DECIZIE   Nr. 47 din 23 martie 1999

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 - 30 cuprinse in cap. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protectia copilului aflat in dificultate, republicata

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 264 din  9 iunie 1999

    Lucian Mihai           - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Paula C. Pantea        - procuror
    Claudia Miu            - magistrat-asistent sef

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 si 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protectia copilului aflat in dificultate, exceptie ridicata din oficiu de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia de contencios administrativ in Dosarul nr. 461/1998 aflat pe rolul aceleiasi instante.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 16 martie 1999, in prezenta Comisiei judetene pentru protectia copilului de pe langa Consiliul Judetean Ialomita, reprezentata prin Elena Grecu, consilier juridic, precum si a lui Constantin Constantin, reprezentantul legal al minorului, fiind consemnate in incheierea din acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 23 martie 1999.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 12 mai 1998, pronuntata in Dosarul nr. 461/1998, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 si 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protectia copilului aflat in dificultate, exceptie ridicata din oficiu de aceeasi instanta.
    In motivarea exceptiei instanta considera, in esenta, ca dispozitiile art. 17 si 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 contravin prevederilor art. 45 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Copiii si tinerii se bucura de un regim special de protectie si de asistenta in realizarea drepturilor lor", deoarece fata de copiii care au savarsit o fapta prevazuta de legea penala, dar care nu raspund penal, aceste dispozitii prevad aceleasi masuri educative ca si cele din Codul penal, pentru minorii care raspund penal. Instanta considera ca dispozitiile atacate contravin si prevederilor art. 20 din Constitutie, potrivit carora "Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte", iar daca exista neconcordanta intre acestea si legile interne, au prioritate reglementarile internationale. Instanta arata ca reglementarea tratamentului minorilor care au savarsit o fapta prevazuta de legea penala, dar nu raspund penal, nu corespunde cerintelor art. 37 lit. b) si ale art. 40 din Conventia cu privire la drepturile copilului, adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 si ratificata de Romania prin Legea nr. 18 din 27 septembrie 1990.
    Autoarea exceptiei apreciaza ca masurile educative prevazute la art. 17 si 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 nu sunt masuri specifice categoriei de minori care nu raspund penal pentru faptele lor si deci ele nu reprezinta o protectie reala a minorului. De asemenea, se sustine ca actul normativ nu a preluat din Codul penal prevederile care garanteaza dreptul copilului la aparare, ci doar prevederile referitoare la "obligatia de a se prezenta comisiei raportul referitor la ancheta psihosociala a copilului". Acest raport trebuie sa cuprinda si date referitoare la discernamantul copilului, insa "specialistul serviciului public specializat, care intocmeste acest raport, nu este in masura sa se pronunte in legatura cu acesta". Instanta de judecata isi motiveaza exceptia de neconstitutionalitate aratand ca dispozitiile legale nu au reglementat o protectie speciala a copiilor aflati in dificultate si ca institutiile de ocrotire a acestor copii nu sunt infiintate inca. Centrele de reeducare prevazute in Codul penal sunt organizate si functioneaza in conformitate cu Decretul nr. 545/1972 privind executarea masurii educative a internarii minorilor infractori intr-un centru de reeducare. Internarea minorilor care nu raspund penal "in astfel de centre este exclusa". Legislatia in vigoare, se arata in finalul amplei si aprofundatei motivari a instantei, reglementeaza organizarea si functionarea exclusiva a unor forme de invatamant special pentru integrarea copiilor cu cerinte educative speciale.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, au fost solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    Presedintele Camerei Deputatilor, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este nefondata pentru urmatoarele considerente:
    a) Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 a fost modificata prin Legea nr. 108 din 2 iunie 1998 pentru aprobarea respectivei ordonante. Astfel s-a inclus in corpul acesteia un capitol nou, intitulat "Masuri educative fata de copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, dar care nu raspunde penal". De asemenea, a fost modificat atat art. 17, fiind completat cu 5 alineate noi (17^1 - 17^5), "care, desi reiau, in buna parte, prevederi ale Codului penal, contin totusi diferentieri cu privire la masurile educative pentru cele doua categorii de minori", cat si art. 18, prin eliminarea prevederii "Masurile educative si modalitatile aplicarii acestora sunt cele prevazute de legea penala". Asadar, exceptia de neconstitutionalitate vizeaza "un text legislativ in prezent depasit".
    b) Se arata ca este neintemeiata sustinerea instantei potrivit careia ordonanta de urgenta contravine dispozitiilor art. 40 din Conventia cu privire la drepturile copilului, intrucat nu se prevede o procedura care sa asigure "dreptul la aparare" pentru minori si pentru ca din Comisia pentru protectia minorilor nu face parte si un reprezentant al justitiei. Este adevarat ca in conventie se prevede obligatia ca orice minor sa beneficieze de o "asistenta juridica sau orice alta asistenta corespunzatoare" iar cauza sa fie examinata de catre o "autoritate sau o instanta judiciara corespunzatoare". Insa, se apreciaza in punctul de vedere examinat, notiunea de "copil", in sensul conventiei, are in vedere minorul pana la varsta de 18 ani, iar garantiile procesuale "ar urma sa-si gaseasca aplicare, in mod obligatoriu, numai in cadrul unui proces, in situatia categoriei de minori infractori ce poarta raspundere pentru faptele savarsite". In speta insa copiii aflati in dificultate sunt supusi numai unor masuri educative luate de o comisie administrativa, fara procedura specifica unui proces, care ar face necesara aplicarea "garantiilor procesuale".
    c) Cu privire la critica potrivit careia dispozitiile art. 17 si 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 contravin prevederilor art. 45 alin. (1) din Constitutie, se sustine ca acest text constitutional are valoare de principiu si este aplicabil pentru toate domeniile, iar adoptarea ordonantei in discutie, precum si ratificarea conventiei mentionate nu fac decat sa confirme preocuparea statului roman pentru realizarea obiectivului cuprins in textul constitutional indicat.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, arata, de asemenea, ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata pentru urmatoarele motive:
    a) Cu privire la critica autoarei exceptiei, potrivit careia dispozitiile art. 17 si 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 contravin prevederilor art. 45 alin. (1) din Constitutie, se arata ca prevederile acestor texte referitoare la masurile educative "se inscriu in regimul de protectie al unei categorii de copii aflati in dificultate". Normele ce reglementeaza aceste masuri "tind sa realizeze echilibrul intre nevoile de reintegrare sociala ale copilului, aflat intr-o situatie particulara intrucat a comis o fapta prevazuta de legea penala, si nevoile fundamentale ale comunitatii de protectie impotriva faptelor antisociale". Deci, masurile educative la care se refera art. 17 si 18, desi "se regasesc sub aceeasi denumire si continut in Codul penal, nu au natura juridica a sanctiunilor de drept penal". Fara a fi consecinte ale raspunderii penale, aceste masuri pot servi intereselor de formare si reintegrare sociala a copilului care a savarsit fapte antisociale. Potrivit punctului de vedere al Guvernului, reglementarea masurilor educative, ca masuri de protectie a copilului care nu raspunde penal, este susceptibila de perfectionare, in special in directia "masurilor aplicate in comunitate si crearea unor institutii specializate in formarea si educarea copiilor aflati in astfel de situatii".
    b) Referitor la critica potrivit careia sunt incalcate dispozitiile art. 37 lit. b) din Conventia cu privire la drepturile copilului, se sustine ca aceasta nu este intemeiata, pentru ca, prin hotarari, Comisia pentru protectia copilului poate lua "masurile educative privative de libertate numai cu avizul procurorului, individualizandu-le in functie de criterii strict delimitate". Se mai sustine ca aceste hotarari sunt supuse controlului judecatoresc potrivit art. 29 din ordonanta. Astfel, se asigura si "respectarea uneia dintre garantiile prevazute in art. 40 alin. 2 din Conventia cu privire la drepturile copilului". Existenta "unei proceduri in fata Comisiei pentru protectia copilului, si nu in fata instantelor judecatoresti, este armonizata cu prevederea art. 40 alin. 3 lit. b) din conventie. Mai mult, ordonanta de urgenta a Guvernului privind protectia copilului aflat in dificultate, in intregul ei, reflecta cerintele cuprinse in art. 40 alin. 4 din conventie".
    In final se conchide ca "regimul masurilor educative instituit prin ordonanta este perfectibil, in sensul promovarii masurilor neprivative de libertate, ca un reflex al noii legislatii europene in domeniu, in contraponderea masurilor educative privitoare la internare".
    Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul judecatorului-raportor, sustinerile partilor, concluziile procurorului si dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Conventiei cu privire la drepturile copilului, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost legal sesizata.
    I. Prin Incheierea din 12 mai 1998 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia de contencios administrativ, Curtea Constitutionala a fost sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 si 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protectia copilului aflat in dificultate. Textele atacate au urmatorul cuprins:
    - Art. 17: "(1) Fata de copilul aflat in situatia prevazuta la art. 16, Comisia pentru protectia copilului este obligata sa ia o masura educativa, la sesizarea oricarei persoane, a procurorului, a organelor de politie sau a parintilor acestuia.
    (2) In stabilirea masurii educative, Comisia pentru protectia copilului va tine seama de gradul de pericol social al faptei savarsite, de dezvoltarea fizica, intelectuala si afectiva a copilului, de comportarea lui, de conditiile in care a fost crescut si in care a trait si de orice alte elemente de natura sa caracterizeze personalitatea acestuia.
    - Art. 18: (1) Masurile educative si modalitatile aplicarii acestora sunt cele prevazute de legea penala, care se aplica corespunzator varstei si gradului de maturitate a copilului, in vederea respectarii interesului superior al acestuia.
    (2) In cazul stabilirii masurii libertatii supravegheate, Comisia pentru protectia copilului poate dispune incredintarea supravegherii copilului Serviciului public specializat pentru protectia copilului."
    Ulterior sesizarii Curtii Constitutionale, prin Legea nr. 108 din 2 iunie 1998 s-au adus modificari si completari Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 26/1997. Dispozitiile art. 17 si 18 au fost reformulate, noile texte fiind sistematizate in cadrul unui nou capitol, intitulat "Masuri educative fata de copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, dar care nu raspunde penal". Art. 17 a fost completat cu cinci articole noi, care au preluat dispozitiile cuprinse la art. 101 - 106 din Codul penal, cu unele modificari nesemnificative. In baza aceleiasi legi, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 276 din 24 iulie 1998, dandu-se articolelor o noua numerotare, iar dispozitiile modificatoare analizate sunt cuprinse la art. 23 - 30 din cap. III, al carui titlu este mentionat mai sus.
    Aceste dispozitii au urmatorul cuprins:
    - Art. 23: "(1) Copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, dar care nu raspunde penal, beneficiaza de protectie in conditiile prezentei ordonante de urgenta.
    (2) Nu raspunde penal copilul care nu a implinit varsta de 14 ani sau care are varsta intre 14 si 16 ani, daca nu se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant.
    - Art. 24: (1) Fata de copilul aflat in situatia prevazuta la art. 23 comisia va lua una dintre urmatoarele masuri educative:
    a) mustrarea;
    b) libertatea supravegheata;
    c) internarea intr-un centru de reeducare;
    d) internarea intr-o institutie medical-educativa.
    (2) La stabilirea masurii educative comisia va tine seama de gradul de pericol social al faptei savarsite, de dezvoltarea fizica, intelectuala si afectiva a copilului, de comportarea lui, de conditiile in care a fost crescut si in care a trait si de orice alte elemente de natura sa caracterizeze personalitatea acestuia.
    - Art. 25: Masura educativa a mustrarii consta in dojenirea copilului, in aratarea pericolului social al faptei savarsite, in sfatuirea copilului sa se poarte in asa fel incat sa dea dovada de indreptare, atragandu-i-se totodata atentia ca, daca va savarsi din nou o infractiune, se va lua fata de el o masura mai severa sau i se va putea aplica o pedeapsa.
    - Art. 26: (1) Masura educativa a libertatii supravegheate consta in lasarea copilului in libertate timp de un an, sub supraveghere deosebita. Supravegherea poate fi incredintata, dupa caz, parintilor, adoptatorului sau tutorelui copilului. Daca nici unul dintre acestia nu poate asigura supravegherea in conditii satisfacatoare, comisia dispune incredintarea supravegherii copilului, pe acelasi interval de timp, unei familii sau unei persoane de incredere, unui organism privat autorizat sau serviciului public specializat.
    (2) Persoana careia i s-a incredintat supravegherea copilului are obligatia de a veghea indeaproape asupra comportarii acestuia, in scopul indreptarii lui, precum si obligatia de a instiinta, de indata, comisia atunci cand copilul se sustrage de la supraveghere, are purtari rele ori a savarsit din nou o fapta prevazuta de legea penala.
    (3) Comisia poate sa impuna copilului respectarea urmatoarelor obligatii:
    a) sa nu frecventeze anumite locuri stabilite;
    b) sa nu intre in legatura cu anumite persoane;
    c) sa frecventeze cu regularitate scoala sau un curs de calificare.
    (4) Comisia atrage atentia copilului asupra consecintelor comportarii sale.
    (5) Dupa luarea masurii libertatii supravegheate, comisia incunostinteaza scoala la care copilul invata.
    (6) Daca inauntrul termenului de supraveghere copilul se sustrage de la supravegherea ce se exercita asupra lui sau are purtari rele ori savarseste din nou o fapta prevazuta de legea penala, comisia revoca masura libertatii supravegheate si ia fata de copil masura internarii intr-un centru de reeducare sau intr-o institutie medical-educativa.
    - Art. 27: (1) Masura educativa a internarii copilului intr-un centru de reeducare se ia in scopul reeducarii copilului, caruia i se asigura posibilitatea de a dobandi invatatura necesara si o pregatire profesionala, potrivit aptitudinilor sale.
    (2) Masura internarii se ia fata de copilul in privinta caruia celelalte masuri educative sunt neindestulatoare.
    - Art. 28: Masura internarii intr-o institutie medical-educativa se ia fata de copilul care, din cauza starii sale fizice sau psihice, are nevoie de tratament medical si de un regim special de educatie.
    - Art. 29: (1) Masurile prevazute la art. 27 si 28 se iau pe timp nedeterminat, insa nu pot dura decat pana la implinirea de catre copil a varstei de 18 ani. Masura prevazuta la art. 27 trebuie sa fie ridicata de indata ce a disparut cauza care a impus luarea acesteia. Comisia, dispunand ridicarea masurii prevazute la art. 28, poate, daca este cazul, sa ia fata de copil masura internarii intr-un centru de reeducare.
    (2) La data cand copilul devine major, comisia poate dispune prelungirea internarii pe o durata de cel mult 2 ani, daca aceasta este necesara pentru realizarea scopului internarii.
    - Art. 30: (1) Masurile educative prevazute la art. 24 se iau la sesizarea procurorului, a organelor de politie, a scolii, a parintilor sau a oricarei persoane interesate.
    (2) Masurile educative prevazute la art. 24 lit. b) - d) se iau numai cu avizul procurorului.
    (3) La luarea masurilor educative, comisia va tine seama de gradul de pericol social al faptei savarsite, de dezvoltarea fizica, intelectuala si afectiva a copilului, de comportarea lui generala, de conditiile in care a fost crescut si in care a trait si de orice elemente de natura sa caracterizeze personalitatea acestuia."
    In practica sa jurisdictionala Curtea Constitutionala a statuat in mod constant ca, atunci cand, dupa ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate, dispozitia legala a fost modificata, exceptia poate sa fie examinata, daca textul legal, in noua sa redactare, conserva reglementarea initiala. De aceea, avand in vedere si considerentele expuse mai sus, Curtea urmeaza sa se pronunte asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 - 30 cuprinse in cap. III "Masuri educative fata de copilul care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, dar care nu raspunde penal" din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, republicata.
    II. Pentru a stabili in ce masura exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata, Curtea urmeaza sa examineze prevederile legale atacate, spre a constata daca acestea sunt in concordanta cu dispozitiile art. 45 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Copiii si tinerii se bucura de un regim special de protectie si de asistenta in realizarea drepturilor lor".
    Dispozitiile legale analizate isi propun sa reglementeze protectia copilului aflat in dificultate care, desi savarseste fapte prevazute de legea penala, nu raspunde penal. Sediul materiei este Codul penal, care la art. 99 prevede ca minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu raspunde penal, iar minorul care are varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani raspunde penal numai atunci cand se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant. Aceste norme legale sunt in concordanta cu prevederile art. 40 pct. 3 lit. a) din Conventia cu privire la drepturile copilului (adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 si ratificata de Romania prin Legea nr. 18 din 27 septembrie 1990), prevederi care au urmatorul cuprins: "Statele-parti se vor stradui sa promoveze adoptarea de legi, de proceduri, crearea de autoritati si institutii special concepute pentru copiii banuiti, acuzati sau declarati ca ar fi comis incalcari ale legii penale, si in special: a) sa stabileasca o varsta minima sub care copiii vor fi prezumati ca nu au discernamantul de a incalca legea penala."
    Asadar, minoritatea faptuitorului, in conditiile descrise mai sus, este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, pentru considerentul ca faptuitorul nu are capacitatea de a-si da seama de semnificatia sociala a actelor sale de conduita si de a-si controla comportamentul in raport cu aceste acte. Caracterul penal al faptei este inlaturat, in astfel de situatii, ca urmare a inlaturarii vinovatiei minorului in savarsirea faptei, iar vinovatia minorului este inlaturata, la randul ei, din pricina insuficientei dezvoltari a facultatilor psihice, care face posibil ca minorul sa nu inteleaga caracterul si efectul faptelor sale si sa nu le poata stapani. Insa, chiar daca fapta antisociala savarsita de un astfel de minor nu atrage raspunderea sa penala, ea trebuie sa constituie temeiul luarii fata de minor a unor masuri de ocrotire, care au un dublu caracter: acela de protectie sociala a minorilor fata de factori ce ar periclita dezvoltarea armonioasa a personalitatii lor, precum si acela de aparare a societatii fata de pericolul proliferarii unor asemenea fapte.
    Este insa de retinut, fata de cele expuse mai sus, ca dispozitiile legale examinate nu se integreaza in spiritul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, republicata, si anume de ocrotire a minorilor aflati in dificultate. Aceasta pentru ca reglementarea asa-numitelor masuri educative reproduce in intregime prevederile art. 102 - 106 din Codul penal referitoare la: mustrare, libertatea supravegheata, internarea intr-un centru de reeducare si internarea intr-un institut medical-educativ. Aceste masuri educative aplicabile minorilor care raspund penal sunt insa sanctiuni de drept penal, la fel ca si pedepsele, alcatuind impreuna un sistem sanctionator special pentru minori, care functioneaza paralel cu sistemul sanctionator pentru majori.
    Avand in vedere aceste considerente, Curtea constata ca dispozitiile art. 23 - 30 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997, republicata, sunt neconstitutionale, intrucat prevad, pentru ocrotirea minorului care nu raspunde penal, aceleasi masuri educative ca si cele prevazute in Codul penal, natura juridica a acestora din urma fiind aceea de sanctiuni de drept penal. Sunt incalcate astfel dispozitiile art. 45 alin. (1) din Constitutie, in aplicarea carora legiuitorul ar fi trebuit sa reglementeze un regim special de protectie si de asistenta pentru categoria de copii aflati in dificultate care nu raspund penal, deosebit de regimul sanctionator al minorilor care raspund penal.
    Sunt relevante in acest sens, dispozitiile art. 25 din ordonanta in care sunt reproduse prevederile art. 102 din Codul penal, inclusiv sub aspectul referirii la savarsirea, din nou, a unei "infractiuni" si la posibilitatea aplicarii unei pedepse.
    Or, fata de minorul care nu raspunde penal nu se poate aplica o pedeapsa, putand fi luate, in stadiul actual al legislatiei, numai "Masurile privind protectia copilului aflat in dificultate", prevazute la cap. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protectia copilului aflat in dificultate, republicata.
    Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 2 alin. (3), al art. 12 alin. (2), al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) si (4) din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata, din oficiu, de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia de contencios administrativ in Dosarul nr. 461/1998, aflat pe rolul aceleiasi instante si constata ca sunt neconstitutionale dispozitiile art. 23 - 30 cuprinse in cap. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protectia copilului aflat in dificultate, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 276 din 24 iulie 1998.
    Definitiva si obligatorie.
    Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 23 martie 1999.

            PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent sef,
                              Claudia Miu