Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.276 din 23.05.2012

privind înfiinţarea Comitetului interministerial pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene
ACT EMIS DE: Primul-ministru
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 355 din 24 mai 2012

SmartCity1

În temeiul art. 18 alin. (1) şi art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,primul-ministru emite prezenta decizie. Articolul 1(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, se înfiinţează Comitetul interministerial pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, denumit în continuare Comitetul.(2) Comitetul este condus de primul-ministru al Guvernului României, care are calitatea de preşedinte.(3) Primul-ministru poate fi reprezentat la lucrările Comitetului printr-un consilier de stat din cadrul aparatului propriu de lucru al primului-ministru, cu atribuţii în domeniu, desemnat în acest sens.(4) Ministerele şi instituţiile administraţiei publice centrale care fac parte din Comitet sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. Ministerele vor fi reprezentate la şedinţele Comitetului la nivel de ministru sau, pe baza aprobării primului-ministru, la nivel de secretar de stat, iar celelalte instituţii ale administraţiei publice centrale, de către conducătorii acestora.(5) La lucrările Comitetului pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai comisiilor de specialitate ale Parlamentului României, ai mediului de afaceri, ai societăţii civile şi ai structurilor asociative ale administraţiei publice locale. Articolul 2(1) Comitetul are ca obiectiv principal creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene prin îmbunătăţirea sistemului de management şi control al absorbţiei fondurilor europene, prin simplificarea procedurilor de verificare şi de rambursare a cheltuielilor efectuate de beneficiari, precum şi prin îmbunătăţirea capacităţii administrative a structurilor implicate în managementul fondurilor europene.(2) Comitetul prezintă Guvernului programul de măsuri, precum şi informări bilunare privind îndeplinirea obiectivului prevăzut la alin. (1). Articolul 3Comitetul se reuneşte în şedinţe ordinare bilunare sau, ori de câte ori este necesar, în şedinţe extraordinare. Articolul 4(1) Secretariatul tehnic al Comitetului este asigurat de cabinetul consilierului de stat din cadrul aparatului propriu de lucru al primului-ministru, prevăzut la art. 1 alin. (3).(2) În termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei decizii, Comitetul aprobă prin hotărâre regulamentul de organizare şi funcţionare.PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru ANEXĂComponenţa Comitetului interministerial pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene 1. Ministerul Afacerilor Europene 2. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului 3. Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri 4. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii 5. Ministerul Mediului şi Pădurilor 6. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale 7. Ministerul Administraţiei şi Internelor 8. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale 9. Ministerul Finanţelor Publice 10. Secretariatul General al Guvernului 11. Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice 12. Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 276/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 276 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 276/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu