DECIZIE   Nr. 477 din  9 noiembrie 2004

asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 252 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN:            MONITORUL OFICIAL  NR. 54 din 17 ianuarie 2005

    Ioan Vida             - presedinte
    Nicolae Cochinescu    - judecator
    Aspazia Cojocaru      - judecator
    Acsinte Gaspar        - judecator
    Kozsokar Gabor        - judecator
    Ion Predescu          - judecator
    Serban Viorel Stanoiu - judecator
    Aurelia Popa          - procuror
    Benke Karoly          - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale, exceptie ridicata de Grigore Remi Cristian in Dosarul nr. 5.276/CA/2003 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si litigii de munca.
    La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate. Se arata ca prevederile criticate au fost abrogate prin art. 298 alin. (1) pct. 27 din Codul fiscal, insa solutia legislativa initiala a fost preluata de dispozitiile art. 252 alin. (1) din acelasi act normativ. Se arata ca sistemul diferentiat de instituire a taxelor si impozitelor nu incalca prevederile art. 16 din Constitutie, intrucat impunerea principiului progresivitatii in aceasta materie este in conformitate cu textul constitutional al art. 56 alin. (2). Se mai apreciaza ca dispozitiile criticate nu contravin nici textului constitutional al art. 44, nepunandu-se problema unui transfer de proprietate, ci doar a aplicarii principiului justei asezari a sarcinilor fiscale.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 15 septembrie 2003, pronuntata in Dosarul nr. 5.276/CA/2003, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si litigii de munca a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale, exceptie ridicata de Grigore Remi Cristian intr-o cauza avand ca obiect solutionarea unei actiuni privind anularea unor acte administrative.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile art. 5 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1), precum si celor ale art. 41 alin. (1) si (2), devenit, dupa revizuirea si republicarea Constitutiei, art. 44 alin. (1) si (2).
    Autorul exceptiei de neconstitutionalitate apreciaza ca "nu este posibil ca o lege sa instituie un sistem diferentiat in ceea ce priveste impozitul pe cladiri in functie de numarul de proprietati detinute de o persoana", intrucat contravine principiului constitutional al egalitatii cetatenilor in fata legii. Potrivit sustinerilor autorului exceptiei, "cotele de impozit ar trebui sa fie aceleasi indiferent de numarul proprietatilor" detinute. Autorul exceptiei de neconstitutionalitate considera ca prin dispozitiile legale criticate se produce o dubla discriminare: "pe de o parte intre persoanele fizice care, in functie de numarul cladirilor detinute, datoreaza cote diferentiate de impozit, iar pe de alta parte intre persoanele fizice si stat, pentru cladirile proprietate privata a acestuia", cladiri pentru care acesta este scutit de impozite.
    De asemenea, se sustine ca prevederile legale criticate contravin dispozitiilor art. 16 [in realitate art. 14] privind interzicerea discriminarii din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si celor ale art. 1 privind protectia proprietatii din primul Protocol aditional la aceasta conventie. Totodata se precizeaza ca "in acest caz devin aplicabile dispozitiile art. 20 alin. (2) din Constitutie, conform carora <<daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale>>".
    Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si litigii de munca considera ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este intemeiata. Instanta arata ca, in considerarea principiilor constitutionale privind "egalitatea cetatenilor in fata legii si ocrotirea in mod egal a proprietatii private [...], actul normativ aflat in discutie instituie un sistem diferentiat de impozitare a cladirilor, in functie de numarul de proprietati detinute de o persoana", ceea ce este "discriminatoriu si neconstitutional". De asemenea, se apreciaza ca dispozitiile art. 5 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 36/2002 contravin si principiului asezarii juste a sarcinilor fiscale, instituit de art. 53 alin. (2) din Constitutie [devenit, dupa republicarea acesteia, art. 56 alin. (2)].
    Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Presedintele Camerei Deputatilor considera ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata.
    Presedintele Camerei Deputatilor arata ca, "desi Ordonanta Guvernului nr. 36/2002 a fost abrogata prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevederile art. 5 alin. (2) contestat au fost preluate in art. 252 alin. (1)". Se sustine ca, in acord cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, precum si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, "principiul egalitatii in fata legii, fara privilegii si fara discriminari [...], nu presupune uniformitate, fiind admisa aplicarea unui tratament juridic diferit in cazul unor situatii juridice diferite, daca acesta se justifica in mod rational si obiectiv", iar in cazul dedus judecatii, temeiul tratamentului juridic diferit il constituie detinerea in proprietate a doua sau mai multe cladiri.
    Potrivit punctului de vedere prezentat, se considera ca "majorarea impozitului pe cladiri este indisolubil legata de calitatea de proprietar a doua sau mai multe cladiri utilizate ca locuinta care nu sunt inchiriate unei alte persoane", ceea ce nu este de natura a incalca prevederile constitutionale ale art. 44 si nici pe cele ale art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
    Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata. Se precizeaza, in punctul de vedere prezentat, ca Ordonanta Guvernului nr. 36/2002 "a fost abrogata prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dar dispozitiile art. 5 alin. (2), ce se pretind a fi neconstitutionale, au fost reluate aproape identic in Codul fiscal, in art. 252 alin. (1)". Guvernul considera ca prevederile criticate nu contravin textului constitutional al art. 16 alin. (1), intrucat "principiul egalitatii in drepturi [...] nu inseamna uniformitate; tratamentul juridic instituit este diferit, dupa cum situatiile in care se afla contribuabilii sunt diferite, situatii determinate de numarul cladirilor pe care le detin ca proprietari". Astfel, impozitul majorat in functie de numarul cladirilor detinute in proprietate este proportional, fiind in concordanta si cu prevederile constitutionale ale art. 56 alin. (2) privind asezarea justa a sarcinilor fiscale.
    Se mai apreciaza ca ratiunea scutirii statului de la plata impozitului pe cladiri consta in "simplificarea unor operatiuni financiare si are in vedere faptul ca veniturile bugetelor locale, la care se varsa aceasta categorie de impozite, se constituie si din <<sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat>> si <<subventii primite de la bugetul de stat>>", in conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 45/2003 privind finantele publice locale.
    Guvernul considera ca textul criticat nu contravine nici art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie, intrucat "stabilirea unor sarcini fiscale, chiar daca acestea sunt diferentiate, in functie de anumite criterii stabilite de lege, nu poate conduce la ideea ca, astfel, proprietatea privata nu mai este garantata, cetatenii fiind obligati sa contribuie prin impozite si taxe la cheltuielile publice [art. 56 alin. (1) din Constitutie]".
    Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, il constituie dispozitiile art. 5 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele si taxele locale (aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 522/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 602 din 14 august 2002), republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 670 din 10 septembrie 2002.
    Ulterior sesizarii Curtii Constitutionale, Ordonanta Guvernului nr. 36/2002 a fost abrogata prin art. 298 alin. (1) pct. 27 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, insa solutia legislativa cuprinsa in art. 5 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 36/2002 a fost preluata, aproape identic, de dispozitiile art. 252 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. In concordanta cu jurisprudenta sa, Curtea va examina constitutionalitatea textului art. 252 alin. (1) din Codul fiscal, acesta avand urmatorul cuprins:
    - Art. 252 alin. (1): "Daca o persoana fizica are in proprietate doua sau mai multe cladiri utilizate ca locuinta, care nu sunt inchiriate unei alte persoane, impozitul pe cladiri se majoreaza dupa cum urmeaza:
    a) cu 15% pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu;
    b) cu 50% pentru cea de-a doua cladire in afara celei de la adresa de domiciliu;
    c) cu 75% pentru cea de-a treia cladire in afara celei de la adresa de domiciliu;
    d) cu 100% pentru cea de-a patra cladire si urmatoarele in afara celei de la adresa de domiciliu."
    Textele constitutionale invocate de autorul exceptiei de neconstitutionalitate in sustinerea acesteia sunt art. 16 alin. (1) si art. 41 alin. (1) si (2), devenit, dupa revizuirea si republicarea Constitutiei, art. 44 alin. (1) si (2). In realitate, din motivarea exceptiei rezulta ca, in legatura cu art. 44 alin. (2) din Constitutie, se sustine incalcarea tezei intai a acestuia. Aceste texte constitutionale au urmatorul cuprins:
    - Art. 16 alin. (1): "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.";
    - Art. 44 alin. (1) si alin. (2) teza intai: "(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
    (2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular."
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea retine ca, in esenta, critica de neconstitutionalitate consta in sustinerea ca prin instituirea unui impozit majorat in sarcina persoanelor fizice care detin in proprietate doua sau mai multe cladiri utilizate ca locuinta se incalca principiul constitutional al egalitatii in drepturi prevazut de art. 16 alin. (1), precum si dispozitiile constitutionale ale art. 44 alin. (1) si alin. (2) teza intai privind dreptul de proprietate privata.
    Curtea constata ca in cauza nu exista nici un fel de discriminare fata de contribuabilii proprietari ai mai multor cladiri, in raport cu cei care detin o singura cladire. La baza textului criticat exista o ratiune suficienta pentru instituirea unui regim juridic diferit, respectiv a impozitului progresiv, in raport cu numarul de cladiri detinute in proprietate, avand in vedere ca dispozitiile art. 56 alin. (2) din Constitutie prevad ca "sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale". Formula "asezarea justa a sarcinilor fiscale" presupune, pe de o parte, sa se tina seama de situatia materiala a contribuabililor, iar pe de alta parte, de posibilitatea crescuta a celor care detin mai multe proprietati de a contribui, prin impozite, la cheltuielile publice.
    In ceea ce priveste pretinsa inegalitate existenta in materie de impunere intre stat si ceilalti contribuabili care detin in proprietate mai multe cladiri, Curtea retine ca dispozitiile art. 250 alin. (1) din Codul fiscal, potrivit carora nu se datoreaza impozit pe cladiri pentru unele cladiri apartinand statului, se justifica, pe de o parte, prin natura si destinatia acestor cladiri menite sa serveasca interesul general, iar pe de alta parte, prin necesitatea simplificarii unor operatii financiare, avand in vedere ca institutiile statului sunt finantate de la buget, iar statul contribuie la veniturile si cheltuielile bugetelor locale prin sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si subventii de la bugetul de stat, asa cum prevede art. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 45/2003 privind finantele publice locale.
    In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala, in concordanta cu cea a Curtii Europene a Drepturilor Omului, a stabilit ca egalitate nu inseamna uniformitate, astfel ca este posibila instituirea unui tratament juridic diferit pentru situatii deosebite, cand aceasta se justifica in mod rational si obiectiv.
    De asemenea, Curtea constata ca nu este intemeiata nici sustinerea conform careia prin instituirea impozitului progresiv pe cladiri in functie de numarul acestora s-ar incalca dispozitiile art. 44 alin. (1) si alin. (2) teza intai din Constitutie. In cauza nu opereaza un transfer al dreptului de proprietate, ci se pune problema aplicarii concrete, prin lege, a dispozitiilor art. 56 din Constitutie. In consecinta, sub acest aspect, Curtea retine ca nu sunt incalcate nici dispozitiile cuprinse in documentele internationale privind protectia dreptului de proprietate privata, invocate de autorul exceptiei de neconstitutionalitate.
    Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 252 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicata de Grigore Remi Cristian in Dosarul nr. 5.276/CA/2003 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si litigii de munca.
    Definitiva si general obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 9 noiembrie 2004.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
              prof. univ. dr. IOAN VIDA

                              Magistrat asistent,
                              Benke Karoly