DECIZIE   Nr. 18 din 27 februarie 1996

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 70 din  8 aprilie 1996

    Ioan Deleanu            - presedinte
    Costica Bulai           - judecator
    Viorel Mihai Ciobanu    - judecator
    Mihai Constantinescu    - judecator
    Antonie Iorgovan        - judecator
    Raul Petrescu           - procuror
    Doina Suliman           - magistrat-asistent

    Pe rol pronuntarea asupra recursului declarat de Societatea Comerciala "Tehnocin" - S.A. Onesti impotriva Deciziei nr. 89, pronuntata la data de 4 octombrie 1995 de Curtea Constitutionala.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 20 februarie 1996, in prezenta recurentei, Societatea Comerciala "Tehnocin" - S.A. Onesti, si in lipsa celorlalte parti legal citate, si au fost consemnate in incheierea din aceeasi data cand, avand nevoie de timp pentru a delibera, Curtea Constitutionala a amanat pronuntarea la data de 27 februarie 1996.

    CURTEA,
examinand actele si lucrarile dosarului, constata:
    Prin Decizia nr. 89 din 4 octombrie 1995, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 76/1992 astfel cum au fost modificate prin Ordonanta Guvernului nr. 18/1994, invocata de Tribunalul Maramures, din oficiu, in Dosarul nr. 2.569/1994 al acestui tribunal, de Societatea Comerciala "Bonalungi Prod." - S.R.L. Oradea in Dosarul nr. 643/1994 al Tribunalului Bihor, de Societatea Comerciala "Armit" - S.R.L. Bucuresti in Dosarul nr. 1.671/1994 al Tribunalului Municipiului Bucuresti - Sectia comerciala, de Societatea Comerciala "Tehnocin" - S.A. Onesti, in Dosarul nr. 2.107/1994 al Curtii de Apel Bacau, si de Societatea Comerciala "Martexim" - S.A. Baia Mare in Dosarul nr. 5.578/1994 al Tribunalului Maramures; toate aceste sesizari au fost conexate, intrucat priveau constitutionalitatea aceleiasi dispozitii legale.
    Prin art. 7 din Legea nr. 76/1992 s-a instituit o penalitate pentru fiecare zi de intarziere a platii datorate unei persoane juridice, dupa implinirea unui termen de 30 de zile de la scadenta.
    Exceptia de neconstitutionalitate a fost invocata cu motivarea ca aceasta dispozitie ar fi contrara urmatoarelor prevederi constitutionale: art. 29 privind libertatea constiintei, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 134 alin. (2) privind libertatea comertului si art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetatenilor in fata legii.
    Decizia recurata a retinut ca dispozitiile art. 7 din Legea nr. 76/1992 nu sunt contrare prevederilor constitutionale sus-mentionate, atat libertatea constiintei, cat si libertatea de exprimare sau libertatea comertului, neinterzicand legiuitorului posibilitatea de a institui o clauza penala in vederea disciplinarii platilor datorate persoanelor juridice pentru produsele livrate, pentru lucrarile executate sau pentru serviciile prestate. De asemenea, decizia a retinut ca aceasta masura nu este contrara egalitatii cetatenilor in fata legii.
    Societatea Comerciala "Tehnocin" - S.A. Onesti a atacat cu recurs Decizia Curtii Constitutionale nr. 89 din 4 octombrie 1995, reluand, in esenta, sustinerile din fata primei instante.

    CURTEA,
avand in vedere decizia atacata cu recurs, motivele de recurs, raportul intocmit de judecatorul-raportor in cauza, concluziile procurorului, precum si dispozitiile art. 7 din Legea nr. 76/1992 raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Potrivit primului motiv de recurs, recurenta considera ca, prin instituirea clauzei penale prevazute de art. 7 din Legea nr. 76/1992, legiuitorul s-a substituit partilor contractuale, ceea ce este contrar prevederilor art. 29 privind libertatea constiintei si art. 30 privind libertatea de exprimare, din Constitutie.
    Instituirea unei norme avand ca scop asigurarea platii produselor livrate, lucrarilor executate sau serviciilor prestate nu poate avea semnificatia incalcarii libertatii constiintei sau libertatii de exprimare.
    Pe langa faptul ca exercitiul acestor drepturi este un atribut fundamental al cetatenilor, asa incat prevederile constitutionale corespunzatoare sunt aplicabile persoanelor juridice numai in masura in care intereseaza exercitiul drepturilor respective de catre cetateni, ceea ce se exclude in ipoteza avuta in vedere de art. 7 din Legea nr. 76/1992, nu este de conceput ca un drept sa justifice o ilegalitate, deci ca libertatea constiintei si libertatea de exprimare, care, in domeniul contractual fundamenteaza libertatea contractuala, sa justifice practica neachitarii pretului pentru produsele livrate, lucrarile executate sau serviciile prestate. De aceea, in virtutea principiului libertatii contractuale, nu se poate nega atributul legiuitorului de a stabili o clauza penala pentru plata pretului datorat, existand interesul public ca persoana juridica ce si-a indeplinit obligatia de livrare sa-si poata constitui resursele financiare de care depinde indeplinirea obligatiilor sale fiscale si de alta natura, continuarea productiei si propria sa dezvoltare. Caracterul imperativ sau dispozitiv al art. 7 din Legea nr. 76/1992, republicata, este o problema de interpretare a legii, nu de constitutionalitate, fiind deci de competenta instantelor judecatoresti.
    De aceea art. 7 din Legea nr. 76/1992 nu impiedica dreptul partilor de a incheia contractul, nici libertatea lor in stabilirea clauzelor contractuale, fiind doar un mijloc contractual de sanctionare a partii care, desi a primit livrarea, isi incalca obligatia de plata a pretului datorat, intrucat generalizarea unei asemenea practici este contrara unui interes public evident.
    Pentru aceleasi motive, nu este intemeiat nici cel de-al doilea motiv de recurs, legat de principiul libertatii contractuale, mai ales avand in vedere prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constitutie, care justifica interesul statului de a institui mijloace legale care sa descurajeze pe rau-platnici, in scopul de a oferi un minimum de garantii pentru agentii economici corecti.
    Nici motivul de recurs legat de incalcarea art. 16 alin. (1) din Constitutie nu poate fi retinut. Se sustine de recurent ca aplicarea principiului egalitatii cetatenilor in fata legii ar presupune instituirea unei clauze penale si pentru nelivrarea produsului contractat, nu doar pentru neplata pretului datorat.
    In afara faptului ca principiul egalitatii priveste pe cetateni, nu pe persoanele juridice, desigur in masura in care nu ar fi afectata egalitatea cetatenilor in fata legii, ceea ce nu este cazul in litigiul de fata, dar nici daca s-ar adopta teza recurentului, critica formulata nu se justifica, cat timp cele doua ipoteze avute in vedere - livrarea si plata datorata - reprezinta situatii juridice diferite, astfel ca nici solutiile juridice corespunzatoare nu pot fi identice. In prima ipoteza exista interesul furnizorului, al executantului de lucrari sau al prestatorului de servicii de a incasa pretul, pe cand in cea de-a doua ipoteza debitorul rau-platnic a primit livrarea, astfel incat singurul interes pentru care un rau-platnic totusi ar efectua plata este legat de mijloacele de raspundere contractuala.
    Alte argumente invocate in recurs nu privesc aspecte de constitutionalitate, fiind deci irelevante pentru controlul constitutionalitatii art. 7 din Legea nr. 76/1992.
    Fata de considerentele aratate, in temeiul dispozitiilor art. 144 lit. c) si art. 145 alin. (2) din Constitutie, ale art. 1, art. 3 si art. 13 alin. (1) lit. A. c), art. 23, art. 25 si art. 26 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge recursul declarat de Societatea Comerciala "Tehnocin" - S.A. Onesti impotriva Deciziei nr. 89 pronuntata la data de 4 octombrie 1995 de Curtea Constitutionala.
    Definitiva.
    Pronuntata in sedinta din 27 februarie 1996.



                    PRESEDINTE,
                    prof. univ. dr. Ioan Deleanu

                    Magistrat-asistent,
                    Doina Suliman