DECIZIE
Nr. 50 din 26 ianuarie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 146 din Codul penal, ale art. 320
alin. 2 si 3, ale art. 322 si ale art. 323 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 188 din 28 februarie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar -
judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu -
judecător
Iuliana Nedelcu -
procuror
Florentina Geangu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei
de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 146 din
Codul penal, ale art. 320 alin. 2 şi 3, ale art. 322 şi
ale art. 323 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pavel Eremia Vereş în Dosarul nr. 6.177/2004 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii
de respingere a excepţiei ca
nefondată, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 23 septembrie
2005, pronunţată în Dosarul nr. 6.177/2004, Tribunalul
Sibiu - Secţia
penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal şi ale art. 320 alin. 2 şi 3, ale art. 322 şi ale art. 323 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Pavel Eremia Vereş într-o cauză penală.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că:
- dispoziţiile art. 146 din Codul penal sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte limita valorică pentru definirea agravantei decurgând din consecinţele deosebit de grave ale infracţiunii. In acest sens, se arată că, în condiţiile
unei inflaţii galopante, o
asemenea limită valorică împiedică realizarea unui proces echitabil, contravenind astfel prevederilor
art. 21 alin. (3) din Constituţie. Totodată, se
susţine că textul de lege criticat încalcă şi dispoziţiile
constituţionale ale art. 23
alin. (11), deoarece prin condiţionarea agravantei de la art. 215 alin. 5 din Codul penal de
criteriul limitei valorice a prejudiciului se nesocoteşte prezumţia de
nevinovăţie, precum şi prevederile art. 24 din Legea
fundamentală, întrucât prin
stabilirea criteriului valoric la încadrarea juridică se încalcă dreptul
la apărare;
- prevederile art. 320 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor
constituţionale ale art. 21
alin. (3), precum şi celor ale
art. 23 alin. (11), deoarece se limitează posibilitatea judecătorului de a stabili adevărul, legându-l de probele administrate în faza preliminară a procesului penal;
- dispoziţiile art. 322 şi 323 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din
Constituţie, deoarece nu
cuprind în conţinutul lor, în
mod expres, „dreptul la tăcere
al inculpatului şi, implicit,
obligaţia instanţei de a-i comunica acest drept ca o garanţie recunoscută a dreptului la un proces echitabil".
Tribunalul Sibiu - Secţia penală arată că excepţia de
neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată şi că prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces
echitabil, la dreptul la apărare
şi la prezumţia de nevinovăţie nu sunt încălcate
prin dispoziţiile de lege
criticate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate
ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă,
potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie,
ale art. 1 alin. (2) şi ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 146 din Codul penal,
conform cărora „Prin
«consecinţe
deosebit de grave» se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a
activităţii,
cauzată unei
autorităţi
publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice", precum şi dispoziţiile art. 320 alin. 2 şi 3, ale art. 322 şi 323 din Codul de procedură penală, care au următorul
cuprins:
- Art. 320 alin. 2 şi 3: „Preşedintele întreabă pe procuror şi pe părţi dacă au de formulat excepţii, cereri sau propun efectuarea de probe noi.
In cazul când se propun noi
probe, trebuie să se arate faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste
probe, locul unde se află aceste mijloace, iar în ce priveşte martorii şi experţii, identitatea şi adresa acestora.";
- Art.
322: „Preşedintele
dispune ca grefierul să dea citire actului de sesizare a instanţei, după care explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce. Totodată lămureşte
pe inculpat cu privire la dreptul pe care îl are de a pune întrebări
coinculpaţilor, celorlalte părţi, martorilor, experţilor, precum şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti,
când socoteşte că este necesar.";
- Art.
323: „Instanţa
procedează apoi
la ascultarea inculpatului.
Inculpatul este lăsat să arate tot ce ştie despre fapta pentru care a fost
trimis în judecată, apoi i se pot pune întrebări de către preşedinte şi ceilalţi membri ai completului, precum şi de către procuror, de partea vătămată, de partea civilă, de partea responsabilă civilmente, de ceilalţi inculpaţi şi de apărătorul
inculpatului a cărui ascultare se face.
Instanţa respinge întrebările care nu sunt necesare în cauză.
Inculpatul poate fi reascultat
ori de câte ori este necesar."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine
că prin aceste dispoziţii legale sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (3)
referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea
cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 24
din Constituţie privind
dreptul la apărare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea reţine următoarele:
I. In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 146 din Codul penal, se susţine că încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din
Constituţie, deoarece limita
valorică înscrisă în acest text de lege împiedică realizarea unui proces echitabil în condiţiile unei inflaţii galopante, dispoziţiile constituţionale
ale art. 23 alin. (11), deoarece prin condiţionarea agravantei de la art. 215 alin. 5 din Codul penal de
criteriul limitei valorice a prejudiciului se nesocoteşte prezumţia de
nevinovăţie, precum şi prevederile art. 24 din Legea
fundamentală, întrucât prin
stabilirea criteriului valoric la încadrarea juridică se încalcă dreptul
la apărare.
Din analiza textului considerat ca
fiind neconstituţional Curtea
constată că acesta cuprinde o normă cu caracter explicativ prin care se lămureşte înţelesul
expresiei consecinţe deosebit de grave. Această reglementare este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a
prevăzut consecinţele deosebit de grave ca element
circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni, cum ar fi, spre exemplu, furtul
calificat, tâlhăria, înşelăciunea, delapidarea sau distrugerea calificată.
Susţinerile autorului excepţiei cu privire la reaprecierea criteriului valoric de 2.000.000.000
lei care determină înţelesul expresiei consecinţe deosebit de grave, deşi pot fi reale
în condiţii de devalorizare a
monedei naţionale, nu pot fi
reţinute. Modificarea conţinutului unei norme juridice, în sensul
adaptării ei la realităţile sociale, este o prerogativă exclusivă a autorităţii
legislative în lumina dispoziţiilor
art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora
„Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării". Curtea Constituţională, potrivit competenţei sale înscrise în art. 146 din Constituţie şi în Legea nr. 47/1992, verifică, în cadrul controlului de constituţionalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispoziţiile constituţionale, fără a putea modifica sau completa prevederea
legală supusă controlului. De aceea, Curtea Constituţională nu se poate substitui Parlamentului pentru modificarea limitei
valorice prevăzute la art. 146
din Codul penal.
Este neîntemeiată şi susţinerea
autorului excepţiei privind încălcarea prin textul de lege criticat şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, în sensul că aplicarea
cerinţei „procesului
echitabil" se impune nu numai la procedura desfăşurării unui proces, ci şi la cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică la materii din câmpul dreptului substanţial.
In jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat frecvent şi constant că, „într-o societate democratică în sensul Convenţiei,
dreptul la o bună administrare
a justiţiei ocupă un loc atât de important încât o
interpretare restrictivă a
articolului 6 paragraful 1, referitor la dreptul la un proces echitabil, nu ar
corespunde scopului şi
obiectului acestei dispoziţii"
(cazul Delcourt împotriva Belgiei - 1970).
Pe de altă parte, însă, nici
din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel
al art. 6 al Convenţiei pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene
a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei
„procesului echitabil" ar trebui să excedeze necesităţii
asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intra în
materii din câmpul dreptului substanţial.
Curtea mai constată că, deşi prin dispoziţiile art. 146 din Codul penal este
stabilită o sumă a cărei depăşire a
valorii prejudiciului produs prin infracţiune atrage o pedeapsă mai gravă, în nici
un caz nu se poate considera că prin aceasta se restrânge dreptul la apărare al inculpatului, prevăzut la art. 24 din Constituţie. Cel în cauză poate
să îşi angajeze ori să i
se desemneze din oficiu un apărător, ca şi în cazul tuturor celorlalte infracţiuni, şi poate, de
asemenea, să administreze
orice probe în apărarea sa,
inclusiv în circumstanţiere,
precum şi să exercite căile de atac prevăzute
de lege şi să formuleze cereri în faţa instanţelor judecătoreşti.
Totodată, având în vedere că în speţa de faţă nu există o hotărâre judecătorească definitivă, nu
poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea art. 23 alin. (11) din Constituţie, privind prezumţia de nevinovăţie, care prevede că „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti
de condamnare, persoana este considerată nevinovată".
II. Prevederile art. 320 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală referitoare la excepţii şi cereri ce pot
fi formulate la judecata în primă instanţă sunt, în
opinia autorului excepţiei,
neconstituţionale în ceea ce
priveşte dreptul la un proces
echitabil şi prezumţia de nevinovăţie, întrucât „limitează posibilitatea judecătorului de a stabili adevărul, legându-l de probele administrate în faza preliminară a procesului penal".
Din analiza textului considerat ca
fiind neconstituţional nu
rezultă însă o încălcare a prevederilor constituţionale. Soluţionarea
unei cauze este posibilă numai
pe bază de probe care se
administrează în faţa instanţei în cursul cercetării judecătoreşti, unde sunt readministrate probele din
faza de urmărire penală, şi se pot administra probe noi. Faptul că preşedintele
întreabă părţile dacă au de
propus probe noi nu înseamnă că se încalcă dreptul părţilor referitor la un proces echitabil, ci,
dimpotrivă, prin administrarea
de probe noi se asigură lămurirea cauzei, sub toate aspectele, în
vederea aflării adevărului.
Referitor la susţinerea autorului excepţiei privind încălcarea prezumţiei
de nevinovăţie, se constată că aceasta nu poate fi reţinută, nefiind
vorba de o hotărâre judecătorească definitivă, ci de
începutul cercetării judecătoreşti.
III. Art. 322 şi 323 din Codul de procedură penală, privind începerea cercetării judecătoreşti şi ascultarea inculpatului, sunt criticate în raport de prevederile
constituţionale ale art. 21
alin. (3), deoarece nu cuprind în conţinutul lor, în mod expres, „dreptul la tăcere al inculpatului şi, implicit, obligaţia instanţei de a-i
comunica acest drept ca o garanţie recunoscută a
dreptului la un proces echitabil".
Examinând această critică, Curtea constată că este neîntemeiată, deoarece dreptul inculpatului de a nu face nici o declaraţie este reglementat de art. 70 alin. 2
teza întâi din Codul de procedură penală, unde se
prevede în mod expres că „Invinuitului sau inculpatului i se aduc [...] la cunoştinţă fapta care formează obiectul cauzei, dreptul de a avea un apărător, precum şi dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i-se
totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa". Astfel, inserarea acestor dispoziţii în cuprinsul altor prevederi din Codul de procedură penală, în speţă a judecăţii în primă instanţă, nu ar fi
necesară din moment ce
reglementarea din art. 70 alin. 2 teza întâi este una cu valoare de principiu.
Faţa de cele arătate,
in temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, ale art. 320 alin. 2 şi 3, ale art. 322 şi 323 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pavel Eremia Vereş în Dosarul nr. 6.177/2004 al Tribunalului
Sibiu - Secţia penală.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data
de 26 ianuarie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu