DECIZIE Nr.
176 din 2 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 146 ?i art. 218 alin. 1 din Codul
penal, precum si a dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 191 din 25 martie 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 218 alin.
1 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f)
din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Ioan
Popovici în Dosarul nr. 7.421/314/2008 al Judecătoriei Suceava.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând şi
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 13 mai 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 7.421/314/2008, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 146 şi art. 218 alin. 1 din Codul penal, precum
şi a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură
penală, excepţie invocată de Ioan Popovici.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate se susţine, în
esenţă, că prin încadrarea juridică a faptelor,
datorită modului defectuos de redactare a art. 146 din Codul penal, prin
stabilirea cuantumului de 200.000 lei noi, o asemenea prevedere vine în
contradicţie cu art. 16 din Constituţie, privind egalitatea
cetăţenilor în faţa legii. Se mai arată că „libertatea
individuală nu poate fi negociată în funcţie de o sumă de
bani, reprezentând valoarea prejudiciului", astfel încât art. 146 din
Codul penal contravine atât art. 23, cât şi art. 21 alin. (2) din
Constituţie. In plus, este încălcat art. 24 alin. (1) privind dreptul
la apărare, „întrucât, fiind în stare de arest preventiv, inculpatul nu se
poate apăra, iar încheierea prin care se menţine arestarea
preventivă a unei persoane nu este prevăzută cu nicio cale de
atac." Se mai arată că textele din Codul penal criticate
contravin şi dispoziţiilor art. 124 alin. (1) şi (2) din
Constituţie, referitoare la înfăptuirea actului de justiţie în
mod unic, imparţial şi egal pentru toţi. Cu privire la
dispoziţiile art. 148 lit. f) din Codul de procedură penală, se
arată că acestea sunt interpretate arbitrar de instanţele de
judecată, nefiind expuse motivele pentru care lăsarea în libertate a
persoanelor trimise în judecată ar prezenta pericol social pentru ordinea
publică, sens în care se face trimitere la Cauza Tarău împotriva
României, 2009.
Judecătoria Suceava apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate
ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat
punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 146 şi art. 218 alin. 1 din Codul
penal, precum şi a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul
de procedură penală având următorul cuprins:
- Art.146 din Codul penal: „Prin consecinţe
deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de
200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii,
cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile
la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.";
- Art. 218 alin. 1 din Codul penal: „Dacă
faptele prevăzute în art. 217 au avut consecinţe deosebit de grave,
pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor
drepturi, iar dacă au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este
detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani
şi interzicerea unor drepturi.";
- Art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură
penală: „Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi
luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143
şi există vreunul dintre următoarele cazuri: [...]f) inculpatul
a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa
detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani
şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un
pericol concret pentru ordinea publică."
Dispoziţiile constituţionale invocate în
susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în
drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 23
privind libertatea individuală, ale art. 24 privind dreptul la
apărare şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate
astfel cum a fost formulată, Curtea constată următoarele:
Asupra constituţionalităţii
dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, în raport de critici similare,
Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu prin
Decizia nr. 1.051 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, şi Decizia nr. 50 din
26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 188 din 28 februarie 2006. Cu acel prilej, Curtea a statuat că art.
146 din Codul penal cuprinde o normă cu caracter explicativ prin care se
lămureşte înţelesul expresiei „consecinţe deosebit de
grave". Această reglementare este necesară cu atât mai mult
cu cât legiuitorul a prevăzut consecinţele deosebit de grave ca
element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor
infracţiuni, respectiv, în cauză, a infracţiunii de distrugere
calificată, reglementată de art. 218 alin. 1 din Codul penal, text
care, de asemenea, face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate,
prin raportare la prevederile art. 146 din acelaşi Cod.
Curtea constată, totodată, că
reglementarea infracţiunii de distrugere calificată, prin
dispoziţiile art. 218 alin. 1 din Codul penal, reprezintă o
opţiune de politică penală, de competenţa exclusivă a
legiuitorului, care nu aduce nicio atingere principiului egalităţii
în drepturi, care presupune ca la situaţii egale să corespundă
tratament egal, iar la situaţii diferite să existe un tratament
diferit, şi nici principiului conform căruia justiţia e
unică, imparţială şi egală pentru toţi.
De asemenea, este neîntemeiată şi critica
aceloraşi dispoziţii legale referitoare la încălcarea
dispoziţiilor art. 21 şi art. 24 din Constituţie. Astfel,
textele în discuţie reprezintă norme de drept substanţial, care
nu aduc atingere sub niciun aspect dreptului părţilor interesate de a
se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor
şi intereselor lor legitime şi de a beneficia de garanţiile care
condiţionează desfăşurarea unui proces echitabil şi
dreptul la apărare.
In ceea ce priveşte criticile referitoare la
„modul defectuos de redactare" a dispoziţiilor art. 146 şi art.
218 alin. 1 din Codul penal, acestea nu intră în competenţa
Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992, „se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost
sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse
controlului".
Tot astfel, Curtea nu se poate pronunţa asupra
modului de interpretare şi aplicare a textelor de lege, în cauză a
dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură
penală, criticate de autorul excepţiei întrucât „sunt interpretate
arbitrar de instanţele de judecată". Curtea
Constituţională a statuat în repetate rânduri că nu intră
în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de către
instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc
realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzute
de lege.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art.
146 lit. d), al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi art. 29 alin. (1) şi (6) din
Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 146 şi art. 218 alin. 1 din Codul penal, precum
şi a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de
procedură penală, excepţie invocată de Ioan Popovici în
Dosarul nr. 7.421/314/2008 al Judecătoriei Suceava.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 2 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta