DECIZIE Nr.
423 din 10 mai 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 60 alin. 2 teza a doua din Codul
penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 418 din 22 iunie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor
- judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion
Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marinela Mincă - procuror
Cristina Cătălina Turcu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 teza a doua din Codul
penal, excepţie ridicată de Juhos Valentin Francisc în Dosarul nr.
3.120/62/2006 al Tribunalului Braşov - Secţia penală.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent informează completul de judecată
că, la dosar, autorul excepţiei a depus concluzii scrise prin care solicită
admiterea acesteia.
Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi
acordă cuvantul pe fond.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, apreciind că principiul egalităţii în faţa legii nu presupune un
tratament juridic identic pentru persoane care se află în situaţii diferite.
Totodată, mai arată că la adoptarea textului de lege criticat a fost avută în
vedere condiţia psihofizică specială a femeii.
C U R T E A,
avand în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 17 noiembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 3.120/62/2006, Tribunalul
Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 teza a doua din Codul
penal, excepţie ridicată de Juhos Valentin
Francisc într-o cauză ce priveşte soluţionarea recursului formulat împotriva
sentinţei Judecătoriei Braşov prin care a fost respinsă cererea sa de liberare condiţionată în baza art. 60
alin. 2 din Codul penal.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia consideră că textul de lege criticat aduce
atingere dispoziţiilor art. 21 alin. (3) teza întai şi ale art. 53 din Constituţie, ale art. 6 paragraful 1 şi ale
art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, precum şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. In acest sens,
arată că art. 60 alin. 2 teza a doua din Codul penal restrange dreptul la liberare condiţionată al
condamnaţilor bărbaţi şi instituie o discriminare a acestora faţă de
condamnatele femei, avand la
bază un criteriu exclusiv sexual.
Totodată, mai arată că în cauza Schuler-Zgraggen
împotriva Elveţiei (1993), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat
că aplicarea unui regim diferenţiat pe criteriu sexual este contrară
prevederilor art. 14 din Convenţie, mai ales că „progresul către egalitatea
sexelor este un scop important al statelor membre ale Consiliului
Europei".
Tribunalul Braşov - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
întrucat textul de lege
criticat se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei
juridice, fără diferenţieri pe considerente arbitrare.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere
ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima
punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, arată că
excepţia trebuie analizată exclusiv prin prisma prevederilor referitoare la
interdicţia discriminării, respectiv art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi nu prin
prisma art. 6 paragraful 1 din aceeaşi convenţie. Aceasta, deoarece art. 60
alin. 2 din Codul penal se referă strict la dispoziţiile legate de condiţiile
substanţiale ale liberării condiţionate. Totodată, arată că, potrivit
jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, o diferenţă de tratament
între persoane aflate în situaţii asemănătoare este contrară convenţiei dacă nu
este întemeiată pe o justificare obiectivă şi rezonabilă, justificare ce
presupune urmărirea unui scop legitim şi existenţa unei relaţii rezonabile de
proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele utilizate. Autorităţile
naţionale dispun de o marjă de apreciere care poate varia în funcţie de
domeniul reglementării şi de circumstanţele cauzelor respective. Diferenţa de
tratament între bărbaţi şi femei este întemeiată în acest caz pe o justificare
rezonabilă, respectiv dificultatea sporită pentru femeile în varstă de peste 55 de ani de a suporta
condiţiile detenţiei în raport cu bărbaţii cu varste cuprinse între 55 şi 60 de ani.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In esenţă, se arată că
liberarea condiţionată nu este un drept al condamnaţilor, ci o vocaţie
conferită prin lege. Totodată, textul legal criticat nu încalcă art. 16 din
Constituţie, întrucat nu
instituie diferenţieri pe criterii arbitrare.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
C U R T E A,
examinand încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 60 alin. 2 teza a doua
din Codul penal, avand
următorul conţinut: „[...]condamnaţii trecuţide varsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi
de 55 de ani pentru femei pot fi liberaţi condiţionat, după executarea unei
treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a
unei jumătăţi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc
celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin.
1."
Autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat
aduce atingere prevederilor art. 21 alin. (3) teza întai privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 53 privind
restrangerea exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi din Constituţie, precum şi prevederilor art. 6
paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 referitor la
interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale. Totodată, sunt încălcate şi dispoziţiile art. 1
referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
De asemenea, aşa cum rezultă din motivarea excepţiei,
autorul acesteia înţelege să invoce în susţinerea criticii sale şi prevederile
art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii
şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
Examinand excepţia, Curtea
Constituţională reţine următoarele:
Textul de lege criticat
reglementează acordarea liberării condiţionate după criteriul varstei condamnatului, respectiv condamnatul
să fi împlinit 60 de ani dacă este bărbat sau 55 de ani dacă este femeie. De
acest criteriu se ţine seama cumulativ cu următoarele condiţii: să fi executat
o treime din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau
jumătate în cazul închisorii mai mari de 10 ani şi să fie stăruitor în muncă,
disciplinat şi să dea dovezi temeinice de îndreptare. Totodată, se ţine seama
şi de antecedentele sale penale.
Curtea observă că nu poate fi reţinută critica
referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 aiin. (1) din Constituţie
privind egalitatea în drepturi, ale art. 14 referitor la interzicerea
discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 referitor la interzicerea generală a
discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată
în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, Curtea Constituţională a statuat că
„principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă eoipso
aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii
care, prin specificul lor, sunt diferite".
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin
Hotărarea din 23 iulie 1968,
pronunţată în cauza „Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile
belgiene" împotriva Belgiei,a statuat, referitor la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, că „autorităţile naţionale competente se găsesc
adesea în faţa unor situaţii sau probleme a căror diversitate reclamă soluţii
juridice diferite; mai mult, unele inegalităţi de drept nu urmăresc decat să corecteze anumite inegalităţi de
fapt".
De asemenea, Curtea de la Strasbourg a reţinut că
deosebirea de tratament juridic este discriminatorie atunci cand nu este justificată în mod obiectiv şi
rezonabil, adică atunci cand
nu se urmăreşte un scop legitim sau nu se păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate
între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere. (Cauzele „Aspecte
privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968,
Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali
împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos
împotriva Cipru, 1999, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004).
Astfel, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de
apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii
similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje
variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (Cauzele
„Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Gaygusuz
împotriva Austriei, 1996, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004).
Avand în vedere toate aceste aspecte, Curtea Constituţională constată că prin dispoziţiile art. 60 alin. 2 teza
a doua din Codul penal legiuitorul a instituit o măsură de protecţie specială a
femeilor. Această măsură este justificată obiectiv şi rezonabil în raport de
situaţia şi condiţia specială a femeilor în societate, urmăreşte un scop
legitim şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele
folosite şi obiectivul avut în vedere, fără a fi întemeiată pe o discriminare
avand la bază criteriul
sexual.
Pe de altă parte, Curtea reţine că textul de lege
criticat nu conţine norme de procedură penală, ci o normă de drept penal
substanţial, şi, prin urmare, aplicarea acesteia nu poate duce la încălcarea
dispoziţiilor art. 21 alin. (3) teza întai din Constituţie şi ale 6 paragraful 1 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la
dreptul la un proces echitabil.
Cu privire la critica referitoare la încălcarea
dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea constată că aceasta nu
poate fi primită, întrucat nu
a fost reţinută o restrangere
a exerciţiului drepturilor invocate de autor în susţinerea excepţiei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 60 alin. 2 teza a doua din Codul penal, excepţie ridicată de
Juhos Valentin Francisc în Dosarul nr. 3.120/62/2006 al Tribunalului Braşov -
Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina
Turcu