Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.247 din 17.02.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 191 din 18 martie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Nicolae Nedelia în Dosarul nr. 4.002/236/2008 al Tribunalului Giurgiu - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.917 D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.918 D/2010, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, invocată de Tudor Sorin Cristian în Dosarul nr. 6.855/236/2008 al Tribunalului Giurgiu - Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.917 D/2010 şi nr. 1.918 D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.918 D/2010 la Dosarul nr. 1.917 D/2010, care a fost primul înregistrat.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 11 martie 2010, pronunţate în dosarele nr. 4.002/236/2008 şi nr. 6.855/236/2008, Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Nicolae Nedelia şi Tudor Sorin Cristian.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, similară în dosarele conexate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prin neaplicarea Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor (cinemometre)“, aprobată prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, în ceea ce priveşte eroarea tolerată pentru măsurarea vitezei (art. 3.1.1. „Erori maxime tolerate pentru măsurarea vitezei“), agentul constatator le-a încălcat dreptul constituţional la liberă circulaţie. Se consideră că prevederile art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 contravin dispoziţiilor art. 25 din Constituţie deoarece permit încălcarea dreptului de a circula pe drumurile publice, chiar dacă există marja de eroare a unui aparat.Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat se rezumă la a institui sancţiuni corespunzătoare săvârşirii unei contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25 din Constituţie, se arată că nu au legătură cu normele criticate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: [...] e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.“Se susţine că aceste dispoziţii legale încalcă dreptul la liberă circulaţie, consacrat de art. 25 din Constituţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea constată că autorii acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, argumentele enunţate vizând, în realitate, modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale de către organul constatator, cu privire la care se arată că nu a aplicat normele referitoare la eroarea tolerată pentru măsurarea vitezei. Asemenea critici nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai cu privire la constituţionalitatea actelor cu privire la care a fost sesizată, fiind de competenţa instanţelor de judecată învestite cu soluţionarea plângerii contravenţionale.În plus, într-o jurisprudenţă constantă, Curtea a statuat că art. 25 din Constituţie privind dreptul la liberă circulaţie nu are legătură cu dreptul de a conduce vehicule. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 210 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, Curtea a statuat că „dreptul la liberă circulaţie vizează libertatea de mişcare a cetăţeanului, textul constituţional reglementând ambele aspecte care formează acest drept fundamental, şi anume: libera circulaţie pe teritoriul României şi libera circulaţie în afara teritoriului ţării. Dreptul la liberă circulaţie, astfel cum este reglementat de Constituţia României, prin receptarea sa din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice, nu include şi dreptul de a conduce autovehicule, respectiv de a deţine un permis de conducere auto în acest scop, prevederile constituţionale nefăcând referire şi la mijloacele de transport prin care se realizează libera circulaţie.Ca urmare, fiecare cetăţean poate folosi mijloacele de transport pe care le consideră potrivite (rutiere, feroviare, aeriene, fluviale, navale, mijloace de transport în comun sau personale), cu respectarea regulilor impuse prin actele normative care reglementează utilizarea acestora.“Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Nicolae Nedelia şi Tudor Sorin Cristian în dosarele nr. 4.002/236/2008 şi nr. 6.855/236/2008 ale Tribunalului Giurgiu - Secţia civilăDefinitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 247/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 247 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 247/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu