Decizia Nr.589 din 05.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Mudura în Dosarul nr. 1.312/111/2006 al Tribunalului Bihor - Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a transmis concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 4 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.312/111/2006, Tribunalul Bihor - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Mudura cu ocazia soluţionării unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil şi principiile constituţionale referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi la independenţa judecătorilor, deoarece permit preluarea în procesul penal a unor mijloace de probă obţinute în cadrul unor proceduri care excedează procedurii penale. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a decis că utilizarea mijloacelor de probă obţinute prin constrângere în cadrul procedurilor administrative de control aduce atingere caracterului echitabil al procedurii penale ulterioare, prin încălcarea dreptului de a nu contribui la propria incriminare, Curtea delimitând astfel obţinerea mijloacelor de probă în procedurile administrative de folosirea lor ulterioară în procedurile penale. Autorul excepţiei concluzionează că, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, înscrisurile menţionate la art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală nu pot avea decât valoare de informaţii pentru organele de urmărire penală, iar nu valoare de mijloace de probă în procesul penal şi nu pot influenţa în niciun fel soluţionarea unui astfel de proces, care trebuie să depindă exclusiv de actele de procedură întocmite de organele judiciare penale, cu respectarea garanţiilor pe care nu le poate oferi decât un proces penal legal declanşat.Tribunalul Bihor - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:– Art. 90 alin. 2: „De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale şi actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.“;

– Art. 214 alin. 5: „Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) şi (3) referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi la independenţa judecătorilor, precum şi ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 524 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, reţinând că, împotriva înscrisurilor menţionate de textele din Codul de procedură penală enunţate, se poate formula contestaţie ce se soluţionează atât pe cale administrativă de către organul competent, cât şi de către o instanţă de judecată independentă şi imparţială, instituită de lege, iar persoana ce se consideră lezată în drepturile sale beneficiază de două grade de jurisdicţie. De asemenea, în procesul deliberării, judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, şi nu prin raportarea exclusivă la procesele-verbale şi actele de constatare întocmite de alte organe, cu competenţă specială. Aşadar, judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând şi coroborând probele, astfel că informaţiile culese imediat după săvârşirea faptei reclamate, în măsura obţinerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură. Totodată, prin Decizia nr. 331 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 28 iulie 2005, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală, Curtea a statuat că nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare, prin textul de lege criticat, a dreptului învinuitului de a nu se autoincrimina, ca dimensiune a dreptului la un proces echitabil. Aceasta întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de a nu se autoincrimina presupune ca într-un proces penal acuzarea să îşi dovedească şi să îşi formuleze învinuirea fără a recurge la probe obţinute prin metode coercitive sau opresive, contrar voinţei acuzatului [Hotărârea din 17 decembrie 1996 pronunţată în cAUZA SAUNDERS ÎMPOTRIVA REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD]. Or, actele la care fac referire dispoziţiile legale criticate nu constituie asemenea probe, incompatibile cu dreptul la un proces echitabil. Procesele-verbale şi actele de constatare prevăzute la art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt întocmite de organe ale statului, în exercitarea competenţei acestora stabilite de lege şi în conformitate cu normele speciale aplicabile în materie, iar folosirea lor în cadrul procesului penal se realizează cu respectarea tuturor garanţiilor prevăzute de lege. Prin aceeaşi Decizie nr. 331 din 28 iunie 2005, Curtea a mai reţinut că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere unicităţii şi imparţialităţii justiţiei şi nici independenţei judecătorilor, întrucât instanţa judecătorească este cea care apreciază asupra concludenţei şi utilităţii probelor, inclusiv a proceselor-verbale încheiate de alte organe ale statului, iar, cu ocazia deliberării, tot instanţa de judecată este cea care face aprecierea definitivă a probelor care, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, nu au valoare mai dinainte stabilită. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 1.485 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 27 noiembrie 2009. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Mudura în Dosarul nr. 1.312/111/2006 al Tribunalului Bihor - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 mai 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică