Decizia Nr.640 din 13.10.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 885 din 26 noiembrie 2015

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Simina Rarinca, prin Sindicatul Liber „Educaţia“ din Galaţi, în Dosarul nr. 3.954/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 180D/2015 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, sens în care invocă, în esenţă, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Sentinţa civilă nr. 1.939/2014 din 16 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.954/121/2014, Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Simina Rarinca, prin Sindicatul Liber „Educaţia“ din Galaţi, într-o cauză având ca obiect cererea de acordare a unor drepturi băneşti.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că drepturile salariale fac parte din conţinutul complex al dreptului de proprietate, garantat şi ocrotit de dispoziţiile constituţionale şi de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în acelaşi sens fiind Decizia nr. 11/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, însă, prin instituirea prescripţiei asupra drepturilor salariale, dreptul de proprietate nu mai este garantat şi ocrotit, instituinduse, în fapt, pentru salariaţii bugetari care au o creanţă asupra statului, o expropriere fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică şi fără dreaptă şi prealabilă despăgubire. În final se susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin şi art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege şi orice fel de renunţare, inclusiv cea tacită, care şi-ar găsi exprimarea prin nedepunerea cererii într-un anumit termen, este exclusă prin prevederile textului de lege criticat.6. Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă, invocând deciziile Curţii Constituţionale nr. 82 din 5 februarie 2008, nr. 763 din 24 iunie 2008, nr. 926 din 16 septembrie 2008 şi nr. 1.702 din 17 decembrie 2009, consideră că textul de lege criticat este constituţional, deoarece stabileşte termenul general de prescripţie de 3 ani în materia conflictelor individuale de muncă, fără a afecta dreptul de proprietate prevăzut de art. 44 din Constituţie. De asemenea reţine că este echitabilă aplicarea termenului general de prescripţie şi litigiilor de muncă, dându-se astfel expresie dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie care consacră valoarea fundamentală de dreptate.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere formulat anterior în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.113D/2014, nr. 1.187D/2014 şi nr. 1.218D/2014, exprimat în sensul constituţionalităţii prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. De asemenea invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 210 din 31 martie 2015.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora „Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: [...] c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, (...);“.12. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 44 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de proprietate privată, precum şi art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la respectarea bunurilor.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii au mai format obiect al controluluide constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare. În acest sens sunt, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 169 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2015, Decizia nr. 210 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 mai 2015, şi Decizia nr. 435 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 29 iulie 2015.14. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, că reglementarea supusă controlului de constituţionalitate, prin care se instituie un termen de prescripţie de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice şi necesitatea soluţionării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părţile litigante. Prin prescripţie se stinge doar dreptul la acţiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanţă de a obţine, pe calea silită, îndeplinirea obligaţiei subiectului pasiv. Aşadar, prescripţia nu stinge dreptul subiectiv în substanţa lui, drept care continuă să subziste, şi nici obligaţia corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, în această materie sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripţie. În consecinţă, Curtea a apreciat critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie ca fiind neîntemeiată.15. Cât priveşte pretinsa expropriere fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică şi fără dreaptă şi prealabilă despăgubire, Curtea a constatat că şi această critică este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu reglementează măsura exproprierii, ci instituie un termen de prescripţie de 3 ani pentru acţiunile privind soluţionarea unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, text ce constituie o sancţiune a pasivităţii în apărarea dreptului subiectiv.16. Referitor la critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, conform cărora salariaţii nu pot renunţa la drepturile recunoscute prin lege, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi analizată, întrucât instanţa de contencios constituţional se pronunţă doar asupra conformităţii textelor de lege criticate cu prevederile şi principiile constituţionale, iar nu şi asupra conformităţii dintre mai multe texte de lege.17. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Simina Rarinca, prin Sindicatul Liber „Educaţia“ din Galaţi, în Dosarul nr. 3.954/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 13 octombrie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Simina Popescu