DECIZIE Nr.
1559 din 18 noiembrie 2009
asupra cererii de
solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Parlamentul
Romaniei si Presedintele Romaniei, formulata de presedintele Senatului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 823 din 30 noiembrie 2009
Prin Adresa nr. I 811 din 19 octombrie 2009,
preşedintele Senatului a sesizat Curtea Constituţională „cu privire la
intervenţia unui conflict de natură constituţională între Parlamentul României
şi Preşedintele României, motivat de încălcarea dreptului constituţional al
Parlamentului de a aproba numirea unor membri ai Guvernului, drept ce îi revine
în exercitarea atribuţiei reglementată de art. 85 alin. (1) coroborat cu art.
85 alin. (3) din Constituţie".
Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. e)
din Constituţie, precum şi al art. 10, art. 11 alin. (1) pct. A lit. e) şi art.
34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. J 5.772
din 19 octombrie 2009 şi formează obiectul Dosarului nr. 7.756 E/2009.
In motivarea sesizării se susţin, în esenţă,
următoarele:
Prin Decretul nr. 1.360 din 1 octombrie 2009,
Preşedintele României a luat act de demisia unor miniştri şi a constatat
încetarea funcţiei acestora de membri ai Guvernului. La aceeaşi dată, având în
vedere vacanţa funcţiilor de ministru astfel intervenită, Preşedintele României
a emis decrete pentru desemnarea unor membri ai Guvernului ca miniştri
interimari.
Desemnarea de către Preşedintele României, la
propunerea primului-ministru, a unor membri ai Partidului Democrat Liberal
pentru preluarea portofoliilor de ministru deţinute anterior de membri ai
Partidului Social Democrat a condus practic la schimbarea
structurii/compoziţiei politice a Guvernului, astfel cum a fost aceasta
validată de Parlament în data de 22 decembrie 2008. Or, faţă de dispoziţiile
art. 85 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora, dacă prin propunerea de
remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului,
Preşedintele României poate numi unii membri ai Guvernului numai pe baza
aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru, s-a creat un
conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Preşedinte, prin
eludarea de către Preşedintele României a normelor constituţionale şi organice
referitoare la desemnarea unor membri ai Guvernului, norme care stabilesc
atribuţia Parlamentului de a aproba propunerea primului-ministru, anterior
exercitării de către Preşedintele României a atribuţiei de numire a unor membri
ai Guvernului.
Se arată, totodată, că art. 85 alin. (3) din
Constituţie nu distinge după cum este vorba de numirea unor miniştri interimari
sau titulari, iar unei formulări generale a textului legal trebuie să îi
corespundă o aplicare a sa tot generală, fără a introduce distincţii pe care
legea nu le conţine. A interpreta această normă în sensul că ar statua exclusiv
o regulă referitoare la numirea miniştrilor titulari, nu şi a miniştrilor
interimari, ar însemna adăugarea la textul constituţional şi, mai mult, ar
însemna crearea unui regim discriminatoriu între candidaţii la funcţia de
ministru, în sensul că numai unii dintre aceştia ar trebui supuşi verificărilor
şi apoi aprobării Parlamentului.
Se consideră că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile
art. 85 alin. (2) din Constituţie, deoarece situaţia reglementată de acestea
are în vedere doar remanierea care nu are ca urmare schimbarea structurii sau a
compoziţiei politice, ci doar situaţia schimbării membrilor Guvernului post pe
post. Schimbarea structurii sau a compoziţiei politice intervine în toate
cazurile în care se produc înlocuiri între miniştri având apartenenţă politică
diferită, în care se măreşte sau se micşorează numărul membrilor Guvernului,
dar şi în situaţia în care fie mai este cooptat la guvernare unul sau mai multe
partide, fie este scos de la guvernare un partid sau mai multe. Se invocă şi
considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 356 din 5 aprilie 2007 şi
nr. 98 din 7 februarie 2008.
Se solicită Curţii Constituţionale să procedeze la
soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională, să oblige
autoritatea publică ce a încălcat normele constituţionale (Preşedintele
României) „la remedierea situaţiei create de încălcarea art. 85 alin. (3) din
Constituţie, prin anularea de către aceasta a actelor nelegal emise", şi
să oblige primul-ministru al României ca, în aplicarea dispoziţiilor art. 85
alin. (3) din Constituţie, să solicite Parlamentului României „aprobarea
numirii unor membri ai Guvernului".
In conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, cererea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere
ale Parlamentului şi Preşedintelui României, pentru a prezenta punctele lor de
vedere asupra conţinutului conflictului juridic de natură constituţională şi a
eventualelor căi de soluţionare a acestuia.
Senatul a comunicat
punctul său de vedere prin Adresa nr. I 870 din 26 octombrie 2009, înregistrată
la Curtea Constituţională sub nr. 14.439 din 26 octombrie 2009. Pentru aceleaşi
motive arătate în cuprinsul cererii de soluţionare a conflictului juridic de
natură constituţională, se consideră că s-a născut un astfel de conflict între
Parlamentul României şi Preşedinte, „prin eludarea de către Preşedintele
României a normelor constituţionale şi organice referitoare la desemnarea unui
membru al Guvernului, norme care consacră atribuţia Parlamentului de a aproba propunerea
primului-ministru, anterior exercitării de către Preşedintele României a
atribuţiei de numire a unui membru al Guvernului".
Camera Deputaţilor a
comunicat punctul său de vedere prin Adresa nr. 1/2.519 din 26 octombrie 2009,
înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 14.444 din 26 octombrie 2009, în
sensul că în cauză „nu există, de fapt, niciun conflict juridic de natură
constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele României". Se
arată că dispoziţiile art. 85 alin. (3) din Constituţie, referitoare la
remanierea guvernamentală, nu au aplicabilitate la situaţia de fapt invocată ca
motiv al unui conflict juridic de natură constituţională. Se arată în acest
sens că termenul de remaniere guvernamentală folosit de art. 85 alin. (2) şi (3)
din Constituţie „se raportează la continuarea mandatului Guvernului şi nu are
nimic comun cu o perioadă tranzitorie din activitatea acestuia. Conceptual şi
practic, remanierea guvernamentală este incompatibilă cu numirea unor miniştri
interimari şi cu atât mai puţin nu se poate reduce la instituirea unui
interimat ministerial, care prin definiţie este o formulă de provizorat pentru
o perioadă limitată de timp. [...] ar fi fost incidente prevederile art. 85
alin. (3) din Constituţie, invocate de semnatarul cererii, numai în situaţia
ipotetică în care primul-ministru ar fi propus în locul miniştrilor menţionaţi
în cererea transmisă Curţii Constituţionale, în funcţiile vacante, alte
persoane din rândurile Partidului Democrat Liberal sau a unor independenţi".
Se mai arată că deciziile Curţii Constituţionale, invocate în cererea de
soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, „privesc situaţii
cu totul diferite faţă de cele invocate în cerere şi au alte calificări
juridice".
Preşedintele României a
comunicat, cu Adresa nr. 3.284 din 26 octombrie 2009, înregistrată la Curtea
Constituţională sub nr. 14.425 din 26 octombrie 2009, punctul său de vedere în
sensul că „nu există un conflict juridic de natură constituţională între
Parlamentul României şi Preşedintele României, deoarece nu suntem nici în
prezenţa unei atribuţii pe care Preşedintele României ar fi trebuit să o
exercite şi nu a exercitat-o, şi nici în situaţia arogării unor competenţe care
aparţin altor autorităţi publice". Se arată că „nu există nicio dispoziţie
constituţională sau legală din care să rezulte că art. 85 se aplică şi în cazul
miniştrilor interimari, aceştia fiind clar delimitaţi de miniştrii titulari în
Constituţie, fiindu-le consacrate articole diferite". In plus, „interpretarea
potrivit căreia este necesară aprobarea Parlamentului atunci când se schimbă
structura sau compoziţia politică a Guvernului prin desemnarea unor miniştri
interimari este excesivă şi pune în discuţie însăşi esenţa instituţiei
interimatului de a asigura continuitatea Guvernului până la numirea miniştrilor
interimari". Se apreciază că în motivarea cererii adresate Curţii „se face
o gravă confuzie între numirea unui membru al Guvernului în calitate de
ministru titular şi situaţia interimatului, ca măsură provizorie, intervenită
fortuit, ca urmare a demisiilor intempestive". Jurisprudenţa Curţii
Constituţionale invocată în motivarea cererii are în vedere candidaţii la
funcţia de ministru, iar nu miniştrii interimari, aplicarea dispoziţiilor art.
85 din Constituţie, în interpretarea dată de Curtea Constituţională, fiind
obligatorie numai atunci când se numeşte un nou membru al Guvernului. Se
solicită Curţii Constituţionale să constate că în cauză nu există un conflict
juridic de natură constituţională şi să constate inadmisibilitatea capetelor
subsecvente de cerere, referitoare la anularea decretelor şi la obligarea
primului-ministru să solicite Parlamentului României aprobarea numirii unor
membri ai Guvernului.
Dezbaterile asupra cererii de soluţionare a conflictului
juridic de natură constituţională au avut loc la data de 29 octombrie 2009 şi
s-au desfăşurat potrivit prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,
cu citarea părţilor şi ascultarea concluziilor reprezentanţilor acestora, fiind
consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 58 din
Legea nr. 47/1992, a amânat deliberarea la data de 11 noiembrie 2009 şi apoi la
data de 18 noiembrie 2009.
CURTEA,
examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic
de natură constituţională, formulată de preşedintele Senatului, punctele de
vedere ale Senatului, Camerei Deputaţilor şi Preşedintelui României, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor autorităţilor
publice aflate în conflict, dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi ale art. 1,
10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra conflictului juridic
de natură constituţională dintre autorităţile publice.
Art. 34 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 prevede că „(2)
Cererea de soluţionare a conflictului va menţiona autorităţile publice aflate
în conflict, textele legale asupra cărora poartă conflictul, prezentarea
poziţiei părţilor şi opinia autorului cererii". In prezenta cauză,
potrivit cererii formulate, autorităţile publice aflate în conflict sunt
Parlamentul României şi Preşedintele României, textele constituţionale
asupra cărora poartă conflictul sunt cele ale art. 85 alin. (1) şi (3) din
Constituţie, iar opinia autorului cererii este aceea că desemnarea de
către Preşedintele României a unor miniştri interimari, prin decretele
menţionate în sesizare, s-a făcut cu încălcarea competenţei Parlamentului de a
aproba numirea miniştrilor în cauză. In finalul cererii se face şi precizarea
că, „chiar dacă s-ar aprecia că prin emiterea Decretului nr. [...] Preşedintele
României nu şi-a arogat competenţe ce nu îi aparţineau, ci doar a exercitat o
competenţă cu încălcarea procedurii prealabile impuse de o normă
constituţională (numirea unor miniştri în absenţa aprobării prealabile dată de
către Parlamentul României), trebuie reţinut că [...] în sfera conflictelor
juridice de natură constituţională este inclus orice conflict juridic de acest
fel intervenit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de
competenţă născute între acestea".
In jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat
că un conflict juridic de natură constituţională dintre autorităţi publice
presupune „acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe
îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei,
aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice,
constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte
care intră în obligaţiile lor" (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie
2005). Curtea a mai statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituţie „stabileşte
competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de natură
constituţională ivit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de
competenţă născute între acestea" (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie
2008).
Raportând datele speţei la considerentele de principiu
reţinute din jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională urmează să decidă dacă
aspectele sesizate în cererea preşedintelui Senatului întrunesc elementele
constitutive ale unui conflict juridic de natură constituţională între
Parlamentul României şi Preşedintele României. Astfel, pentru a stabili dacă,
prin emiterea decretelor de desemnare a unor miniştri ai Guvernului ca miniştri
interimari pe funcţiile de ministru vacante ca urmare a demisiei şi ieşirii de
la guvernare a miniştrilor aparţinând Partidului Social Democrat, Preşedintele
României a încălcat competenţa Parlamentului la care face referire art. 85
alin. (3) din Legea fundamentală, Curtea urmează să analizeze ipoteza aplicării
textului constituţional invocat.
Curtea constată mai întâi că art. 85 din Constituţie,
având ca denumire marginală „Numirea Guvernului", reglementează
procedura de desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru şi
numirea Guvernului, fiind prevăzute trei cazuri în care Preşedintele României
numeşte Guvernul [alin. (1)] sau numai pe unii membri ai Guvernului [alin. (2)
şi (3)].
Conform art. 85 alin. (2) şi (3) din Constituţie, „(2)
In caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele
revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai
Guvernului.
(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă
structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea
exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării
Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru".
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 85
alin. (2) şi (3) din Constituţie, a celor ale art. 106 potrivit cărora „Funcţia
de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii
drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi
în alte cazuri prevăzute de lege", ale art. 107 alin. (3) şi (4) care
stabilesc durata maximă a interimatului, precum şi ale art. 10 din Legea nr.
90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a
ministerelor, potrivit cărora „Numirea în funcţia de membru al Guvernului,
în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, se face de
Preşedintele României, la propunerea primului-ministru", rezultă că,
în cazul încetării funcţiei de membru al Guvernului, primul-ministru are
obligaţia de a propune şi Preşedintele României are obligaţia de a numi, prin
decret, într-un termen de cel mult 45 de zile, un nou ministru titular.
Alin. (3) al art. 85 din Constituţie, invocat ca temei
al cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională,
impune ca numirea ministrului să se realizeze pe baza aprobării Parlamentului,
acordată la propunerea primului-ministru, în situaţia în care prin propunerea
de „remaniere" se schimbă „structura" sau „compoziţia
politică" a Guvernului.
Remanierea guvernamentală reprezintă înlocuirea unor membri ai Guvernului cu alte persoane
care nu se regăsesc pe lista iniţială aprobată de Parlament, prin acordarea
votului de încredere.
Reglementând structura Guvernului, în art. 102,
Constituţia prevede că „(3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru,
miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică". Textul
constituţional nu face nicio referire la numărul de ministere sau la
nominalizarea acestora. Prin urmare, în lipsa unor norme exprese prevăzute prin
lege organică, structura Guvernului este cea aprobată prin hotărârea
Parlamentului de acordare a încrederii Guvernului sau cea aprobată prin
hotărârea Parlamentului privind schimbarea structurii Guvernului, la cererea
primului-ministru. In acest sens sunt dispoziţiile art. 36 şi art. 37 din Legea
nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a
ministerelor. Potrivit art. 36 din actul normativ menţionat, „Ministerele şi
miniştrii se aprobă de către Parlament, prin acordarea votului de încredere
asupra Programului de Guvernare şi întregii liste a Guvernului, la
învestitură", iar, potrivit art. 37 alin. (1), „Primul-ministru
poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea,
desfiinţarea sau, după caz, divizarea ori comasarea unor ministere. In astfel
de situaţii prevederile art. 36 se aplică în mod corespunzător".
Compoziţia politică priveşte
partidele care intră în alcătuirea Guvernului, schimbarea compoziţiei politice
intervenind în situaţia în care prin remanierea guvernamentală este cooptat
sau, după caz, scos de la guvernare un partid politic sau mai multe.
Prin Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 14 mai 2007, invocată în
motivarea cererii, Curtea a reţinut următoarele: „In situaţia învestirii
Guvernului şi aprobării Programului de guvernare, Parlamentul îi verifică,
prin comisiile permanente, pe candidaţii pentru funcţia de ministru şi apoi
dezbate şi aprobă prin hotărâre, în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului,
cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, Programul de guvernare şi
lista completă a Guvernului. Hotărârea Parlamentului, semnată de preşedinţii
Camerelor, se înaintează de către aceştia de îndată Preşedintelui României,
spre a proceda la numirea Guvernului; acestea sunt prevederile art. 76 din
Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Numirea
Guvernului de către Preşedintele României nu se face la sesizarea
primului-ministru, ci la sesizarea preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului şi în baza hotărârii Parlamentului de aprobare a Programului de
guvernare şi a listei complete a membrilor Guvernului. Obligaţia
constituţională a Preşedintelui României se fundamentează pe hotărârea
Parlamentului şi, în executarea acesteia, Preşedintele emite decretele de
numire în funcţie a membrilor Guvernului, urmată de depunerea jurământului de
credinţă cerut de lege. Candidaţii la funcţia de ministru înscrişi pe lista
Guvernului, propusă de candidatul pentru funcţia de prim-ministru, sunt audiaţi
de comisiile permanente ale Camerelor Parlamentului, competente potrivit
obiectului de activitate al funcţiei candidatului de ministru şi, pe baza
constatărilor făcute, acestea emit avize favorabile sau avize de respingere [...].
Aceasta este procedura prevăzută de art. 72 alin. 2 şi 3 şi art. 76 din
Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Şi în
situaţia remanierii guvernamentale, prevăzută de art. 85 alin. (3) din
Constituţie, se aplică întocmai procedura prevăzută de art. 72 alin. 2 şi 3 şi
art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi
Senatului. [...]. Hotărârile Parlamentului au la bază constatările făcute de
comisiile permanente parlamentare privind corespunderea pe funcţie a
candidaţilor propuşi şi, în temeiul acestor garanţii, urmează învestirea în
funcţie de către Preşedintele României, depunerea jurământului şi intrarea în
exerciţiul funcţiunii. Acesta este cadrul juridic obligatoriu pentru situaţiile
prevăzute de art. 85 alin. (1) şi (3) şi art. 103 din Constituţie, dispoziţii
dezvoltate în prevederile Regulamentului şedinţelor comune ale Camerelor
Parlamentului".
Prin Decizia nr. 98 din 7 februarie 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 22 februarie 2008, Curtea
a statuat că, în cazurile prevăzute la alin. (1)şi (3) ale art. 85, „numirea
de către Preşedintele României a miniştrilor este un act de
executare a hotărârii Parlamentului şi de învestire, pe această bază, a
miniştrilor, de către şeful statului. Hotărârea organului reprezentativ suprem
al poporului român [art. 61 alin. (1) din Constituţia României] este un act
obligatoriu, pe care Preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârşirea
unor fapte grave de încălcare a Constituţiei".
Acesta este cadrul legal şi jurisprudenţial la care se
raportează cererea adresată Curţii Constituţionale, adică cel corespunzător numirii
unor membri ai Guvernului, în cazul remanierii guvernamentale care are ca efect
schimbarea structurii sau a compoziţiei politice a Guvernului.
Se constată însă că situaţia juridică supusă
examinării Curţii prin cererea de soluţionare a conflictului juridic de
natură constituţională formulată de preşedintele Senatului este diferită de
aceea expusă anterior, ceea ce determină incidenţa dispoziţiilor
constituţionale corespunzătoare acestei situaţii.
Curtea reţine că, urmare a deciziei Partidului Social
Democrat de a ieşi de la guvernare şi a depunerii demisiilor de către miniştrii
având această apartenenţă politică, Preşedintele României, la propunerea
primului-ministru, în temeiul art. 85 alin. (2), art. 100 alin. (1) şi art. 106
din Constituţia României, precum şi al art. 5 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr.
90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a
ministerelor, a luat act de demisia următorilor miniştri şi a constatat
încetarea funcţiei acestora de membri ai Guvernului:
- domnul Cristian Diaconescu, ministrul afacerilor
externe;
- doamna Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei,
cercetării şi inovării;
- domnul Marian Sârbu, ministrul muncii, familiei şi
protecţiei sociale;
- domnul Ilie Sârbu, ministrul agriculturii, pădurilor
şi dezvoltării rurale;
- domnul Ion Bazac, ministrul sănătăţii;
- domnul Nicolae Nemirschi, ministrul mediului;
- domnul Constantin Niţă, ministrul întreprinderilor
mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri;
- domnul Victor-Viorel Ponta, ministrul pentru relaţia
cu Parlamentul.
A fost emis Decretul nr. 1.360 din 1 octombrie 2009
pentru constatarea vacanţei unor posturi de membru al Guvernului, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 1 octombrie 2009. Prin
decretele nr. 1.361 din 1 octombrie 2009, nr. 1.362 din 1 octombrie 2009, nr.
1.363 din 1 octombrie 2009, nr. 1.364 din 1 octombrie 2009, nr. 1.365 din 1
octombrie 2009, nr. 1.366 din 1 octombrie 2009, nr. 1.367 din 1 octombrie 2009
şi Decretul nr. 1.368 din 1 octombrie 2009, toate publicate în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 1 octombrie 2009, Preşedintele României
a dispus desemnarea primului-ministru şi a următorilor miniştri în funcţie,
membri ai Partidului Democrat Liberal (cu excepţia domnului Cătălin Marian
Predoiu), ca miniştri interimari:
- domnul Emil Boc, prim-ministru al Guvernului
României, ca ministru interimar al educaţiei, cercetării şi inovării;
- domnul Gabriel Sandu, ministrul comunicaţiilor şi
societăţii informaţionale, ca ministru interimar al întreprinderilor mici şi
mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri;
- domnul Gheorghe Pogea, ministrul finanţelor publice,
ca ministru interimar al muncii, familiei şi protecţiei sociale;
- doamna Elena Gabriela Udrea, ministrul turismului, ca
ministru interimar al mediului;
- domnul Radu Mircea Berceanu, ministrul
transporturilor şi infrastructurii, ca ministru interimar al agriculturii,
pădurilor şi dezvoltării rurale;
- domnul Cătălin Marian Predoiu, ministrul justiţiei
şi libertăţilor cetăţeneşti, ca ministru interimar al afacerilor externe;
- domnul Adriean Videanu, ministrul economiei, ca
ministru interimar al sănătăţii;
- doamna Sorina Luminiţa Plăcintă, ministrul
tineretului şi sportului, ca ministru interimar pentru relaţia cu Parlamentul.
Curtea constată că prin decretele Preşedintelui
României anterior menţionate nu au fost numiţi miniştri titulari pe
funcţiile rămase vacante, ci au fost desemnaţi miniştri din
cadrul aceluiaşi cabinet pentru a se asigura interimatul funcţiei până la
numirea noilor miniştri, în cadrul termenului de 45 de zile, prevăzut de
art. 107 alin. (4) din Legea fundamentală.
Potrivit art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţie „(3)
Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul
106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita
atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca
prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru,
până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii
exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea
în Guvern.
(4) Prevederile alineatului (3) se aplică în mod
corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea
primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile".
In acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 9 din Legea
nr. 90/2001, potrivit cărora: „Art. 9. - (1) Dacă primul-ministru se află
în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 sau este în imposibilitate
de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt
membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini
atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul pe
perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă
primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod
corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea
primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.
(3) In situaţiile
prevăzute la alin. (2), înăuntrul termenului de 45 de zile,
primul-ministru va iniţia procedurile prevăzute de lege pentru numirea unui alt
membru al Guvernului."
Interimatul reprezintă
situaţia în care o persoană îndeplineşte, în condiţiile stabilite de lege, pe o
perioadă determinată, atribuţiile unei alte persoane care ocupă o demnitate sau
o funcţie publică. Interimatul funcţiei de ministru se referă la situaţia în
care conducerea unui minister este exercitată, pentru o perioadă de cel mult 45
de zile, de un alt membru al Guvernului decât ministrul titular, a cărui
funcţie a încetat în condiţiile art. 106 din Constituţie sau care este în
imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile. Având în vedere rolul miniştrilor
care, potrivit art. 46 din Legea nr. 90/2001, exercită conducerea ministerelor
şi le reprezintă „în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele
juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie",
ceea ce impune continuitate în activitatea acestora, instituţia
interimatului oferă soluţia constituţională pentru păstrarea acestei
continuităţi, până la propunerea de către primul-ministru a unor înlocuitori
pentru exercitarea funcţiilor de ministru devenite vacante. Această procedură
este compatibilă cu mandatul acordat de Parlament prin votul de învestitură,
fiind menită să asigure buna funcţionare a Guvernului, în vederea realizării
atribuţiilor acestuia.
Potrivit susţinerilor cuprinse în sesizare, întrucât
art. 85 alin. (3) din Constituţie nu distinge după cum este vorba de numirea unor
miniştri titulari sau interimari, acesta s-ar aplica în ambele situaţii, cu
consecinţa numirii - atât a noilor membri ai Guvernului, cât şi a miniştrilor
interimari - pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea
primului-ministru, în cazul în care au loc schimbări în structura sau
compoziţia politică a Guvernului.
Curtea constată că nu poate fi primită această
interpretare a dispoziţiilor art. 85 alin. (3) din Constituţie. Norma
constituţională nu distinge în sensul menţionat în sesizare, întrucât ipoteza
aplicării acesteia este foarte clar definită de legiuitorul constituant, ceea
ce exclude necesitatea realizării vreunei distincţii. Astfel, art. 85 alin. (3)
din Constituţie se aplică în situaţia „remanierii guvernamentale". Or,
interimatul se asigură întotdeauna de către un membru al Guvernului, şi nu de
către o persoană aflată în afara listei aprobate de Parlament prin acordarea
votului de învestitură, iar desemnarea ministrului interimar se face pe o
perioadă de timp limitată chiar prin textul constituţional - cel mult 45 de
zile. Prin desemnarea unui sau unor miniştri interimari nu are loc o remaniere
guvernamentală, de esenţa acesteia fiind, aşa cum s-a arătat, înlocuirea unor
membri ai Guvernului cu persoane care nu se află pe lista aprobată de Parlament
la învestitură. Eventualele schimbări în structura sau compoziţia politică a
Guvernului, la care se referă acelaşi text constituţional, pot fi analizate în
cazul şi în legătură cu remanierea guvernamentală, iar nu cu privire la o
perioadă tranzitorie, în care funcţionarea Guvernului este asigurată de
miniştrii rămaşi în funcţie, până la numirea unor noi membri titulari în
funcţiile de ministru. De altfel, interpretarea în sensul că şi în cazul
desemnării unuia sau a mai multor membri ai Guvernului ca miniştri interimari
aceştia ar trebui supuşi verificării şi aprobării de către Parlament lipseşte
de eficienţă instituţia interimatului şi conduce la blocaje instituţionale, cu
consecinţe negative asupra funcţionării întregului Guvern şi asupra realizării
programului acestuia aprobat de Parlament.
De asemenea, nu poate fi primită susţinerea potrivit
căreia nerespectarea procedurii impuse de art. 85 alin. (3) din Constituţie în
cazul desemnării miniştrilor interimari ar crea un regim discriminatoriu între
candidaţii la funcţia de ministru „în sensul că numai unii dintre aceştia ar
trebui supuşi verificărilor şi, apoi, aprobării Parlamentului". Aceasta,
întrucât miniştrii interimari nu sunt „candidaţi la funcţia de ministru",
ci miniştri în funcţie, care exercită pe o perioadă de cel mult 45 de zile şi
atribuţiile altui membru al Guvernului care „se află în una dintre situaţiile
prevăzute la articolul 106" sau „este în imposibilitatea de a-şi exercita
atribuţiile". Termenul de cel mult 45 de zile a fost instituit de
legiuitorul constituant tocmai pentru a permite realizarea procedurilor legate
de numirea noului sau noilor miniştri, în legătură cu aceste proceduri fiind
incidente dispoziţiile art. 85 din Constituţie.
In plus, şi în această componenţă provizorie, până la
numirea noului sau noilor miniştri, Guvernul răspunde politic în faţa
Parlamentului, în conformitate cu dispoziţiile art. 109 din Constituţie,
potrivit cărora „Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului
pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic
solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele
acestuia [...]", iar cât timp încrederea acordată Guvernului nu a fost
retrasă, nu există temei constituţional pentru ca aceiaşi membri ai Guvernului
aflaţi pe lista iniţială aprobată de Parlament la învestitură să fie din nou
supuşi aprobării Parlamentului. In plus, dacă apreciază că Guvernul nu îşi
poate realiza funcţiile constituţionale sau programul politic în componenţa sa provizorie,
Parlamentul, în exercitarea funcţiei sale de control, poate să retragă
Guvernului încrederea acordată, prin promovarea şi adoptarea unei moţiuni de
cenzură, în condiţiile art. 113 sau art. 114 din Constituţie.
In concluzie, Curtea reţine că dispoziţiile art. 85
alin. (3) din Constituţie nu sunt aplicabile în cazul desemnării miniştrilor
interimari, ci numai în cazul numirii de noi membri ai Guvernului. Această
concluzie rezultă atât din interpretarea literală a textelor constituţionale de
referinţă [art. 85 din Constituţie se referă la numirea Guvernului, pe
când art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţie se referă la desemnarea altor
membri ai Guvernului ca miniştri interimari], cât şi din interpretarea
sistematică a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 85 - Numirea
Guvernului, art. 103 - Investitura, art. 104 - Jurământul de
credinţă, art. 106 - Incetarea funcţiei de membru al Guvernului, art.
107 - Primul-ministru şi art. 109 - Răspunderea membrilor Guvernului.
Numirea miniştrilor în caz de remaniere guvernamentală reprezintă o
instituţie constituţională distinctă, cu o reglementare constituţională
distinctă de aceea a desemnării miniştrilor interimari.
Intrucât desemnarea miniştrilor interimari,
reglementată de dispoziţiile art. 107 din Constituţie, nu presupune exercitarea
competenţei Parlamentului la care face referire art. 85 alin. (3) din Legea
fundamentală, nu se poate susţine încălcarea de către Preşedintele României a
acestei competenţe sau a „procedurii prealabile" impuse de acelaşi text
constituţional.
Astfel fiind, Curtea constată că nu există conflict
juridic de natură constituţională între Parlament şi Preşedintele României, în
legătură cu emiterea decretelor Preşedintelui României de desemnare a unor
miniştri interimari menţionate în cererea adresată Curţii, respectiv decretele
nr. 1.361 din 1 octombrie 2009, nr. 1.362 din 1 octombrie 2009, nr. 1.363 din 1
octombrie 2009, nr. 1.364 din 1 octombrie 2009, nr. 1.365 din 1 octombrie 2009,
nr. 1.366 din 1 octombrie 2009, nr. 1.367 din 1 octombrie 2009 şi nr. 1.368 din
1 octombrie 2009, toate publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 649 din 1 octombrie 2009.
Curtea s-a pronunţat în limitele sesizării, în
conformitate cu dispoziţiile art. 10 şi art. 34 alin. (2) din Legea nr.
47/1992, care nu permit extinderea cadrului procesual cu privire la alte autorităţi
publice, nici cu privire la alte texte legale decât cele precizate
în cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta
decizie, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile
art. 11 alin. (1) lit. A.e), art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Constată că nu există un conflict juridic de natură
constituţională între Parlamentul României şi Preşedintele României în legătură
cu emiterea de către Preşedintele României a decretelor de desemnare a unor
miniştri interimari menţionate în sesizare.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Parlamentului României şi
Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea
I.
Deliberarea a avut loc la data de 18 noiembrie 2009 şi
la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia
Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan,
Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta