DECIZIE   Nr. 96 din 24 septembrie 1996

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 251 din 17 octombrie 1996

    Ioan Muraru                - presedinte
    Costica Bulai              - judecator
    Viorel Mihai Ciobanu       - judecator
    Mihai Constantinescu       - judecator
    Lucian Stangu              - judecator
    Raul Petrescu              - procuror
    Maria Bratu                - magistrat-asistent

    Pe rol solutionarea recursurilor declarate de catre Ministerul Public, de Buriman Marina Ioana (Dosarul nr. 15C/1996), Antonescu Elena si Antonescu Cristina (Dosarul nr. 16C/1996), Gheorghiu Marie Angele Roxana si Diplan Gheorghiu Lucretia Ariana (Dosarul nr. 30C/1996), precum si de Badulescu Vlad Radu (Dosarul nr. 41C/1996), impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 73 din 4 iunie 1996. Presedintele completului declara sedinta deschisa.
    La apelul nominal sunt prezente, personal si asistate de dl. avocat Adrian Vasiliu, Antonescu Cristina si Gheorghiu Marie Angele Roxana, iar recurentii Buriman Marina Ioana, Antonescu Elena si Diplan Gheorghiu Lucretia Ariana raspund prin reprezentant, dl. avocat Adrian Vasiliu. Lipsa Consiliul General al Municipiului Bucuresti, R.A. "Locato", S.C. "Cotroceni" - S.A., Primaria Sectorului 1, Primaria Sectorului 5 si Badulescu Vlad Radu, care a solicitat judecarea recursului fara prezenta sa.
    Procedura de citare legal indeplinita.
    Avand cuvantul, pentru a sustine recursul Ministerului Public, dl. procuror Raul Petrescu solicita admiterea recursului si, in fond, respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedura civila, aratand, in esenta, ca examinarea constitutionalitatii textului atacat trebuie sa se faca in raport cu dispozitiile art. 130 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "in activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor", astfel ca suspendarea executarii unei hotarari judecatoresti de catre procurorul general nu poate fi privita ca o incalcare a principiului separatiei puterilor in stat. Pe de alta parte, masura suspendarii executarii hotararii judecatoresti irevocabile, luata de catre procurorul general, este cenzurata de Curtea Suprema de Justitie, care, potrivit art. 330^2 alin. 2 din Codul de procedura civila, poate fie sa dispuna prelungirea suspendarii, fie sa revina asupra suspendarii acordate.
    Dl. avocat Adrian Vasiliu solicita, in legatura cu recursul declarat de catre Ministerul Public, respingerea acestuia ca neintemeiat, intrucat suspendarea executarii unei hotarari judecatoresti de catre procurorul general este, astfel cum corect s-a retinut prin decizia de fond, neconstitutionala.
    Avand cuvantul pentru a sustine recursul declarat de Buriman Marina Ioana, Antonescu Elena, Antonescu Cristina, Gheorghiu Marie Angele Roxana si Diplan Gheorghiu Lucretia Ariana, dl. avocat Adrian Vasiliu prezinta motivele de recurs formulate in scris si care se vor reda in cele ce urmeaza, insistand, in esenta, asupra urmatoarelor aspecte: exceptia de neconstitutionalitate nu viza atat faptul ca recursul in anulare poate fi exercitat numai de catre procurorul general, astfel cum a retinut decizia de fond, ci faptul ca textul atacat nu stabileste un termen de exercitare; asimilarea solutiei din art. 330^1 din Codul de procedura civila cu posibilitatea de a invoca oricand nulitatea absoluta nu poate fi retinuta, deoarece exista chiar hotarari ale Curtii Supreme de Justitie care nu pot fi atacate pe calea recursului in anulare; este incalcat principiul neretroactivitatii, deoarece inexistenta termenului pentru exercitarea recursului in anulare poate duce la situatia ca intr-o cauza solutionata la un moment dat sa se aplice, cu ocazia judecarii recursului in anulare, o lege ulterioara, care este de imediata aplicare; art. 128 din Constitutie nu da un mandat in alb pentru a stabili orice regula, ci ea trebuie sa fie constitutionala, astfel ca prin folosirea cailor de atac trebuie inteleasa egalitatea dintre parti si Ministerul Public, acordarea acelorasi sanse partilor, ceea ce presupune fixarea unui termen pentru exercitarea oricarei cai de atac; principiul egalitatii inscris in art. 16 alin. (1) din Constitutie si cerinta ca procesul sa fie echitabil presupun si respectarea drepturilor castigate de catre parti sau terti, care nu pot sa fie atinse; cerinta ca procesul sa fie rezolvat intr-un termen rezonabil priveste procesul in general, deci inclusiv existenta unui termen de exercitare a caii de atac; art. 1 alin. (3) din Constitutie, care defineste Romania ca un stat de drept, in care dreptatea reprezinta valoare suprema si este garantata, impune respectarea principiilor puterii lucrului judecat si stabilitatii hotararilor judecatoresti; de esenta cailor de atac este existenta unui termen de exercitare, astfel cum prevede, ca regula, Codul de procedura penala, in legatura cu exercitarea recursului in anulare.
    In concluzie, solicita admiterea recursului, iar pe fond admiterea exceptiei de neconstitutionalitate cu privire la art. 330^1 din Codul de procedura civila.
    Luand cuvantul, reprezentantul Ministerului Public arata ca textul atacat nu incalca principiul egalitatii, deoarece egalitatea nu inseamna uniformitate. Invocand si prevederile art. 128 din Constitutie, procurorul solicita respingerea recursurilor.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    1. Prin Decizia nr. 73/1996 Curtea a admis, cu unanimitate de voturi, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedura civila, text care prevede ca "Procurorul general poate dispune, pe termen limitat, suspendarea executarii hotararilor judecatoresti inainte de introducerea recursului in anulare". Pentru a se pronunta aceasta solutie s-a apreciat, in esenta, ca prin aceste prevederi este afectat principiul separatiei puterilor in stat, principiu care, desi nu este consacrat expres, poate fi dedus din ansamblul reglementarilor constitutionale si, indeosebi, al celor avand ca obiect precizarea functiilor ce revin autoritatilor publice si a raporturilor dintre acestea. Aceasta deoarece, in sensul prevederilor art. 131, alin. (1) din Constitutie, procurorii isi desfasoara activitatea "sub autoritatea ministrului justitiei", organ esentialmente executiv, fiind, pe cale de consecinta, ei insisi agenti ai autoritatii executive. Asa fiind, numai incalcandu-se principiul separatiei puterilor in stat procurorii ar putea dispune suspendarea executarii unei hotarari judecatoresti. In sprijinul solutiei s-a invocat si Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 6/1992, prin care, intr-un alt context; s-a decis ca o dispozitie legala prin care se suspenda cursul judecatii sau executarea hotararilor judecatoresti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstitutionala, aratandu-se ca din moment ce nici autoritatea legiuitoare nu poate dispune suspendarea executarii hotararilor judecatoresti referitoare la anumite cauze determinate, cu atat mai mult o asemenea masura nu poate fi luata de catre o alta autoritate.
    2. Impotriva acestei solutii a declarat recurs in termen procurorul general, solicitand admiterea recursului si, in fond, respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.
    In motivarea recursului se arata ca examinarea constitutionalitatii textului atacat trebuie sa se faca in raport cu dispozitiile art. 130 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora, in activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor, astfel incat posibilitatea suspendarii executarii unei hotarari judecatoresti nu poate fi privita ca o incalcare a principiului separatiei puterilor in stat.
    Prin recurs se contesta si considerentul potrivit caruia procurorii ar apartine puterii executive, aratandu-se ca, in Constitutie, dispozitiile referitoare la Ministerul Public sunt asezate in capitolul referitor la "Autoritatea judecatoreasca", ceea ce exclude apartenenta sa la puterea executiva.
    Se apreciaza ca si in procesul civil, desi este un proces privat, exista interese generale care trebuie aparate, iar in activitatea judiciara Constitutia a stabilit acest rol pentru procuror, unul dintre instrumentele puse la indemana Ministerului Public, respectiv a procurorului general, fiind posibilitatea suspendarii executarii hotararii pana la declararea recursului in anulare.
    In sfarsit, se sustine ca textul atacat reglementeaza o modalitate de amanare a efectelor grave si de netolerat pe care le poate avea o hotarare judecatoreasca pronuntata, nu cu o simpla depasire a competentelor, ci in dispretul organizarii constitutionale a statului.
    3. Prin aceeasi Decizie nr. 73/1996, Curtea, cu majoritate de voturi, a respins exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 330^1 din Codul de procedura civila si a constatat ca prevederile art. 330, art. 330^2 alin. 2, art. 330^3 si art. 330^4 sunt constitutionale.
    Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea a retinut, cu privire la art. 330, art. 330^3 si art. 330^4, ca nu se poate sustine incompatibilitatea constitutionala a existentei recursului in anulare si nici existenta vreunei situatii conflictuale intre regulile de procedura si dispozitiile Constitutiei.
    Cu privire la art. 330^1 din Codul de procedura civila, se retine ca acesta a fost atacat pentru ca dreptul de a exercita recursul in anulare a fost rezervat in exclusivitate procurorului general si pentru ca nu stabileste un termen in care poate fi exercitat, ci prevede ca se poate declara oricand. Respingandu-se exceptia de neconstitutionalitate cu privire la acest text, s-a retinut, in esenta, ca textul nu contravine art. 15 alin. (2), art. 16 si art. 128 din Constitutie si nici art. 6 pct. 1 din Conventia europeana a drepturilor omului, art. 10 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si art. 14 pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice. Aceasta pentru ca, pe de o parte, unele texte nu au nici o incidenta cu problema de constitutionalitate in discutie [art. 15 alin. (2) din Constitutie si art. 10 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului], iar pe de alta parte, celelalte texte pretins a fi incalcate nu pun in discutie necesitatea garantarii, pentru toate partile dintr-un proces, a dreptului de a exercita toate caile extraordinare de atac impotriva hotararilor judecatoresti si nici a existentei unui termen pentru exercitarea cailor de atac. Dimpotriva, art. 128 din Constitutie stabileste ca exercitarea cailor de atac se face in conditiile legii, iar art. 6 pct. 1 si art. 14 pct. 1 din actele internationale mentionate, care fac referire la rezolvarea procesului "intr-un termen rezonabil", vizeaza celeritatea procesului, nu necesitatea stabilirii pentru toate caile de atac - inclusiv cele extraordinare - a unor termene pentru exercitarea lor.
    In considerentele opiniei majoritare, se apreciaza si faptul ca nu pot fi totusi ignorate unele argumente ale autorilor exceptiei de neconstitutionalitate in sprijinul ideii ca ar trebui sa se prevada un termen si pentru exercitarea recursului in anulare, dar se precizeaza ca nu este de competenta Curtii Constitutionale sa sanctioneze omisiuni legislative, iar Curtea nici nu poate sa se manifeste ca legislator pozitiv.
    In opinia separata la aceasta solutie s-a apreciat ca art. 330^1 din Codul de procedura civila trebuia declarat neconstitutional, deoarece, desi nu contrazice expres nici un text din Constitutie, el contravine unor principii generale care se desprind din Constitutie, si anume celui al autoritatii lucrului judecat si celui al stabilitatii hotararilor judecatoresti.
    In argumentarea opiniei se invoca, in esenta, lipsa de corelare cu Codul de procedura penala care, in privinta recursului in anulare, prevede termenul de un an, precum si incalcarea art. 20 din Constitutie, in sensul ca nu s-a dat prioritate prevederilor art. 6 pct. 1 din Conventia europeana a drepturilor omului, care pretind ca o cauza civila sa fie rezolvata "intr-un termen rezonabil", iar partile sa beneficieze de "egalitatea armelor".
    4. Impotriva solutiei cu privire la art. 330^1 din Codul de procedura civila s-a declarat recurs la data de 26 iunie 1996 de catre Buriman Marina Ioana, Antonescu Elena, Antonescu Cristina, Gheorghiu Marie Angele Roxana si Diplan Gheorghiu Lucretia Ariana. Recursul a fost declarat si motivat in termen.
    In motivarea recursului se arata, in esenta, urmatoarele:
    a) Curtea a deplasat obiectul discutiei, aducand argumente, in principal, in favoarea ideii ca nu este neconstitutional ca recursul in anulare sa fie exercitat numai de catre procurorul general, or, exceptia de neconstitutionalitate viza faptul ca recursul in anulare poate fi exercitat oricand;
    b) Curtea sustine, fara nici o motivare, ca prin art. 330^1 din Codul de procedura civila nu sunt incalcate implicit dispozitiile art. 15 alin. (2) din Constitutie si ca acest motiv invocat in sprijinul exceptiei nu ar avea relevanta in cauza, or, in realitate, textul atacat afecteaza principiul inscris in textul constitutional mentionat, intrucat un proces care s-a judecat sub imperiul unor legi poate fi redeschis oricand, din moment ce recursul in anulare nu are termen si deci pot fi afectate hotarari irevocabile;
    c) in mod nejustificat Curtea apreciaza ca nu este incalcat art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece textul constitutional priveste egalitatea cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, nu egalitatea de tratament juridic a acestora in raport cu cea aplicabila autoritatilor publice. Chiar daca nu direct, art. 16 alin. (1) este infrant implicit, deoarece, prin posibilitatea exercitarii, oricand, a recursului in anulare de catre procurorul general, este nesocotita egalitatea dintre partile procesului in care se promoveaza calea de atac, in realitate fiind favorizata partea care profita de admiterea caii de atac; prin aceasta incalcare a egalitatii partilor din proces sunt nesocotite si prevederile conventiilor si ale pactelor internationale la care Romania este parte, care dispun ca examinarea proceselor trebuie sa se faca in mod echitabil, astfel incat textul atacat contravine si art. 20 din Constitutie;
    d) Curtea a retinut in mod gresit ca nu sunt incalcate prevederile art. 6 pct. 1 din Conventia europeana a drepturilor omului, care stabilesc ca rezolvarea litigiului trebuie sa se faca "intr-un termen rezonabil" si deci nici cele ale art. 20 din Constitutie, intrucat instituirea unei cai de atac fara termen aduce atingere ideii de rezolvare a unui proces "intr-un termen rezonabil", deoarece nu mai exista siguranta rezolvarii litigiului intr-un interval anume, cata vreme procesul poate fi reluat oricand prin exercitarea recursului in anulare nelimitat in timp;
    e) art. 128 din Constitutie nu a fost interpretat in mod corect de catre Curte, deoarece sintagmei "in conditiile legii" nu i se poate da intelesul posibilitatii adoptarii unei legi care sa instituie o eventuala inegalitate a partilor in raport cu caile de atac, ci art. 128 este afirmarea constitutionala a egalitatii participantilor la un proces in raport cu folosirea cailor de atac.
    In sprijinul admiterii recursului si, pe fond, a exceptiei de neconstitutionalitate, se mai invoca urmatoarele: faptul ca o componenta esentiala, definitorie, a oricarei cai de atac este termenul inauntrul caruia aceasta poate fi exercitata, deoarece altfel procesul s-ar transforma intr-un joc fara reguli, haotic, fara sens; imprejurarea ca in procedura penala se prevede, ca regula, termenul de un an; faptul ca in reglementarea anterioara anului 1948 legislatia vorbea de cerere in anulare si nu recurs in anulare, astfel ca ea putea fi imprescriptibila, ceea ce nu se poate intampla in cazul unei cai de atac de esenta careia este existenta unui termen; principiul autoritatii lucrului judecat, pe care este construita justitia moderna, ca si cel al stabilitatii juridice nu pot fi sacrificate de dragul unui utopic si iluzoriu principiu al descoperirii adevarului absolut; chiar si in perioada dictaturii comuniste, recursul extraordinar, care era, de asemenea, numai la indemana procurorului general, putea fi exercitat doar in termen de un an.
    In concluzie, se apreciaza ca acceptarea unei cai de atac fara termen este neconstitutionala. In acest context, este de observat ca, prin motivele de recurs, se apreciaza ca argumentatia Curtii, in sensul ca art. 330^1 din Codul de procedura civila ar reprezenta o omisiune legislativa, constituie o grava eroare logica, deoarece nu ar fi vorba de omisiunea legiuitorului de a legifera, ci de intentia directa, pozitiva, a acestuia de a introduce un recurs fara termen, care, fiind neconstitutionala, trebuie sanctionata.
    5. Impotriva solutiei Curtii, cu privire la art. 330^1 din Codul de procedura civila, a declarat recurs la data de 1 iulie 1996 si Badulescu Vlad Radu. Recursul a fost declarat in termen. In motivarea recursului se aduc, in esenta, urmatoarele argumente:
    a) dispozitiile art. 330^1 din Codul de procedura civila incalca principiile constitutionale ale autoritatii lucrului judecat si ale stabilitatii hotararilor judecatoresti, care, impreuna, trebuie sa asigure intr-un stat de drept stabilitatea circuitului civil
    b) art. 330^1 din Codul de procedura civila incalca doua principii ale justitiei europene, cuprinse in Conventia Europeana a Drepturilor Omului, si anume principiul judecarii cauzelor "intr-un termen rezonabil" si principiul "egalitatii armelor" partilor care participa la proces.

    CURTEA,
avand in vedere decizia atacata, motivele de recurs invocate, raportul intocmit de judecatorul-raportor, prevederile art. 330^1 si ale art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedura civila, raportate la dispozitiile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992 si vazand concluziile partilor si ale reprezentantului Ministerului Public, retine urmatoarele:
    1. Referitor la recursul declarat de catre Ministerul Public, este de observat ca, potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila, suspendarea executarii unei hotarari se dispune, in conditiile legii, numai la cererea partii interesate, de catre instanta judecatoreasca competenta, uneori chiar cu plata unei cautiuni, si, cu exceptia apelului, ea intervine de drept numai in cazuri restranse, limitativ prevazute de lege la recurs (art. 280, 300 si 325). Desigur, procurorul, ca parte in proces, poate, si el, in conditiile legii, cere suspendarea executarii unei hotarari, dar asupra ei se pronunta, de asemenea, instanta competenta. Numai in cazul recursului in anulare s-a prevazut posibilitatea pentru procurorul general de a suspenda executarea unei hotarari, solutie care nu a existat in Legea Curtii de Casatie si nici in Codul de procedura civila din anul 1948, dar a fost reglementata in cazul recursului extraordinar ce a fost eliminat din Codul de procedura civila prin Legea nr. 59/1993.
    Reglementarea de principiu din Codul de procedura civila, in sensul ca suspendarea executarii unei hotarari se dispune de instanta, este rezultatul firesc al faptului ca, potrivit art. 125 alin. (1) din Constitutie, justitia se infaptuieste prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege. Rezulta ca legea fundamentala recunoaste numai judecatorului jurisdictio si imperium, adica puterea de a "spune" dreptul si de a impune executarea fortata a hotararilor. Din moment ce prin intermediul instantei se porneste executarea silita, este firesc ca toate incidentele care apar ulterior, inclusiv in ceea ce priveste suspendarea, sa se rezolve tot de catre instanta judecatoreasca.
    In alti termeni, solutia de principiu din Codul de procedura civila, in acord cu legea fundamentala, este rezultatul principiului separatiei puterilor in stat, care, in ce priveste puterea judecatoreasca, a fost expres prevazut in art. 1 al Legii nr. 92/1992. Chiar daca Constitutia nu consacra in terminis acest principiu, cerintele lui de fond, astfel cum sunt concepute in prezent, se regasesc in legea fundamentala si trebuie respectate de catre toate autoritatile. Astfel se explica de ce Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 6/1992, la care, de altfel, s-a referit si decizia de fond, a declarat, in cadrul controlului prealabil, neconstitutionala o dispozitie legala prin care se suspenda cursul judecatii si executarea hotararilor judecatoresti definitive referitoare la anumite cauze determinate.
    Faptul ca dispozitiile referitoare la Ministerul Public sunt asezate in Constitutie in capitolul referitor la "Autoritatea judecatoreasca" nu pot duce, din punctul de vedere al aspectului supus judecatii, la o alta concluzie, deoarece aceasta imprejurare nu transforma Ministerul Public si unitatile sale in instante judecatoresti, care sa infaptuiasca, potrivit Constitutiei, justitia.
    In capitolul privind "Autoritatea judecatoreasca" sunt plasate si dispozitiile art. 131 din Constitutie, care, in alin. (1), stabilesc ca procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei. Este fara indoiala ca ministrul justitiei este reprezentant al executivului. Fara a intra in controversele doctrinare privind natura Ministerului Public, din acest text constitutional rezulta, fara dubiu, o legatura a institutiei Ministerului Public cu puterea executiva, care este determinata de faptul ca aceasta din urma reprezinta interesele societatii in mod permanent si continuu, iar Ministerul Public, potrivit art. 130 alin. (1) din Constitutie, reprezinta si el in activitatea judiciara interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.
    Faptul ca in activitatea judiciara Ministerul Public reprezinta, potrivit art. 130 alin. (1), interesele generale ale societatii nu poate conduce la o alta solutie, deoarece acest text trebuie corelat cu alte dispozitii si principii constitutionale, si, in orice caz, aceste interese generale, care exista, intr-adevar, si in procesele civile, trebuie aparate de Ministerul Public, cu respectarea tuturor dispozitiilor constitutionale. Or, coreland dispozitiile art. 131 alin. (1) cu cele ale art. 125 alin. (1) din Constitutie, rezulta ca numai prin incalcarea principiului separatiei puterilor in stat s-a recunoscut procurorului general posibilitatea de a suspenda executarea unor hotarari judecatoresti irevocabile.
    In aceste conditii, nu poate fi retinut nici motivul de oportunitate invocat in recurs, si anume faptul ca art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedura civila reglementeaza o modalitate de amanare a efectelor grave si de netolerat pe care le poate avea o hotarare judecatoreasca pronuntata in dispretul organizarii constitutionale a statului. Trebuie retinut, pe de o parte, ca motivele recursului in anulare pot fi invocate de catre parti sau de procuror pe calea recursului (art. 304 pct. 4 din Codul de procedura civila) sau a revizuirii (art. 322 pct. 4 teza intai din Codul de procedura civila), iar, pe de alta parte, art. 330^2 alin. 2 din Codul de procedura civila ingaduie Curtii Supreme de Justitie sa suspende ea executarea hotararii, dupa ce a fost sesizata, astfel ca, printr-o introducere prompta a recursului in anulare, poate fi evitat pericolul evidentiat in recurs si care, in orice caz, nu poate fi opus unor norme si principii constitutionale ce s-ar incalca, daca ar fi acceptat acest motiv.
    Asa fiind, recursul declarat de catre Ministerul Public urmeaza sa fie respins.
    2. Referitor la recursul exercitat de catre Buriman Marina Ioana, Antonescu Elena, Antonescu Cristina, Gheorghiu Marie Angele Roxana, Diplan Gheorghiu Lucretia Ariana si de Badulescu Vlad Radu, este de observat ca, potrivit art. 123 alin. (1) din Constitutie, justitia se infaptuieste in numele legii si ea se realizeaza, astfel cum s-a mai aratat, potrivit art. 125 alin. (1), prin Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege. In sfarsit, in conformitate cu art. 130 alin. (3) din Constitutie, competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege.
    In sistemul nostru actual, temeiul constitutional al exercitarii cailor de atac il constituie art. 125 alin. (3) din Constitutie, din care rezulta ca legea este cea care stabileste caile de atac, fiind incluse in procedura de judecata, si art. 128 care prevede ca, impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii.
    Legea procesual civila din tara noastra reglementeaza apelul (art. 282-298) si recursul (art. 299-316) drept cai ordinare de atac, iar contestatia in anulare (art. 317-321), revizuirea (art. 322-328), recursul in interesul legii (art. 329) si recursul in anulare (art. 330-330^4), drept cai extraordinare de atac. Recursul si revizuirea vizeaza hotarari definitive, iar contestatia in anulare si recursul in anulare, chiar hotarari irevocabile. Cu exceptia recursului in interesul legii si al recursului in anulare, care pot fi exercitate numai de catre procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, si nu au fixat termen de exercitare, celelalte cai de atac pot fi folosite de orice parte interesata si de procuror, dar numai in termenul expres prevazut de lege.
    Rezulta ca existenta unor cai de atac, chiar extraordinare, nu contravine dispozitiilor constitutionale. Aceasta, chiar daca exercitarea este recunoscuta numai procurorului general, deoarece este fara indoiala ca si in materie civila exista interese generale ale societatii, care, in activitatea judiciara, sunt reprezentate, potrivit art. 130 alin. (1) din Constitutie, de catre Ministerul Public. Or, incalcarea principiului separatiei puterilor in stat sau savarsirea de infractiuni de catre judecatori in legatura cu hotararea pronuntata de ei, care constituie motivele recursului in anulare, prevazute de art. 330 din Codul de procedura civila, reprezinta astfel de interese. In acest context trebuie observat ca reprosul care se aduce deciziei de fond, in sensul ca a deplasat obiectul discutiei, aducand, in principal, argumente in favoarea ideii ca nu este neconstitutional ca recursul in anulare sa fie exercitat numai de catre procurorul general, nu se justifica, deoarece, din motivarea recursului, indeosebi in legatura cu interpretarea art. 128 din Constitutie, se evoca si acest aspect, din moment ce se pretinde ca textul ar impune folosirea in mod egal a cailor de atac. Prevederea constitutionala nu interzice ca o cale de atac ce priveste exclusiv un interes public, cum este recursul in anulare, sa poata fi exercitata numai de catre Ministerul Public.
    Referitor la problema daca este sau nu constitutionala prevederea cuprinsa in art. 330^1 din Codul de procedura civila, potrivit careia recursul in anulare se poate exercita oricand, este de observat ca o dispozitie similara nu era prevazuta in mod expres nici in Legea Curtii de Casatie si nici in Codul de procedura civila din anul 1948, dar, in doctrina si jurisprudenta, s-a decis in sensul solutiei legislative de astazi. Prin motivele de recurs se sustine ca, pentru perioada anterioara anului 1948, solutia era fireasca, deoarece Legea Curtii de Casatie reglementa o cerere in anulare, care poate fi si imprescriptibila, si nu o cale de atac, de esenta careia este existenta unui termen de exercitare. Este adevarat ca legea nu folosea notiunea de recurs, dar doctrina si jurisprudenta ii confereau aceasta calificare, iar pe de alta parte, in acest moment, fata de dispozitiile art. 125 alin. (3) si ale art. 128 din Constitutie, care dau in competenta legii stabilirea cailor de atac si a modului lor de exercitare, nu se poate aprecia ca art. 330^1 din Codul de procedura civila contravine acestora. Interpretarea ce se da in recurs art. 128 din Constitutie nu poate fi primita, deoarece este evident ca textul are in vedere folosirea cailor de atac, adica exercitarea lor, inclusiv in ce priveste termenele, atat de catre parti, cat si de catre Ministerul Public, in conditiile stabilite de lege. De aceea textul atacat nu contravine art. 128 din Constitutie.
    In legatura cu sustinerea ca art. 330^1 din Codul de procedura civila ar incalca principiul egalitatii, inscris in art. 16 alin. (1) din Constitutie, si cerinta unui proces echitabil, inscrisa in conventiile si pactele internationale, cerinta obligatorie, potrivit art. 20 din, Constitutie, deoarece ar favoriza partea care profita de admiterea caii de atac, este de observat ca, prin anularea hotararii irevocabile atacate, partile sunt repuse in situatia anterioara, deci in situatia de egalitate. Aceasta cale de atac nu are scopul de a favoriza pe una sau pe alta dintre parti, ci anularea unei hotarari care incalca principii esentiale ale statului de drept, cum sunt separatia puterilor, independenta si impartialitatea judecatorilor. Asa fiind, nici acest motiv nu este intemeiat.
    Cat priveste motivul referitor la incalcarea cerintei prevazute de art. 6 pct. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, de a se examina cauza intr-un termen rezonabil, este de retinut ca in practica Comisiei si a Curtii Europene s-a subliniat constant ca aceasta cerinta nu se analizeaza in abstract, ci se raporteaza la fiecare caz, tinandu-se seama de durata procedurii, de natura pretentiilor, de complexitatea procesului, de comportamentul autoritatilor si al partilor, de dificultatea dezbaterilor, de aglomerarea rolului instantei, de exercitarea cailor de atac etc. Pe de alta parte, astfel cum s-a retinut si in decizia atacata, textul are in vedere celeritatea solutionarii procesului si nu interzicerea exercitarii unei cai de atac care nu are prevazut termen si care, doar ipotetic, se sustine ca ar putea duce la depasirea unui termen rezonabil. Rezulta, asadar, ca simpla posibilitate de a exercita oricand recursul in anulare nu contravine cerintei de a examina cauza intr-un termen rezonabil, examinarea respectarii ei facandu-se la o speta determinata, astfel ca si acest motiv urmeaza sa fie inlaturat.
    In legatura cu sustinerea ca art. 330^1 din Codul de procedura civila ar incalca principiile constitutionale ale puterii lucrului judecat si stabilitatii hotararilor judecatoresti, este de observat ca aceste principii nu sunt expres prevazute de Constitutie. Dar, chiar daca ele ar putea fi desprinse din art. 1 alin. (3) al legii fundamentale, care defineste Romania ca stat de drept, in care dreptatea reprezinta valoarea suprema si este garantata, trebuie observat ca puterea lucrului judecat si stabilitatea pot fi atacate si prin exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor definitive si irevocabile care sunt la indemana partilor, respectiv recursul, contestatia in anulare si revizuirea. Si aceasta pentru motive mult mai largi decat cele prevazute pentru recursul in anulare. Fiind o trasatura comuna pentru toate caile de atac care vizeaza hotarari definitive sau irevocabile, chiar daca regimul termenelor de exercitare este diferit, nu se poate aprecia ca art. 330^1 din Codul de procedura civila ar fi neconstitutional din acest punct de vedere.
    Sustinerea ca art. 330^1 din Codul de procedura civila incalca prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie nu poate fi, de asemenea, primita in modul in care a fost formulata, deoarece recurentii nu tin seama de regulile solutionarii conflictului de legi in timp. Acest motiv va fi retinut insa de Curte in sensul celor ce urmeaza. Dreptul relativ la exercitarea cailor de atac este fixat de legea in vigoare in momentul pronuntarii, deoarece admisibilitatea unei cai de atac constituie o calitate inerenta a hotararii si, in aceste conditii, nici o cale de atac nu poate rezulta dintr-o lege posterioara, dupa cum nici o cale de atac existenta in momentul pronuntarii nu poate fi desfiintata fara retroactivitate de catre o lege posterioara. Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat, in acest sens, prin deciziile nr. 9/1994 si nr. 131/1994, fundamentul acestei reguli fiind dedus din principiul neretroactivitatii. Deci art. 330^1 din Codul de procedura civila, care nu prevede vreun termen pentru exercitarea recursului in anulare, este constitutional numai in masura in care textul nu incalca principiul neretroactivitatii, in sensul ca o cale de atac se exercita doar impotriva hotararilor pronuntate dupa intrarea sa in vigoare, potrivit Legii nr. 59/1993. Altfel spus, textul ar fi neconstitutional numai daca s-ar aplica hotararilor pronuntate inainte de 26 iulie 1993, data la care a intrat in vigoare Legea nr. 59/1993 ce a introdus in Codul de procedura civila si art. 330^2. Referitor la hotararile definitive pronuntate inainte de aceasta data, este de observat pe de o parte, ca ele au putut fi atacate de catre procurorul general pe calea recursului extraordinar, care putea fi solutionat si dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 59/1993, in conditiile stabilite de art. V alin. 5 din aceasta lege, iar, pe de alta parte, prin art. V alin. 6, astfel cum a fost completat prin Legea nr. 65/1993, s-a dat partilor posibilitatea sa atace ele cu recurs, in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a legii, hotararile ramase definitive in perioada 30 iunie 1992 - 26 iulie 1993.
    Pentru a se evita interpretari ale art. 330^1 din Codul de procedura civila care sa contravina art. 15 alin. (2) din legea fundamentala, Curtea, garant al suprematiei Constitutiei, urmeaza sa admita, in parte, recursul si sa modifice decizia atacata in sensul interpretarii textului din Codul de procedura civila in concordanta cu dispozitia constitutionala.
    Desigur, la o viitoare modificare a Codului de procedura civila, Parlamentul, unica autoritate legiuitoare, va putea sa stabileasca o reglementare asemanatoare celei din Codul de procedura penala, inlaturand astfel o deosebire care, teoretic, nu se justifica. Aceasta si in lumina faptului ca in recomandarile de armonizare a dreptului procesual civil din tarile Uniunii Europene s-a retinut, in principiu, ca nici o cale de atac contra unei hotarari sa nu fie admisibila dupa expirarea unui an de la data acesteia.
    Fata de considerentele aratate, in temeiul dispozitiilor art. 144 lit. c) si ale art. 145 alin. (2) din Constitutie, ale art. 1, art. 13 alin. (1) lit. A. c), art. 23, art. 25 si ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA
    In numele legi
    DECIDE:

    1. Respinge recursul declarat de Ministerul Public impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 73 din 4 iunie 1996.
    2. Admite in parte recursul declarat de Buriman Marina Ioana, Antonescu Elena, Antonescu Cristina, Gheorghiu Marie Angele Roxana, Diplan Gheorghiu Lucretia Ariana si Badulescu Vlad Radu impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 73 din 4 iunie 1996 si modifica pct. 2 al mentionatei decizii, dupa cum urmeaza: admite in parte exceptiile de neconstitutionalitate privind art. 330^1 din Codul de procedura civila si constata ca dispozitiile sale sunt neconstitutionale in masura in care acestea se aplica hotararilor pronuntate inainte de 26 iulie 1993, data intrarii in vigoare a Legii nr. 59/1993.
    Definitiva si obligatorie.
    Prezenta decizie se comunica presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    Pronuntata in sedinta publica din 24 septembrie 1996.

                  PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                  prof. univ. dr. IOAN MURARU

                                  Magistrat asistent,
                                  Maria Bratu