Decizia Nr.3 din 28.02.2017

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂDosar nr. 3.936/1/2016

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, prin Încheierea din data de 17 noiembrie 2016, în Dosarul nr. 10.693/3/2016 (2.079/2016), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: „atunci când o persoană comite, în aceeaşi împrejurare, una sau mai multe acţiuni care pot constitui elementul material conform enumerării din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, având ca obiect material mai multe categorii de droguri, prevăzute în tabele diferite (de risc şi de mare risc), ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege cu aplicarea art. 38 din Codul penal sau a unei unităţi legale de infracţiuni sub forma infracţiunii continuate, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, ori a infracţiunii complexe prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (2) din Codul penal".Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27⁴ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.La şedinţa de judecată a participat doamna Alina Gabriela Păun, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Marinela Mincă, procuror din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse punctele de vedere exprimate de către toate curţile de apel, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informare juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept a Universităţii Craiova, precum şi cel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind ataşat şi raportul întocmit de judecătorul-raportor, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, a fost comunicat apelantului inculpat F.A., acesta transmiţând la data de 15 februarie 2017, prin apărătorul ales, propria opinie asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, având în vedere că întrebarea formulată nu reprezintă o problemă de interpretare a unor dispoziţii legale, de lămurirea căreia să depindă soluţionarea fondului cauzei, ci presupune stabilirea încadrării juridice a faptelor cu care a fost sesizată instanţa, iar, în subsidiar, dacă sesizarea ar fi apreciată ca admisibilă, s-a susţinut că în situaţia în care, în aceeaşi împrejurare, se realizează o acţiune ce are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, există concurs ideal de infracţiuni, constând în infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru ca atunci când se săvârşesc mai multe acţiuni repetate, la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, să fie incidente dispoziţiile privind concursul real de infracţiuni, respectiv infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ambele în formă continuată.Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se cauza în pronunţare.ÎNALTA CURTE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul şi obiectul sesizăriiCurtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, prin Încheierea din data de 17 noiembrie 2016 dată în Dosarul nr. 10.693/3/2016 (2.079/2016), a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „atunci când o persoană comite, în aceeaşi împrejurare, una sau mai multe acţiuni care pot constitui elementul material conform enumerării din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, având ca obiect material mai multe categorii de droguri, prevăzute în tabele diferite (de risc şi de mare risc), ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege cu aplicarea art. 38 din Codul penal sau a unei unităţi legale de infracţiuni sub forma infracţiunii continuate, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, ori a infracţiunii complexe prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (2) din Codul penal."II. Expunerea succintă a cauzeiLa termenul din 17 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul F.A. împotriva Sentinţei penale nr. 1.190 din 11 mai 2016 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, a pus în discuţie solicitarea apărătorului ales al inculpatului F.A., de sesizare a completului competent din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că, prin hotărârea primei instanţe, clientul său a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri, în formă continuată, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, deşi a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (faptele din 6 mai 2015, 26 mai 2015, 3 martie 2016), şi o infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (fapta din 26 mai 2015), încadrare juridică ce a fost schimbată în prealabil de judecătorul fondului, situaţie în care, în opinia sa, se impune a se stabili cu valoare de principiu dacă faţă de o persoană care, în aceeaşi împrejurare, comite una sau mai multe acţiuni din cele enumerate în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ce vizează atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, se reţine o pluralitate de infracţiuni în concurs, constând în infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 38 din Codul penal, sau o unitate legală de infracţiune sub forma infracţiunii continuate prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, ori o infracţiune complexă prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (2) din Codul penal.III. Punctul de vedere al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţieCurtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în opinie majoritară, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, întrucât completul este învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 10.693/3/2016 (2.079/2016) în ultimă instanţă (adică apel, singura cale de atac ordinară în prezent), iar soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile, în condiţiile în care inculpatul F.A. a fost condamnat, în primă instanţă, pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de droguri în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, după ce în prealabil se schimbase încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei, respectiv trei infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi o infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.De asemenea, Curtea a constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă asupra chestiunii de drept, nici printr-un recurs în interesul legii, iar aceasta nu face în prezent obiectul unui asemenea recurs.2. Cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizăriiCurtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în opinie majoritară, a arătat că exprimarea unui punct de vedere asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării instanţei supreme reprezintă o antepronunţare, în condiţiile în care constituirea completului de divergenţă a fost determinată tocmai de problema de drept a cărei lămurire se solicită pe calea întrebării prealabile.IV. Punctul de vedere al părţii cu privire la dezlegarea chestiunii de dreptApelantul inculpat F.A., prin apărător ales, şi-a exprimat în scris, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, opinia, arătând, în esenţă, că, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşirea uneia dintre acţiunile enumerate în alin. (1) al acestui articol, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ.V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondateS-au transmis puncte de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul întrebării prealabile cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de către toate curţile de apel.Curţile de apel Bacău, Cluj, Craiova şi Târgu Mureş nu au identificat hotărâri judecătoreşti prin care să se fi dezlegat problema de drept care face obiectul întrebării prealabile.Cu toate acestea, Curtea de Apel Bacău, tribunalele Sălaj, Cluj, Olt şi Dolj şi Judecătoria Târgu Cărbuneşti au exprimat punctul de vedere conform căruia trebuie să se reţină dispoziţiile concursului de infracţiuni, în timp ce Tribunalul Gorj şi Judecătoria Reghin au opinat în sensul existenţei unei unităţi legale de infracţiuni în formă continuată, iar judecătoriile Odorheiu Secuiesc şi Luduş au precizat că sunt incidente prevederile art. 35 alin. (2) din Codul penal referitoare la infracţiunea complexă şi, nu în ultimul rând, Curtea de Apel Cluj a precizat că fapta persoanei care, în aceeaşi împrejurare, comite acţiuni specifice traficului de droguri, cu privire atât la droguri de risc, cât şi la droguri de mare risc, constituie o singură infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.La nivelul curţilor de apel Alba Iulia, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava şi Timişoara sau al tribunalelor arondate au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti în legătură cu chestiunea de drept care vizează prezenta sesizare, acestea fiind înaintate Înaltei Curţi.S-a transmis de către curţile de apel Alba Iulia, Braşov, Iaşi, Ploieşti şi Suceava, precum şi de către tribunalele Hunedoara, Braşov, Bucureşti, Iaşi, Suceava şi Caraş-Severin că judecătorii au opinat că, în cazul adus în atenţia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, suntem în prezenţa unui concurs real de infracţiuni.În sens contrar, curţile de apel Bucureşti - Secţia I penală, Piteşti şi Timişoara şi tribunalele Sibiu, Covasna, Ialomiţa, Gorj, Brăila, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Timiş şi Arad au arătat că atunci când o persoană comite, în aceeaşi împrejurare, una sau mai multe acţiuni care au ca obiect droguri de risc şi droguri de mare risc sunt îndeplinite condiţiile unităţii legale de infracţiuni reglementate de art. 35 alin. (1) din Codul penal, adică forma continuată a infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în timp ce curţile de apel Constanţa şi Oradea şi tribunalele Constanţa şi Galaţi au considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Codul penal referitoare la infracţiunea complexă.La nivelul Curţii de Apel Galaţi există opinii diferite, judecătorii îmbrăţişând fie orientarea aplicării dispoziţiilor referitore la infracţiunea în formă continuată, fie cea privind infracţiunea complexă.Judecătorii din cadrul Secţiei a II-a penale a Curţii de Apel Bucureşti au opinat că trebuie reţinută o singură infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât este vorba de o unitate naturală de infracţiune, forma agravată absorbind varianta simplă.VI. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi JustiţiePrin Adresa nr. 2.400/C/2.868/III-5/2016 din data de 13 ianuarie 2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că întrebarea formulată nu reprezintă o chestiune de drept abstractă de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, ci presupune stabilirea cu exactitate a încadrării juridice date faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F.A., motiv pentru care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, s-a apreciat ca fiind inadmisibilă sesizarea Curţii de Apel Bucureşti Secţia a II-a penală.În subsidiar s-a arătat că în situaţia în care se apreciază că sesizarea este admisibilă se impune a se reţine comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în concurs ideal, dacă în aceeaşi împrejurare se realizează o acţiune de livrare atât de droguri de risc, cât şi de droguri de mare risc, în timp ce dacă se săvârşesc mai multe acţiuni repetate, la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, sunt incidente dispoziţiile concursului real privind infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ambele în formă continuată.VII. Opinia Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informare juridică a instanţei supremePrin Adresa nr. 890 din 12 decembrie 2016 s-a precizat că în ipoteza în care o persoană comite, în aceeaşi împrejurare, una sau mai multe acţiuni care constituie elementul material al infracţiunii de trafic de droguri conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect droguri de risc şi droguri de mare risc, sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni unice de trafic de droguri prevăzute în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât, dacă acţiunea ce are ca obiect droguri de risc şi droguri de mare risc este unică, condiţia privind pluralitatea de acţiuni/de infracţiuni prevăzută în art. 35 din Codul penal, respectiv art. 38 din Codul penal nu este îndeplinită.VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penalăDecizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2015, prin care, admiţându-se sesizarea formulată de către Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a statuat că dispoziţiile art. 308 din Codul penal reprezintă o variantă atenuată a infracţiunii de delapidare prevăzute de art. 295 din Codul penal.În considerentele deciziei, Înalta Curte a arătat că „prin modalitatea de reglementare, dispoziţiile art. 308 din Codul penal nu definesc o infracţiune-tip, de sine stătătoare, întrucât în structura normei nu este descrisă o faptă distinctă, cu o configuraţie proprie, ci se face trimitere la dispoziţiile şi pedepsele cuprinse în alte norme de incriminare, printre care şi cele prevăzute în art. 295 din Codul penal.Ca atare, norma juridică din art. 308 din Codul penal nu are aptitudinea de a funcţiona independent, ca infracţiune-tip, ci doar în strânsă legătură cu normele de incriminare pe care le enumeră......... ................ ................ ................ ................ ........ ..........Trimiterea din conţinutul art. 308 din Codul penal la dispoziţia şi pedeapsa din norma prevăzută în art. 295 din acelaşi cod constituie un procedeu de tehnică legislativă.De regulă, trimiterea din conţinutul unei dispoziţii legale la alte norme poate avea funcţie complinitoare, de extensiune sau de excludere.În cazul în care îndeplineşte o funcţie complinitoare, norma la care se face trimitere întregeşte conţinutul normei de trimitere, în care nu s-a voit să se repete situaţii anterior reglementate (dispoziţia ori sancţiunea). În acest caz, norma de trimitere este incompletă având caracterul unei norme de trimitere sau de referire care însă prin acest procedeu dobândeşte toate caracteristicile unei norme de incriminare tip".Decizia nr. 20 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 17 noiembrie 2016, a stabilit că „în cazul în care infracţiunea de proxenetism, în varianta înlesnirii practicării prostituţiei, se săvârşeşte asupra a două sau mai multor persoane vătămate majore şi minore, în «aceeaşi împrejurare», se va reţine o singură infracţiune de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1) şi (3) din Codul penal, în formă simplă".IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalăÎn considerentele Deciziei nr. 29 din 7 ianuarie 2014 s-a reţinut că faptele inculpatului care, la data de 22 februarie 2013, a vândut colaboratorului un număr de 99 comprimate de ecstasy şi a deţinut, în aceeaşi împrejurare, în vederea traficării, cantitatea de 6,96 grame cannabis întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc prevăzute în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.Prin Decizia nr. 2.411 din 2 septembrie 2014 s-a menţinut hotărârea instanţei de fond prin care doi inculpaţi au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic droguri de risc şi de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât, la data de 14 noiembrie 2013, au fost prinşi în flagrant, imediat după ce au vândut colaboratorului cantitatea de 1,94 grame MDMA, iar asupra unuia dintre aceştia a fost găsită cantitatea de 6,14 grame cannabis destinată vânzării.X. Dispoziţiile legale suspuse interpretării1. Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare Articolul 2(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi. 2. Codul penal Articolul 35Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe.(1) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.(2) Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstanţial agravant, o acţiune sau o inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. Articolul 38Concursul de infracţiuni(1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.(2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni. XI. Raportul asupra chestiunii de dreptOpinia judecătorului-raportor este în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate în alin. (1) al acestui articol, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, întrucât natura diferită a substanţelor stupefiante nu modifică unitatea infracţiunii de trafic de droguri.XII. Înalta Curte de Casaţie şi JustiţieExaminând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce se solicită, reţine următoarele:A. Legiuitorul, reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printrun recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.Ca atare, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanţă pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute de articolul anterior menţionat, soluţionarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.În speţă este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în ultimul grad de jurisdicţie, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, fiind învestită în Dosarul nr. 10.693/3/2016 (2.079/2016) cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul F.A. împotriva Sentinţei penale nr. 1.190 din 11 mai 2016 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.Totodată, problema de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs (Adresa nr. 2.400/C/2.868/III-5/2016 din 13 ianuarie 2017 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).În ceea ce priveşte legătura dintre chestiunea de drept sesizată şi soluţionarea pe fond a apelului formulat de inculpatul F.A., este de menţionat că prin Rechizitoriul nr. 2.126D/P/2014 din 18 martie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de droguri de risc prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a unei infracţiuni de trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în stare de concurs real, reţinându-se, în esenţă, că, la datele de 6 mai 2015 şi 26 mai 2015, i-a vândut colaboratorului sub acoperire diferite cantităţi de canabis (drog de risc conform tabelului nr. III, anexă la Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare); că, la data de 26 mai 2015, i-a vândut aceluiaşi colaborator şi comprimate MDMA (drog de mare risc conform tabelului nr. II, anexă la actul normativ menţionat); precum şi că, la data de 3 martie 2016, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa sa, a fost depistat în timp ce deţinea în vederea vânzării o anumită cantitate de canabis.Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, prin Sentinţa penală nr. 1.190 din 11 mai 2016, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului F.A. din trei infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi o infracţiune prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, într-o singură infracţiune de trafic de droguri în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, hotărâre ce a fost apelată inclusiv de Ministerul Public.Se constată că, în timp ce prin actul de sesizare a instanţei s-au reţinut în sarcina inculpatului F.A. atât infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru comercializarea la aceeaşi dată (26 mai 2015) către acelaşi colaborator sub acoperire a cantităţii de 1,86 grame cannabis şi a unui număr de 7 comprimate MDMA, judecătorul fondului, schimbând încadrarea juridică cu privire la întreaga activitate infracţională desfăşurată de inculpat, a apreciat că faptele din data de 26 mai 2015 reprezintă un act material unic, împrejurare ce rezultă din faptul că a stabilit existenţa unei singure infracţiuni prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în formă continuată, al cărei conţinut constitutiv este format din trei acte materiale comise la datele de 6 mai 2015, 26 mai 2015 şi 3 martie 2016.În aceste condiţii, raportat şi la descrierea, din cuprinsul rechizitoriului, a faptelor din 26 mai 2015, însuşită de instanţa de fond şi recunoscută de inculpat potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 375 din Codul de procedură penală, din care rezultă că, în aceeaşi împrejurare de timp şi de loc, persoana trimisă în judecată i-a vândut colaboratorului sub acoperire atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, Înalta Curte apreciază că prezenta sesizare este admisibilă doar în măsura în care urmează să lămurească dacă acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dar care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, realizează conţinutul constitutiv al unei infracţiuni unice continuate sau complexe ori al unui concurs de infracţiuni.O interpretare contrară în sensul că sesizarea este admisibilă sub toate aspectele ce formează obiectul întrebării prealabile, adică şi cu privire la comiterea, în aceeaşi împrejurare, a mai multor acţiuni enumerate ca elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate fi primită având în vedere că nu are corespondent în împrejurările faptice reţinute în cauză atât prin rechizitoriu, cât şi prin sentinţa de condamnare şi care, de altfel, au fost recunoscute în integralitate şi necondiţionat de către inculpat, în condiţiile în care ceea ce i se impută acestuia sunt acţiuni săvârşite la intervale de timp diferite, respectiv la 6 mai 2015, 26 mai 2015 şi 3 martie 2016, şi nu în aceeaşi împrejurare cum se menţionează Încheierea din 17 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală.B. Incriminând faptele care aduc atingere relaţiilor sociale privitoare la sănătatea publică a căror existenţă şi desfăşurare sunt condiţionate de respectarea reglementărilor ce au ca obiect regimul substanţelor toxice şi stupefiante, legiuitorul a stabilit în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, că se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, pentru ca în alin. (2) din acelaşi articol să prevadă că aceleaşi fapte care au ca obiect droguri de mare risc se sancţionează cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.Ca atare, în raport cu modul de incriminare a traficului de droguri în art. 2 din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte apreciază că dezlegarea problemei de drept, în limitele anterior arătate, ce face obiectul prezentei sesizări impune, în prealabil, stabilirea cu necesitate a naturii juridice atât a dispoziţiilor alin. (1), cât şi a celor ale alin. (2) din articolul menţionat.Având în vedere că în art. 2 alin. (1) din lege sunt reglementate toate elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de droguri, care conturează atât latura sa obiectivă, cât şi cea subiectivă, respectiv modalităţile alternative ale realizării elementului material, cerinţa esenţială alăturată acestuia, obiectul infracţiunii şi sancţiunea, se constată că aceste dispoziţii reprezintă norma de incriminare a formei tip sau de bază a infracţiunii.Prin modul de reglementare al alin. (2) din acelaşi text de lege, care face trimitere la prevederile alineatului precedent, făcând excepţie doar limitele pedepsei cu închisoarea şi obiectul traficului de stupefiante, rezultă că, în cuprinsul acestuia, nu se defineşte o infracţiune-tip de sine stătătoare, întrucât în structura normei nu este descrisă o faptă distinctă.De altfel, această modalitate de redactare a textelor de lege corespunde normelor de tehnică legislativă, aşa cum sunt reglementate în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementari în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative, fiind utilizată norma de trimitere pentru sublinierea conexiunilor legislative.Drept urmare, fiind în prezenţa unei norme de trimitere, dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se completează cu cele ale alin. (1), de la care împrumută toate elementele constitutive, respectiv modalităţile alternative ale elementului material (cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor), precum şi condiţia ataşată acestuia, şi anume ca verbum regens să fie realizat fără drept.Spre deosebire de infracţiunea-tip, incriminarea din alin. (2) vizează drogurile de mare risc înscrise în tabelele nr. I şi II, anexă la lege, şi dat fiind gradul de pericol social abstract sporit, legiuitorul l-a reflectat în limite de pedeapsă a închisorii majorate, cuprinse între 5 şi 12 ani, în loc de 2-7 ani.Ca atare, întrucât reglementarea normativă cuprinsă în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate funcţiona independent, ca infracţiune de sine stătătoare, ci doar în strânsă legătură cu textul de incriminare la care se raportează, rezultă că suntem în prezenţa unei variante agravate a infracţiunii-tip care are elementele constitutive ale acesteia, la care însă legiuitorul a înţeles să adauge trăsături agravante, de natură a determina un tratament juridic diferit de cel al infracţiunii de bază.De altfel, maniera de redactare a celor două alineate cuprinse în art. 2 din actul normativ în discuţie este specifică situaţiilor în care legiuitorul reglementează pe lângă infracţiunea-tip una sau mai multe variante agravate ale acesteia, cum ar fi spre exemplu în cazul infracţiunilor de înşelăciune [art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal], distrugere [art. 253 alin. (1) şi (3) din Codul penal], ultraj [art. 257 alin. (1)-(4) din Codul penal].În consecinţă, comiterea uneia dintre acţiunile enumerate exemplificativ ca modalităţi alternative de realizare a elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care însă are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, nu conturează o pluralitate de infracţiuni sub forma concursului ideal, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat anterior, norma juridică conţinută în alin. (2) al textului de lege menţionat nu reglementează o infracţiune distinctă, de sine stătătoare, ci o variantă agravată a celei de bază.Or, în cazul concursului formal de infracţiuni este necesar ca acţiunea săvârşită să realizeze conţinutul mai multor infracţiuni, având în vedere împrejurările în care a avut loc sau urmările pe care le-a produs, aşa cum stabileşte art. 38 alin. (2) din Codul penal.Totodată, fiind vorba de o acţiune unică, chiar dacă aceasta ar viza mai multe categorii de substanţe aflate sub control naţional dintre cele înscrise în tabelele anexă nr. I-IV la Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt îndeplinite nici condiţiile concursului real de infracţiuni, întrucât această formă de pluralitate presupune existenţa a cel puţin două infracţiuni săvârşite de aceeaşi persoană prin acţiuni distincte potrivit art. 38 alin. (1) din Codul penal.Pluralitatea de acţiuni caracterizează şi infracţiunea continuată care, însă, fiind o formă a unităţii legale de infracţiune, implică pe lângă cerinţa unităţii de rezoluţie infracţională, a unităţii juridice a faptelor, a unităţii de subiect pasiv şi subiect activ şi săvârşirea la anumite intervale de timp a unor acţiuni care fiecare în parte realizează conţinutul aceleaşi infracţiuni, situaţie care nu este incidentă atunci când, în aceeaşi împrejurare, se comite oricare dintre operaţiunile privind circulaţia substanţelor stupefiante, deşi respectiva operaţiune are ca obiect droguri de risc, dar şi droguri de mare risc.Un alt tip de unitate infracţională este şi infracţiunea complexă care, cu toate că presupune o pluralitate de infracţiuni de natură diferită, deci implicit de acţiuni sau inacţiuni, absoarbe în conţinutul său, prin voinţa legiuitorului, una sau mai multe fapte distincte care reprezintă fiecare în parte conţinutul constitutiv al unei anumite infracţiuni şi care îşi pierd autonomia iniţială, devenind fie un simplu element constitutiv în conţinutul de bază al infracţiunii complexe, fie un element circumstanţial în conţinutul agravat sau calificat al acesteia.Or, cum norma juridică cuprinsă în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu reglementează o infracţiune de sine stătătoare în raport cu incriminarea din alin. (1) al aceluiaşi articol, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a infracţiunii complexe, ce presupune, aşa cum s-a arătat deja, absorbirea în conţinutul său a unei fapte care prezintă elementele de tipicitate ale unei infracţiuni de natură diferită, ceea ce nu este cazul, având în vedere că prevederile cuprinse în cele două alineate sunt variante normative ale aceleiaşi infracţiuni, respectiv a traficului de stupefiante.Aşadar, săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate în art. 2 alin. (1) al Legii nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, întrucât natura diferită a substanţelor stupefiante nu modifică unitatea infracţiunii de trafic de droguri.Concluzionând, pentru considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, formulată în Dosarul nr. 10.693/3/2016 (2.079/2016), urmând a stabili că, în interpretarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată cu modificările şi completările ulterioare, săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate în alin. (1) al acestui articol, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ.În consecinţă, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală,PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECIDE:Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, prin Încheierea din data de 17 noiembrie 2016, în Dosarul nr. 10.693/3/2016 (2.079/2016), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „atunci când o persoană comite, în aceeaşi împrejurare, una sau mai multe acţiuni care pot constitui elementul material conform enumerării din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, având ca obiect material mai multe categorii de droguri, prevăzute în tabele diferite (de risc şi de mare risc), ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege cu aplicarea art. 38 din Codul penal, sau a unei unităţi legale de infracţiuni sub forma infracţiunii continuate, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, ori a infracţiunii complexe prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (2) din Codul penal" şi stabileşte:În interpretarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşirea, în aceeaşi împrejurare, a unei singure acţiuni dintre cele enumerate în alineatul (1) al acestui articol, care are ca obiect atât droguri de risc, cât şi droguri de mare risc, reprezintă o infracţiune simplă, ca formă a unităţii naturale de infracţiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ.Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2017.PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE MIRELA SORINA POPESCUMagistrat-asistent,Alina Gabriela Păun