DECIZIE Nr.
403 din 24 martie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I si art. II din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de masuri pentru
solutionarea unor aspecte financiare în sistemul justitiei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 262 din 22 aprilie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi art. II din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri
pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, excepţie
ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a
civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în
Dosarul nr. 21.447/3/2008.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul si în dosarele
nr. 2.523D-2.534D/2008, nr. 2.536D-2.540D/2008, nr. 2.745D-2.775D/2008, nr.
2.779D/2008, nr. 2.781D- 2.789D/2008 şi nr. 99D-111 D/2009, având ca obiect
excepţii de neconstituţionalitate identice cu cea ridicată în Dosarul nr.
2.522D/2008.
La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul
excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din
oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr.
2.523D- 2.534D/2008, nr. 2.536D-2.540D/2008, nr. 2.745D-2.775D/2008, nr. 2.779D/2008, nr. 2.781D-2.789D/2008 şi nr. 99D- 111 D/2009 la
Dosarul nr. 2.522D/2008.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
măsura conexării.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.523D- 2.534D/2008, nr.
2.536D-2.540D/2008, nr. 2.745D- 2.775D/2008, nr. 2.779D/2008, nr. 2.781
D-2.789D/2008 şi nr. 99D-111 D/2009 la Dosarul nr. 2.522D/2008,
care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a
excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin Incheierile din 25 noiembrie 2008, 3 decembrie
2008 şi 9 decembrie 2008, pronunţate în Dosarele nr. 21.447/3/2008, nr.
12.413/3/2008, nr. 4.272/2/2008, nr. 7.306/3/2008, nr. 46.031/3/2007, nr.
8.014/3/2008, nr. 15.774/3/2008, nr. 15.017/3/2008, nr.
23.042/3/2008, nr. 4.480/2/2008, nr. 21.725/3/2008, nr. 7.359/3/2008, nr.
12.540/3/2008, nr. 13.984/3/2008, nr. 4.741/3/2008, nr. 3.753/2/2008, nr.
16.427/3/2008, nr. 4.270/2/2008, respectiv nr. 1.053/59/2008, nr.
4.123/30/2008, nr. 9.024.1/30/2007, nr. 2.867.1/30/2008, nr. 838/59/2008, nr.
839/59/2008, nr. 912/59/2008, nr. 1.006/59/2008, nr. 1.031/59/2008, nr.
1.032/59/2008, nr. 1.072/59/2008, nr. 1.500/115/2008, nr. 1.501/115/2008, nr.
2.306/30/2008, nr. 2.367/30/2008, nr. 2.368/30/2008, nr. 3.157/108/2007, nr.
4.234.1/30/2007, nr. 3.369/108/2008, nr. 3.752/30/2008, nr. 4.534/30/2008, nr.
7.096.3/30/2007, nr. 8.534.1/30/2007, nr. 7.302.1/30/2007, nr. 9.245.1/30/2007,
nr. 4.704.1/108/2007, nr. 8.550.1/30/2007, nr. 824.1/59/2008, nr.
3.356/30/2008, nr. 2.164/30/2008, nr. 3.366/30/2008, nr. 5.644.1/30/2007, nr.
4.905/30/2008, nr. 717/59/2008, nr. 5.886.2/30/2007, nr. 811/59/2008, nr.
810/59/2008, nr. 800/59/2008, nr. 789/59/2008, nr. 718/59/2008, nr.
1.749/108/2008, nr. 5.283/2/2008, nr. 5.118/2/2008,
nr. 5.174/2/2008, nr. 5.812/2/2008, nr. 5.092/2/2008, nr. 531/87/2008, nr.
5.792/2/2008, nr. 5.593/2/2008, nr. 1.487/87/2008, nr. 5.558/2/2008, nr.
4.647/2/2008, nr. 5.253/2/2008 şi nr. 5.689/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti
- Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări
sociale şi Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări
sociale au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind
stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul
justiţiei, excepţie ridicată din oficiu în cauze
având ca obiect drepturi băneşti ale personalului din sistemul justiţiei.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, în privinţa
celor două articole criticate, a fost adoptată cu încălcarea exigenţelor
constituţionale ale art. 115 alin. (4) din Constituţie. Guvernul, pentru a
demonstra urgenţa reglementării, a invocat dezideratul unificării practicii
judiciare, administrarea şi alocarea unitară a fondurilor în domeniul
justiţiei, obiectivul înlăturării diferenţierilor cu privire la acordarea
drepturilor salariale stabilite în favoarea personalului din justiţie, însă
toate acestea nu sunt de natură a justifica situaţia extraordinară ce urma a fi
reglementată. Utilitatea reglementării nu echivalează automat cu îndeplinirea
cerinţelor art. 115 alin. (4) din Constituţie şi, în niciun caz, nu are ca finalitate înlăturarea unui pericol existent
sau iminent.
Totodată, se susţine că niciunul dintre obiectivele
urmărite prin ordonanţa de urgenţă criticată nu poate fi atins prin schimbarea
de competenţă, şi anume prin judecarea în primă instanţă şi recurs a litigiilor
de muncă ce privesc drepturile salariale ale personalului din justiţie de către
curtea de apel, respectiv Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Exemplificativ,
se arată că recursul în interesul legii, şi nu ordonanţa de urgenţă, este
singurul instrument procedural prin care se asigură unificarea practicii
judiciare.
Se mai apreciază că textele legale criticate încalcă şi
principiul constituţional al egalităţii în drepturi, din moment ce personalului
din domeniul justiţiei îi este conferit un tratament procedural diferit,
discriminatoriu, în raport cu celelalte categorii socioprofesionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibilă.
Avocatul Poporului apreciază,
în dosarele nr. 2.522D- 2.534D/2008 şi nr. 2.536D-2.540D/2008, că prevederile
legale criticate sunt neconstituţionale. In celelalte dosare, ca urmare a
Deciziei Curţii Constituţionale nr. 104 din 20 ianuarie 2009, se consideră că
excepţia de neconstituţionalitate formulată a devenit inadmisibilă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. I şi art. II din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri
pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 20 iunie 2008, având următorul cuprins:
„Art. I - (1) Cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate
de personalul salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006
privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor
categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea
personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de
pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei,
aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare,
sunt soluţionate, în primă instanţă, de curţile de apel.
(2) Recursul împotriva hotărârilor pronunţate în
primă instanţă de curţile de apel se judecă de înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Art. II. - (1) Dispoziţiile art. I se aplică şi proceselor în curs de judecată, având ca obiect
soluţionarea cererilor privind acordarea unor drepturi salariate formulate de
personalul din sistemul justiţiei, începute sub legea anterioară.
(2) Cauzele prevăzute la alin. (1) aflate în curs
de judecată în fond la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de
urgenţă vor fi trimise de îndată spre soluţionare curţilor de apel, prin
încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.
(3) Recursurile împotriva hotărârilor pronunţate cu
privire la cererile prevăzute la alin. (1) aflate pe rolul curţilor de apel la
data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se trimit de îndată
la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheiere care nu este supusă
niciunei căi de atac."
In susţinerea neconstituţionalităţii textelor legale
criticate se invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin.
(1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 115 alin. (4) privind condiţiile
de adoptare a ordonanţelor de urgenţă şi ale art. 124 alin. (2) privind
înfăptuirea justiţiei.
Examinând excepţia de
neconstitutionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009, Curtea Constituţională a constatat
neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I şi art. II din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri
pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei.
Cu acel prilej, Curtea Constituţională a statuat că
elementele cuprinse în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă criticate
nu sunt de natură să justifice adoptarea ordonanţei de urgenţă, în condiţiile
stabilite de art. 115 alin. (4) teza întâi din Constituţie. De asemenea, Curtea
a constatat că dispoziţiile art. I şi II din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, reglementând modificarea
competenţei de soluţionare a litigiilor având ca obiect acordarea unor drepturi
salariale personalului din sistemul justiţiei, înfrâng şi prevederile art. 115
alin. (6) din Constituţie, deoarece afectează regimul unei instituţii
fundamentale a statului, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al cărei statut
constituţional este prevăzut de prevederile art. 126 alin. (4) din Constituţie,
potrivit cărora „Compunerea Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile
de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică". Mai mult,
dispoziţiile legale deduse controlului nu satisfac nici exigenţele art. 21
alin. (3) din Constituţie în ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor într-un
termen rezonabil, întrucât supradimensionarea activităţii instanţei supreme are
repercusiuni asupra judecării cu celeritate a cauzelor, afectând grav calitatea
actului de justiţie. In consecinţă, textele legale criticate încalcă şi
prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora „In
România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este
obligatorie".
Având în vedere cele de mai sus, în conformitate cu
prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. I şi art. II din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri
pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei urmează a fi
respinsă ca devenită inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi art. II din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri
pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, excepţie
ridicate din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi
pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Curtea de Apel
Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarele acestora
nr. 21.447/3/2008, nr. 12.413/3/2008, nr. 4.272/2/2008, nr. 7.306/3/2008, nr. 46.031/3/2007, nr. 8.014/3/2008, nr. 15.774/3/2008,
nr. 15.017/3/2008, nr. 23.042/3/2008, nr. 4.480/2/2008, nr. 21.725/3/2008, nr.
7.359/3/2008, nr. 12.540/3/2008, nr. 13.984/3/2008, nr. 4.741/3/2008, nr.
3.753/2/2008, nr. 16.427/3/2008, nr. 4.270/2/2008, nr. 5.283/2/2008, nr.
5.118/2/2008, nr. 5.174/2/2008, nr. 5.812/2/2008, nr. 5.092/2/2008, nr.
531/87/2008, nr. 5.792/2/2008, nr. 5.593/2/2008, nr. 1.487/87/2008, nr.
5.558/2/2008, nr. 4.647/2/2008, nr. 5.253/2/2008, nr. 5.689/2/2008, respectiv
nr. 1.053/59/2008, nr. 4.123/30/2008, nr. 9.024.1/30/2007, nr. 2.867.1/30/2008,
nr. 838/59/2008, nr. 839/59/2008, nr. 912/59/2008, nr. 1.006/59/2008, nr.
1.031/59/2008, nr. 1.032/59/2008, nr. 1.072/59/2008, nr. 1.500/115/2008, nr.
1.501/115/2008, nr. 2.306/30/2008, nr. 2.367/30/2008, nr. 2.368/30/2008, nr.
3.157/108/2007, nr. 4.234.1/30/2007, nr. 3.369/108/2008, nr. 3.752/30/2008, nr.
4.534/30/2008, nr. 7.096.3/30/2007, nr. 8.534.1/30/2007, nr. 7.302.1/30/2007,
nr. 9.245.1/30/2007, nr. 4.704.1/108/2007, nr. 8.550.1/30/2007, nr.
824.1/59/2008, nr. 3.356/30/2008, nr. 2.164/30/2008, nr. 3.366/30/2008, nr.
5.644.1/30/2007, nr. 4.905/30/2008, nr. 717/59/2008, nr. 5.886.2/30/2007, nr.
811/59/2008, nr. 810/59/2008, nr. 800/59/2008, nr. 789/59/2008, nr. 718/59/2008 şi nr. 1.749/108/2008.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 martie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly