ORDIN Nr. 395
din 31 ianuarie 2008
privind acordarea sporului
pentru pastrarea confidentialitatii in legatura cu informatiile clasificate
pentru personalul din Administratia Nationala a Rezervelor de Stat
ACT EMIS DE:
MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 85 din 1 februarie 2008
Având în vedere prevederile art. 12 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, ale art. 41 din Ordonanţa Guvernului
nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a
altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii
privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor
publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici
în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative,
ministrul internelor şi reformei administrative emite prezentul ordin.
Art. 1. - Funcţionarii publici şi personalului
contractual, de conducere şi de execuţie din Administraţia Naţională a
Rezervelor de Stat, aparat propriu şi unităţi teritoriale subordonate,
beneficiază de un spor calculat la salariul de bază pentru păstrarea
confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate, în funcţie de
certificatul de securitate/autorizaţia de acces la informaţiile clasificate
naţionale/NATO deţinute.
Art. 2. - Cuantumul sporului prevăzut la art. 1 este de:
a) 8% pentru persoanele care deţin certificat de
securitate/autorizaţie de acces la informaţiile clasificate secret de serviciu
ori certificat de securitate NATO RESTRICTED;
b) 10% pentru persoanele care deţin certificat de
securitate/autorizaţie de acces la informaţiile clasificate secret de stat,
nivelul secret ori certificat de securitate NATO CONFIDENŢIAL;
c) 12% pentru persoanele care deţin certificat de
securitate/autorizaţie de acces la informaţiile clasificate secret de stat, nivelul strict secret ori certificat de securitate NATO
SECRET;
d) 15% pentru persoanele care deţin certificat de
securitate/autorizaţie de acces la informaţiile clasificate secret de stat,
nivelul strict secret de importanţă deosebită ori certificat de securitate NATO COSMIC TOP SECRET.
Art. 3. - Lista persoanelor din cadrul Administraţiei
Naţionale a Rezervelor de Stat şi al unităţilor teritoriale subordonate, care
deţin certificate de securitate/autorizaţii de acces la informaţii naţionale
clasificate sau certificate de securitate pentru acces la informaţii NATO
clasificate şi care beneficiază de sporul pentru confidenţialitate, se
stabileşte prin ordin al preşedintelui Administraţiei Naţionale a Rezervelor de
Stat.
Art. 4. - Sporul pentru păstrarea confidenţialităţii în
legătură cu informaţiile clasificate se acordă începând cu data de întâi a
lunii imediat următoare celei în care s-a obţinut certificatul de
securitate/autorizaţia de acces la informaţii naţionale clasificate sau
certificatul de securitate pentru acces la informaţii NATO clasificate, pe baza
actului administrativ al ordonatorului de credite, cu încadrarea în
cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat, şi se aplică la salariul
de bază pentru categoriile de salariaţi prevăzute la art. 1.
Art. 5. -Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat
va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul internelor şi reformei administrative,
Cristian David