DECIZIE Nr. 523 din 25 noiembrie 2004
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin.
(1) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului
nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 144 din 17 februarie 2005

Ioan Vida - presedinte
Nicolae Cochinescu - judecator
Aspazia Cojocaru - judecator
Constantin Doldur - judecator
Acsinte Gaspar - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Ion Predescu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Aurelia Popa - procuror
Cristina Catalina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea
Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si
completarea Codului de procedura civila, exceptie ridicata de Societatea
Comerciala "Appunto" - S.R.L. din Constanta in Dosarul nr.
549/COM/2004 al Curtii de Apel Constanta - Sectia comerciala.
La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este
legal indeplinita.
Presedintele constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe
fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei
de neconstitutionalitate, motivand ca textul de lege criticat prevede aplicarea
imediata si pentru viitor a unei reguli noi de competenta, fara a se putea
sustine ca aceasta retroactiveaza.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierea din 12 iulie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 549/COM/2004,
Curtea de Apel Constanta - Sectia comerciala a sesizat Curtea Constitutionala
cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. II alin. (1) din Legea
nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea si completarea Codului de procedura civila. Exceptia a fost
ridicata de Societatea Comerciala "Appunto" - S.R.L. din Constanta
intr-o cauza avand ca obiect recursul impotriva unei incheieri prin care s-a
respins o cerere de sechestru asigurator.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul sustine ca
prevederile legale criticate incalca dispozitiile art. 15 alin. (2) din
Constitutie privitor la neretroactivitatea legii si ale art. 126 alin. (1), (2)
si (3) referitor la instantele judecatoresti, intrucat modifica retroactiv
legea care stabilea, la momentul exercitarii caii de atac, instanta de judecata
competenta sa solutioneze cauza.
Curtea de Apel Constanta - Sectia comerciala opineaza in sensul ca exceptia
de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece legiuitorul a adoptat, in
cazul recursurilor in curs de judecata la instantele legal sesizate, regula
imediatei aplicari a normelor de procedura, abatandu-se de la regula
traditionala a ultraactivitatii normelor de competenta.
Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea
de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a comunica
punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata,
cu urmatoarea motivare:
Textul criticat nu retroactiveaza, ci, dimpotriva, are semnificatia
aplicarii imediate a unor reguli de competenta, derogand de la regula
ultraactivitatii legii vechi, inscrisa in art. 725 alin. 2 teza intai din Codul
de procedura civila, potrivit caruia "Procesele in curs de judecata la
data schimbarii competentei instantelor legal investite vor continua sa fie
judecate de acele instante".
Modificarea competentei si stabilirea normelor tranzitorii nu constituie o
incalcare a dispozitiilor art. 126 alin. (1) si (3) din Constitutie, intrucat
competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a solutiona recursuri nu
este prevazuta de o norma constitutionala, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din
Constitutie, "Competenta instantelor judecatoresti si procedura de
judecata sunt prevazute numai prin lege".
Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este
neintemeiata, cu urmatoarea motivare:
Faptul ca recursurile impotriva hotararilor date fara drept de apel, aflate
pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, se trimit spre judecata
instantelor imediat superioare celor care au pronuntat hotararea in prima
instanta nu aduce atingere principiului constitutional consacrat de art. 15
alin. (2), intrucat "o lege nu retroactiveaza atunci cand modifica pentru
viitor o stare de drept nascuta anterior".
Dispozitiile legale criticate "sunt conforme cu art. 126 alin. (2) din
Legea fundamentala, potrivit caruia competenta instantelor judecatoresti si
procedura de judecata sunt stabilite numai prin lege".
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si
Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile
procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile
Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit
dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2),
ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de
neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
II alin. (1) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a
Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura
civila, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 470 din 26
mai 2004, avand urmatorul cuprins: "(1) Recursurile impotriva hotararilor
date fara drept de apel potrivit legii in vigoare la data pronuntarii lor si
aflate pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie se trimit spre judecata
instantelor imediat superioare celor care au pronuntat hotararea in prima
instanta."
Aceste dispozitii legale sunt considerate de autorul exceptiei ca fiind
neconstitutionale in raport cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie
privitor la neretroactivitatea legii si ale art. 126 alin. (1), (2) si (3)
referitor la instantele judecatoresti.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observa ca dispozitia
legala criticata a fost adoptata pentru a se debloca activitatea de solutionare
a recursurilor de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, care, in aplicarea
prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003, avea competenta
generala in materia recursului civil, iar din aceasta cauza, dat fiind numarul
mare al cauzelor pe rol, se afla in imposibilitate de a asigura solutionarea
acestora in termenul rezonabil impus de art. 21 alin. (3) din Constitutie.
Nu se poate primi, asadar, sustinerea privind incalcarea art. 126 din
Constitutie, dispozitia legala atacata fiind menita sa asigure buna
administrare a justitiei prin instantele prevazute de textul constitutional.
Nu este cazul a se retine nici incalcarea prevederilor art. 15 alin. (2)
din Constitutie, avand in vedere natura juridica a reglementarii, careia ii
este inerenta aplicarea imediata si numai pentru viitor.
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al
art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit.
A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin.
(1) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului
nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila,
exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Appunto" - S.R.L. din
Constanta in Dosarul nr. 549/COM/2004 al Curtii de Apel Constanta - Sectia
comerciala.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 25 noiembrie 2004.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat asistent,
Cristina Catalina Turcu