Decizia Nr.545 din 28.04.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 alin. (11¹) şi art. 87 alin. (9¹) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Călin Tatu în Dosarul nr. 10.101/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prevederile de lege criticate creează premisele unei discriminări între procurorii cărora li s-a recunoscut gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cei cărora, deşi aflaţi în situaţii similare, nu li s-a recunoscut acest grad profesional.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 10.101/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 alin. (11¹) şi art. 87 alin. (9¹) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurentul Călin Tatu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 2039 din 19 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i s-a respins solicitarea de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate instituie o vădită inegalitate în drepturi între procurorii DIICOT sau DNA care au fost numiţi în aceste structuri înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2009 pentru completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi cărora li s-a recunoscut, prin hotărâre judecătorească, gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procurorii numiţi, în aceleaşi condiţii, ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, cărora nu li se mai recunoaşte acest grad profesional. Astfel, la revenirea în funcţia din care au plecat la numirea la DIICOT sau DNA, unii dintre procurori îşi păstrează gradul profesional astfel dobândit, iar ceilalţi revin la gradul profesional anterior. Prin urmare, se creează o inegalitate în faţa legii între categorii socio-profesionale cu acelaşi statut şi aflate în acelaşi tip de raport juridic cu statul, inegalitate care constituie o discriminare socio-profesională contrară Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.Mai susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate că prevederile de lege criticate încalcă şi „principii şi drepturi asimilate celor constituţionale“, consacrate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, Tratatului de la Lisabona şi principii de drept. Astfel, prin reglementarea criticată se încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, predictibilitatea procesului legislativ şi normele de drept, precum şi principiul drepturilor câştigate.În condiţiile în care legiuitorul nu putea să prevadă aceste probleme, noua reglementare trebuia să aibă drept scop şi rezultat armonizarea întregii condiţii juridice a acestora, în scopul reglementării corespunzătoare a situaţiilor juridice diferite deja născute, fără a se aduce atingere drepturilor câştigate, respectând principiile sus-menţionate. Astfel, consideră că nu în caracterul temporar sau definitiv al dobândirii gradului profesional de execuţie stă soluţia acestor probleme.În final, autorul excepţiei arată că, deşi a susţinut interviul şi a realizat toate formalităţile necesare numirii la DIICOT anterior modificărilor survenite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2009, numirea sa efectivă a avut loc la data de 22 iunie 2009, deci ulterior intrării în vigoare a acestor modificări.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece acestea se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, principiul egalităţii nu are semnificaţia uniformităţii, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, situaţiile diferite impun la rândul lor un tratament juridic diferit.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 75 alin. (11¹) şi art. 87 alin. (9¹) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, prevederi introduse prin articolul unic pct. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2009 pentru completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 4 iunie 2009, aprobată prin Legea nr. 385/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 18 decembrie 2009, având următorul cuprins:– Art. 75 alin. (11¹): „De la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul acestei direcţii.“– Art. 87 alin. (9¹): „De la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcţioneze, potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul direcţiei.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: Asupra dispoziţiilor art. 75 alin. (11¹) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 16 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2011, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a acestora. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, anterior emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2009, la data încetării activităţii la DIICOT sau DNA, procurorii obţineau recunoaşterea gradului profesional de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fără să urmeze procedurile legale de concurs pentru avansarea în grad profesional, inechitate înlăturată prin introducerea prevederilor de lege criticate, potrivit cărora, de la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul DIICOT îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul acestei direcţii. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. (A se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.) Or, procurorii care nu au urmat procedurile legale de concurs pentru avansarea în grad profesional, dar care au lucrat o perioadă în cadrul DIICOT sau DNA şi li s-a recunoscut, pe acea perioadă, gradul profesional corespunzător acestor structuri, nu sunt în aceeaşi situaţie juridică cu cei care au urmat procedurile de concurs pentru avansarea în grad profesional, potrivit legii. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (de exemplu, prin Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, şi prin Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit al Marii Britanii). Totodată, prin Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în Cauza Thlimmenos contra Greciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a exista justificări obiective şi rezonabile (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 28 octombrie 1987, pronunţată în Cauza Inze împotriva Austriei), ci şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără a exista justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite. Astfel, susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că dispoziţiile de lege criticate creează discriminări faţă de magistraţii care, părăsind structurile specializate (DIICOT sau DNA) înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2009, şi-au păstrat gradul profesional şi salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au fost primite, deoarece, dimpotrivă, dispoziţiile de lege criticate au fost introduse tocmai pentru a elimina inechităţile din sistem. Întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Cât priveşte dispoziţiile art. 87 alin. (9¹) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea constată că acestea prevăd aceeaşi soluţie legislativă ca şi cele ale art. 75 alin. (11¹) din lege, dar aplicabile pentru procurorii care au activat în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Prin urmare, pentru aceleaşi argumente, Curtea urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate a acestora. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 75 alin. (11¹) şi art. 87 alin. (9¹) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Călin Tatu în Dosarul nr. 10.101/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean