. 2 din
Convenţie, sub aspectul laturii sale procedurale.
II. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
37. Conform art. 41 din
Convenţie:
„In cazul în care Curtea declară că a avut loc o
încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al
înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a
consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul,
o reparaţie echitabilă."
A. Prejudiciu
38. Reclamanta
solicită, cu titlu de daune materiale, suma de 1.500 euro (EUR) cu titlu
de cheltuieli de înmormântare, precum şi suma de 50.000 EUR cu titlu de daune
morale.
39. Guvernul se opune rambursării sumei solicitate cu
titlu de cheltuieli de înmormântare şi arată că familia victimei a primit după
accident un ajutor în valoare de 8.600.000 lei româneşti (ROL) din
partea statului, precum şi suma de 8.000.000 ROL din partea lui D.D., pentru a
acoperi costul înmormântării. Pe de altă parte, Guvernul consideră că
pretenţiile reclamantei cu titlu de daune morale sunt excesive şi face
trimitere la jurisprudenţa Curţii în materie.
40. Curtea nu distinge nicio legătură de cauzalitate
între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins şi, în consecinţă,
respinge această cerere (Pereira Henriques, § 94, şi Hugh Jordan, §
170, hotărâri menţionate mai sus). In schimb, ea consideră că este cazul să îi
acorde reclamantei suma de 15.000 EUR cu titlu de daune morale.
B. Cheltuieli de judecată
41. De asemenea,
reclamanta solicită suma de 3.000 EUR pentru onorariile avocaţilor care au
asistat-o în faţa Curţii şi 1.800 EUR pentru cheltuielile suportate cu ocazia
vizitelor la Strasbourg. Ea mai solicită 1.500 EUR pentru cheltuielile aferente
procedurii interne. In dovedirea pretenţiilor sale, reclamanta a depus la dosar
chitanţe ce atestă plata sumei de 9.300.000 ROL către avocat în perioada
1998-2002 şi documente justificative legate de taxele poştale în valoare de
1.049.529 ROL.
42. Guvernul consideră că valoarea onorariilor de
avocat demonstrată de reclamantă se ridică la 342 EUR şi roagă Curtea să nu
acorde decât cheltuielile dovedite, necesare şi rezonabile.
43. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu
poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care
li s-a stabilit realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil. In speţă,
ţinând cont de elementele aflate în posesia sa şi de criteriile menţionate mai
sus, Curtea consideră rezonabil să îi acorde reclamantei suma de 500 EUR cu
titlu de cheltuieli de judecată.
C. Majorări de întârziere
44. Curtea consideră
potrivit ca valoarea majorărilor de întârziere să fie stabilită în raport cu
rata dobânzii pentru facilitatea de împrumut marginal practicată de Banca
Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 2 din
Convenţie, pe latura sa procedurală;
3. hotărăşte:
a) ca statul pârât să îi plătească reclamantei, în cel
mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art.
44 §2 din Convenţie, sumele de mai jos, care vor fi convertite în moneda
statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii:
(i) 15.000 EUR (cincisprezece mii euro), cu titlu de
daune morale, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit; şi
(ii) 500 EUR (cinci sute euro), cu titlu de cheltuieli
de judecată, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit de
către reclamantă;
b) că, începând de la expirarea termenului menţionat
mai sus şi până la efectuarea plăţii, această sumă va fi majorată cu o dobândă
simplă egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de împrumut marginal a Băncii
Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte
procentuale;
4. respinge cererea de reparaţie echitabilă pentru
rest.
Intocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris
la data de 3 februarie 2009, în aplicarea art. 77 §§ 2 şi 3 din Regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier