DECIZIE Nr.
591 din 19 iunie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 673 8 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 582 din 24 august 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Kozsokar Gabor -judecător
Petre Ninosu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Şerban Viorel Stănoiu -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Ion Tiucă -
procuror
Maria Bratu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 6738 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Radu R. Stan
în Dosarul nr. 3.315/2006 al Judecătoriei Buftea.
La apelul nominal se prezintă
autorul excepţiei, precum şi Gabriel Stan, Gheorghe Dumitru şi Ecaterina
Iordache, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost
legal îndeplinită.
Autorul excepţiei şi partea Ecaterina Iordache solicită
amânarea judecăţii pentru ca toate autorităţile prevăzute de lege să comunice
punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Celelalte părţi prezente se opun amânării judecării
cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public se opune amânării
judecării excepţiei de neconstituţionalitate.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare
formulată de autorul excepţiei şi de partea Ecaterina Iordache.
Cauza fiind în stare de judecată, autorul solicită
admiterea excepţiei susţinând că art. 6738 din Codul de procedură civilă contravine dispoziţiilor art. 21
alin. (3) din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din primul
Protocol adiţional la convenţie, deoarece instanţa de judecată se pronunţă
printr-o încheiere interlocutorie cu privire la masa bunurilor de împărţit,
calitatea de coproprietar şi cota-parte ce revine fiecăruia mai înainte ca
partea îndreptăţită să dovedească în faţa instanţelor superioare nelegalitatea
şi netemeinicia acestei încheieri. In acest fel este obligată să îndeplinească
toate actele de procedură dispuse şi să participe la toate dezbaterile ce
urmează până la pronunţarea asupra fondului, fapt care reprezintă o povară atât
din punct de vedere al timpului, cât şi din punct de vedere al cheltuielilor
făcute. De asemenea, susţine că, datorită textului de lege criticat, partea
îndreptăţită este pusă în imposibilitatea de a participa activ la dezbaterea
procedurii privitoare la împărţeala propriu-zisă a bunurilor până la rămânerea
definitivă şi irevocabilă a hotărârii prin care s-au stabilit masa bunurilor de
împărţit, calitatea de coproprietar şi cota-parte ce revine fiecăruia. Depune
note scrise.
Partea Ecaterina Iordache solicită admiterea excepţiei
pentru aceleaşi motive expuse de autorul excepţiei.
Gabriel Stan şi Gheorghe Dumitru solicită respingerea
excepţiei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 18 decembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 3.315/2006, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6738 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de
Radu R. Stan într-un proces având ca obiect un partaj succesoral.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat este
neconstituţional, întrucât încheierea prin care se stabilesc masa bunurilor de
împărţit, calitatea de coproprietar şi cota-parte ce revine fiecăruia nu poate fi
atacată cu apel sau, după caz, cu recurs decât odată cu fondul. In opinia
autorului excepţiei, această încheiere care are caracter interlocutoriu ar
trebui supusă controlului de legalitate şi temeinicie la instanţa superioară,
în vederea pronunţării unei hotărâri definitive, şi abia după aceea să se
procedeze la împărţeala judiciară. Işi motivează această opinie susţinând că
cererea de chemare în judecată are ca obiect ieşirea din indiviziune, însă
motivul principal al cererii îl reprezintă, de fapt, contestarea masei
bunurilor de împărţit, calitatea de coproprietar şi cota-parte ce-i revine
fiecăruia, altfel „nimic nu l-ar fi împiedicat să împartă prin bună învoială şi
să iasă din indiviziune prin procedură necontencioasa în faţa notarului public,
fără să apeleze la instanţa de judecată". In reglementarea actuală a art.
6738 din Codul de
procedură civilă, instanţa de judecată procedează la împărţeala judiciară mai
înainte ca părţile să beneficieze de posibilitatea de a se folosi şi în faţa
instanţei superioare de toate mijloacele de apărare privitoare la stabilirea
masei bunurilor de împărţit, a calităţii de coproprietar şi a cotei-părţi ce se
cuvine fiecăruia. Totodată, susţine acesta, dreptul la apărare este încălcat şi
datorită imposibilităţii de a se opune vânzării prin licitaţie publică a
bunului asupra căruia este îndreptăţit să creadă că are un drept propriu şi că
nu trebuia împărţit.
Se mai susţine că textul de lege criticat încalcă şi
dreptul la judecarea unui proces într-un termen rezonabil, cerinţă care nu
poate fi realizată, deoarece după vânzarea prin licitaţie publică a bunurilor
supuse împărţelii judiciare intervin şi cumpărătorii care au interesul ca ceea
ce s-a stabilit prin acele încheieri să rămână definitiv, astfel că judecarea
procesului se va prelungi.
Judecătoria Buftea consideră
că prevederile art. 6738 din Codul de procedură civilă nu încalcă dreptul la apărare,
dreptul la un proces echitabil şi la judecarea acestuia într-un termen
rezonabil, precum şi dreptul la respectarea bunurilor, deoarece hotărârea ce se pronunţă de instanţă pe
fondul cauzei poate fi atacată cu apel sau recurs.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate
ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale
invocate. Se arată că prevederile art. 6738 din Codul de procedură civilă sunt norme de procedură a căror
reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 126
alin. (2) din Legea fundamentală.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului,
prevederile legale criticate raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl reprezintă art. 6738 din Codul de procedură civilă,
potrivit căruia „Incheierile prevăzute la art. 6736 alin. 1 şi art. 6737 pot fi atacate cu apel sau,
după caz, cu recurs odată cu fondul, fiind supuse aceloraşi căi de atac ca şi
hotărârea dată asupra fondului procesului".
Textele constituţionale considerate a fi încălcate sunt
cele ale art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24
alin. (1) potrivit căruia „Dreptul la apărare este garantat". Se invocă, de asemenea, încălcarea art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la
soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi a art. 1 din primul
Protocol adiţional la convenţie, referitor la protecţia proprietăţii private.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează.
Prevederile de lege criticate fac parte din Cartea a
VI-a „Proceduri speciale", Cap.VII1, a
Codului de procedură civilă, care reglementează întreaga procedură a împărţelii
judiciare ce are ca finalitate ieşirea din starea de indiviziune, procedură în
urma căreia fiecare coindivizar devine proprietar exclusiv al unei anumite
părţi concret determinate.
Autorul excepţiei critică acest text pe motiv că
încheierea prin care se stabilesc masa bunurilor de împărţit, calitatea de
coproprietar şi cota-parte ce îi revine fiecăruia nu poate fi atacată cu apel
sau, după caz, cu recurs decât odată cu fondul.
Analizând această critică, Curtea reţine că instituirea
regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de
competenţa exclusivă a legiuitorului. Această soluţie decurge din dispoziţiile
constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa
instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin
lege.", precum şi din cele ale art. 129, conform cărora „Impotriva
hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile
legii".
Aşa fiind, prevederile de lege criticate reprezintă
tocmai expresia aplicării acestor dispoziţii constituţionale.
Curtea observă că regula potrivit căreia „împotriva încheierilor premergătoare
nu se poate face apel decât odată cu fondul [...]" este consacrată de art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Or, dat fiind că încheierile prevăzute de art. 6738 din Codul de procedură civilă preced hotărârea instanţei asupra
fondului, ele sunt încheieri premergătoare şi, în consecinţă, este evident că
legiuitorul a avut în vedere ca acestea să poată fi supuse căii de atac a
apelului numai odată cu hotărârea asupra fondului.
In activitatea sa jurisdicţională anterioară, Curtea
Constituţională a examinat dacă liberul acces la justiţie este compatibil cu
instituirea unor proceduri speciale pentru situaţii deosebite sau dacă el
implică existenţa unor proceduri unice chiar şi pentru situaţii deosebite,
inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac. Astfel, prin Decizia
nr. 92 din 11 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 297 din 20
noiembrie 1996, Curtea a statuat că semnificaţia art. 21 din Constituţie,
potrivit căruia accesul la justiţie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea
că nicio categorie sau grup social nu se poate exclude de la exerciţiul
drepturilor procesuale stabilite de către legiuitor. Legiuitorul poate, însă,
institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de
procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale.
Faptul că o asemenea încheiere nu poate fi atacată
separat cu apel sau recurs se explică, pe de o parte, prin necesitatea evitării
unei prelungiri abuzive a procesului, iar, pe de altă parte, prin faptul că
respectiva încheiere poate fi atacată cu apel sau recurs odată cu hotărârea
prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
Regula exercitării căilor de atac împotriva
încheierilor numai odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei se
impune pentru asigurarea desfăşurării procesului cu celeritate, într-un termen
rezonabil, exigenţă recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru
constituţional, cât şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, care consacră la art. 6 paragraful 1 dreptul
oricărei persoane „la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un
termen rezonabil a cauzei sale". Sub acest aspect, prin posibilitatea
exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care se
soluţionează fondul cauzei este asigurat accesul liber la justiţie.
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin
hotărârea pronunţată în Cazul Golder împotriva
Regatului Unit, 1975, a statuat că „Dreptul de
acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenţia
l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există
posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care
circumscriu conţinutul oricărui drept."
Şi, în fine, textul criticat nu afectează nici
cota-parte ideală din masa bunurilor care formează proprietatea comună a
părţilor şi, cu atât mai mult, dreptul autorului excepţiei de a i se atribui,
în urma împărţelii, un lot de bunuri corespunzător drepturilor sale. Prevederile art. 6738 din
Codul de procedură civilă au ca scop, împreună cu celelalte texte ale
capitolului respectiv, ieşirea din starea de indiviziune a coindivizarilor.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29
din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor 6738
din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Radu R. Stan în Dosarul nr.
3.315/2006 al Judecătoriei Buftea.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu