DECIZIE Nr.
997 din 7 octombrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 din Ordonanta Guvernului nr.
137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 774 din 18 noiembrie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată
de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 7.604/99/2007 al Curţii de Apel laşi -
Secţia contencios administrativ si fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate,
arătând că, deşi textul criticat nu ar fi susceptibil de interpretări care să
producă efecte neconstituţionale, din practica Consiliului Naţional pentru
Combaterea Discriminării rezultă că dispoziţiile art. 20 din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000 au fost interpretate şi aplicate cu depăşirea
competenţei atribuite prin lege acestei instituţii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 14 aprilie
2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.604/99/2007, Curtea
de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ
şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea şi sancţionarea
tuturor formelor de discriminare. Excepţia a fost
ridicată de Ministerul Justiţiei cu prilejul soluţionării recursului formulat
împotriva Sentinţei civile nr. 16/CA din 10 ianuarie 2008, pronunţată de
Tribunalul laşi în Dosarul nr. 7.604/99/2007, sentinţă prin care Tribunalul
laşi, Curtea de Apel laşi şi Ministerul Justiţiei au fost obligaţi să plătească
drepturi salariale rezultând din diferenţele de salarizare constatate prin
Hotărârea nr. 151 din 21 iunie 2007 a Consiliului Naţional pentru Combaterea
Discriminării.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că, din interpretarea textului de lege
criticat, rezultă că hotărârile emise de Colegiul director al Consiliului
Naţional pentru Combaterea Discriminării sunt pronunţate doar în vederea
investigării şi sancţionării contravenţionale a faptelor sau actelor de
discriminare, fapte înţelese ca acţiuni ori inacţiuni ilicite care încalcă
normele dreptului obiectiv, cauzând prejudicii unei persoane. Nicio prevedere
cuprinsă în Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 nu abilitează Colegiul să emită
hotărâri în exercitarea atribuţiei de armonizare a legislaţiei. Această
concluzie este impusă de mai multe aspecte, precum necesitatea sesizării
Consiliului în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la
care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei, sarcina dovedirii faptei de către
cel care se consideră discriminat, posibilitatea de a proba inclusiv prin
înregistrări audio sau video, aplicarea sancţiunilor contravenţionale,
caracterul executoriu al hotărârii Consiliului în ceea ce priveşte sancţiunea
pecuniară şi posibilitatea restabilirii situaţiei anterioare. O interpretare
contrară, care ar legitima Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării
să aplice sancţiuni contravenţionale pentru adoptarea unor acte normative, ar reprezenta
un nonsens. De asemenea, restabilirea situaţiei anterioare discriminării
„create" printr-o dispoziţie legală este de altfel imposibilă printr-o
hotărâre a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dispoziţiile
din legi sau ordonanţe bucurându-se, până la proba contrară, de prezumţia de
constituţionalitate, iar cele cuprinse într-un act administrativ de prezumţia
de legalitate. In consecinţă, consideră că art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr.
137/2000 este neconstituţional în măsura în care este interpretat în sensul în
care se dă Consiliului atribuţia de a reţine încălcarea principiului egalităţii
în faţa legii prin examinarea şi cenzurarea soluţiilor cuprinse în acte
normative şi acte administrative cu caracter normativ.
Curtea de Apel Iaşi -
Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. In acest sens, arată că,
din coroborarea art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, referitor la
„armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative şi
administrative", cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din acelaşi act
normativ, care includ în sfera discriminării şi „prevederile aparent neutre
care dezavantajează anumite persoane", respectiv cu dispoziţiile art. 20
din aceeaşi ordonanţă, care recunosc Consiliului dreptul de a lua măsuri
specifice în cazul „constatării existenţei discriminării", rezultă că pot
face obiect al investigaţiilor Consiliului, din oficiu sau la cerere, şi
reglementări cu caracter normativ. Or, transferul, chiar şi în mod indirect sau
prezumat, al controlului concordanţei unor prevederi din acte normative cu art.
16 din Constituţie, precum şi permisiunea acordată Consiliului de a realiza
„armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative şi administrative"
şi „a dispune măsurile specifice constatării existenţei discriminării"
apar ca o încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în
stat. De asemenea, arată că, prin neprecizarea limitelor şi condiţiilor în care
Consiliul poate să exercite controlul, se permite acestuia să se substituie
instanţelor judecătoreşti în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea
legilor, încălcându-se astfel prevederile art. 126 din Constituţie, iar pe de
altă parte, să se pronunţe, chiar şi în mod indirect, asupra constituţionalităţii legilor,
prerogativă ce aparţine exclusiv Curţii Constituţionale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie
dispoziţiile art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, dispoziţii potrivit cărora:
„Art. 20. - (1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în
termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia
cunoştinţă de săvârşirea ei.
(2) Consiliul soluţionează sesizarea prin
hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).
(3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1),
persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea
consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare
discriminării.
(4) Colegiul director al Consiliului dispune
măsurile specifice constatării existenţei discriminării, cu citarea obligatorie
a părţilor. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea
primirii. Neprezentarea părţilor nu împiedică soluţionarea sesizării.
(5) Acţiunea de investigare întreprinsă de Colegiul
director se desfăşoară la sediul instituţiei sau în alt loc stabilit de acesta.
(6) Persoana interesată are obligaţia de a dovedi
existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei discriminări
directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi
revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. In faţa
Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv
înregistrări audio şi video sau date statistice.
(7) Hotărârea Colegiului director de soluţionare a
unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării şi
cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele,
domiciliul sau reşedinţa părţilor, obiectul sesizării şi susţinerile părţilor,
descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt şi de drept care au stat la
baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este
cazul, calea de atac şi termenul în care aceasta se poate exercita.
(8) Hotărârea se comunică părţilor în termen de 15
zile de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării.
(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată
la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii.
(10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin.
(2) şi care nu sunt atacate în termenul de 15
zile constituie de drept titlu executoriu."
Autorul excepţiei consideră că acest text de lege este
contrar prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), ce reglementează
principiul separaţiei puterilor în stat, art. 126 alin. (6), care garantează
controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe
calea contenciosului administrativ, ale art. 146 lit. a) şi d), care stabilesc
competenţa Curţii Constituţionale de a analiza constituţionalitatea unor
prevederi din legi sau ordonanţe în vigoare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, în esenţă, critica autorului excepţiei pune în discuţie
constituţionalitatea atribuţiilor jurisdicţionale ale Consiliului Naţional
pentru Combaterea Discriminării, care, potrivit art. 20 alin. (3) din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000, poate să dispună „înlăturarea consecinţelor
faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare
discriminării", în măsura în care situaţiile discriminatorii izvorăsc
din conţinutul unor acte normative.
Faţă de acestea, Curtea apreciază că o corectă analiză
a textului de lege criticat impune interpretarea acestuia în ansamblul
reglementării din care face parte, mai precis al secţiunii a VI-a din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000, care reglementează rolul, atribuţiile şi organizarea
Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Astfel, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art.
16 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea
Discriminării îndeplineşte rolul de „garant al respectării şi aplicării
principiului nediscriminării", iar potrivit dispoziţiilor art. 18 din
acelaşi act normativ, „este responsabil cu aplicarea şi controlul
respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum
şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor
normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării".
Mai departe, art. 19 alin. (1) lit. c), precum şi art. 20 în ansamblu
reglementează rolul jurisdictional al Consiliului, care are ca finalitate, aşa
cum s-a arătat, „înlăturarea faptelor discriminatorii şi restabilirea
situaţiei anterioare discriminării". In sfârşit, nu trebuie omis nici
faptul că art. 2 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă prevede că sunt
discriminatorii „prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care
dezavantajează anumite persoane [...]".
Deşi autorul excepţiei apreciază ca fiind un
„nonsens" interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Ordonanţa
Guvernului nr. 137/2000 în sensul aplicabilităţii lor şi cu privire la
situaţiile discriminatorii ce izvorăsc din conţinutul actelor normative, Curtea
observă totuşi că dispoziţiile de lege mai sus enunţate au constituit în
realitate temeiul mai multor hotărâri prin care Consiliul Naţional pentru
Combaterea Discriminării a constatat, în cadrul activităţii sale
jurisdicţionale, caracterul discriminatoriu al unor prevederi legale. Dovadă a
acestui fapt stă şi introducerea, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, a alin. (3) la art. 19 din
Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, prin care s-a scos din competenţa
Consiliului soluţionarea sesizărilor având ca obiect măsurile legislative în
contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul
bugetar, măsură legislativă dictată tocmai ca urmare a efectelor generate de
hotărârile emise de această instituţie.
In această ordine de idei, Curtea constată că, în
vederea îndeplinirii rolului său de garant al respectării şi aplicării
principiului nediscriminării, Consiliul Naţional pentru Combaterea
Discriminării este chemat să vegheze, printre altele, inclusiv asupra modului
în care este respectat acest principiu în conţinutul actelor normative. In
acest sens, acest organ poate constata existenţa unor prevederi de lege
discriminatorii şi îşi poate exprima opinia în ceea ce priveşte armonizarea
dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul
nediscriminării. Ceea ce aici interesează sunt efectele pe care le produc
aceste opinii. Astfel, dacă s-ar admite că, pe calea controlului jurisdictional
întemeiat pe art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Consiliul
Naţional pentru Combaterea Discriminării poate să constate existenţa unor
situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme
legale, hotărârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilităţii
acestor dispoziţii şi chiar aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege,
care nu se referă la persoana sau grupul social discriminate. într-o atare
împrejurare, se pune în discuţie legitimitatea acestui organ de a interfera în
competenţele legislativului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte
normative şi instituirea aplicabilităţii altora, dar şi în competenţele Curţii
Constituţionale, care îndeplineşte rolul de legislator negativ, atunci când
constată lipsa de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanţe şi
dispoziţiile constituţionale, sub aspectul art. 16 referitor la principiul
nediscriminării.
Deşi în lumina dispoziţiilor constituţionale o asemenea
interpretare nu ar putea fi acceptată, rolul Consiliului Naţional pentru
Combaterea Discriminării putând fi rezumat mai degrabă la posibilitatea de a
constata existenţa unor discriminări în conţinutul unor acte normative şi la
formularea de recomandări sau sesizarea autorităţilor competente pentru a
modifica respectivele texte de lege, se observă totuşi, aşa cum s-a reţinut şi
mai sus, că, în practică, art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr.
137/2000 a generat efecte neconstituţionale, prin care s-a încălcat principiul
separaţiei puterilor în stat, la aceasta contribuind chiar formularea echivocă
a dispoziţiilor cuprinse în secţiunea a VI-a din Ordonanţa Guvernului nr.
137/2000.
Pentru aceste motive, Curtea constată că prevederile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr.
137/2000 sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul
că acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării competenţa ca,
în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze textul unor acte
normative cu caracter discriminatoriu şi chiar să substituie acest text cu
dispoziţii cuprinse în alte acte normative.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de
Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 7.604/99/2007 al Curţii de Apel laşi -
Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 20
alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi
sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale, în măsura
în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Naţional pentru
Combaterea Discriminării competenţa ca, în cadrul activităţii sale
jurisdicţionale, să anuleze
ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că
sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară
sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
2. Respinge excepţia de neconstitutionalitate a
prevederilor art. 20 alin. (1), (2), (4)-(10) din Ordonanţa Guvernului nr.
137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,
excepţie ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Guvernului şi celor două Camere ale
Parlamentului.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu