DECIZIE Nr. 78
din 5 februarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedura
penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 152 din 28 februarie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Lucian Pavel Măgărin în Dosarul nr. 3.297/3/2007al
Tribunalului Caraş-Severin - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public
pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 12 septembrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 3.297/3/2007, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Lucian
Pavel Măgărin.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat limitează în
mod nejustificat dreptul la repararea prejudiciului cauzat în situaţia privării
de libertate în mod nelegal, prin impunerea existenţei unor condiţii
preliminare declanşării acţiunii, respectiv stabilirea unei stări de fapt prin
intermediul unei ordonanţe a procurorului de revocare a măsurii privative, de
scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale ori prin
hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de
libertate, înlăturând astfel posibilitatea obţinerii de despăgubiri pentru alte
situaţii de privare a libertăţii în mod nelegal.
Tribunalul Caraş-Severin - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul,invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile
legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul
excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, conform
cărora „Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie
stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative
sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub
urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în
art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii
privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare
sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza
prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j)".
Aceste prevederi legale încalcă, în opinia autorului
excepţiei, dispoziţiile constituţionale ale art.16 referitoare la „Egalitatea
în drepturi" ş\ ale art. 21 privind „Accesul liber la justiţie".
Examinând excepţia, Curtea constată că asupra
constituţionalităţii dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură
penală, în raport de normele constituţionale care consacră accesul liber la
justiţie, s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa. Astfel, în Decizia nr. 417 din
14 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.044 din 11 noiembrie 2004, Curtea,
constatând că textul de lege criticat este „o concretizare a principiului
constituţional prevăzut de art. 52 alin. (3) din Constituţie, conform căruia «Statul
răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii [...]» şi, pe cale
de consecinţă, realizarea dreptului la repararea de către stat a pagubei
cauzate prin erorile judiciare are loc în condiţiile legii", a reţinut că
prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală „nu numai că nu
îngrădesc accesul liber la justiţie, ci instituie tocmai normele procedurale
necesare exercitării acestui drept, fiind în deplină concordanţă şi cu
dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), în temeiul cărora
procedura de judecată este prevăzută numai prin lege".
De asemenea, Curtea a statuat în aceeaşi decizie că
„reglementarea expresă a actelor procedurale prin care se constată încălcarea
libertăţii individuale nu este de natură a limita accesul liber la justiţie al
acelor persoane care nu se regăsesc în unul din cazurile enumerate în art. 504
alin. 3, acestea având posibilitatea de a-şi valorifica dreptul în justiţie pe
alte căi legale. Orice persoană interesată se poate adresa justiţiei, dar în
condiţiile legii şi urmând procedura prevăzută de lege".
S-a mai arătat că, în jurisprudenţa sa, Curtea
Constituţională a statuat în mod constant că liberul acces la justiţie
semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în
cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime
au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei
condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor
judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispoziţiilor
constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2). De altfel, în jurisprudenţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că o caracteristică a
principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut
(cazul Ashingdane contra Regatului Unit al Marii
Britanii- 1985). Astfel,
acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea
statului, poate fi subiectul unor limitări sau condiţionări atât timp cât nu
este atinsă însăşi substanţa sa.
Aceste argumente, care au fundamentat soluţia de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 504 alin. 3
din Codul de procedură penală, îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză,
întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei
jurisprudenţe a Curţii Constituţionale.
Curtea constată că nu sunt încălcate nici prevederile
art. 16 din Legea fundamentală, deoarece stabilirea actelor de procedură prin
care pot fi dovedite cazurile care dau dreptul la repararea pagubei materiale
sau a daunei morale în situaţia condamnărilor pe nedrept sau a privării ori restrângerii de
libertate în mod nelegal, nu este de natură să încalce principiul egalităţii
cetăţenilor în faţa legii, aplicându-se în mod egal
tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice.
De altfel, autorul excepţiei nu critică textul art. 504
alin. 3 din Codul de procedură penală pentru ceea ce conţine, ci pentru ceea ce
nu prevede, respectiv inserarea în conţinutul alineatului arătat şi a altor
situaţii în care să existe posibilitatea obţinerii de despăgubiri. Această
critică excedează competenţei Curţii, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2
alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai
asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a
putea modifica sau completa prevederile supuse controlului" şi, prin
urmare, nu are competenţa de a completa prevederea legală supusă controlului şi
nici de a face propuneri de lege ferenda. In acest sens, Curtea Constituţională
a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa faptul că nu îşi poate asuma
rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, spre a
îndeplini rolul de legislator pozitiv.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art.11 alin. (1) lit. A.d) şi ai art.29
alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată
de Lucian Pavel Măgărin în Dosarul nr. 3.297/3/2007 al Tribunalului
Caraş-Severin - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 februarie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu