Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.724 din 29.10.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 887 din 26 noiembrie 2015



SmartCity1

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Ştefan în Dosarul nr. 391/91/2015 al Tribunalului Vrancea - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 649D/2015.2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 699D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Frîncu în Dosarul nr. 7.678/118/2014 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.4. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 649D/2015 şi nr. 699D/2015 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.6. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea cauzelor.7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 649D/2015 la Dosarul nr. 699D/2015, care este primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 506 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor“ este neconstituţională.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:9. Prin Încheierea din 18 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 391/91/2015, Tribunalul Vrancea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Constantin Ştefan cu ocazia soluţionării unei cereri de revizuire.10. Prin Decizia penală nr. 234/P din 17 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.678/118/2014, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Vasile Frîncu cu ocazia soluţionării unei cereri de revizuire.11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât reglementează o procedură eminamente scrisă şi fără citarea părţilor, care nu respectă exigenţele de contradictorialitate şi oralitate ale procesului penal. Arată că examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire fără citarea părţilor creează un dezechilibru în detrimentul acestora, în condiţiile în care nu pot fi aduse contraargumente la susţinerile procurorului.12. Tribunalul Vrancea - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este justificată, dacă sunt avute în vedere, pe de o parte, aspectele pe care instanţa este obligată să le examineze în cadrul admisibilităţii cererii de revizuire, aşa cum acestea sunt prezentate în art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală, importanţa acestora în scopul soluţionării corecte a cauzei şi soluţiile la care poate ajunge instanţa la finalizarea acestei examinări, iar, pe de altă parte, necesitatea de a se oferi părţilor un proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale. Arată că revizuentul nu are posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi susţinerile sale ori de a combate susţinerile celorlalte părţi sau ale procurorului, în condiţii de contradictorialitate, cu respectarea deplinei egalităţi a armelor.13. Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în măsura în care textul de lege criticat se interpretează în sensul că procurorul participă în etapa examinării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, în timp ce, în aceeaşi procedură, părţile nu sunt citate şi nu pot formula concluzii în faţa instanţei. Consideră că, în această ipoteză, tratamentul diferenţiat instituit în favoarea procurorului şi în defavoarea părţilor nu asigură echilibrul necesar între acuzare şi apărare şi lezează dreptul la un proces echitabil şi principiul egalităţii în drepturi. Arată că principiul egalităţii armelor reprezintă o garanţie fundamentală a unui proces echitabil şi presupune menţinerea pe tot parcursul acestuia a unui echilibru între părţi şi Ministerul Public, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 30 octombrie 1991, pronunţată în Cauza Borgers împotriva Belgiei, Hotărârea din 27 octombrie 1993, pronunţată în Cauza Dombo Beheer B.V. împotriva Olandei, Hotărârea din 23 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Ankerl împotriva Elveţiei, Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunţată în Cauza Niderost-Huber împotriva Elveţiei, Hotărârea din 7 iunie 2001, pronunţată în Cauza Kress împotriva Franţei, Hotărârea din 24 aprilie 2003, pronunţată în Cauza Yvon împotriva Franţei, Hotărârea din 27 aprilie 2004, pronunţată în Cauza Gorraiz Lizarraga şi alţii împotriva Spaniei, Hotărârea din 6 aprilie 2006, pronunţată în Cauza Stankiewicz împotriva Poloniei, Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Georgios Papageorgiou împotriva Greciei (nr. 2), Hotărârea din 20 aprilie 2010, pronunţată în Cauza Bălaşa împotriva României, Hotărârea din 12 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Lagardère împotriva Franţei).14. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.15. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În acest sens, face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 138 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013.16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor“.19. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 147 privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale şi ale art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la prevederile art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii excepţiei critică soluţia legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor“. Prin Decizia nr. 506 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor“ este neconstituţională, întrucât încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală referitor la dreptul la un proces echitabil. Prin decizia anterior citată, Curtea a reţinut că, prin excluderea numai a părţilor de la soluţionarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, fără a dispune expres cu privire la neparticiparea procurorului, acesta fiind prezent în temeiul normelor de generală aplicare ale art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală, dispoziţiile de lege criticate determină ruperea echilibrului procesual, fiind înfrânte exigenţele unui proces echitabil, de vreme ce nu se respectă egalitatea de arme între acuzare şi apărare. În aceste condiţii, Curtea a observat că revizuentul nu se bucură de posibilitatea reală de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către procuror şi la tot ceea ce este prezentat de acesta cu privire la eventuala excludere a unor probe, la suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii ori cu privire la instituirea în sarcina sa a obligaţiilor ce rezultă din dispunerea măsurii controlului judiciar. Astfel, prin excluderea revizuentului din această procedură este restrânsă în mod absolut posibilitatea acestuia de a avea cunoştinţă şi de a dezbate susţinerile parchetului, revizuentul plasându-se într-o situaţie dezavantajoasă faţă de procuror. Atâta vreme cât admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se soluţionează cu participarea procurorului, din perspectiva contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil, Curtea a stabilit că norma legală trebuie să permită citarea părţilor, fiind suficient să li se asigure părţilor posibilitatea participării în această etapă procesuală. Judecătorul poate decide asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire şi fără participarea părţilor, atât timp cât acestea au fost legal citate, de vreme ce, astfel cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, dreptul la un proces în contradictoriu înseamnă, într-un proces penal, că atât procurorului, cât şi părţii trebuie să li se ofere posibilitatea de a avea cunoştinţă şi de a putea aduce observaţii referitoare la toate probele prezentate sau la observaţiile depuse de către cealaltă parte în vederea influenţării deciziei instanţei. În consecinţă, Curtea a statuat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor“, este neconstituţională, întrucât încalcă art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, şi, prin urmare, în această procedură, la care participă procurorul, trebuie citate părţile, în scopul asigurării posibilităţii acestora de a participa la această etapă procesuală (paragrafele 30-33). Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Ţinând cont de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi de faptul că decizia mai sus menţionată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor“ urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor“, excepţie ridicată de Constantin Ştefan în Dosarul nr. 391/91/2015 al Tribunalului Vrancea - Secţia penală şi de Vasile Frîncu în Dosarul nr. 7.678/118/2014 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Vrancea - Secţia penală şi Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 724/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 724 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 724/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu