DECIZIE Nr.
917 din 14 decembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 115 alin. (1) si (4) si ale art. 116
alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura
fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 74 din 31 ianuarie 2007
Ioan
Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marinela Mincă - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 115 alin. (1) şi (4) şi ale art. 116
alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, excepţie ridicată de David Brumă în Dosarul nr. 2.192/2005 al
Judecătoriei Oradea.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la dosar o cerere prin care
solicită acordarea unui nou termen de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune cererii
de amânare.
Curtea, deliberând, respinge cererea de acordare a unui
nou termen de judecată, apreciind că, până la acest termen, partea a avut
posibilitatea de a-şi formula în scris apărarea.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Astfel, arată
că nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei, potrivit căreia prin
dispoziţiile de lege criticate se instituie o dublă sancţionare pentru
întârzierile la plata datoriilor bugetare. In acest sens, invocă deciziile
Curţii Constituţionale nr. 213/2003 şi nr. 214/2004.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 29 mai
2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.192/2005, Judecătoria Oradea a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 115 alin. (1) şi (4) şi ale art. 116 alin. (1) din Codul de procedură
fiscală, excepţie ridicată de David Brumă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 115 alin. (1) şi (4)
din Codul de procedură fiscală instituie două categorii de sancţiuni băneşti cu
caracter fiscal pentru neachitarea la termen a obligaţiilor de plată, respectiv
dobânzi şi penalităţi de întârziere. De asemenea, arată că „art. 116 alin. (1)
din Codul de procedură fiscală prevede plata, pe lângă dobânzi şi penalităţi de
întârziere, şi a majorărilor de întârziere, ceea ce ar putea însemna chiar o a
treia sancţiune bănească cu caracter fiscal", ceea ce este contrar
prevederilor art. 44 alin. (8) din Constituţie. Totodată, apreciază că
stabilirea nivelului dobânzilor şi penalităţilor de întârziere prin hotărâre a
Guvernului contravine prevederilor constituţionale ale art. 139 alin. (1).
Judecătoria Oradea apreciază
că excepţia de neconstitutionalitate invocată este neîntemeiată. In acest sens,
arată că „prin Legea nr. 210/2005 s-a stabilit expres că, în toate actele
normative care conţin noţiunile de dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere,
aceste noţiuni se vor înlocui cu noţiunea de majorări de întârziere, nefiind
vorba, astfel, de o dublă sancţionare pentru întârzierile la plata datoriilor
bugetare". De asemenea, stabilirea cuantumului majorărilor de întârziere
printr-un alt act normativ decât legea nu contravine prevederilor Constituţiei,
întrucât prin lege se înţelege orice alt act normativ, termenul de „lege"
fiind folosit ca termen generic.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstitutionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. In acest sens, face
trimitere la art. IV alin. (2)
din Legea nr. 210/2005, care prevede că, în toate actele normative în care se
face referire la noţiunile de dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, aceste
noţiuni se înlocuiesc cu noţiunea de majorări de întârziere, astfel încât
dispoziţiile de lege criticate nu contravin art. 44 alin. (8) din Constituţie.
De asemenea, arată că prevederea cuprinsă în art. 115 alin. (4) din Codul de
procedură fiscală nu contravine nici art. 139 alin. (1) din Constituţie,
întrucât aceasta instituie o delegare pe care legiuitorul a înţeles să o acorde
ministrului finanţelor publice în ceea ce priveşte stabilirea nivelului
majorărilor de întârziere. Sub acest aspect, invocă Decizia Curţii
Constituţionale nr. 11/2006.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. In susţinerea acestui
punct de vedere invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 56/1999 şi nr.
472/2004.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de
judecatorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 115 alin. (1) şi (4) şi ale art. 116 alin. (1) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ordonanţă republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005, dispoziţii care au următorul
conţinut:
- Art. 115 alin. (1) şi (4): „(1) Pentru
neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată,
se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere. [...]
(4) Dobânzile şi penalităţile de întârziere se
stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al
ministrului finanţelor publice, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 138
alin. (6).";
- Art. 116 alin. (1): „Dobânzile se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua
imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei
datorate inclusiv."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege
criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (8),
potrivit cărora averea dobândită licit nu poate fi confiscată, iar caracterul
licit al dobândirii acesteia se prezumă, precum şi celor ale art. 139 alin. (1)
referitoare la taxe, impozite şi alte contribuţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că nu poate fi primită critica autorului acesteia, potrivit căreia
prin dispoziţiile de lege criticate se instituie două categorii de sancţiuni
băneşti cu caracter fiscal. Aceasta, întrucât prin art. IV alin. (2) din Legea nr. 210/2005 privind
aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2005 pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală s-a
stabilit expres că, în toate actele normative care conţin noţiunile de dobânzi
şi/sau penalităţi de întârziere, aceste noţiuni se vor înlocui cu noţiunea de
majorări de întârziere, nefiind vorba astfel de o dublă sancţionare pentru
întârzierile la plata datoriilor bugetare.
De altfel, prin Decizia nr. 213 din 15 mai 2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 435 din 19 iunie 2003, Curtea a statuat că „In
condiţiile economiei de piaţă, stabilirea de dobânzi în cazul neîndeplinirii la
termenul scadent a obligaţiei de plată reprezintă o măsură justificată şi
necesară pentru a preveni prejudicierea creditorului, iar penalităţile de
întârziere apar ca o sancţiune pentru neîndeplinirea unor obligaţii
legale".
Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că „Nivelul
dobânzilor datorate nu poate fi stabilit ca un procent imuabil, ci acesta se
schimbă periodic, în raport cu evoluţia economiei şi cu schimbările intervenite
pe piaţa financiară, Imputernicirea Guvernului de a corela, prin hotărâre,
nivelul dobânzilor cu cele de referinţă stabilite de Banca Naţională a României
se justifică prin eliminarea necesităţii modificării frecvente a legii în
această privinţă. Dimensionarea sancţiunii, constând în penalităţile de
întârziere, trebuie revizuită periodic în raport cu gravitatea consecinţelor neachitării
la termen a obligaţiilor bugetare, iar această activitate este de competenţa
legiuitorului, care poate modifica anual cota penalităţilor de întârziere prin
legea bugetului".
Aşa fiind, Curtea constată că textele de lege criticate
nu aduc atingere prevederilor art. 44 alin. (8) şi ale art. 139 alin. (1) din
Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 115 alin. (1) şi (4) şi ale art. 116 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de
David Brumă în Dosarul nr. 2.192/2005 al Judecătoriei Oradea.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 decembrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora