DECIZIE   Nr. 73*) din  4 iunie 1996

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 255 din 22 octombrie 1996

    *) A se vedea Decizia Curtii Constitutionale nr. 96/1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996.

    Ioan Deleanu        - presedinte
    Antonie Iorgovan    - judecator
    Victor Dan Zlatescu - judecator
    Raul Petrescu       - judecator
    Maria Bratu         - magistrat-asistent

    Pe rol pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 330, ale art. 330^1, ale art. 330^2, ale art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila, invocata in fata Sectiei civile a Curtii Supreme de Justitie de: Buriman Marina, in Dosarul nr. 2.914/1995, Antonescu Elena si Antonescu Cristina, in Dosarul nr. 3.232/1995, Gheorghiu Marie-Angele Roxana si Diplan Gheorghiu Lucretia Ariana, in Dosarul nr. 3.658/1995, precum si de Badulescu Vlad Radu, in Dosarul nr. 1.925/1995.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 22 mai 1996, in prezenta unora dintre parti si in lipsa celorlalte parti, legal citate, asa cum s-a consemnat in incheierea din acea data, cand, avand nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amanat pronuntarea pentru data de 29 mai 1996 si, apoi, pentru data de 4 iunie 1996, data la care a adoptat prezenta decizie.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 23 noiembrie 1995, pronuntata in Dosarul nr. 2.914/1995, Curtea Suprema de Justitie, Sectia civila, a dispus sesizarea Curtii Constitutionale, pentru a se pronunta asupra exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 330, ale art. 330^1, ale art. 330^2, ale art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila.
    In motivarea exceptiei s-a sustinut ca dispozitiile acestor articole - introduse dupa adoptarea Constitutiei - contravin prevederilor constitutionale ale art. 16 si ale art. 128. S-a mai sustinut ca instituirea recursului in anulare, in favoarea Ministerului Public, fara termen, constituie o incalcare a art. 128 coroborat cu art. 16 din Constitutie.
    Se arata, referitor la art. 330^1 si 330^2 din Codul de procedura civila, ca revizuirea si contestatia in anulare sunt afectate de termene in care caile de atac respective pot fi exercitate. In aceste conditii, "instituirea unei cai de atac numai in favoarea Ministerului Public, fara termen, pentru motive ce puteau fi invocate prin alte cai de atac cu termen, constituie o inegalitate, intrucat aceste dispozitii ale Codului de procedura civila devin mai ingaduitoare pentru una dintre parti si, in ipoteza in care nu si-a exercitat in termen caile de atac, poate sa o faca oricand, spre deosebire de celelalte parti pentru care hotararea capata autoritate de lucru judecat".
    Exprimandu-si opinia, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, doi judecatori ai completului de judecata apreciaza ca exceptia este neintemeiata, deoarece in art. 128 din Constitutie se prevede ca impotriva hotararilor judecatoresti partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii. Prevederile art. 330 din Codul de procedura civila sunt de stricta interpretare, ele avand in vedere amestecul judecatorului in atributiile puterii executive ori ale celei legislative, iar nu o simpla depasire a competentei. Recursul in anulare reprezinta un instrument de inlaturare a efectelor grave si de netolerat ale unor hotarari judecatoresti, pronuntate in dispretul organizarii constitutionale a statului.
    Interventia Ministerului Public are ca principala sarcina ocrotirea drepturilor si libertatilor cetatenilor fata de orice abuzuri, inclusiv cele care isi au sorgintea intr-o hotarare judecatoreasca, si nu poate fi obstaculata prin fixarea unui termen redus de exercitare a recursului in anulare. De altfel, in dreptul material, incalcarea unei dispozitii de ordine publica a legii este sanctionata cu nulitatea absoluta, care poate fi invocata oricand si nu poate fi acoperita prin confirmare, oricat timp s-ar fi scurs de la incheierea actului juridic.
    Unul dintre membrii completului de judecata a formulat opinie separata, considerand ca dispozitiile art. 330^1 din Codul de procedura civila sunt neconstitutionale, intrucat prevad ca recursul in anulare se poate exercita oricand.
    Principiul autoritatii lucrului judecat si principiul stabilitatii hotararilor judecatoresti pot fi considerate principii constitutionale, intrucat, prin nerespectarea lor, se ajunge tocmai la infrangerea principiului puterii lucrului judecat si, in special, al stabilitatii raporturilor juridice cuprinse in hotararile judecatoresti.
    Se mentioneaza ca, chiar in legislatia statului totalitar, potrivit art. 329 alin. 2 din Codul de procedura civila, recursul extraordinar era afectat de un termen de un an.
    Abuzurile pe care judecatorii le-ar putea face in exercitarea atributiilor - se arata in acest punct de vedere - pot fi inlaturate si daca termenul de introducere a recursului in anulare ar fi de un an.
    Curtea Suprema de Justitie, Sectia civila, prin Incheierea din 23 ianuarie 1996, pronuntata in Dosarul nr. 3.232/1995, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a acelorasi dispozitii legale.
    Motivand exceptia, autorii acesteia sustin ca textele criticate incalca principiile art. 128 din Constitutie, care prevad ca "impotriva hotararilor judecatoresti partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii".
    Instanta considera ca exceptia nu este intemeiata.
    Prin Incheierea din 2 februarie 1996, pronuntata in Dosarul nr. 3.658/1995, tot Sectia civila a Curtii Supreme de Justitie sesizeaza Curtea Constitutionala cu neconstitutionalitatea prevederilor art. 330, ale art. 330^1, ale art. 330^2, ale art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila.
    Se sustine ca dispozitiile mentionate contravin art. 16 alin. (1) si art. 128 din Constitutie.
    Instanta de judecata nu isi exprima insa opinia asupra exceptiei invocate.
    Prin Incheierea din 15 martie 1996, pronuntata in Dosarul nr. 1.925/1995, Curtea Suprema de Justitie, Sectia civila, a dispus sesizarea Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 330^1 din Codul de procedura civila. In sustinerea exceptiei se arata ca sunt incalcate principiile statornicite de art. 128 din Constitutie, deoarece Ministerul Public are posibilitatea de a declara recurs oricand impotriva hotararilor judecatoresti irevocabile, creandu-se astfel o inechitate in raport cu ceilalti participanti la procesul civil.
    Instanta apreciaza ca exceptia este neintemeiata.
    Pentru solutionarea cauzei s-au solicitat punctele de vedere ale Camerei Deputatilor, Senatului si al Guvernului.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, considera ca exceptia este neintemeiata, impartasind opinia majoritara a completelor de la Curtea Suprema de Justitie, Sectia civila.
    Se apreciaza ca prevederile art. 16 si art. 128 din Constitutie nu au fost incalcate, deoarece "aceste prevederi au in vedere raporturile dintre subiectele de drept, persoane fizice sau juridice, in timp ce in cazul recursului in anulare este implicata primordial necesitatea restabilirii ordinii legale constitutionale privind conlucrarea strict legala a puterilor statale. Pentru a se actiona consecvent in aceasta directie, nu este oportun sa se prevada niste limite in timp, o atare sarcina avand un caracter permanent actual".
    Se mai apreciaza ca pozitia de resemnare a partilor litigante, ca si efectul autoritatii de lucru judecat al hotararii judecatoresti definitive si irevocabile nu constituie argumente care sa justifice discutarea exercitarii recursului in anulare de catre procurorul general, datorita situarii ei in afara intereselor publice, statale.
    Camera Deputatilor si Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele judecatorului-raportor, concluziile partilor si ale procurorului, precum si dispozitiile art. 330, ale art. 330^1, ale art. 330^2, ale art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptiile de neconstitutionalitate, care au fost formulate si inaintate, cu respectarea prevederilor art. 144 lit. c) din Constitutie si ale art. 23 din Legea nr. 47/1992.
    Deoarece incheierile de sesizare a Curtii Constitutionale provin de la aceeasi instanta, avand ca obiect aceeasi exceptie de neconstitutionalitate, in scopul mai bunei administrari a justitiei, fiind intrunite cerintele art. 164 din Codul de procedura civila, prin Incheierea din sedinta publica din 22 mai 1996 s-a dispus conexarea dosarelor nr. 16C/1996, nr. 30C/1996 si nr. 41C/1996 la Dosarul nr. 15C/1996.
    Din cuprinsul incheierilor de sesizare a Curtii Constitutionale rezulta, asadar, ca s-a invocat neconstitutionalitatea prevederilor art. 330, ale art. 330^1, ale art. 330^2 alin. 1, ale art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila.
    In cadrul dezbaterilor, prin concluziile in fond, s-a renuntat la exceptiile de neconstitutionalitate a prevederilor art. 330, ale art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila. Instanta de contencios constitutional nu poate insa sa ia act de aceasta renuntare. Exceptia de neconstitutionalitate este o exceptie de ordine publica, prin invocarea ei punandu-se in discutie abaterea unor reglementari legale de la dispozitiile legii fundamentale, iar solutia asupra exceptiei este de interes general. Asa fiind, exceptia de neconstitutionalitate nu ramane la dispozitia partii care a invocat-o si ea nu este susceptibila de acoperire, nici pe calea renuntarii exprese la solutionarea ei de catre instanta.
    Punerea in discutie a constitutionalitatii prevederilor art. 330 din Codul de procedura civila ar insemna de fapt repudierea a insasi institutiei recursului in anulare. Or, nici un temei constitutional nu poate fi invocat pentru a se sustine incompatibilitatea constitutionala a recursului in anulare. Dimpotriva, facandu-se aplicarea dispozitiilor art. 128 din Constitutie, "in conditiile legii" se pot organiza diverse cai de atac impotriva hotararilor judecatoresti, inclusiv cai extraordinare. Prin modificarile aduse Codului de procedura civila in materia cailor de atac, ca urmare a adoptarii Legii nr. 59/1993, a fost introdus recursul in anulare, cale de atac care a mai existat in legislatia romana pana la abrogarea din anul 1952.
    Autorii exceptiei de neconstitutionalitate n-au pus insa in discutie legitimitatea constitutionala a recursului in anulare, ci faptul ca el poate fi exercitat numai de catre procurorul general, aspect asupra caruia se va starui in contextul examinarii constitutionalitatii prevederilor art. 330^1 din Codul de procedura civila.
    Art. 330^3 din Codul de procedura, civila, printr-o dispozitie de trimitere, precizeaza procedura ce trebuie urmata la judecarea si solutionarea recursului in anulare, precum si obligativitatea participarii procurorului la judecata recursului in anulare. Art. 330^4 din Codul de procedura civila arata conditiile in care procurorul general isi poate retrage recursul in anulare si consacra, totodata, dreptul partilor din proces de a starui pentru continuarea judecatii. Or, prin aceste prevederi nu poate fi pusa in discutie nici o situatie conflictuala cu dispozitiile Constitutiei. De altfel, daca sunt considerate constitutionale prevederile art. 330 din Codul de procedura civila, reglementarile cuprinse la art. 330^3-330^4 din Codul de procedura civila, inevitabile in conditiile existentei recursului in anulare, nu pot fi ele insele considerate ca neconstitutionale, cata vreme prin aceste reglementari nu se face altceva decat sa se precizeze procedura solutionarii recursului in anulare si fiecare dintre aceste reglementari sunt compatibile cu dispozitiile de principiu ale legii fundamentale.
    Raman asadar in examinare, sub aspectul constitutionalitatii, prevederile art. 330^1 si ale art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedura civila.
    Potrivit art. 330^1 din Codul de procedura civila "recursul in anulare se poate declara oricand". Intrucat textul nu limiteaza in timp posibilitatea acordata numai procurorului general de a introduce recursul in anulare, prevederile aratate au fost considerate neconstitutionale. Ele au fost considerate neconstitutionale, mai intai, pentru ca dreptul de a exercita recursul in anulare a fost rezervat in exclusivitate procurorului general; sub un al doilea aspect, ele ar fi neconstitutionale pentru ca legea nu prevede un termen pana la care poate fi exercitat recursul in anulare. In esenta, astfel cum s-a sustinut, prin aceasta posibilitate nelimitata in timp de a se exercita recursul in anulare se pun sub semnul incertitudinii autoritatea lucrului judecat si stabilitatea raporturilor juridice. In context s-au evocat prevederile in materie ale legii de procedura penala, care, reglementand, de asemenea, recursul in anulare, precizeaza ca numai "recursul in anulare in favoarea celui condamnat poate fi declarat oricand", in celelalte cazuri recursul in anulare putand fi declarat "numai in termen de un an de la data cand hotararea a ramas definitiva", astfel cum precizeaza art. 411 din Codul de procedura penala. Totodata, prin acest mod de reglementare, partile, in sens larg, cetatenii, se afla intr-o pozitie inegala fata de autoritati, din moment ce ele insele nu pot exercita recursul in anulare.
    Ar rezulta, in opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedura civila contravin, "direct", dispozitiilor art. 128 din Constitutie, ale art. 11 alin. (2) din Constitutie coroborat cu art. 20 din legea fundamentala si cu art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale art. 10 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, ale art. 14 pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice. In mod "implicit", prevederile art. 330^1 din Codul de procedura civila ar contraveni dispozitiilor art. 15 alin. (2) si ale art. 16 alin. (1) din Constitutie.
    Potrivit art. 128 din Constitutie, impotriva hotararilor judecatoresti, "partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac in conditiile legii". In interpretarea autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, prin reprezentantii lor, dispozitiile art. 128 din Constitutie implica "egalitatea participantilor la un proces in raport cu folosirea cailor de atac", "egalitatea armelor", ceea ce nu se asigura prin punerea in exclusivitate la dispozitia procurorului general a recursului in anulare.
    Acest mod reductionist de interpretare nu corespunde insa sensului real al dispozitiilor art. 128 din Constitutie, nici aceluia al prevederilor art. 16 din Constitutie. (Dispozitiile art. 15 alin. (2) din Constitutie, prin care se reglementeaza aplicabilitatea legii in timp - considerate ca incalcate "implicit" - nu au nici o incidenta cu problema de constitutionalitate in discutie). Locutiunea "in conditiile legii" din textul art. 128 din Constitutie nu poate avea semnificatia atribuita de autorii exceptiei de neconstitutionalitate, anume aceea ca totdeauna in sistemul jurisdictional partile trebuie sa se afle in aceeasi pozitie in raport cu caile de atac conferite de lege impotriva hotararilor judecatoresti. (Bunaoara, intervenientul accesoriu, desi "parte" in procesul civil, nu poate exercita neconditionat calea de atac). Egalitatea partilor in procesul civil nu poate fi redusa numai la exercitarea directa a cailor de atac. Ea are determinari mult mai largi. Unele dintre acestea sunt de altfel evocate in chiar cuprinsul reglementarilor avand ca obiect recursul in anulare (art. 330^3 alin. 1 si art. 330^4 din Codul de procedura civila). Este de observat, mai ales pentru ca s-a constituit ca argument si reglementarea din domeniul procedurii penale, ca, potrivit art. 409 din Codul procedura penala, recursul in anulare se exercita - ca si in materie procesual civila - numai de procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei. In fine, art. 16 alin. (1) din Constitutie, constituit ca reper pentru demonstrarea conflictului de constitutionalitate, priveste egalitatea cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, nu egalitatea de tratament juridic al acestora in raport cu cea aplicabila autoritatilor publice. Aceasta egalitate nu exclude, ci chiar implica un tratament juridic diferentiat, tinand seama de natura autoritatilor publice si de "atributiile" acestora. Ministerul Public este o astfel de autoritate care exercita atributii, nu drepturi subiective.
    Art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale consacra dreptul persoanei la un proces echitabil. In sensul practicii instantei europene, conceptul de "proces echitabil" nu implica in mod necesar existenta mai multor grade de jurisdictie, a unor cai de atac al hotararilor judecatoresti, nici, pe cale de consecinta, posibilitatea exercitarii acestor cai de atac - inclusiv a celor extraordinare - de catre toate partile din proces. Art. 10 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, privitor la dreptul oricarei persoane "de a fi audiata in mod echitabil si public de catre un tribunal independent si impartial", nu are nici o legatura cu problema de constitutionalitate in discutie. Art. 14 pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, consacrand egalitatea "tuturor oamenilor" in fata instantelor si dreptul la un proces echitabil, nu pune astfel in discutie necesitatea garantarii pentru toate partile dintr-un proces a dreptului de a exercita toate caile extraordinare de atac al hotararilor judecatoresti.
    In legatura cu prevederile art. 330^1 din Codul de procedura civila, staruie insa o alta problema de constitutionalitate, anume faptul ca procurorul general poate declara recursul in anulare "oricand". Neconstitutionalitatea acestor prevederi nu poate fi insa sustinuta prin invocarea dispozitiilor art. 128 din Constitutie. Potrivit acestor dispozitii, caile de atac se exercita "in conditiile legii". Pornind de la semnificatia acestei locutiuni, nu se poate ajunge prin extrapolare la concluzia ca legea ar fi trebuit sa prevada un termen pentru exercitarea recursului in anulare, caci numai astfel ea ar satisface exigentele constitutionale. La aceasta concluzie nu s-ar putea ajunge nici pe calea invocarii altor dispozitii constitutionale.
    Art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si art. 14 pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice garanteaza dreptul persoanei de a-i fi examinata cauza "intr-un termen rezonabil". Aceste prevederi vizeaza insa celeritatea procesului, nu necesitatea stabilirii pentru toate caile de atac - inclusiv cele extraordinare - a unor termene pentru exercitarea lor. Chiar in materie procesual-penala, art. 411 alin. 1 din Codul de procedura penala prevede ca recursul in anulare in favoarea celui condamnat poate fi declarat "oricand". Desi situatiile procesual-penale si procesual-civile nu sunt cu totul comparabile, reglementarile procesual-penale pot avea semnificatie, in materie procesual-civila, sub un alt aspect. Motivele recursului in anulare, prevazute de art. 330 din Codul de procedura civila, sunt stabilite in profitul ambelor parti din procesul civil, daca acestea au fost de buna-credinta, atat reclamantul, cat si paratul avand interesul sa obtina dezlegarea raportului litigios fara ca instanta sa-si depaseasca atributiile puterii judecatoresti si pronuntandu-se cu desavarsita impartialitate.
    Totusi n-ar putea fi ignorate celelalte argumente invocate de catre autorii exceptiilor de neconstitutionalitate in sprijinul ideii ca ar trebui sa se prevada un termen si pentru exercitarea recursului in anulare. Dar Curtea Constitutionala nu este competenta sa sanctioneze omisiuni legislative, nici nu poate - in sensul practicii ei constante - sa se manifeste ca legislator pozitiv.
    Sunt motivele pentru care, cu opinia separata a unui judecator, nu s-a putut retine nici exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 330^1 din Codul de procedura civila, sub acest al doilea aspect.
    Curtea Constitutionala a considerat insa, cu unanimitatea membrilor completului, ca sunt neconstitutionale prevederile art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedura civila, potrivit carora "procurorul general poate dispune pe termen limitat suspendarea executarii hotararilor judecatoresti inainte de introducerea recursului in anulare". Prin aceste prevederi este afectat principiul separatiei puterilor in stat, principiu care, desi nu este consacrat expres, el poate fi dedus din ansamblul reglementarilor constitutionale si, indeosebi, al celor avand ca obiect precizarea functiilor autoritatilor publice si a raporturilor dintre acestea.
    Intr-un alt context, Curtea Constitutionala a decis ca o dispozitie legala, prin care se suspenda cursul judecatii sau executarea hotararilor judecatoresti definitive referitoare la anumite cauze determinate, este neconstitutionala. (Decizia Curtii Constitutionale nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993). Or, daca nici autoritatea legiuitoare nu poate dispune suspendarea executarii hotararilor judecatoresti referitoare la anumite cauze determinate, cu atat mai mult o asemenea masura nu poate fi luata de o alta autoritate.
    Este adevarat ca Ministerul Public face parte, potrivit Constitutiei, din "autoritatea judecatoreasca". Totusi el reprezinta o magistratura speciala, care nu indeplineste atributii de natura jurisdictionala. In sensul prevederilor art. 131 alin. (1) din Constitutie, procurorii isi desfasoara activitatea "sub autoritatea ministrului justitiei", organ esentialmente executiv, fiind, pe cale de consecinta, ei insisi agenti ai autoritatii executive. Rezulta si astfel ca, numai incalcandu-se principiul separatiei puterilor in stat, procurorii ar putea dispune suspendarea executarii unei hotarari judecatoresti. De altfel, daca procurorul general introduce recursul in anulare, potrivit art. 330^2 alin. 2 din Codul de procedura civila, instanta poate sa dispuna suspendarea executarii hotararii. Considerente de oportunitate pentru suspendarea executarii hotararii de catre procurorul general, inainte de a sesiza instanta, nu pot avea, in sensul celor aratate, un temei constitutional.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 11, al art. 15, al art. 16, al art. 20, al art. 128 si al 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 24 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, cat priveste prevederile art. 330^1 din Codul de procedura civila, si in unanimitate, in privinta celorlalte prevederi din legea de procedura civila, considerate ca neconstitutionale,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    1. Admite exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedura civila, invocata de doamnele Buriman Marina Ioana, Antonescu Elena, Antonescu Cristina, Gheorghiu Marie-Angele Roxana si Diplan Gheorghiu Lucretia Ariana in dosarele nr. 2.914/1995, nr. 3.232/1995 si nr. 3.658/1995, pe rolul Curtii Supreme de Justitie.
    2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 330^1 din Codul de procedura civila invocata de doamnele Buriman Marina Ioana, Antonescu Elena, Antonescu Cristina, Gheorghiu Marie-Angele Roxana, Diplan Gheorghiu Lucretia Ariana si de domnul Badulescu Vlad Radu in dosarele nr. 2.914/1995, nr. 3.232/1995, nr. 3.658/1995 si nr. 1.925/1995 pe rolul Curtii Supreme de Justitie, cu opinie separata, in sensul ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedura civila sunt neconstitutionale.
    3. Constata ca prevederile art. 330, ale art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila sunt constitutionale.
    Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata in sedinta publica din 4 iunie 1996.

                   PRESEDINTE,
                   prof. univ. dr. Ioan Deleanu

                             Magistrat-asistent,
                             Maria Bratu

    OPINIE SEPARATA
    Sunt intru totul de acord cu decizia completului, cu exceptia problemei neconstitutionalitatii prevederilor art. 330^1 din Codul de procedura civila.
    Desigur, acest text nu contrazice expres nici un text din Constitutie. Trebuie sa admitem, insa, ca intreaga reglementare constitutionala este supusa unor principii generale, care sa ilustreze prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentala, potrivit carora Romania este un stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme si sunt garantate. Stirbirea autoritatii hotararilor judecatoresti - justitia fiind una dintre puterile statului -, lasarea nedeterminata, in incertitudine, a situatiilor juridice stabilite - cu autoritate de lege - prin aceste hotarari, nu pot decat sa infranga principiile statului de drept.
    Incalcarea prin lege nu numai a textelor, ci si a principiilor Constitutiei face ca aceasta lege sa fie neconstitutionala. Acest lucru este aratat explicit de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, care prevede: "Sunt neconstitutionale prevederile actelor normative prevazute la alin. (1), care incalca dispozitiile sau principiile Constitutiei".
    Alaturi de "principiile generale", cuprinse in Titlul I al Constitutiei, se degaja din intreaga reglementare a acesteia un corp de principii fundamentale. In repetate randuri, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra existentei unor principii constitutionale de acest fel, cum ar fi in cazul separatiei puterilor in stat sau al egalitatii sanselor partidelor politice.
    Literatura de specialitate a semnalat, la randul sau, existenta unor astfel de principii generale.
    "Dupa ezitari traditionale unei jurisprudente in formare, recenta si continua - scrie Dominique Rousseau, <<Droit du contentieux constitutionnel>> (p. 97) -, este clar, astazi, ca toate principiile politicii economice si sociale, in mod particular necesare timpului nostru, au primit valoare constitutionala si sunt opozabile legiuitorului de catre Consiliu in exercitiul controlului constitutionalitatii legilor."
    Consideram ca, pe drept cuvant, principiul autoritatii lucrului judecat si cel al stabilitatii hotararilor judecatoresti au valoarea unor astfel de principii. Acesta este motivul pentru care consideram ca textul criticat prin exceptia de neconstitutionalitate contravine Constitutiei.
    Stabilirea unui termen pentru introducerea recursului in anulare ar fi, dupa parerea noastra, nu o infirmare a valorilor sociale ocrotite prin reglementarea acestei cai de atac, ci un act de stimulare a Ministerului Public de a actiona cu promptitudine.
    De altfel, Codul de procedura penala stabileste pentru executarea recursului in anulare un termen de un an, chiar pentru cele mai grave infractiuni.
    Lipsa de corelare este aici vadita.
    Textul art. 330^1 din Codul de procedura civila apare neconstitutional si sub alt aspect.
    Potrivit art. 20 din Constitutie, dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. Daca exista neconcordante intre pactele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.
    Or, textul amintit contrazice cateva prevederi de mare insemnatate din conventiile internationale la care Romania este parte.
    Primul dintre acestea este art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil (fair trial). Acest articol prevede ca "orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil, a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita prin lege, care va hotari asupra contestatiilor sale privind drepturile si obligatiile cu caracter civil".
    Referirea la "termenul rezonabil" presupune, in primul rand, existenta unui termen in care sa fie pus capat procesului. Lasarea unei cai de atac fara un termen poate conduce la reluarea procesului dupa un interval de timp oricat de lung, ceea ce contrazice in mod vadit caracterul "rezonabil" al termenului.
    Este de semnalat ca practica Comisiei si Curtii Europene interpreteaza foarte larg acest text. Astfel, intr-o speta (Delcourt, v. Belgia), Curtea a statuat ca: "Intr-o societate democratica, in sensul conventiei, dreptul la o buna administrare a justitiei ocupa un loc atat de important incat o interpretare restrictiva a art. 6 pct. 1 nu ar corespunde scopului si obiectului acestei dispozitii".
    Un alt principiu al justitiei europene, incalcat de textul art. 330^1 din Codul de procedura civila, este cel al "egalitatii armelor". Acest principiu, definit prin numeroase hotarari ale Comisiei si Curtii Europene, reclama o identitate de tratament procesual intre Ministerul Public si celelalte parti litigante.
    Or, din intreaga economie a reglementarii cailor de atac din Codul de procedura penala rezulta o vadita inegalitate.
    Motivele pentru care o hotarare irevocabila poate fi atacata cu recurs in anulare pot fi invocate numai de Ministerul Public. Prin sine insasi, aceasta prevedere nu poate fi criticata, deoarece celelalte parti din proces au posibilitatea sa invoce aceleasi motive in temeiul art. 304 pct. 4 sau al art. 317 pct. 2 din Codul de procedura civila.
    Inegalitatea apare insa din faptul ca, daca exercitarea cailor contestatiei in anulare si revizuiri, care sunt la indemana tuturor partilor, este afectata de termen, exercitiul recursului in anulare nu este. Armele sunt inegale.
    Desigur, nu este de competenta Curtii Constitutionale, care nu face opera de legislator pozitiv, sa stabileasca un anume termen, aceasta fiind atributul exclusiv al puterii legislative.
    Nu trebuie uitat insa ca, chiar in statul totalitar, recursul extraordinar, posibil initial oricand, a fost ulterior limitat prin lege la un an, tocmai spre a asigura stabilitatea hotararilor judecatoresti.
    Pentru aceste motive, consider ca textul art. 330^1 din Codul de procedura civila contravine Constitutiei.

                        Judecator,
            prof. univ. dr. Victor Dan Zlatescu