Decizia Nr.638 din 15.10.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (3) lit. e), ale art. 281 şi ale art. 478 coroborat cu art. 108 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vlad-Ionuţ Apetre în Dosarul nr. 7.500/279/2017/a1 al Tribunalului Neamţ - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.782D/2017.2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Precizează că autorul invocă nemulţumiri cu privire la desfăşurarea urmăririi penale, astfel încât motivele formulate nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea nr. 248/CCP din 9 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.500/279/2017/a1, Tribunalul Neamţ - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (3) lit. e), ale art. 281 şi ale art. 478 coroborat cu art. 108 alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Vlad-Ionuţ Apetre în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Încheierii nr. 1.391 din 18 septembrie 2017, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Piatra-Neamţ. În faza camerei preliminare autorul excepţiei a invocat faptul că procurorul nu s-a pronunţat în niciun fel asupra cererii formulate de acesta privind încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, aspect pe care judecătorul de cameră preliminară l-a apreciat ca nefiind unul care să atragă vreo sancţiune a nulităţii absolute sau relative cu privire la rechizitoriul întocmit în cauză, în condiţiile în care dispoziţiile art. 478 şi următoarele din Codul de procedură penală stipulează că încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu este obligatorie pentru procuror, chiar dacă, în aparenţă, sunt întrunite toate condiţiile legale în acest sens.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că iniţierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei este, într-adevăr, o facultate atât pentru inculpat, cât şi pentru procuror, dar, odată făcută solicitarea de către inculpat, adresată procurorului, acesta are obligaţia să dea o soluţie sau să accepte acordul de recunoaştere a vinovăţiei sau să propună o soluţie bună pentru inculpat. Aşadar, susţine că procurorul are obligaţia să soluţioneze cererea, să o refuze, să o admită sau, pur şi simplu, să dea un răspuns motivat printr-o ordonanţă. Susţine că, din interpretarea normelor în vigoare, reiese că nesoluţionarea cererii inculpatului de iniţiere a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei este sancţionată cu nulitatea relativă, de vreme ce dispoziţiile art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală nu sancţionează cu nulitatea absolută omisiunea analizării cererii de iniţiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, prin aceasta încălcându-se dreptul inculpatului la un proces echitabil şi dreptul la apărare.6. Tribunalul Neamţ - Secţia penală opinează că dispoziţiile art. 478 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Constituţie, în condiţiile în care inculpatul, nefiind informat cu privire la cererea sa de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, în sensul admiterii sau respingerii acesteia, va fi menţinut în eroare asupra posibilităţii de a uza de o procedură specială reglementată de lege, probabil până la comunicarea rechizitoriului. Pe fondul contestaţiei, instanţa de judecată a reţinut că prin nepronunţarea asupra cererii sale, de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, inculpatului nu i s-a produs nicio vătămare care să nu poată fi îndreptată în cursul judecăţii. Faptul că procurorul nu s-a pronunţat asupra cererii formulate de inculpat, în cursul audierii sale, de a încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei, nu este de natură să atragă restituirea cauzei la parchet. Art. 478 din Codul de procedură penală prevede că încheierea acordului de recunoaştere are caracter facultativ. Inculpatul poate beneficia şi în instanţă de procedura simplificată a judecăţii, care presupune soluţionarea cauzei într-un termen redus şi reducerea limitelor de pedeapsă, în caz de recunoaştere a infracţiunii.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens invocă Decizia Curţii nr. 483 din 30 iunie 2016, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 478 alin. (2) şi (3) şi ale art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 55 alin. (3) lit. e), ale art. 281 şi ale art. 478 coroborat cu art. 108 alin. (4) din Codul de procedură penală. Cu toate acestea, Curtea reţine că motivele de neconstituţionalitate invocate nu au în vedere conţinutul normativ al dispoziţiilor art. 55 alin. (3) lit. e), ale art. 108 alin. (4) şi ale art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, acestea fiind invocate pentru a circumscrie situaţia de fapt din cauza în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. Aşa fiind, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 478 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „(1) În cursul urmăririi penale, după punerea în mişcare a acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat. (2) Efectele acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior. (3) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat atât de către procuror, cât şi de către inculpat. (4) Limitele încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se stabilesc prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior. (5) Dacă acţiunea penală s-a pus în mişcare faţă de mai mulţi inculpaţi, se poate încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei distinct cu fiecare dintre aceştia, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor pentru care nu s-a încheiat acord. (6) Inculpaţii minori pot încheia acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, cu încuviinţarea reprezentantului lor legal, în condiţiile prezentului capitol."12. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit cărora respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cât priveşte normele procesual penale ce reglementează titularii acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi limitele acestuia, Curtea reţine că, alături de judecata pe baza recunoaşterii învinuirii, prevăzută la art. 377 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei, reglementat la art. 478 şi art. 488 din Codul de procedură penală, reprezintă una dintre instituţiile procesual penale specifice sistemului procesual adversial, introdusă de legiuitor în Codul de procedură penală în vigoare. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei constituie o excepţie de la principiul aflării adevărului, specific sistemului continental de drept, care obligă organele judiciare ca, în toate cauzele, să facă toate demersurile pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt. Această excepţie a fost instituită de legiuitor, care, în acest fel, a acordat prioritate în aplicarea principiului oportunităţii, caracteristic sistemului de drept anglo-saxon, care, prin abordarea pragmatică a înfăptuirii justiţiei, conduce, în unele cazuri, într-un mod mai eficient, la acelaşi rezultat, respectiv la aplicarea unor pedepse persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Aceleaşi aspecte au fost reţinute de legiuitor în expunerea de motive la Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, conform căreia introducerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei în legislaţia românească presupune o schimbare radicală a procesului penal român, ce are ca scop reducerea duratei judecării cauzelor şi simplificarea activităţii organelor de urmărire penală, cu consecinţa reducerii costurilor actului de justiţie pentru toate părţile, dar, în mod special, pentru stat, care prin justiţia negociată economiseşte resurse băneşti şi umane esenţiale. Prin urmare, acordul de recunoaştere a vinovăţiei este prezentat, în cuprinsul expunerii de motive anterior menţionate, ca aparţinând unei viziuni legislative inovatoare, ce asigură soluţionarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil, fiind, totodată, un remediu pentru înlăturarea deficienţei constând în durata mare a soluţionării cauzelor în România. Instituţia procesual penală analizată a fost însă adaptată de legiuitor la cerinţele dreptului continental (Decizia nr. 483 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 17 noiembrie 2016).14. Astfel, acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi încheiat, conform prevederilor art. 478 alin. (1) şi ale art. 480 din Codul de procedură penală, după punerea în mişcare a acţiunii penale, cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani, „atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului." La încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, asistenţa juridică este obligatorie. Ca efect al încheierii sale, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Conform art. 478 alin. (1) din Codul de procedură penală, titularii acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt inculpatul şi procurorul, acordul putând fi iniţiat, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, de oricare dintre aceştia, limitele încheierii sale fiind stabilite prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior, conform art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală. Potrivit art. 479 din acelaşi act normativ, obiectul acordului îl constituie recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală; acesta priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Potrivit art. 481 şi art. 483 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie în formă scrisă şi constituie act de sesizare a instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Conform art. 485 din Codul de procedură penală, aceasta admite sau respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei, printr-o procedură publică, la care sunt citaţi inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată, procedură în urma căreia, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi a avocatului acestuia, precum şi, dacă sunt prezente, a celorlalte părţi şi a persoanei vătămate, instanţa se pronunţă prin sentinţă, potrivit art. 484 din Codul de procedură penală. Sentinţa astfel pronunţată poate fi atacată cu apel, conform art. 488 din Codul de procedură penală, în termen de 10 zile de la comunicare, de către procuror, inculpat, celelalte părţi şi de persoana vătămată. Mai mult, în cazul respingerii de către instanţă a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, soluţionarea cauzei se face potrivit normelor procesual penale cu caracter general, conform art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală.