1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, excepţie ridicată de Daniel Biriescu în Dosarul nr. 7.486/30/2014 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.816D/2015.2. Dezbaterile au avut loc la data de 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 396 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 12 iulie 2016, când a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 8 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.486/30/2014, Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, excepţie ridicată de Daniel Biriescu, într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a unei dispoziţii a şefului Inspectoratului Judeţean Timiş prin care s-a dispus anularea dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor şi muniţiilor letale.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât sunt neclare şi lipsite de previzibilitate. În condiţiile în care nu s-a reţinut în sarcina sa nicio contravenţie sau infracţiune la regimul armelor, nu a pus în primejdie ordinea publică şi nici nu a făcut uz de armă în mod nelegal, iar motivele invocate de autoritatea competentă nu au fost serioase şi credibile, dispoziţiile legale criticate lasă loc arbitrariului.5. Se mai invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârile din 26 aprilie 1979, 20 mai 1999, 4 mai 2000 şi 25 aprilie 2006, pronunţate în cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit, Rekvényi împotriva Ungariei, Rotaru împotriva României şi, respectiv, Dammanm împotriva Elveţiei, prin care Curtea de la Strasbourg a reţinut că o lege reprezintă o normă enunţată cu suficientă precizie, astfel încât orice persoană să prevadă consecinţele ce pot decurge dintrun act determinat. Se mai susţine că principiul securităţii juridice se corelează cu un alt principiu de drept al Uniunii Europene, respectiv principiul încrederii legitime, potrivit căruia legislaţia trebuie sa fie clară şi previzibilă, unitară şi coerentă, iar posibilitatea modificării normei juridice trebuie să fie limitată, astfel cum se desprinde din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Hotărârea din 14 iulie 1994, pronunţată în Cauza C-91/92 Paola Faccini Dori împotriva Recreb Srl, sau Hotărârea din 22 octombrie 1987, pronunţată în Cauza C314/85, Foto-Frost împotriva Hauptzollamt Lubeck-Ost. 6. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai indică Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, şi Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & SA. ED, Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59.7. De asemenea a menţionat că aceeaşi instanţă, în Hotărârea din 30 noiembrie 1987, pronunţată în Cauza H împotriva Belgiei (paragrafele 53 şi 54), a constat încălcarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru lipsa de claritate a reglementărilor naţionale.8. Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prin raportare la dispoziţiile art. 53 din Constituţie. Instanţa menţionează, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 516 din 9 aprilie 2009.9. Pe de altă parte, instanţa observă că textul art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 permite stabilirea existenţei pericolului pentru ordinea publică potrivit „datelor şi informaţiilor existente la organele competente", fără detalierea unor minime cerinţe privind conţinutul datelor respective, ceea ce determină concluzia lipsei de previzibilitate a acestei reglementări, în condiţiile în care nu se poate determina în mod obiectiv în ce constă pericolul pentru ordinea publică. Din acest punct de vedere, instanţa aminteşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia respectării principiului legalităţii, care implică şi claritatea şi previzibilitatea textelor legale. Cu toate acestea, instanţa constată că dreptul la armă nu este reglementat şi protejat prin dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sau ale protocoalelor adiţionale la această convenţie, iar reclamantul nu a adus argumente suplimentare cu privire la dispoziţiile din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului incidente într-un litigiu privind dreptul la portul de armă.10. Din acest punct de vedere, numai în măsura în care Curtea Constituţională apreciază că exigenţele jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt aplicabile tuturor drepturilor recunoscute de legislaţia internă - în temeiul art. 1 alin. (5) din Constituţia României - se poate reţine aplicarea criteriilor de previzibilitate şi claritate a legii şi în ceea ce priveşte art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţia României, criticile formulate sunt neîntemeiate, deoarece dreptul de a purta armă nu este un drept constituţional, garantat, ci este un drept ale cărui limite de exercitare se stabilesc prin lege, unde sunt impuse condiţii menite să asigure, pe de o parte, exercitarea acestui drept, iar, pe de altă parte, să nu permită accesul facil la procurarea armelor de către persoane care prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor. Această stare de pericol este analizată de organele competente, potrivit legii, şi chiar Constituţia, în cuprinsul art. 53, permite restrângerea exerciţiului unor drepturi, prin lege, pentru protejarea acestor valori.13. În raport cu art. 53 din Constituţie se remarcă faptul că acea critică a textului este doar enunţată, nu şi explicată, în sensul de a preciza în ce constă contrarietatea dintre textul de lege şi condiţiile de restrângere a exerciţiului unor drepturi, respectiv impunerea prin lege, scopul restrângerii, proporţionalitatea, nediscriminarea şi fără a aduce atingere existenţei dreptului. Guvernul mai menţionează jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013.14. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că domeniul de aplicare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie este circumscris restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzute de Legea fundamentală, iar nu restrângerii exerciţiului oricărui drept subiectiv, chiar dacă el izvorăşte dintr-un act normativ. Dispoziţiile legale criticate stabilesc condiţiile exercitării dreptului de deţinere a armelor. Astfel, refuzul de autorizare a procurării de arme letale în situaţia neîndeplinirii condiţiilor stabilite de legiuitor reprezintă o măsură administrativă cu caracter preventiv, pe deplin justificată în contextul reglementat de legea criticată. 15. Se mai arată că Legea nr. 295/2004 a fost adoptată ca urmare a armonizării legislaţiei interne cu cea a Uniunii Europene în domeniul armelor, în vederea integrării în Uniunea Europeană, respectiv transpunerea Directivei Consiliului 91/477/CEE din 18 iunie 1991 privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme. Potrivit art. 3 din Directiva 91/477/CEE, „statele membre pot adopta, în cadrul propriilor legislaţii, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă (...)."16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 45 alin. (1) lit. b) raportat la art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins: – Art. 45 alin. (1) lit. b): „(1) Anularea dreptului de port şi folosire a armelor letale se dispune de către organele competente dacă titularul dreptului se află în una dintre următoarele situaţii: [...] b) nu mai îndeplineşte vreuna dintre condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b), c), e) şi f);";
– Art. 14 alin. (1) lit. f): „(1) Autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: [...] f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente;".19. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) în componenţa sa privind claritatea şi previzibilitatea legii şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale criticate, se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, dar s-a mai pronunţat asupra aceleiaşi probleme juridice. 21. Astfel, prin Decizia nr. 148 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 26 aprilie 2016, paragrafele 22-24, prin care a analizat prevederile art. 28 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor Curtea a constatat că Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor a fost adoptată ca urmare a armonizării legislaţiei interne cu cea a Uniunii Europene în domeniul armelor, în vederea integrării în Uniunea Europeană, respectiv transpunerea Directivei Consiliului 91/477/CEE din 18 iunie 1991 privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 256 din 13 septembrie 1991. Potrivit art. 3 din Directiva 91/477/CEE, „statele membre pot adopta, în cadrul propriilor legislaţii, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă (...)". De asemenea, astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege, la adoptarea acestuia s-a ţinut cont de prevederile Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, ratificată prin Legea nr. 116/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 8 iulie 1997, şi de prevederile Protocolului împotriva fabricării şi traficului ilegal de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, la care România a aderat prin Legea nr. 9/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 2 martie 2004 (a se vedea Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013). 22. Faţă de criticile formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la pretinsa lipsă de precizie şi de previzibilitate a normelor legale ce formează obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea a constatat că, din economia prevederilor Legii nr. 295/2004, în ansamblu, reiese că acestea stabilesc aspecte referitoare la categoriile de arme şi muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul României, fiind precizate în mod concret condiţiile exercitării dreptului de deţinere a armelor, autorizarea folosirii armelor care fac obiectul dreptului de deţinere, efectele aplicării măsurilor de suspendare sau anulare a permisului de armă, precum şi căile de atac ce pot fi utilizate împotriva acestor măsuri. Mai mult, în mod concret, dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 295/2004 prevăd în mod detaliat situaţiile în care se anulează şi se suspendă dreptul de deţinere a armelor, precum şi cazurile în care se retrage permisul de armă. Ca atare, nu s-a putut reţine susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la lipsa clarităţii şi previzibilităţii prevederilor art. 28 din Legea nr. 295/2004, excepţia de neconstituţionalitate urmând a fi respinsă ca neîntemeiată. 23. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece, în ceea ce priveşte aplicarea măsurii de suspendare sau anulare a permisului de armă, potrivit art. 29 din Legea nr. 295/2004, constatarea situaţiilor prevăzute la art. 28 se face de către organele de poliţie competente, care iau măsura suspendării sau, după caz, anulării permisului de armă. Aceste măsuri se comunică, în scris, titularului dreptului de deţinere sau, după caz, rudelor ori persoanelor care locuiau împreună cu acesta, în situaţia prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c), măsuri care sunt supuse controlului judecătoresc, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, iar în cadrul soluţionării cauzei, persoanele care se află sub incidenţa prevederilor criticate au posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. Totuşi, Curtea constată că, în prezentul dosar, autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu indică în mod concret ce drept fundamental i-a fost încălcat, nu individualizează acest drept, susţinerile sale făcând trimitere implicit la dreptul de a deţine permis de armă. Prin Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013, Curtea, examinând sistematic prevederile Constituţiei României, respectiv a titlului II care consacră drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, a concluzionat că dreptul de a obţine permis de armă nu este un drept constituţional. 26. În consecinţă, Curtea constată că nu poate reţine criticile formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Biriescu în Dosarul nr. 7.486/30/2014 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 45 alin. (1) lit. b) raportat la art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2016. PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae