Augustin Zegrean |
- preşedinte |
Aspazia Cojocaru |
- judecător |
Acsinte Gaspar |
- judecător |
Petre Lăzăroiu |
- judecător |
Mircea Ştefan Minea |
- judecător |
Iulia Antoanella Motoc |
- judecător |
Ion Predescu |
- judecător |
Puskás Valentin Zoltán |
- judecător |
Tudorel Toader |
- judecător |
Valentina Bărbăţeanu |
- magistrat-asistent |
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80 alin. (3) lit. a) şi art. 82 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Sergiu Cazacu în Dosarul nr. 2.591/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că nu se justifică reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 17 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.591/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80 alin. (3) lit. a) şi art. 82 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Sergiu Cazacu într-un litigiu privind regimul străinilor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate referitoare la decizia de returnare încalcă art. 53 din Constituţie, întrucât restrâng „dreptul la libera circulaţie, dreptul la asociere etc.“. În ce priveşte textul care reglementează contestarea deciziei de returnare, arată că prin soluţionarea cauzei în termen de 30 de zile şi prin rămânerea irevocabilă a hotărârii, fără dreptul de a exercita o cale de atac, este nesocotit art. 21 din Constituţie, încălcându-se şi principiul dublului grad de jurisdicţie. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 80 alin. (3) lit. a) şi art. 82 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Din notele scrise care cuprind motivarea excepţiei, rezultă că autorul acesteia se referă la textele din varianta ordonanţei de urgenţă republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, modificată prin Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2007. Curtea observă însă că, în temeiul art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 a fost din nou republicată, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Ca urmare a renumerotării, textele de lege criticate se regăsesc în prezent la art. 82 alin. (1) şi (3) lit. a) pct. (i) şi art. 84 alin. (1), acestea urmând să fie examinate de Curte în cadrul controlului de neconstituţionalitate. Prevederile legale criticate au următoarea redactare:– Art. 82 alin. (1) şi (3) lit. a) pct. (i): „(1) Decizia de returnare constituie actul administrativ al Oficiului Român pentru Imigrări sau al formaţiunilor sale teritoriale, prin care străinii prevăzuţi la art. 81 alin. (1) sunt obligaţi să părăsească teritoriul României. [...]
(3) Decizia de returnare dă posibilitatea străinului să părăsească ţara neînsoţit, astfel:a)în termen de 15 zile, pentru:(i) străinul a cărui şedere a devenit ilegală;“. Străinii la care se referă art. 81 alin. (1) sunt cei care au intrat ilegal, a căror şedere pe teritoriul României a devenit ilegală, a căror viză sau drept de şedere a fost anulat sau revocat, cei cărora li s-a refuzat prelungirea dreptului de şedere temporară, cei cărora le-a încetat dreptul de şedere permanentă, precum şi foştii solicitanţi de azil. – Art. 84 alin.(1): „(1) Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, sau la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a emis decizia de returnare. Instanţa soluţionează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este irevocabilă.“În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 - „Accesul liber la justiţie“ şi art. 53 - „Restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi“ din Constituţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat cu privire la textele de lege ce formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală şi prin prisma unor critici similare. În acest sens este Decizia nr. 867 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 4 august 2008, prin care Curtea a observat că raţiunea reglementărilor criticate rezidă în necesitatea controlului pe care statul trebuie să îl exercite asupra fenomenului migraţionist, prin impunerea respectării anumitor obligaţii de către străinii care au dobândit dreptul de şedere temporară pe teritoriul României. Or, câtă vreme şederea străinului nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute prin lege, este firesc ca acesta să fie obligat să părăsească teritoriul României. Totodată, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar dreptul la două grade de jurisdicţie este garantat - astfel cum rezultă din prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - exclusiv în materie penală, or prevederile criticate sunt de natură administrativă. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată cu acel prilej şi considerentele ce au stat la baza acesteia îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) şi (3) lit. a) pct. (i) şi art. 84 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Sergiu Cazacu în Dosarul nr. 2.591/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 iunie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu